Выбрать главу

— Acum ai terminat devorbit? întrebă Yama.

— Aproape O predică este un avertisment, iar tu ai fost avertizat.

— Indiferent care-ţi e puterea, Sam, văd că în acest moment eşti imun la privirea-morţii. Consideră-te norocos că sunt slăbit…

— Asta şi fac, pentru că simt cum capul îmi stă să plesnească. Afurisit să fii, cu ochii tăi!

— Într-o zi, am să te pun iar la încercare şi, chiar dacă vei rezista privirii mele, în acea zi vei cădea. Dacă nu prin forţa Atributului, atunci de tăişului sabiei.

— Dacă asta este o provocare, prefer să amân acceptarea. Ţi-aş sugera însă ca, înainte de a întreprinde ceva, să te gândeşti bine la ce ţi-am spus.

Între timp, nisipul îi ajunsese lui Yama până la jumătatea coapselor.

Sam oftă şi coborî de pe înălţimea lui.

— Nu este decât o singură cale de a părăsi stânca asta şi am să o urmez pentru a pleca de aici. Acum, am să-ţi spun cum să-ţi salvezi viaţa, dacă nu eşti prea mândru. Le-am dat instrucţiuni călugărilor, să vină să mă salveze, aici, în locul ăsta, dacă aud un strigăt de ajutor. Ţi-am spus mai devreme că nu am de gând să strig după ajutor, şi este adevărat. In orice caz, dacă începi să strigi după ajutor cu vocea ta cea puternică, au să fie aici înainte să te cufunzi prea mult. Au să te scoată pe teren ferm şi n-au să încerce să-ţi facă nici un rău, pentru că astfel le este Calea. Îmi place ideea ca zeul morţii să fie salvat de la moarte de călugării lui Buddha. Noapte bună, Yama. Te las acum.

Yama zâmbi.

— Va veni şi o altă zi, o, Buddha, spuse el. Am să o aştept.

Fugi acum cât poţi de repede şi de departe. Lumea nu este destul de largă pentru a te ascunde de mânia mea. Am să te urmăresc şi am să te învăţ despre iluminarea care este focul pur al iadului.

— Între timp, zise Sam, îţi sugerez să soliciţi ajutorul adepţilor mei sau să deprinzi dificila artă a respirării nisipului.

Îşi căută drumul peste întinderea capcanei, urmărit de ochii arzători ai lui Yama.

Când ajunse la potecă, se întoarse.

— Şi poate o să vrei să anunţi în Ceruri, zise el, că am fost chemat din oraş să aranjez un târg.

Yama nu răspunse.

— Cred că am să închei un târg pentru nişte arme, termină el. Nişte arme mai speciale. Aşa că atunci când vii după mine, ia-ţi şi prietena cu tine. Dacă ce-o să vadă o să-i placă, poate te convinge ea să schimbi taberele.

Apoi o luă pe potecă şi se pierdu în noapte, fluierând, sub o lună albă si una aurie.

PATRU

Se povesteşte că Domnul Luminii s-a pogorât în Puţul Demonilor, pentru a face acolo un târg cu mai-marele între rakasha. A făcut târgul cu bună-credinţă, dar rakasha sunt rakasha. Adică sunt creaturi malefice, cu mari puteri, trăind mult şi putând lua aproape orice formă. Rakasha sunt aproape indestructibili. Cea mai mare lipsă a lor este un trup adevărat; cea mai mare virtute a lor, onorarea datoriilor făcute la jocurile de noroc. Faptul că Domnul Luminii s-a băgat cu totul în Puţul Iadului dovedeşte, poate, că el era cam aiurit cu privire la starea lumii…

Când zeii şi demonii, deopotrivă progenituri ale lui Praja-pati{Creatorul universal (n.tr.).}, s-au luat la luptă, zeii au pus mâna pe principiul vieţii, Udgitha, socotind că astfel îi vor putea învinge pe demoni.

Meditară ei asupra Udgithei care funcţionează prin nări, dar demonii o străpunseră prin rău. Aşadar, prin respiraţie se poate mirosi atât ceea ce este plăcut, cât şi ceea ce duhneşte. Astfel că răsuflarea este atinsă de rău.

Meditară ei asupra Udgithei ca vorbire, dar demonii o străpunseră cu răul. Aşadar, prin vorbire se spune atât adevărul, cât şi neadevărul. Astfel că vorbele sunt atinse de rău. Meditară ei asupra Udgithei care funcţionează prin ochi, dar demonii o străpunseră cu răul. Aşadar, prin ochi se poate vedea atât ceea ce este plăcut, cât şi ceea ce este urât. Astfel că ochiul este atins de rău.

