Brahma se ridică în picioare cât era de înalt şi îl privi fioros. În spatele lui, tronul era o vâlvătaie de flăcări. Veena îşi făcea auzite strunele, impasibilă. Zeul înălţă sceptrul, apoi grăi:
— Pregăteşte-te să primeşti blestemul lui Brahma… Începu el.
— Pentru ce, oare? întrebă Sam. Pentru că ţi-arn ghicit secretul? Dacă am să fiu zeu, ce importanţă are? Trebuie să-l mai cunoască şi alţii. Eşti supărată pentru că singura modalitate de a-ţi afla adevărata identitate a fost să te aţâţ puţin? Am presupus că ai să mă preţuieşti mai mult dacă aveam să-mi demonstrez utilitatea punându-mi astfel inteligenţa în valoare. Dacă te-am jignit, îmi cer scuze.
— Nu pentru că ai ghicit — sau din cauza felului în care ai ghicit —, ci pentru că ţi-ai bătut joc de mine, de-asta te blestem.
— Mi-am bătut joc de tine? se miră Sam. Nu înţeleg. Nu am vrut deloc să fiu lipsit de respect. Am fost în relaţii bune cu tine, pe vremuri. Numai puţin dacă te întorci cu gândul în trecut, ai să-ţi aduci aminte că aşa este. De ce mi-aş fi primejduit poziţia bătându-mi joc de tine acum?
— Pentru că ai spus ce ţi-a trecut prin minte, prea repede, fără să te mai gândeşti.
— Nu, Doamne. Nu am vrut decât să glumesc cu tine, aşa cum ar fi făcut oricare alt om cu un semen de-al său, discutând astfel de chestiuni. Îmi pare rău dacă m-ai înţeles greşit. Garantez şi că ai un harem de invidiat, în care fără îndoială că am să încerc şi eu să mă strecor, într-o noapte. Dacă vrei să mă blestemi pentru că am fost plăcut surprins, atunci blesteamă-mă.
Trase din pipă şi-şi învălui în fum zâmbetul larg.
În cele din urmă, Brahma chicoti.
— Sunt puţin cam iute la mânie, asta-i drept, explică el, şi poate prea afectat de trecutul meu. Desigur, şi cu alţii am mai glumit adesea în felul ăsta. Eşti iertat. Îmi retrag începutul blestemului… Iar hotărârea ta, ce să cred, e de acceptare a ofertei mele? se interesă el.
— Întocmai, zise Sam.
— Bun. Întotdeauna am simţit o afecţiune frăţească faţă de tine. Du-te şi cheamă-mi preotul, să-l pot instrui în legătură cu încarnarea ta. Pe curând!
— Lucru sigur, Doamne Brahma.
Sam dădu din cap şi-şi înălţă pipa. Apoi împinse rafturile şi-l căută pe preot prin coridoarele exterioare. Felurite gânduri îi umblau prin minte, dar de astă dată le lăsă să rămână nerostite.
În acea seară, prinţul făcu sfat cu aceia dintre însoţitorii lui care îşi vizitaseră rudele şi prietenii în Mahartha, şi cu cei care umblaseră prin oraş culegând noutăţi şi zvonuri. De la ei află că în Mahartha nu erau decât zece Maeştri ai Karmei şi că aceştia locuiau într-un palat de pe versantul dinspre sud-est al culmilor de deasupra oraşului. Făceau vizite programate la clinici sau la sălile de lectură ale templelor, unde se prezentau cetăţenii pentru judecată, când solicitau reînnoirea. Sala Karmei era o construcţie neagră, masivă, în curtea palatului lor, unde cei judecaţi făceau în cel mai scurt timp cerere pentru a fi transferaţi în noile trupuri. Strake, împreună cu alţi doi sfetnici ai săi, plecară cât mai era încă lumină, să facă schiţe cu fortificaţiile palatului. Doi dintre curtenii prinţului fură trimişi prin oraş pentru a duce invitaţia la o cină, urmată de un zaiafet, shanului din Irabek, un bătrân şi depărtat vecin al lui Siddhartha, împreună cu care luptase în trei încăierări sângeroase de frontieră şi, din vreme în vreme, mersese la vânătoare de tigri. Shanul îşi vizita rudele în aşteptarea întâlnirii fixate cu Maeştrii Karmei. Un alt om fu trimis în strada Fierarilor, unde le ceru lucrătorilor să dubleze comanda prinţului şi s-o execute până în zori. Mai luă cu sine bani, pentru a se asigura de cooperarea lor.
