Străzile Cerurilor erau pustii. Zeii se retrăseseră pentru o vreme înăuntru, în aşteptare. Toate porţile Cerurilor fuseseră ferecate.
Hoţul şi cel pe care adepţii îl numiseră Mahasamatman (con-siderându-l zeu) fuseseră eliberaţi.
Aerul se răci brusc, parcă împlinind un soroc.
Mult deasupra Oraşului Celest, pe o platformă din vârful Turlei Preaînalte, stătea Domnul Iluziei, Mara Visătorul. Avea pe el mantia-i multicoloră. Ţinea mâinile ridicate, iar puterile celorlalţi zei îl străbăteau, adăugându-se puterilor lui.
În minte, un vis îi prinse formă. Apoi îşi aruncă visul precum creasta înaltă a unui val aruncă apă pe plajă.
Dintotdeauna, încă de când le închipuise Domnul Vishnu, Oraşul şi sălbăticia existau alăturate, deşi nu chiar în atingere, accesibile, deşi despărţite de o mare distanţă — mentală, iară nu spaţială. Vishnu, fiind Păstrătorul, făcuse asta dintr-un anumit motiv. Acum, nu încuviinţa întru totul ridicarea barierei sale, chiar temporar şi într-o măsură limitată. Nu vroia să vadă nimic din sălbăticie pătrunzând în Oraş, care, în mintea lui, se înălţase ca triumf perfect al formei asupra haosului.
Şi totuşi, prin puterea Visătorului, fusese dată tigrilor-fanto-mă vederea asupra a tot ce se afla în Ceruri, pentru o vreme.
Tigrii-fantomă se învârteau neostenit pe cărările întunecoase şi fără vârstă ale junglei care, în parte, era iluzie. Acolo, în locul ce doar pe jumătate exista, o nouă privelişte li se înfăţişa înaintea ochilor şi, o dată cu ea, un neastâmpăr şi un îndemn la vânătoare.
Se zvonea printre navigatori, acei bârfitori care dau ocol lumii şi duc vestea, părând a le şti pe toate, că unele dintre uriaşele pisici ieşite la vânătoare în acea zi nu erau de fel feline adevărate. Ziceau că se zvonea, prin locurile din lume pe unde trecuseră mai apoi zeii, că unii dintre cei prezenţi la Petrecerea Cerească au transmigrat în acea zi, luând asupră-le trupuri de tigri albi de Kaniburrha, pentru a se alătura vânătorii de pe aleile Cerurilor, pornită pe urmele hoţului care dăduse greş şi ale celui căruia i se spunea Buddha.
Se zice că, pe când rătăcea pe străzile Oraşului, un cintezoi bătrân îi dădu de trei ori ocol, apoi i se aşeză lui Sam pe umăr, spunându-i:
— Nu eşti tu Maitreya, Domnul Luminii, cel pe care l-a aşteptat lumea atâta amar de ani?… Cel a cărui venire am profeţit-o eu, cu ani în urmă, într-un poem?
— Nu, pe mine mă cheamă Sam, răspunse el, şi mă pregătesc să părăsesc lumea aceasta, nu să intru în ea. Tu cine eşti?
— Sunt o pasăre care cândva a fost un poet. Toată dimineaţa am zburat, de când trâmbiţa spartă a lui Garuda a trezit zorii. Zburam de colo-colo prin Ceruri căutându-l pe Domnul Rudra,
În speranţa de a-l macula cu găinaţul meu, când am simţit puterea unei vrăji cuprinzând zarea. Am zburat departe şi am văzut multe, Domn al Luminii.
— Ce ai văzut, pasăre-care-ai-fost-poet?