Meditară ei asupra Udgithei ca auz, dar demonii o străpunseră cu răul. Aşadar, prin auz se pot auzi atât lucruri bune, cât si rele. Astfel că urechea este atinsă de rău.

Apoi meditară ei asupra Udgithei ca minte, dar demonii o străpunseră prin rău. Aşadar, cu mintea se poate gândi atât ceea ce este curat, adevărat şi bun, cât şi ceea ce este necurat, fals şi ticălos. Astfel că mintea este atinsă de rău.

Chhandogya Upanishad(I, II, 1-6)

Puţul Iadului se deschide în vârful lumii şi duce până jos, în măruntaiele ei.

Este, probabil, tot atât de vechi cât lumea însăşi; şi dacă nu este, ar putea să fie, pentru că arată de parcă ar fi.

Începe cu un cadru de uşă. Este uriaş, înrămând o poartă din metal călit, făurită de Cei Dintâi, grea ca păcatul, înaltă de trei ori cât statul unui om şi lată pe jumătate. Este groasă de doi coţi şi are un inel din alamă, mare cât un cap de om, o încuietoare complicată, cu placă de presiune şi o inscripţie care zice de-a dreptuclass="underline" „Vezi-ţi de drum. Ăsta nu-i un loc unde să trăieşti. Dacă totuşi încerci să intri aici, ai să dai greş şi ai să mai fii şi blestemat. Dacă ai să reuşeşti cumva, atunci să nu te plângi că ai intrat fără să fii avertizat, şi nici să nu ne bârâi cu rugăciunile tale de pe patul de moarte.” Semnat: „Zeii”.

Puţul se deschide în vârful unui munte foarte înalt, numit Channa, din inima unei regiuni cu munţi semeţi, numiţi Ratnagari. În acele locuri este permanent zăpadă, iar curcubeele călăresc pe spinările ţurţurilor uriaşi care ţâşnesc din cuşmele îngheţate ale piscurilor. Aerul este tăios ca o sabie, iar cerul este strălucitor ca ochii pisicilor.

Foarte puţini paşi au călcat vreodată poteca ce duce la Puţul Iadului. Dintre cei care l-au vizitat, cei mai mulţi au venit numai ca să se uite, să vadă dacă marea uşă există într-adevăr; şi când s-au întors acasă şi au spus că au văzut-o, au fost luaţi, în general, în derâdere.

Numele scrijelite pe tăblia uşii stau mărturie că unii chiar au căutat intrarea. Echipamente cu care să poată fi forţată marea uşă, oricum, nu au avut cum să fie cărate până acolo sau plasate în poziţia necesară. Cărarea care duce la Puţul Iadului are mai puţin de douăzeci şi cinci de centimetri lăţime pe ultimii o sută de metri ai urcuşului; şi nu e sigur că şase oameni ar putea sta în picioare, chiar înghesuindu-se, pe ceea ce a mai rămas din cândva larga platformă din faţa acelei uşi.

Se spune că Pannalal cel înţelept, ascuţindu-şi mintea prin meditaţie şi felurite practici ascetice, a ghicit cifrul încuietorii si a pătruns în Puţul Iadului, petrecând o zi şi o noapte sub munte. După aceea a fost cunoscut drept Pannalal cel Nebun.

Vârful numit Channa, în care este fixată marea uşă, se află la depărtare de cinci zile de mers de un mic sat. Este situat în îndepărtatul regat nordic al Malwei. Satul de munte din apropiere de Channa nu are un nume, fiind locuit de oameni mândri şi independenţi, care nu vor neapărat ca aşezarea lor să figureze pe harta perceptorilor de impozite ai rajahului. Despre rajah, e suficient să se ştie că este de înălţime medie şi de vârstă tot medie, isteţ, uşor corpolent, nici pios, nici mai vestit decât alţii şi nici fantastic de bogat. Bogat este, pentru că percepe impozite mari de la supuşii lui. Când supuşii încep să se plângă şi prin regat umblă murmure de revoltă, el declară război unui regat vecin şi dublează impozitele. Dacă războiul nu merge bine, execută câţiva generali şi-l pune pe ministrul de pace să negocieze un tratat. Dacă, prin cine ştie ce noroc, merge deosebit de bine, pretinde tribut pentru acea insultă care a provocat întreaga afacere. De obicei, totuşi, se termină cu un armistiţiu, supuşilor acrindu-li-se de lupte şi împăcându-se cu creşterea impozitelor. Numele lui este Videgha şi are numeroşi copii. Este îndrăgostit de papagali, care pot fi învăţaţi cântece fără perdea, de şerpi, pe care îi hrăneşte uneori cu papagalii care nu reuşesc să înveţe o melodie, şi de jocul de zaruri. Nu-i plac copiii în mod deosebit.