Acolo!
Era aşezat pe o stâncă, în mijlocul unui câmp, scăldat de razele lunii ce cădeau asupră-i.
Yama îşi scoase sabia şi înainta.
Când fu la o depărtare de vreo douăzeci de paşi, celălalt întoarse capul.
— Salutare, o, Moarte! zise el.
— Salutare, Tathagatha!
— Spune-mi, de ce te afli aici?
— S-a hotărât că Buddha trebuie să moară.
— Asta nu răspunde la întrebarea mea, totuşi. De ce ai venit aici?
— Nu tu eşti Buddha?
— Sunt numit Buddha, şi Tathagatha, şi Iluminatul, şi în multe alte feluri. Dar, ca să răspund la întrebarea ta, nu, eu nu sunt Buddha. Ai reuşit deja ceea ce ai hotărât să săvârşeşti. L-ai ucis pe adevăratul Buddha chiar astăzi.
— Pesemne că memoria a început, într-adevăr, să-mi slăbească, pentru că, mărturisesc, nu-mi amintesc să fi făcut acest lucru.
— Adevăratul Buddha era numit de către noi Sugata, răspunse celălalt. Înainte de asta, era cunoscut drept Rild.
— Rild! chicoti Yama. Vrei să mă faci să cred că el era mai mult decât un călău pe care tu l-ai pus să facă treaba asta?
— Mulţi călăi sunt oameni care au fost convinşi să facă această slujbă, răspunse cel aflat pe stâncă. Rild a renunţat la misiunea lui de bună voie şi a devenit un adept al Căii. Dintre toţi oamenii pe care i-am cunoscut, el a fost singurul care a atins cu adevărat iluminarea.
— Nu este o religie pacifistă cea pe care o propovăduieşti tu?
— Ba da.
Yama îşi dădu capul pe spate şi slobozi un hohot de râs.
— Zei! Atunci e bine că nu predici una militantă! Discipolul tău, iluminat şi aşa mai departe, aproape că mi-a luat capul în după-amiaza asta!
Pe figura rotundă a lui Buddha se aşternu un aer ostenit.
— Crezi că te-ar fi putut înfrânge cu adevărat?
Yama rămase tăcut o clipă, apoi zise:
— Nu.
— Crezi că el ştia asta?
— Poate, răspunse Yama.
— Nu vă cunoşteaţi dinainte de întâlnirea de astăzi? Nu v-aţi mai văzut unul pe altul în acţiune?
— Ba da, zise Yama. Ne cunoşteam.
— Atunci, îţi ştia iscusinţa şi a realizat cum se va sfârşi înfruntarea.
Yama rămase tăcut.
— A mers de bună voie în întâmpinarea martiriului său, fără cunoştinţa mea, la acel moment. Nu cred că s-a dus cu reală speranţă de a te înfrânge.
— Atunci, de ce?
— Pentru a dovedi ceva.
— Ce putea spera să dovedească astfel?
— Nu ştiu. Nu ştiu decât că trebuie să fi fost aşa cum am spus, pentru că l-am cunoscut. I-am ascultat prea adeseori predicile, subtilele parabole, ca să cred că putea face un asemenea lucru fără motiv. L-ai ucis pe adevăratul Buddha, zeu al morţii! Tu ştii ce anume sunt eu.
— Siddhartha, zise Yama, ştiu că eşti un farsor. Ştiu că nu eşti un Iluminat. Îmi dau seama că doctrina ta este ceva ce s-ar fi putut ţine minte de oricare dintre Cei Dintâi. Ai vrut tu să o reînvii, pretinzând că îi eşti creatorul. Te-ai hotărât să o răspândeşti, în speranţa de a ridica o opoziţie religiei prin care stăpânesc adevăraţii zei. Iţi admir efortul. A fost inteligent plănuit si pus în practică. Dar cea mai mare greşeală a ta, simt eu, este că ai ales un crez pacifist, cu care să te opui unuia activ. Sunt curios să aflu de ce ai făcut asta, când erau atâtea religii mult mai potrivite, din care să alegi.
— Poate am fost pur şi simplu curios să văd cum va decurge un asemenea contracurent, răspunse celălalt.