Mai pe seară, shanul din Irabek sosi la hanul lui Hawkana, însoţit de şase dintre neamurile lui, care făceau parte din casta negustorilor, dar purtau arme de parcă ar fi fost războinici. Văzând că hanul era, oricum, un aşezământ paşnic şi că nimeni dintre ceilalţi oaspeţi nu avea arme, şi le lăsară şi ei deoparte şi se aşezară spre capul mesei, alături de prinţ.
Shanul era un bărbat înalt, dar foarte adus de spate. Purta caftan maroniu şi un turban închis la culoare, care cobora până aproape de stufoasele lui sprâncene, groase ca nişte omizi, de culoarea laptelui. Barba îi era un tufiş nins, dinţii i se vedeau ca nişte cioturi negre când râdea, iar pleoapele de jos îi ieşeau roşietice în afară, ca acrite şi istovite după atâţia ani de când tot împingeau înapoi ochii, injectaţi, împiedicându-i în încercarea lor evidentă de a sări afară din orbite. Slobozea un râs flegmatos şi bătea în masă, repetând pentru a şasea oară: „Elefanţii sunt prea scumpi la ora actuală şi nu-s buni de nimic prin noroaie!” Asta era în legătură cu discuţia lor despre cel mai bun timp al anului pentru a purta un război. Numai unul foarte recent intrat în problemă ar fi atât de necioplit pentru a insulta ambasadorul unui vecin în perioada anotimpului ploios, se hotărî, iar acela avea să fie ulterior însemnat ca nouveau roi.
Când seara era cam pe sfârşite, medicul prinţului se scuză pentru a supraveghea prepararea desertului şi introduse un somnifer în tortul ce-i fu servit shanului. La câtva timp după consumarea desertului, shanul începu să fie din ce în ce mai ispitit să-şi închidă ochii şi-şi lăsă capul să i se încline în faţă pentru perioade din ce în ce mai mari.
— Bună petrecere, murmura el printre sforăituri.
Iar în cele din urmă :
— Elefanţii nu-s buni de nimic…
Şi adormi fără a mai putea fi trezit. Neamurile lui nu găsiră că era potrivit a-l conduce acasă la ora aceea, pentru că medicul prinţului le adăugase clorhidrat în vin, astfel că toţi zăceau acum întinşi pe podele, sforăind. Căpetenia servitorilor prinţului aranjă cu Hawkana găzduirea lor, iar shanul fu dus în apartamentele lui Siddhartha, unde fu îndată cercetat de medic. Acesta îi slăbi veşmintele la încheieturi şi-i vorbi pe un ton blând, persuasiv.
— Mâine după-amiază vei fi prinţul Siddhartha, iar aceştia vor fi slujitorii tăi. Te vei prezenta în Sala Karmei însoţit de ei, pentru a cere acolo trupul pe care ţi l-a promis Brahma fără obligativitatea de a fi mai înainte judecat. Vei rămâne Siddhartha pe parcursul transferului şi te vei întoarce aici însoţit de slujitori, să te examinez eu. Înţelegi?
— Da, şopti shanul.
— Atunci, repetă ce ţi-am spus.
— Mâine după-amiază, zise shanul, voi fi Siddhartha şi-i voi comanda pe slujitorii…
Dimineaţa înflori strălucitoare, iar noaptea pieri dinaintea ei. Jumătate din oamenii prinţului ieşiră călare din oraş, îndreptân du-se spre nord. Când ajunseră destul de departe pentru a nu mai putea fi văzuţi, începură să ocolească spre sud-est, croindu-şi drum printre coline, oprindu-se numai pentru a-şi adapta planul de bătaie la condiţiile terenului.
Jumătate de duzină dintre oameni fu trimisă în strada Fierarilor, de unde slujitorii se întoarseră ducând saci grei din canava, al căror conţinut fu împărţit la trei duzini de oameni; după masa de dimineaţă plecară şi aceştia în oraş.
Prinţul se sfătui cu medicul lui, Narada, zicând :
— Dacă am considerat greşit clemenţa Cerurilor, atunci chiar că sunt blestemat.
Medicul, însă, îi răspunse :
— Mă îndoiesc că ai judecat-o greşit.
Şi, astfel, trecură dinspre dimineaţă către miezul liniştit al zilei, cu Podul Zeilor deasupră-le.
Când dozele administrate îşi terminară efectul, îşi făcu apariţia mahmureala. Shanului i se mai administră o posthipnoză si fu trimis împreună cu şase dintre slujitorii lui Siddhartha la Palatul Maeştrilor. Neamurile lui fură asigurate că rămăsese adormit în apartamentele prinţului.