— Stă scris, spuse Maestrul rostind cuvintele printre icneli, că acela care dă ordine fără a avea puterea de a le face ascultate este nebun.
— Cu nici zece ani în urmă, gâfâi prinţul, n-ai fi reuşit să mă atingi cu bastonul ăla.
Îşi repezi sabia spre el, sperând să poată reteza lemnul, dar celălalt reuşea de fiecare dată să-i întoarcă ascuţişul sabiei astfel încât, deşi îl cresta şi-l răzuia ici-colo, bastonul rămânea întreg.
Apucând bastonul cu amândouă mâinile, Maestrul îi aplică o lovitură puternică în partea stângă şi prinţul îşi simţi coastele frângându-i-se în el… Căzu.
Ceea ce urmă nu fu rezultatul unui plan anume, pentru că sabia îi zburase din mână, răsucindu-se, când prinţul se prăbuşise; dar arma îl izbi pe Maestru peste fluierele picioarelor şi acesta căzu în genunchi, urlând.
— Acum suntem la egalitate, gâfâi prinţul. Vârsta mea contra grăsimii tale…
Îşi trase pumnalul, cum zăcea la pământ, însă nu-l putu prinde bine. Se sprijini în cot. Maestrul, cu lacrimi în ochi, încercă să se ridice, dar căzu înapoi în genunchi.
Atunci se auzi tropot de copite.
— Nu sunt nebun, zise prinţul, şi acum am puterea de a-mi face ordinele ascultate.
— Ce se întâmplă?
— Au sosit ceilalţi lăncieri ai mei. Dacă aş fi intrat în forţă, te-ai fi strecurat într-un cotlon ca un vierme într-o bucată de lemn şi, poate, mi-ar fi luat zile întregi ca să-ţi cotrobăi palatul şi să te scot la iveală. Acum, te am în mână.
Maestrul ridică bastonul deasupra capului. Prinţul îşi trase braţul înapoi.
— Lasă-l jos, sau arunc pumnalul. Nu ştiu dacă am să te nimeresc sau nu, dar s-ar putea să te lovesc. Nu eşti prea nerăbdător să te joci, la noroc, cu adevărata moarte, nu-i aşa?
Maestrul coborî bastonul.
— Vei cunoaşte adevărata moarte, spuse el, când gărzile Karmei vor fi făcut carne de dat la câini din călăreţii tăi.
Prinţul tuşi şi se uită fără interes la scuipatul lui plin de sânge.
— Între timp, ia hai să facem noi politică, sugeră el.
După ce zgomotele bătăliei încetaseră, Strake — înalt, plin de praf, cu părul aproape la fel de roşu ca sângele închegat de pe lama sabiei lui — fu împins cu botul de iapa cea albă, când veni să-şi salute prinţul, şi zise :
— S-a terminat.
— Ai auzit, Maestre al Karmei? întrebă prinţul. Gărzile tale sunt carne pentru câini.
Maestrul nu răspunse.
— Serveşte-mă acum, şi-ţi poţi păstra viaţa, spuse prinţul. Refuză, şi ţi-o iau eu.
— Am să te servesc, spuse Maestrul.
— Strake, ordonă prinţul, trimite doi oameni jos, în oraş — unul să mi-l aducă încoace pe Narada, medicul, iar celălalt să meargă în strada Licăririlor, să-l aducă aici pe Jannaveg, cel care croieşte pânze de corabie. Din cei trei lăncieri rămaşi la Hawkana, lasă numai unul, să-l ţină pe shanul din Irabek până la asfinţit. După aceea, să-l lege şi să-l lase acolo, iar el să vină după noi.
Strake zâmbi şi salută.
— Acum, cheamă oameni să mă ducă în sală şi să stea cu ochii pe Maestrul ăsta.
