Domn al Luminii [Lord of Light - ro]

— Riscul cel mai mare acum, zise medicul, este shanul. O să fie recunoscut? Factorul favorabil nouă este că el nu-i decât un potentat minor dintr-un regat îndepărtat, se află în oraş doar de puţină vreme, şi-a petrecut cea mai mare parte din acest timp cu rudele şi încă nu s-a prezentat la judecată. Maeştrii încă nu au de unde să-ţi cunoască înfăţişarea…

— Numai dacă nu le-am fost descris de Brahma sau de preotul lui, zise prinţul. Din câte ştiu eu, discuţia mea este posibil să fi fost înregistrată, iar înregistrarea transmisă lor, pentru identificare.

— Totuşi, de ce s-ar fi făcut aşa ceva? întrebă Narada. Cu greu şi-ar putea ei închipui frauda, ca să-şi ia precauţii împotriva unuia căruia îi fac o favoare. Nu, cred că reuşim să o scoatem la capăt. Shanul nu ar fi în stare, desigur, să treacă proba, dar de o examinare superficială are să treacă, aşa însoţit cum este de slujitorii tăi. Pentru moment, el chiar crede că este Siddhartha şi poate trece orice testare simplă cu detectorul de minciuni — ceea ce eu consider a fi cel mai serios obstacol pe care l-ar avea de întâmpinat.

Aşa că ei se puseră pe aşteptat, iar cele trei duzini de oameni se întoarseră cu pungile goale, îşi strânseră bagajele, îşi înşeuară caii şi, unul câte unul, se împrăştiară prin oraş, ca în căutarea unui loc unde să chefuiască, dar de fapt îndreptându-se către sud-est.

— La revedere, bunule Hawkana, zise prinţul când oamenii care mai rămăseseră împachetară şi îhcălecară. Am să dau, ca de obicei, referinţe bune în legătură cu aşezământul tău tuturor celor pe care am să-i întâlnesc în drum. Regret că şederea mea aici a trebuit să fie atât de neaşteptat întreruptă, dar sunt obligat să încalec şi să plec pentru a înăbuşi o revoltă la ţară, de îndată ce voi părăsi Sala Karmei. Ştii şi tu cum apar asemenea lucruri, când un stăpân este întors cu spatele. Aşa că, deşi mi-ar fi plăcut să petrec încă o săptămână sub acoperişul tău, mă tem că această plăcere va trebui să fie amânată pe altă dată. Dacă întreabă cineva de mine, spune-le să mă caute în Hades.

— Hades, Doamne?

— Este cea mai sudică provincie a regatului meu, renumită pentru clima ei excesiv de fierbinte. Vezi să formulezi întocmai, mai ales pentru preoţii lui Brahma, care ar putea să se intereseze în legătură cu locul unde mă aflu în următoarele zile.

— Aşa voi face, Doamne.

— Şi ai deosebită grijă de rândaşul Dele. Aştept să-l aud iarăşi cântând la următoarea mea vizită.

Hawkana se înclină adânc şi se pregătea să înceapă un discurs, aşa că prinţul decise că era momentul să-i arunce ultima pungă cu monede şi să mai facă un comentariu cu privire la vinurile de Urath — înainte de a încăleca iute şi a striga comenzi oamenilor, astfel încât să curme orice conversaţie.

Ieşiră apoi călare pe poartă şi duşi fură, lăsându-l în urmă numai pe medic, împreună cu trei războinici pe care acesta trebuia să-i trateze încă o zi de o indispoziţie obscură, în legătură cu schimbarea climei, înainte de a porni şi ei pentru a-i prinde din urmă pe ceilalţi.

Traversară oraşul luând-o pe străzi lăturalnice şi, după o vreme, ieşiră în drumul mare care ducea la Palatul Maeştrilor Karmei. Pe parcurs, Siddhartha schimbă semnale secrete cu cele trei duzini de războinici ai săi, care stăteau la fereală în diferite puncte din pădure.

După ce merseră cam jumătate din cale, prinţul şi cei opt oameni care-l însoţeau traseră de hăţuri. Se făcură că se odihnesc, retrăgându-se printre copaci şi dându-le timp şi celorlalţi să-i ajungă din urmă.

Nu trecu prea mult şi văzură mişcare pe drum, înaintea lor. Se apropiau şapte călăreţi şi prinţul bănui că sunt cei şase lăncieri ai săi împreună cu shanul. Când se apropiară destul, prinţul le ieşi în întâmpinare.

