Dinspre tabăra din dumbravă se făcură auzite cântările. Una dintre luni dispăru după vârfurile copacilor.
— De ce nu scotocesc adepţii tăi tufişurile, să încerce să te salveze?
— Vin, dacă-i chem, dar n-am s-o fac. Nu e nevoie.
— De ce m-au făcut să visez acel vis prostesc?
Buddha ridică din umeri.
— De ce nu s-au sculat să mă ucidă în vreme ce dormeam?
— Nu ăsta le este modul de a acţiona.
— Tu ai fi făcut-o, totuşi, ai? Dacă ai fi putut-o scoate la capăt cu asta? Dacă nu ar fi ştiut nimeni că Buddha a făcut-o?
— Poate, zise celălalt. După cum ştii, calităţile şi slăbiciunile personale ale unui conducător nu constituie indicaţii certe asupra meritelor cauzei lui.
Yama trase din pipă. Fumul îi învălui capul şi se amestecă, învolburându-se, cu ceţurile care acum deveneau tot mai dese, târându-se pe deasupra pământului.
— Ştiu că suntem singuri aici, iar tu eşti neînarmat, zise Yama.
— Suntem singuri aici. Dispozitivul meu de călătorit este ascuns ceva mai departe, pe drumul pe care am să plec.
— Dispozitivul tău de călătorit?
— Cu asta, am terminat. Ai presupus corect. Am început ceea ce am stabilit să încep. După ce ne terminăm conversaţia, am să plec.
Yama râse mânzeşte.
— Optimismul unei linii aeriene revoluţionare stârneşte întotdeauna o anumită mirare. Cum îţi propui să pleci? Cu un covor fermecat?
— Am să plec la fel cum pleacă şi ceilalţi oameni.
— Este destul de înduioşător din partea ta. Au să se ridice puterile lumii în apărarea ta? Nu văd nici un copac uriaş care să te apere cu crengile lui. Nu este nici un fel de iarbă deşteaptă, care să mă prindă de picioare. Spune-mi, cum ai să reuşeşti să pleci?
— Te-aş surprinde.
— Ce zici, ne luăm la luptă? Nu-mi place să căsăpesc un om neînarmat. Dacă totuşi ai ceva arme pitite prin preajmă, dă-ţi la iveală sabia. E mai bine decât fără nici o şansă. Chiar am auzit că Domnul Siddhartha a fost la vremea lui un spadasin redutabil.
— Mulţumesc, nu. Poate altă dată. Dar nu acum.
Yama trase iar din pipă, se întinse şi căscă.
— Nu-mi mai vine în minte nici o întrebare pe care să ţi-o pun. Este de prisos să mă cert cu tine. Eu nu mai am nimic de spus. Tu ţii să mai adaugi ceva acestei conversaţii?
— Da, zise Sam. Cum arată târfa aia de Kali? Sunt atât de multe relatări diferite, încât îmi vine să cred că este de toate pentru toţi…
Yama azvârli cu pipa în el, lovindu-l în umăr şi iscând o ploaie de scântei, care i se prelinse pe braţ. Sabia îi era o văpaie strălucitoare deasupra capului, când se avântă spre Sam.
În momentul în care atinse întinderea de nisip dinaintea stân cii, înaintarea îi fu oprită. Aproape căzu, apoi se îndoi de mijloc, dar rămase în picioare şi reuşi să se îndrepte. Se zbătu, dar nu mai reuşi să avanseze.
— Unele nisipuri mişcătoare, zise Sam, sunt mai mişcătoare decât altele. Din fericire, tu eşti prins în cele mai puţin mişcătoare. Astfel că îţi mai rămâne încă destul timp la dispoziţie. Mi-ar face plăcere să prelungesc conversaţia, dacă aş crede că am vreo şansă de a te convinge să mi te alături. Dar ştiu că nu am — nu mai mult decât mă puteai tu convinge să te urmez în Ceruri.
— Am să scap, spuse Yama încet, fără să se mai zbată. Am să scap eu cumva şi am să vin iarăşi după tine.
— Da, spuse Sam, simt că este adevărat. De fapt, peste puţin timp, am să te învăţ chiar eu cum să procedezi. Pentru moment, însă, eşti ceva după care tânjeşte orice predicator — o audienţă captivă, reprezentând opoziţia. Prin urmare, am o scurtă predică pentru tine, Doamne Yama.
Yama îşi cântări sabia în mână, se decise să nu o arunce şi o vârî înapoi la brâu.
— Dă-i drumul la predică, zise el şi reuşi să prindă privirea celuilalt.