— Am văzut un rug neaprins, ridicat la capătul lumii, împresurat de ceţuri şi fum. I-am văzut pe zeii care au venit mai târziu, grăbind peste zăpezi şi gonind pe sus, prin aer, dând ocol domului pe dinafară. I-am văzut pe cântăreţii la ranga şi la nepathia repetând Masca de Sânge, pentru nunta Morţii şi a Distrugerii. L-am văzut pe Domnul Vayu ridicându-şi mâinile şi oprind vântul care suflă prin Ceruri. L-am văzut pe Mara cel pestriţ în vârful turlei celui mai înalt turn şi am simţit puterea destinului pe care-l hotărăşte el — pentru că am văzut tigrii-fantomă întărâtaţi grăbindu-se prin pădure, în acea direcţie. Am văzut lacrimile unui bărbat şi pe cele ale unei femei. Am auzit râsul unei zeiţe. Am văzut o suliţă strălucitoare înălţată împotriva dimineţii şi am auzit rostită o juruinţă. L-am văzut în cele din urmă pe Domnul Luminii, despre care am scris odinioară:
Mereu murind, nicicând murit;
etern sfârşind, nicicând sfârşit;
nesuferit de-ntunecimi,
Înveşmântat doar în lumini,
el pune capăt unei lumi
ca zorii nopţii fără luni.
Aceste versuri s-au fost scris
De Morgan, liber ca în vis
Şi-n ziua-n care o muri
Ea, profeţia-i, s-o-mplini.
Pasărea îşi umflă penele şi rămase tăcută.
— Sunt încântat, pasăre, că ai avut norocul să vezi multe, zise Sam, şi că în ficţiunea metaforei tale ai cunoscut o anume satisfacţie. Din nefericire, adevărul poetic diferă considerabil de cel care înconjoară cele mai multe chestiuni ale vieţii.
— Salutare, Domn al Luminii! zise pasărea şi îşi luă zborul.
Când se înălţă în aer, fu străpunsă de o săgeată slobozită de la o fereastră din apropiere, de către cineva care nu suferea cintezoii.
Sam grăbi pasul.
Se spune că tigrul-fantomă care i-a luat viaţa — ca şi pe a Helbei, ceva mai târziu — a fost în realitate un zeu sau o zeiţă, ceea ce este întru totul posibil.
Se mai spune şi că tigrul-fantomă care i-a ucis nu fusese primul, nici al doilea care încercase acest lucru. Mai mulţi tigri fură răpuşi de Suliţa Strălucitoare, care îi străpungea, se retrăgea de una singură, se scutura, vibrând, de cheagurile de sânge şi se întorcea în mâna celui care o aruncase. Tak al Suliţei Strălucitoare căzu el însuşi, oricum, lovit în cap de un scaun azvârlit de Domnul Ganesha, care intrase neauzit în încăpere, prin spatele lui. Spun unii că Suliţa Strălucitoare a fost după aceea distrusă de Domnul Agni, dar alţii susţin că a fost aruncată dincolo de Capătul Lumii de către Doamna Maya.
Vishnu nu a fost prea încântat, fiind mai târziu citat ca spunând că Oraşul nu ar fi trebuit pângărit cu sânge şi că, oriunde află un loc prin care să se strecoare, haosul se va întoarce într-o zi. Dar a fost luat în derâdere de zeii cei mai tineri, pentru că era socotit neînsemnat în Trimurti, iar ideile lui erau ştiute ca fiind oarecum depăşite, tipice Celor Dintâi, printre care se număra. Din acest motiv, el îşi declină orice participare în afacere şi se retrase pentru o vreme în turnul său. Domnul Varuna cel Drept îşi întoarse faţa de la cele ce se petreceau şi vizită Pavilionul Liniştii de la Capătul Lumii, unde stătu sub vraja încăperii numite Frica.
Masca de Sânge era de-a dreptul încântătoare, scrisă fiind de poetul Adasay, cel vestit pentru eleganţa limbajului, făcând parte din şcoala antimorganică. Era acompaniată de iluzii puternice, realizate de Visător special pentru această ocazie. Se spune că şi Sam umblase sub puterea iluziei în acea zi; şi că, mulţumită tot vrăjii, umblase parţial în întuneric, prin miasme fetide, prin locuri de bocet şi strigăte, şi revăzuse toate chinurile pe care le cunoscuse în viaţa lui, invocate dinainte-i, strălucitoare sau întunecate, tăcute sau trâmbiţând, toate proaspăt sfâşiate din materia memoriei lui şi picurând de emoţiile naşterii lor în viaţa sa, înainte ca totul să se sfârşească.