— Asta este adevărat.
— Acum, Oraşul este mai bine fortificat.
— În ce fel?
— Vishnu Păstrătorul şi Yama-Dharma, Domnul Morţii, au acoperit Cerurile în întregime, nu numai Oraşul — aşa cum era pe vremuri — cu ceea ce se spune că ar fi un dom impenetrabil.
— Nu există un asemenea lucru, un dom impenetrabil.
— Eu zic numai ce am auzit.
— Sunt multe chipuri de a intra într-un oraş, Doamne Siddhartha.
— Ai să mi le afli pe toate?
— Asta are să-mi fie preţul libertăţii?
— Al propriei tale libertăţi, da.
— Şi ceilalţi din neamul meu?
— Dacă e să fie eliberaţi şi ei, va trebui să vă înţelegeţi cu toţii să-mi daţi o mână de ajutor ca să asediez acel Oraş şi să-l cuceresc.
— Eliberează-ne şi Cerurile vor cădea!
— Vorbeşti şi în numele celorlalţi?
— Eu sunt Taraka. Vorbesc pentru toţi.
— Ce asigurare îmi dai, Taraka, asupra respectării acestui târg?
— Cuvântul meu? Spune, numai, şi jur cu bucurie pe orice vrei…
— Uşurinţa cu care face legăminte nu este cea mai liniştitoare calitate a unui chilipirgiu. Iar tăria îţi este şi slăbiciune, în orice târguiala ai face. Eşti atât de puternic încât nu poţi garanta cuiva posibilitatea de a te controla. Nu ai nimic pe care să juri. Singurul lucru pe care l-ai onora ar fi o datorie la joc, dar aici nu avem pe ce să jucăm.
— Tu ai puterea de a ne controla.
— Individual, poate. Dar nu şi în colectiv.
— Chiar este o problemă dificilă, zise Taraka. Aş da tot ce am ca să fiu liber, dar atunci… Tot ce am este puterea — putere pură, care în esenţă nu se poate transmite. O forţă superioară ar putea-o supune, dar nu asta este rezolvarea. Chiar că nu ştiu cum să te asigur satisfăcător că îmi voi ţine promisiunea. În locul tău, eu cu siguranţă nu m-aş încrede în mine.
— E ca o dilemă. Aşa că am să te eliberez acum — numai pe tine — ca să vizitezi Polul şi să iscodeşti sistemul de apărare al Cerurilor. Cât ai să lipseşti tu, eu am să mă mai gândesc la problemă. Fă şi tu acelaşi lucru şi probabil că atunci când ai să te întorci vom putea încheia o înţelegere echitabilă.
— De acord! Izbăveşte-mă de această osândă!
— Cunoaşte-mi puterea, atunci, Taraka, zise el. După cum pot lega, pot şi dezlega… Deci!…
Flacăra izbucni afară din stâncă.
Se înfăşură într-o minge de foc şi se răsuci pe lângă perete, ca o cometă; ardea precum un mic soare, luminând întunericul;. Îşi schimba culorile în zbor, astfel încât stâncile străluceau înspăimântător şi plăcut, totodată.
Apoi pluti deasupra capului celui numit Siddhartha, prăvălindu-şi asupră-i vorbirea sacadată:
— Nu-mi poţi înţelege plăcerea de a-mi simţi iar puterea eliberată. Îmi dă prin minte să te mai pun o dată la încercare.
Omul de dedesubtul lui ridică din umeri.
Mingea de flăcări deveni compactă. Micşorându-se, spori în strălucire şi se aşeză uşor pe pământ.
Rămase acolo tremurând, ca o petală căzută dintr-o floare uriaşă; după care se rostogoli încet pe podeaua Puţului Iadului şi reintră în nişa ei.
— Eşti satisfăcut? întrebă Siddhartha.
— Da, veni răspunsul, după o vreme. Puterea îţi este neştirbită, Legătorule. Eliberează-mă încă o dată.
— Începe să mă plictisească sportul ăsta, Taraka. Poate că ar fi mai bine să te las cum eşti şi să caut ajutor în altă parte.
— Nu! îţi promit! Cu ce te-ai alege?
— M-aş alege cu lipsa unor probleme cu tine. Ori mă serveşti în problema asta, ori nu. Asta-i tot. Alege, şi ţine-te de alegerea făcută şi de cuvântul dat.
— Prea bine. Eliberează-mă şi am să vizitez Cerurile, pe muntele lor de gheaţă, să-ţi dau raportul asupra slăbiciunilor sale.