Arse vechiul lui trup laolaltă cu celelalte. Gărzile Karmei, până la unul, muriseră în bătălie. Dintre cei şapte Maeştri fără nume, numai cel care fusese gras supravieţui. Dacă băncile de spermă şi ovule, precum şi recipientele de creştere şi cele de păstrare a corpurilor nu puteau fi transportate, echipamentul pro-priu-zis de transfer fu demontat sub supravegherea doctorului Narada, iar componentele sale încărcate pe caii celor căzuţi în luptă. Tânărul prinţ, călare pe iapa cea albă, urmări cum limbile flăcărilor înghit trupurile. Opt ruguri îşi aruncau vâlvătăile spre cerul dinaintea asfinţitului. Cel care fusese croitor de pânze pentru corăbii îşi întoarse ochii către rugul cel mai apropiat de poartă, ultimul aprins, ale cărui flăcări abia acum ajungeau în vârf, unde zăcea7 trupul burduhănos al unuia care purta o robă neagră, cu un cerc galben pe piept. Când focul îl atinse şi roba începu să fumege, câinele care se ascunsese în grădina distrusă îşi înălţă capul într-un urlet care aducea a vaiet.
— În această zi, lista păcatelor tale s-a umplut de a dat pe de lături, zise croitorul de vele.
— Dar, ăăă, lista rugăciunilor mele?! replică prinţul. Am să mă bizui pe asta, deocamdată. Va trebui ca teologii viitorului să ia, totuşi, decizia finală cu privire la acceptabilitatea tuturor acestor fise din rugăciunomaturi. Să lăsăm acum Cerurile să se întrebe ce s-a întâmplat astăzi aici — unde sunt eu, dacă sunt şi cine? A sosit vremea să pornim la drum, căpitane. În munţi, pentru o vreme, apoi pe drumuri diferite, pentru mai multă siguranţă. Nu sunt sigur ce drum voi apuca, ştiu numai că duce spre poarta Cerurilor şi că trebuie să merg înarmat.
— Legătorul Demonilor, zise celălalt şi zâmbi.
Căpetenia lăncierilor se apropie. Prinţul dădu din cap. Fură strigate ordine.
Coloana călăreţilor porni, ieşi pe porţile Palatului Karmei, părăsi drumul şi se îndreptă spre înălţimile din sud-estul oraşului Mahartha, lăsându-si în urmă tovarăşii, arzând ca un răsărit de soare.
TREI
Se spune că atunci când a apărut Învăţătorul, cei care veneau să-i asculte învăţăturile, oameni din toate castele, ca şi animale, zei şi, întâmplător, sfinţi, plecau de la el purificaţi şi înălţaţi. Era îndeobşte acceptat de toată lumea că el primise iluminarea, excepţie făcând cei care îl credeau a fi un impostor, un păcătos, un criminal sau un şugubăţ practic. Aceştia din urmă nu se numărau cu toţii printre duşmanii lui; dar, pe de altă parte, nici toţi cei purificaţi şi înălţaţi nu se numărau doar printre prieteni şi susţinători. Adepţii îl numeau Mahasamatman şi unii spuneau că era zeu. Astfel că, după ce se văzu că fusese acceptat ca învăţător, că era privit cu respect, că avea pe mulţi dintre cei bogaţi printre sprijinitori şi că îşi câştigase o faimă ajunsă până în ţinuturi îndepărtate, se vorbi despre el ca despre Tathagatha, însemnând Cel Realizat. Trebuie să se reţină că în vreme ce zeiţa Kali (cunoscută şi drept Durga, uneori, în momentele ei mai bune) nu dădu niciodată glas opiniei sale cu privire la calitatea lui de Buddha. Ea îi acordase, în schimb, privilegiul unic de a-i trimite, pentru ca el să-i plătească tributul, călăul sfânt, nu un simplu asasin plătit…
Adevărata Dhamma{Legea divină, revelată sub forma preceptelor religioase (n.tr.).} nu dispare nicidecum până când nu se ridică în lume o falsă Dhamma. Când falsa Dhamma apare în lume, ea face ca adevărata Dhamma să dispară!
În apropierea oraşului Alundil se afla o dumbravă deasă de copaci cu coaja albastră şi cu frunzişul ca nişte pene. Era faimoasă pentru frumuseţea ei şi pentru pacea ca de mănăstire ce domnea la umbra sa. Fusese proprietatea negustorului Vasu până la convertirea acestuia, moment în care o oferise învăţătorului cunoscut sub diverse nume, ca Mahasamatman, Tathagatha şi Cel Iluminat, în pădure se adăpostea acest învăţător cu adepţii lui, iar când intrau în oraş la miezul zilei, vasele lor de cerşit nu rămâneau niciodată neumplute.