Din locul pe care se afla, Sam simţi cum un fior îi scutură tot corpul, dar vorbi mai departe:
— Este uimitor, spuse el, cum creierul ăla al tău de mutant a generat o minte capabilă de a-şi transfera puterile în oricare nou creier pe care te hotărăşti să-l ocupi. Sunt ani de când nu mi-am mai exersat, la rândul meu, această putere, cum fac în prezent — dar şi acest corp se comportă într-o manieră asemănătoare. Indiferent ce trup adopt, se pare că puterea mă urmează în el. Înţeleg că la fel se întâmplă cu majoritatea dintre noi. Aud că Sitala poate să controleze temperaturile pe o mare distanţă în jurul ei. Când îşi ia un nou trup, puterea o însoţeşte în noul ei sistem nervos, deşi la început este destul de slabă. Ştiu că Agni poate aprinde lucrurile numai uitându-se puţin la ele şi dorind să ia foc. Acum, să ne gândim, de pildă, la privirea-morţii pe care o îndrepţi asupra mea chiar în acest moment. Nu este uimitor cum îţi păstrezi tu acest dar în toate timpurile şi locurile, peste secole? Adeseori mi-am pus întrebări asupra temeiurilor fiziologice ale fenomenului. Pe tine te-a interesat vreodată aceste aspect?
— Da, zise Yama, cu ochii arzându-i sub sprâncenele întunecate.
— Şi care este explicaţia? O persoană se naşte cu un creier anormal, psihicul îi este transferat într-unul normal şi, cu toate astea, posibilităţile lui anormale nu sunt distruse în timpul transferului. Cum de este posibil aşa ceva?
— Pentru că ai într-adevăr o singură imagine-trup, care este în acelaşi timp de natură electrică şi chimică. Ea începe imediat să-şi modifice noul mediu fiziologic. Noul corp reprezintă un asemenea mediu în jurul lui, şi este tratat cam ca o boală, imaginea-trup încercând să o vindece, adică să aducă noul trup la parametrii celui vechi. Dacă trupul pe care-l locuieşti acum ar fi să fie făcut nemuritor fizic, ar ajunge cândva să semene cu trupul tău original.
— Foarte interesant.
— De aceea puterea transferată este slabă la început, dar se întăreşte treptat, o dată cu ocuparea trupului. De aceea este cel mai bine să cultivi un Atribut şi, poate, chiar să foloseşti nişte dispozitive mecanice ajutătoare.
— Bun. Asta este o chestiune în legătură cu care mi-am pus întrebări adeseori. Mulţumesc. Apropo, mai exersează cu privirea-morţii — deocamdată e doar un pic neplăcută, ştii tu. Aşa că, oricum, e ceva. Acum, în ce priveşte predica… Unui om mândru şi arogant, ca tine — cu o înzestrare pedagogică admirabilă, care trebuie să-ţi fie recunoscuta — i-a fost dat să facă nişte cercetări asupra unei anumite boli degenerative, care desfigurează. Într-o bună zi, se îmbolnăveşte el însuşi. De vreme ce încă nu şi-a pus la punct o metodă de vindecare, şi-a luat o pauză pentru a se privi în oglindă şi să-şi zică: „La mine, însă, arată chiar bine”. Un asemenea om eşti tu, Yama. Tu n-ai să încerci să lupţi împotriva propriei tale condiţii. Din contră, eşti mândru de ea. Te-ai trădat când te-ai înfuriat, aşa că ştiu că grăiesc adevărul când spun că numele bolii tale este Kali.Nu ai da tu puterea pe mâinile celui nevrednic, dacă nu ţi-ar porunci femeia asta s-o faci. O ştiu de pe vremuri şi sunt sigur că nu s-a schimbat. Nu poate iubi un bărbat. Nu ţine decât la cei care-i aduc daruri de haos. Dacă vreodată încetezi să-i slujeşti scopurile, te dă deoparte, zeu al morţii. Nu spun asta pentru că suntem duşmani, ci mai degrabă ca între bărbaţi. Ştiu! Crede-mă că ştiu! Poate că este o nefericire faptul că tu nu ai fost niciodată cu adevărat tânăr, Yama, şi nu ai cunoscut prima iubire pe timpul sporilor… Prin urmare, morala predicii mele de pe această mică înălţime este asta: nici oglinda nu te arată propriilor tăi ochi, dacă nu vrei să te vezi. Supăr-o o dată, fie şi într-o problemă măruntă, şi ai să probezi adevărul spuselor mele, ai să vezi cât de repede rezonează ea şi în ce stil. Ce ai să te faci dacă propriile tale arme se vor întoarce împotriva ta, o, Moarte?