— Du-te, atunci!
De astă dată, flacăra ieşi mai încet. Se legănă dinaintea lui şi luă o formă aproximativ umană.
— Care-ţi e puterea, Siddhartha? Cum faci ceea ce faci? îl întrebă.
— Spune-i electrodirecţie, zise celălalt. Mintea mai presus de energie. E un termen la fel de bun ca oricare altul. Dar oricum ai numi-o, nu căuta s-o mai înşeli încă o dată. Te pot ucide cu ea, deşi asupra ta nu poate fi ridicată nici o armă făcută din materie. Du-te, acum!
Taraka dispăru ca un tăciune cufundat în apă, iar Siddhartha rămase printre stânci, luminând cu torţa lui întunericul din jur.
Stătu să se odihnească şi mintea îi fu invadată de un tumult de voci — promiţând, ispitind, implorând. Prin faţa ochilor i se perindau imagini de bogăţie şi splendoare. Haremuri minunate i se scurgeau pe dinainte, iar la picioare i se aşterneau mese îmbelşugate. Miresmele de mosc şi de magnolii şi ceaţa albăstruie a esenţelor arse pluteau în jurul lui, pătrunzându-i sufletul. Se plimba printre flori, urmat de fete cu ochi strălucitori, care purtau cupe cu vin, zâmbitoare; o voce argintie îi cânta, iar făpturi neumane dansau pe suprafaţa unui lac din apropiere.
— Eliberează-ne, eliberează-ne, cântau.
El, însă, zâmbea şi privea, fără să facă nimic.
Treptat, rugăciunile şi rugăminţile şi promisiunile se transformară într-un cor de blesteme şi ameninţări. Schelete împlătoşate înaintau asupra lui, cu copii trecuţi prin săbiile lor de văpaie, ca prin frigări. Împrejurul său erau numai gropi, din care săltau flăcări mirosind a pucioasă. În dreptul feţei lui, atârnat de o creangă, se bălăbănea un şarpe ce scuipa venin. O ploaie de păianjeni şi broaşte râioase curgea asupră-i.
— Eliberează-ne… sau nesfârşit ne va fi chinul! ţipau vocile.
— Dacă nu încetaţi, zise el, Siddhartha se va mânia şi vă veţi pierde singura şansă de a fi eliberaţi, pe care chiar o aveţi.
Atunci, totul se linişti în jur, iar el îşi goli mintea, aţipind.
Luă două mese, acolo, în puţ, apoi adormi iar.
Mai târziu, Taraka se întoarse sub forma unei păsări cu gheare lungi şi-i raportă:
— Cei ca mine pot intra prin gurile de ventilaţie, zise el, dar oamenii nu au cum. În munte, însă, mai sunt o mulţime de puţuri pentru lifturi. Oamenii ar putea urca lesne prin cele mai largi. Desigur, astea sunt păzite. Dar dacă gărzile sunt ucise şi alarmele deconectate, s-ar putea face şi asta. De asemenea, sunt perioade când domul însuşi este deschis în diverse locuri, pentru a permite aparatelor de zbor să intre şi să iasă.
— Foarte bine, zise Siddhartha. Am un regat, la câteva săptămâni depărtare de aici, unde eu sunt stăpânitorul. În locul meu a fost instalat de mulţi ani un regent, dar dacă mă întorc, îmi pot ridica o armată acolo. O nouă religie se răspândeşte acum pe suprafaţa pământului. Oamenilor le pasă acum mai puţin de zei decât le păsa odată.
— Vrei să jefuieşti Cerurile?
— Da, vreau să-i dezvălui omenirii comorile.
— Asta este pe gustul meu. Nu va fi uşor de învins, dar cu o armată de oameni şi cu o armată formată de cei din neamul meu, vom fi în stare s-o facem. Eliberează-mi acum poporul, ca să putem începe.
— Cred că va trebui pur şi simplu să mă încred în tine, zise Siddhartha. Aşa că, bine, să începem!
Şi merse la primul tunel din vatra Iadului, care ducea în jos.
In acea zi eliberă şaizeci şi cinci dintre ei, umplând puţul de culorile şi de agitaţia şi de lumina lor. Aerul răsuna de strigăte puternice de bucurie şi de zgomotul trecerii lor de-a lungul şi de-a latul Puţului Iadului, schimbându-şi forma întruna şi jubilând de fericirea libertăţii.