— Nu, Sam, nu-i asta, zise Yama. Cred că nu-i decât o parte a unui plan mai amplu pe care l-ai pus la cale, iar în toţi aceşti ani — cât ai pretins a fi un sfânt şi ai ţinut predici în care nu ai crezut nici tu — ai ţesut şi alte planuri. O armată, care se întinde mult în spaţiu, poate asigura opoziţia într-un interval scurt de timp. Un om, restrâns în spaţiu, trebuie să-şi răspândească opoziţia pe o perioadă de mulţi ani, dacă vrea să aibă şanse de reuşită. Eşti conştient de asta, iar acum, că ai semănat sămânţa acestui crez de furat, ai plănuit să treci la o altă fază a opoziţiei. Încerci să fii un om-antiteză-la-Ceruri, opunându-te voinţei zeilor de-a lungul anilor, în multe chipuri şi dinapoia multor măşti. Dar asta se va sfârşi acum şi aici, falsule Buddha!
— De ce, Yama? întrebă el.
— S-a analizat cu mare grijă, zise Yama. Nu am vrut să facem din tine un martir, încurajând mai mult decât oricând creşterea acestui lucru pe care-l predici tu. Pe de altă parte, dacă nu ai fi oprit, el ar continua să crească. S-a decis, prin urmare, că trebuie să-ţi întâlneşti sfârşitul în mâinile unui trimis al Cerurilor — dovedindu-se astfel care dintre religii este mai puternică. Aşa că, martir sau nu, budismul va fi o religie de mâna a doua de aici înainte. De-asta trebuie să mori tu de moartea adevărată.
— Când am întrebat „de ce?” m-am gândit la altceva. Nu ai răspuns la întrebarea care trebuia. Am vrut să spun de ce tocmai tu, Yama? Cum de ai ajuns tu, maestru în arme, maestru şi în ştiinţe, să fii lacheul unei adunături de beţivani schimbători-de-trupuri, care nu merită nici să-ţi lustruiască sabia sau să-ţi cureţe ţevile de încercare? Cum se face că tu, care eşti probabil spiritul cel mai liber dintre noi, te înjoseşti înfometându-ţi inferiorii?
— Pentru asta, moartea nu-ţi va fi una uşoară!
— De ce? Nu am făcut decât să pun o întrebare, care de mult trebuie să fi trecut şi prin mintea altora. Nu m-am simţit ofensat când m-ai numit fals Buddha. Eu ştiu ce sunt. Tu cine eşti, zeu al morţii?
Yama îşi băgă sabia la brâu şi-şi scoase pipa, pe care o cumpărase mai devreme, de la han. O umplu cu tutun, o aprinse, începu să pufăie.
— E limpede că noi doi trebuie să vorbim ceva mai pe înde-lete, fie şi numai pentru a ne clarifica întrebările, zise el, aşa că mă pot face comod.
Se aşeză pe o piatră.
— Întâi, un om poate fi superior celor din jur şi, cu toate astea, să-i slujească, dacă împreună servesc o cauză comună, care este mai presus decât oricare om. Sunt convins că servesc o asemenea cauză, altfel nu aş face-o. Cred că şi tu simţi la fel în privinţa a ceea ce faci, altfel nu te-ai rupe de lume cu viaţa asta de ascetism mizerabil — deşi am băgat de seamă că tu nu eşti atât de sfrijit cum sunt discipolii tăi. Ţi s-a oferit statutul de zeu, acum câţiva ani, în Mahartha, după câte-mi amintesc, dar ţi-ai bătut joc de Brahma, ai intrat călare în Palatul Karmei şi ai umplut cu limacşi toate maşinile de rugăciuni din oraş…
Buddha chicoti. Yama îl secondă scurt, apoi continuă.
— Nu a mai rămas pe lume nici un acceleraţionist, în afara ta. Este o chestiune moartă, care nu va mai deveni niciodată una de prim interes. Am un anumit respect pentru felul în care te-ai descurcat de-a lungul anilor. Chiar mi-a trecut prin minte că, dacă cineva te-ar face să realizezi lipsa de perspectivă a situaţiei tale actuale, încă ai mai putea fi convins să te alături stăpânilor Cerurilor. Deşi am venit să te ucid, în cazul în care te laşi convins de asta acum şi-mi dai voie să mă pun chezaş pentru tine, te iau înapoi în Oraşul Celest… Dacă accepţi acum ceea ce ai refuzat cândva. Or să plece urechea la ce le spun, pentru că au nevoie de mine.
— Nu, zise Sam, pentru că nu sunt convins de zădărnicia poziţiei mele şi am de gând să continuu spectacolul.