Eschivă apoi o lovitură la piept şi, în ultimul moment, se deplasă în jurul loviturii de parare, astfel încât izbi cu tăişul săbiei mult deasupra încheieturii mâinii celuilalt.
Păşind înapoi, parând sălbatic şi repezind lovituri spre capul lui Yama, omul în negru ajunse la capătul buşteanului aruncat peste viroaga prin care curgea pârâul.
— Şi mâna, Rild?! Într-adevăr, zeiţa este generoasă cu protecţia pe care o acordă. Ia încearcă asta!
Oţelul scrâşni izbindu-se într-o întăritură, crestându-i celuilalt bicepsul când îşi trecu tăişul peste el.
— Aha, iată şi un loc pe care l-a scăpat din vedere! ţipă el. Hai să mai încercăm o dată!
Săbiile li se încrucişau şi li se desprindeau din încleştare, eschivau, împungeau, parau, ripostau.
Yama înfruntă un atac complicat cu o împunsătură de oprire, sabia lui, mai lungă, făcând iarăşi să ţâşnească sânge din braţul adversarului.
Omul în negru păşi înapoi pe buştean, repezind o lovitură vicleană înspre capul lui Yama, pe care acesta o pară însă. Forţând încă şi mai puternic atacul, Yama îl obligă să se retragă şi mai mult, după care izbi lateral cu piciorul în buştean. Celălalt sări înapoi, aterizând pe malul dimpotrivă. Imediat ce atinse pământul, dădu şi el un picior în buştean, făcându-l să se mişte.
Buşteanul se rostogoli înainte ca Yama să apuce să păşească pe el, se desprinse de pe maluri, se prăvăli în pârâu, rămânând locului preţ de o clipă, apoi o luă la vale, dus de curent spre vest.
— Aş zice că nu-s mai mult de şapte-opt paşi mari, Yama! Hai, traversează! strigă celălalt.
Zeul morţii zâmbi.
— Trage-ţi repede răsuflarea, acum, cât mai poţi, zise el. Răsuflarea este cel mai puţin apreciat dar din partea zeilor. Nimeni nu-i înalţă imnuri, lăudând aerul curat, respirat şi de rege şi de cerşetor, şi de stăpân şi de câine, deopotrivă. Dar ia să fii fără ea! Bucură-te de fiecare răsuflare, Rild, ca şi cum ţi-ar fi ultima — pentru că aceea este şi ea foarte aproape!
— Se spune că eşti priceput la răspunsuri, Yama, spuse cel ce se numise Rild sau Sugata. Se spune că eşti zeu, zeul care stăpâneşte peste împărăţia morţilor şi ale cărui cunoştinţe depăşesc înţelegerea muritorilor. Ţi-aş pune, aşadar, nişte întrebări, cât timp stăm liniştiţi.
Yama nu-şi afişă zâmbetul batjocoritor, aşa cum făcuse la toate celelalte spuse ale adversarului său. Aceasta de-acum avea în ea ceva ritual.
— Ce anume vrei să afli? Îţi acord favoarea unei întrebări, înaintea morţii.
Atunci, cu vechile cuvinte din Katha Upanishad, cel care se numise Rild sau Sugata cântă:
— „Nu se ştie ce se întâmplă cu omul, când moare. Unii spun că există în continuare. Alţii spun că nu. Acesta este lucrul pe care-aş vrea să-l aflu de la tine.”
Yama răspunse şi el cu vechile cuvinte:
— „în această privinţă, până şi zeii au unele îndoieli. Nu-i lesne a pricepe, căci natura atman-ului lucru adânc este. Pune-mi altă întrebare. Scuteşte-mă de această favoare.”
— „Mă iartă dacă asta-mi vine-n minte, o, Moarte, dar un alt învăţător ca tine nu e de găsit şi, sigur, altă favoare la care să tânjesc în ăst moment nu e.”
— „Rămâi în viaţă şi vezi-ţi de cale”, zise Yama, băgându-şi sabia la brâu. „Te izbăvesc de soarta ce ţi-e dată. Alege fii şi nepoţi; alege elefanţi, cai, turme de vite şi aur. Alege orice altă soartă — fecioare blonde, care de luptă, instrumente muzicale. Am să ţi le dau ţie şi ele te vor copleşi. Dar nu de moarte mă-ntreba.”