— Cine sunteţi voi, întrebă un călăreţ înalt, cu ochi ageri, ce călărea iapa albă. Cine sunteţi voi care îndrăzniţi să baraţi trecerea prinţului Siddhartha, Legătorul Demonilor?

Prinţul îl cântări din priviri — musculos şi ars de vânt, de vreo douăzeci de ani, cu trăsături vultureşti şi ţinută impunătoare — si simţi deodată că îndoielile îi fuseseră nefondate şi că se păcălise singur cu bănuielile şi neîncrederea. După exemplarul suplu ce călărea pe propria lui iapă, se părea că Brahma făcuse târgul cu bună-credinţă, autorizând pentru folosinţa lui un trup încântător şi zdravăn, acum stăpânit de bătrânul shan.

— Doamne Siddhartha, spuse omul lui, care călărise alături de stăpânul Irabekului, se pare că au jucat cinstit. Nu văd nimic în neregulă la el.

— Siddhartha?! urlă shanul. Cine este ăsta, de îndrăzneşti să i te adresezi cu numele stăpânului tău? Eu sunt Siddhartha, Le-gătorul…

Şi cu aceasta, îşi trase capul spre spate şi vorbele începură să-i gâlgâie în gâtlej.

Apoi, shanul fu cuprins de spasme. Înţepeni, îşi pierdu echilibrul şi se prăbuşi din şa. Siddhartha îşi apropie calul de el. La colţurile gurii i se vedeau balonaşe de spumă, iar ochii i se dăduseră peste cap.

— Epileptic! strigă prinţul. Vroiau să-mi dea un creier dereglat.

Ceilalţi se strânseră în jurul lui şi-l ajutară pe prinţ să-l îngrijească pe shan până ce-i trecu accesul şi-şi reveni în simţiri.

— Ce… Ce s-a întâmplat? întrebă el.

— Trădare, zise Siddhartha. Trădare, o, shan al Irabekului! Unul dintre oamenii mei te va duce acum la medicul meu personal, pentru un consult. După ce te vei fi odihnit, îţi sugerez să depui un protest la sala de lectură a Templului lui Brahma. Medicul meu îţi va da îngrijiri la Hawkana, după care te vei simţi mai bine. Îmi pare rău că s-a întâmplat un asemenea lucru. Se va aranja, probabil. Dar dacă nu, adu-ţi aminte de ultimul asediu al oraşului Kapila şi consideră că suntem chit. Bună ziua, frate prinţule.

Se înclină în faţa acestuia şi oamenii lui îl ajutară pe shan să încalece pe roibul lui Hawkana, pe care-l împrumutase Siddhartha mai devreme.

Încălecat pe iapa lui cea albă, prinţul îi privi depărtându-se, apoi se întoarse spre oamenii care stăteau în jurul său şi vorbi cu voce suficient de ridicată pentru a fi auzit şi de cei care aşteptau în afara drumului:

— Vor intra nouă dintre noi. La două sunete de corn, ne urmaţi şi voi, ceilalţi. Dacă opun rezistenţă, faceţi-i să-şi dorească să fi fost mai prudenţi, pentru că alte trei sunete de corn îi vor aduce jos de pe colină pe cei cincizeci de lăncieri, dacă e nevoie de ei. Este un loc de plăceri, nu un fort unde să se poarte bătălii. Luaţi-i prizonieri pe Maeştri. Nu le stricaţi aparatajul şi nu lăsaţi pe nimeni să o facă. Dacă nu ne opun rezistenţă e bine. Dacă da, vom trece prin Reşedinţă şi prin Palatul Maeştrilor Karmei ca un băieţel printr-un întins şi extrem de complicat muşuroi de furnici. Noroc! Nici un zeu nu va fi cu voi!

Şi întorcându-şi calul, o luă în sus pe drum, cu cei opt lăncieri cântând încetişor în urma lui.

Prinţul trecu prin larga poartă dublă, care stătea deschisă şi nepăzită. Începu imediat să-şi pună întrebări în legătură cu sistemele secrete de apărare pe care Strake se putea să le fi scăpat din vedere.

Curtea avea un aspect îngrijit şi era parţial pavată. Într-o largă porţiune de grădină se aflau la lucru servitori, curăţând copacii, tunzând boscheţii, plantând flori. Prinţul căută din priviri amplasamentele armamentului şi nu zări nici unul. Slujitorii îşi înălţară privirile la intrarea lui, dar nu se opriră din lucru.