— Deci asta cântă ei la banjo-urile lor fasciste, îhm?
— Ai ales adjectivul incorect.
— Le-ai folosit tu deja pe toate celelalte.
— Se pare că minţile noastre n-au să se înţeleagă niciodată asupra acestui subiect.
— Atâta vreme cât cineva te întreabă de ce asupriţi voi o lume, iar tu răspunzi cu tâmpenii poetice, nu. Cred că nu se poate ajunge la o înţelegere a minţilor.
— Atunci, hai să alegem un alt subiect de conversaţie.
— Mă uit, totuşi, la tine şi zic: „El este Moartea”.
Yama nu răspunse.
— Ciudată pasiune guvernantă. Am auzit că tu ai fost bătrân înainte de a fi tânăr…
— Ştii că este adevărat.
— Erai o minune a mecanicii şi un maestru al armelor. Ţi-ai pierdut copilăria într-o izbucnire de flăcări şi, în aceeaşi zi, ai îmbătrânit. În acel moment a devenit moartea pasiunea ta guvernantă? Sau mai devreme? Sau mai târziu?
— Nu are importanţă, zise Yama.
— Îi slujeşti pe zei pentru că într-adevăr crezi ceea ce mi-ai zis mie, sau pentru că urăşti cea mai mare parte a umanităţii?
— Nu te-am minţit.
— Atunci, Moartea este un idealist. Amuzant!
— Nu tocmai.
— Sau s-ar putea, Doamne Yama, ca nici una dintre presupuneri să nu fie corectă? Pasiunea aia a ta, guvernantă…
— I-ai mai menţionat numele, zise Yama, în aceeaşi cuvântare în care ai asemuit-o cu o boală. Ai greşit atunci şi greşeşti şi acum. Nu vreau să mai aud predica aia din nou şi, de vreme ce acum nu mă cufund în nisipuri mişcătoare, n-am s-o mai ascult.
— Pace, zise Sam. Dar ia spune-mi, se schimbă vreodată pasiunile guvernante ale zeilor?
Yama zâmbi.
— Zeiţa dansului a fost cândva zeul războiului. Aşa că se pare că totul se poate schimba.
— Atunci când am să mor de moartea cea adevărată, zise Sam, atunci am să mă schimb. Dar până atunci, am să urăsc Cerurile cu fiecare gură de aer pe care o sorb. Dacă Brahma pune să fiu ars, am să scuip în flăcări. Dacă mă sugrumă, am să încerc să muşc mâna călăului. Dacă mi se taie beregata, fie ca sângele meu să ruginească lama care o face. Este asta o pasiune guvernantă?
— Ai stofă de zeu bun, zise Yama.
— Bun zeu! spuse Sam.
— Înainte să se întâmple, orice se poate întâmpla, zise Yama. Am fost asigurat că ţi se va permite să asişti la nuntă.
— Nuntă? Tu şi Kali? Curând?
— La plinul Lunii celei mici, răspunse Yama. Aşa că, indiferent ce decide Brahma, măcar îţi pot oferi ceva de băut înainte să se întâmple.
— Pentru asta, îţi mulţumesc, zeu al morţii! Dar întotdeauna am crezut că nunţile nu se ţin în Ceruri.
— Tradiţia asta e pe cale să fie ruptă, spuse Yama. Nici o tradiţie nu este sfântă.
— Atunci, noroc! zise Sam.
Yama dădu din cap şi-şi aprinse încă o ţigară.
— Apropo, continuă Sam, care este ultima modă în materie de execuţii celeste? întreb din pură curiozitate.
— Execuţiile nu se fac în Ceruri, răspunse Yama deschizând un dulăpior şi scoţând o tablă de şah.
CINCI
De la Puţul Iadului până la Ceruri merse, să se alăture acolo zeilor. Oraşul Celest adăposteşte multe mistere, inclusiv câteva cu privire la propriul lui trecut. Nu se cunoaşte chiar totul despre perioada cât a locuit el acolo. Oricum, se ştie că s-a făcut purtătorul de cuvânt al lumii înaintea zeilor, câştigând simpatia câtorva şi respectul celorlalţi. Dacă ar fi ales să trădeze umanitatea şi să accepte ofertele zeilor, spun unii, ar fi putut locui pentru vecie ca Domn al Oraşului şi nu şi-ar fi găsit moartea în ghearele tigrilor-fantomă din Kaniburrha. Se vorbeşte printre detractorii lui, totuşi, că el ar fi acceptat aceste oferte, dar că ar fi fost el însuşi trădat ulterior, aşa că şi-a îndreptat iarăşi simpatia către omenirea în suferinţă, pentru restul zilelor lui, care fură puţine…
Atunci, ca de alte atâtea ori în trecut, blana ninsă îi fu netezită de vânt.
Umbla prin locul unde se agitau ierburile de culoarea lămâii. Mergea pe un drum şerpuit, pe sub copaci întunecaţi şi flori de junglă, având în dreapta stânci de jasp semeţe, cu vine de piatră lăptoasă, străbătute de vinişoare portocalii.
Atunci, ca de atâtea ori înainte, păşi în surdină cu labele ei puternice, cu vântul mângâindu-i blana albă ca marmura si cu cele zece mii de miresme ale junglei amestecându-i-se împrejur; acolo, în crepusculul locului ce numai pe jumătate exista.
Singură, urma poteca fără de timp prin desişul care, în parte, era o iluzie. Tigrul alb este un vânător solitar. Vor mai fi fost şi alţii străbătând o astfel de cale, dar nici unul nu avea nevoie de companie.
Atunci, ca de alte atâtea ori înainte, se uită în sus, către carapacea netedă, cenuşie, a cerului şi către stelele care luceau acolo ca nişte cioburi de gheaţă. Ochii, în formă de semilună, i se măriră, şi se opri, aşezându-se pe labele dinapoi, ca să privească în sus.
Oare ce vâna?
Din gâtlej îi ieşi un sunet profund, ca un gâlgâit, sfârşind într-un fel de tuse. Apoi sări deodată pe o stâncă înaltă şi se tolăni acolo, începând să se lingă pe umeri. Când una dintre Luni se arătă, se puse să o urmărească cu privirea. Părea o figurină modelată din zăpadă ce nu se topea, cu flăcări de topaz izbucnindu-i de sub sprâncene.
Din nou, ca mai înainte, se întrebă dacă ce vedea în jur era adevărata junglă din Kaniburrha. Simţea că se găsea tot între limitele pădurii adevărate. Dar nu putea şti cu siguranţă.
Oare ce vâna?
Cerurile se află pe un platou care cândva era un lanţ de munţi. Munţii aceştia au fost retezaţi şi nivelaţi pentru a se obţine un nivel de bază. Solul de deasupra a fost transportat din sudul înverzit, anume pentru vegetaţia ce acoperă ca un strat de muşchi această structură osoasă. Boltit deasupra întregii zone se află un dom transparent, care o protejează împotriva frigului polar şi a orice altceva nedorit înăuntru.
Cerurile sunt înalte şi temperate şi se bucură de amurguri prelungi şi de zile lungi, alene trecătoare. Curenţi de aer proaspăt încălzit când este introdus acolo, circulă prin oraş şi prin pădure. Înăuntrul domului pot fi generaţi şi nori. Din nori se pot declanşa ploi, care să cadă peste aproape orice zonă. Chiar şi o ninsoare poate fi astfel pornită, deşi aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată. În Ceruri a fost întotdeauna vară.