— „O, Moarte”, cântă celălalt, „acestea nu durează decât până mâine. Tine-ţi fecioarele, caii, dansurile şi cântările pentru tine. O altă soartă nu am să primesc, decât cea pe care am cerut-o — spune-mi, o, Moarte, despre cele ce sunt dincolo de viaţă, asupra cărora oamenii şi zeii au îndoieli.”
Yama rămase foarte liniştit şi nu mai continuă poemul.
— Prea bine, Rild, zise el, aţintindu-şi privirile în ochii celuilalt. Dar nu este ceva despre care să vorbesc. Trebuie să-ţi arăt.
Rămaseră aşa preţ de o clipă, după care omul în negru se clătină. Îşi trecu braţul peste faţă, acoperindu-şi ochii şi din gâtlej îi scăpă un singur suspin.
Atunci Yama îşi luă de pe umeri mantia şi o aruncă peste viroagă, ca pe o plasă de pescuit.
Având greutăţi prinse la poale în vederea unei asemenea manevre, mantia căzu asupra adversarului său.
În timp ce se zbătea să se elibereze, omul în negru auzi paşi repezi, apoi un trosnet ca de crengi frânte, când cizmele lui Yama, roşii precum sângele, atinseră malul pârâului, de partea pe care se afla el. Dând mantia la o parte şi ridicându-şi garda, pară noul atac al zeului. Terenul urca în spatele lui, iar el se retrase tot mai mult, până unde panta era atât de abruptă încât Yama nu ajungea cu capul mai sus de mijlocul lui. Atunci îşi izbi adversarul de deasupra. Yama îşi croia încet-încet drum în sus, pe pantă.
— Zeu al morţii, zeu al morţii, cântă el, iartă-mi întrebarea cutezătoare şi spune-mi că nu m-ai minţit.
— Vei afla curând, zise Yama, trecându-i cu sabia de-a curmezişul picioarelor.
Apoi expedie o lovitură care ar fi străpuns un alt om, spintecându-i inima. Dar ea ricoşă din pieptul adversarului său.
Ajuns într-un loc unde pământul era afânat, omuleţul izbi cu piciorul, iar şi iar, trimiţându-i lui Yama în ochi o ploaie de ţărână şi pietriş. Yama îşi feri ochii cu braţul stâng, dar atunci începu să plouă peste el cu pietre mai mari. Bolovanii se rostogoleau pe pantă, iar el, tot păşind cu cizmele peste ei, îşi pierdu echilibrul şi căzu, alunecând la vale. Celălalt împinse atunci cu piciorul o bucată mare de stâncă, desprinzând-o şi o urmă în josul pantei, cu sabia ridicată în mână.
Nereuşind să-şi recapete echilibrul la timp pentru a întâmpina atacul, Yama se rostogoli şi se lăsă să alunece spre pârâu. Izbuti să se oprească pe marginea râpei, dar văzu bolovanul venind şi încercă să se ferească din calea lui. Când se împinse cu ambele mâini în pământ, sabia îi căzu în apa de dedesubt.
Cu pumnalul, pe care îl scosese ghemuindu-se cu greutate, reuşi să pareze lovitura înaltă a sabiei celuilalt. Bolovanul se prăbuşi plescăind cu mare zgomot, în pârâu.
Apoi mâna stângă îi fulgeră înainte, apucând încheietura care mânuise sabia. Izbi cu pumnalul în sus şi-şi simţi propria încheietură atinsă.
Rămaseră încleştaţi cu putere unul de celălalt, până ce Yama se lăsă în jos şi se rostogoli pe o parte, făcându-i vânt lui Rild.
Nici unul dintre ei nu-i dădu drumul adversarului, ci continuară să se rostogolească, propulsaţi de forţa acelei împingeri. Apoi buza râpei fu lângă ei, sub ei, deasupra lor. Rild simţi cum sabia îi zboară din mână când izbi albia pârâului.
Când reveniră la suprafaţă, gâfâind în căutarea aerului, nici unul nu mai strângea în mână decât apă.
— A sosit vremea botezului de pe urmă, zise Yama şi izbi cu mâna stângă.
Celălalt blocă lovitura şi expedie şi el una.
O luară spre stânga, duşi de curent, până când picioarele lor atinseră stânca, şi încinseră lupta şi mai tare, coborând pe firul apei.
Pârâul se lărgea şi devenea mai puţin adânc pe măsură ce cobora, până când şuvoiul învolburat le ajunse la înălţimea piepturilor. Pe alocuri, malurile erau mai joase, aproape de suprafaţa apei.