— Mă supun, răspunse celălalt şi căzu la pământ pentru a se preface într-un şarpe verde de lumină, care începu să se târască înaintea lor.
Porniră în grabă, alergând o parte din drum, pentru a cruţa forţele demonului, necesare la ţâşnirea finală împotriva gravitaţiei.
Parcurseseră o distanţă uriaşă pe dedesubtul munţilor şi, acum, călătoria de întoarcere părea nesfârşită.
În cele din urmă ajunseră, totuşi, la talpa puţului; era luminată îndeajuns ca, privind chiar şi cu ochii corpului său, Sam să poată vedea în jur. Zgomotul era asurzitor. Dacă pentru a comunica, el şi cu Taraka ar fi avut nevoie să vorbească, n-ar fi reuşit.
Precum o orhidee fantastică pe o ramură de abanos, focul înflorea pe peretele puţului. Când Agni îşi mişca mâna, focul îşi schimba forma, zvârcolindu-se. Prin aer, ca nişte insecte strălucitoare, dansau rakasha. Vijelia era un vuiet, iar căderea pietrelor era un altul. Pe deasupra tuturor se înălţa plânsetul unduitor al craniului-roată pe care Kali îl învârtea ca pe o morişcă înaintea ochilor; şi era chiar mai îngrozitor atunci când se înălţa peste pragul audibil, scâncind neîncetat. Stânci se sfărâmau şi se topeau şi dispăreau în plin aer, bucăţi din ele, încinse până la alb, săreau în toate părţile, ca scânteile de sub barosul fierarului. Săltau şi se rostogoleau şi luceau rosietic prin umbrele Puţului Iadului. Pereţii erau muşcaţi şi găuriţi şi calcinaţi în locurile unde fuseseră atinşi de foc.
— Atenţie, zise Taraka, pornim!
Se înălţară în aer, deplasându-se pe lângă peretele puţului. Forţa atacului dezlănţuit de rakasha sporise, pentru a i se răspunde cu un contraatac şi mai intens. Sam îşi acoperi urechile cu mâinile, dar nu fu de nici un folos împotriva pumnalelor arzătoare dinapoia ochilor, care se răsuceau de fiecare dată când craniul din argint se abătea în direcţia lui. La mică distanţă, spre stânga sa, o porţiune întreagă de stâncă dispăru brusc.
— Nu ne-au detectat, zise Taraka.
— Încă, răspunse Sam. Blestematul ăla de zeu al focului poate privi şi printr-o mare de tuş, că tot zăreşte un fir de nisip în mişcare. Dacă se întoarce spre noi, sper să poţi eschiva…
— Asta cum a fost? întrebă Taraka înălţându-se brusc cu vreo zece metri, şi puţin mai la stânga.
O luară acum iute în sus, urmăriţi de o linie arzândă, ce brăzda o dâră de topitură în piatră şi nu le dădu pace decât când demonii, scoţând ţipete ascuţite, începură să smulgă bolovani uriaşi şi să-i azvârle asupra zeilor, însoţindu-i de uragane şi pânze de foc.
Ajunseră la buza puţului, o depăşiră şi se îndepărtară în grabă.
— Acum trebuie să dăm roată, ca să ajungem la culoarul ce duce la uşă.
Un rakasha apăru din puţ şi veni fuga alături de ei.
— Se retrag! strigă el. Zeiţa a căzut. Cel în Roşu o ajută să fugă!
— Nu se retrag, zise Taraka. Ies să ne taie drumul. Baraţi-le calea! Distrugeţi poteca! Repede!
Rakasha căzu înapoi în puţ ca un meteor.
— Legătorule, obosesc tot mai tare. Nu ştiu dacă mai pot să ne duc de la prag până jos.
— Dar o parte din drum, poţi?
— Da.
— Primii o sută de metri, cât este poteca strâmtă?
— Cred că da.
— Bun!
O luară la goană.
În timp ce fugeau în lungul buzei puţului, un alt rakasha se înălţă şi li se alătură.
— Raportez! strigă el. Am distrus de două ori poteca, dar de fiecare dată, Domnul Focului a ars o alta în stâncă!
— Atunci nu se mai poate face nimic! Rămâi cu noi. Avem nevoie de ajutorul tău în altă problemă.
O luă repede înaintea lor, o dâră roşie luminându-le calea.
Dădură roată puţului şi alergară în sus, prin tunel. Când ajunseră la capătul lui, izbiră uşa, deschizând-o larg şi păşiră afară pe prag. Rakasha care îi condusese pe drum trânti uşa în urma lor, spunând:
— Ne urmăresc!
Sam păşi dincolo de prag. În timp ce cădea, uşa străluci pentru o clipă, apoi se topi deasupra lui.
Cu ajutorul celui de-al doilea rakasha, coborâră întreaga distanţă până la poalele lui Channa şi o luară în sus pe o cărare, de cealaltă parte a muntelui. Erau acum protejaţi de grosimea unui munte. Dar stânca fu biciuită într-o clipită de flacără.
Cel de-al doilea rakasha ţâşni în aer, se rostogoli şi se făcu nevăzut.
O luară la fugă pe potecă, îndreptându-se spre valea care adăpostea carul. Când ajunseră, rakasha se întoarse.
— Kali şi Yama şi Agni coboară, anunţă el. Shiva a rămas în urmă, să blocheze coridorul. Agni conduce urmărirea. Cel în Roşu o ajută pe zeiţă, care şchioapătă.
Dinaintea lor, în vale, trona carul de luptă. Zvelt şi fără ornamente, de culoarea bronzului, deşi nu era din bronz, stătea pe o pajişte largă. Arăta ca un turn de rugăciune prăbuşit peste cheia de la casa unui uriaş sau ca vreo parte trebuincioasă a unui imens instrument muzical celest care se desprinsese dintr-o constelaţie şi căzuse pe pământ. Părea a fi cumva incomplet, deşi ochiul nu-i putea găsi cusur liniilor. Avea acea frumuseţe specială pe care o au numai cele mai sofisticate arme, frumuseţe care trebuie să fie şi funcţională pentru a fi deplină.
Sam îi găsi turela pe laterală şi se strecură înăuntru.
— Ştii să conduci carul ăsta de luptă, Legătorule? întrebă Taraka. Să-l faci să gonească prin Ceruri, să scuipe distrugerea peste Pământ?
— Sunt sigur că Yama i-a făcut comanda cât mai simplă cu putinţă. Modernizează ori de câte ori poate. Am mai zburat cu reactoarele Cerurilor şi presupun că şi ăsta este de acelaşi tip.
Păşi în cabină, se aşeză pe scaunul pilotului şi se uită la panoul de control din faţa lui.
— La naiba! exclamă el, întinzând mâna şi apoi retrăgând-o. Celălalt rakasha apăru brusc, trecând prin peretele din metal al navei şi plutind acum deasupra consolei.
— Zeii se deplasează repede, dădu el de veste. Mai ales Agni. Sam dădu bobârnace unei serii de comutatoare şi apăsă pe un buton. Lumini se aprinseră pretutindeni pe panoul de comandă şi se făcu auzit un bâzâit uşor.
— Cât de aproape a ajuns? întrebă Taraka.
— Aproape la jumătatea pantei. Îşi lărgeşte drumul cu flacăra. Acum aleargă ca pe o şosea. Arde obstacolele. Face un drum neted ca-n palmă.
Sam trase o manetă şi potrivi un cadran, citind indicatoarele din faţa lui. Nava fu străbătută de un tremur.
— Eşti gata? întrebă Taraka.
— Nu pot decola la rece. Trebuie să se încălzească. De altfel, panoul ăsta de comandă e mai sofisticat decât am crezut.
— Suntem contra cronometru.
— Da.
Din depărtare, se auziră câteva explozii ridicându-se deasupra sforăitului tot mai puternic al carului de luptă. Sam mai împinse maneta cu încă o diviziune şi privi iar cadranul.
După un moment, repetă mişcările şi torsul motorului deveni un mormăit uşor.
— S-a zis cu el, zise Taraka. E mort.
— Cine? Ce?
— Cel care s-a dus să-l oprească pe Domnul Flăcărilor. Nu a izbutit.
Se mai auziră câteva explozii.
— Iadul este distrus, zise Taraka.