Ceea ce a mai rămas a fost dus cu alai la rugul de la Capătul Lumii, pus deasupra şi ars, cu cântări corespunzătoare. Domnul Agni îşi ridicase ochelarii de protecţie, privise pentru o vreme, apoi flăcările se înălţaseră. Domnul Vayu îşi ridicase mâna şi o pală de vânt sosise să înteţească focul. Când se terminase, Domnul Shiva spulberase cenuşa dincolo de lume, cu o răsucire a tridentului său.
Judecând lucrurile în ansamblu, împlinite şi impresionante fură funeraliile.
De mult nemaiîntâmplată în Ceruri, nunta sosi cu întreaga forţă a tradiţiei. Turla Preaînaltă strălucea, orbitor, ca o stalagmită din gheaţă. Vraja fusese retrasă, iar tigrii-fantomă umblau pe străzile Oraşului Celest din nou nevăzătoare, cu blana mângâiată ca de adierea vântului; şi dacă urcau o scară abruptă, o pantă stân-coasă urcau; clădirile erau faleze de piatră, iar statuile erau copaci. Adierile de vânt ce cutreierau Cerurile captau cântece şi le împrăştiau peste Pământ. Un foc sacru fu aprins în piaţa din Cercul Central al Oraşului. Fecioare, importate cu acest prilej, alimentau focul cu lemn aromatic, uscat, curat, care trosnea şi ardea cu foarte puţin fum şi cu fulgi rari de cenuşă albă ca zăpada. Surya, soarele, lumina cu asemenea intensitate, încât ziua vibra realmente de limpezime. Mirele, însoţit de un mare alai de prieteni şi slujitori înveşmântaţi cu totul în roşu, străbătu Oraşul către Pavilionul lui Kali, unde fură cu toţii întâmpinaţi de servitorii ei şi conduşi în marea sală de primire. Acolo, Domnul Kubera făcu oficiile de gazdă, aşezând alaiul stacojiu, în număr de trei sute de inşi, pe scaune negre şi pe scaune roşii, alternativ, în jurul lungilor mese din lemn negru, încrustat cu os. Acolo, în acea sală, li se oferi tuturor să bea madhuparka, pregătită din miere şi lapte şi prafuri halucinogene; şi ei o băură în compania alaiului înveşmântat în albastru al miresei, care pătrunse în sală purtând perechi de cupe. Suita miresei număra şi ea tot trei sute de inşi; şi pe când erau aşezaţi cu toţii şi toată lumea băuse deja madhuparka, Kubera rosti un discurs, care dură ceva timp, glumind întruna cu ei si presărându-şi spusele cu vorbe de înţelepciune practică şi cu referiri ocazionale la vechile scripturi. Cortegiul mirelui plecă apoi spre pavilionul din piaţă, iar cel al miresei se îndreptă într-acolo din direcţia opusă. Yama şi Kali pătrunseră separat în acest pavilion si se aşezară de o parte şi de alta a unei mici draperii. Se înălţară multe cântări vechi, iar draperia fu trasă în lături de către Kubera, permiţându-le celor doi să se privească pentru prima oară în acea zi. Kubera luă atunci cuvântul, dând-o pe Kali în grija lui Yama, în schimbul promisiunilor zeiţei de a-i oferi bogăţie şi plăcere. Apoi Domnul Yama îi prinse mâna, iar Kali aruncă în foc o ofrandă de grâne şi Yama o conduse, haina ei fiind înnodată cu a lui de careva din suita sa. După asta, ea păşi peste o piatră de moară şi făcură amândoi şapte paşi, Kali punând piciorul de fiecare dată pe câte o grămăjoară de orez. Urmă apoi o ploaie uşoară, slobozită din ceruri preţ de câteva bătăi de inimă pentru a sfinţi momentul cu binecuvântarea apei. Slujitorii şi oaspeţii se amestecară atunci într-un singur cortegiu şi se porniră prin oraş spre Pavilionul lui Yama, unde urma să se ţină marele ospăţ şi cheful, şi avea să se prezinte Masca de Sânge.
Când Sam înfruntase ultimul tigru, acesta dăduse încet din cap, ştiind pe cine anume vâna. Sam nu avea unde fugi, stătea acolo şi aştepta. Pisica nu se grăbea nici ea. O legiune de demoni încercase să coboare asupra Oraşului în acel moment, dar puterea vrăjii îi ţinu departe. Zeiţa Ratri fu văzută suspinând şi numele îi fu trecut pe o listă. Tak al Arhivelor fu încarcerat pentru o vreme în temniţa de sub Ceruri. Domnul Yama fu auzit spunând: „Viaţa nu se împotriveşte”, de parcă s-ar fi aşteptat la contrariul.
Judecând lucrurile în ansamblu, fu împlinită şi impresionantă moartea.
Nunta ţinu şapte zile, iar Domnul Mara toarse vis după vis asupra mesenilor. Ca pe un covor fermecat, îi transportă prin tărâmurile iluziilor, înălţând palate din fum colorat pe stâlpi de apă şi de foc, purtându-le banchetele pe care erau aşezaţi prin canioane de pulbere de stele, străduindu-se, cu mirt şi corali, să le supună simţurile dincolo de voinţa lor, punând asupră-le toate Aspectele, subjugându-li-le, fluturându-le pe dinainte arhetipurile pe care-şi bazaseră puterile, potrivit cărora Shiva dansă într-un cimitir Dansul Distrugerii şi Dansul Timpului, celebrându-şi legenda anihilării celor trei oraşe zburătoare ale titanilor, iar Krishna cel întunecat interpretă Dansul Luptătorului în amintirea înfrângerii demonului negru Bana, în vreme ce Lakshmi executa Dansul Statuii şi până şi Domnul Vishnu fu silit să reînvie paşii Dansului Amforei, iar Murugan, în noul său trup, îşi râse de lumea înveşmântată în oceanele sale, şi-şi interpretă dansul de triumf deasupra acelor ape ca pe o scenă, dansul pe care-l dansase după uciderea lui Shura, cel care se refugiase în adâncurile mărilor. Când Mara făcea un semn, era vrajă şi culoare şi muzică şi vin. Era poezie şi joc. Era cântec şi voie bună. Era sport, în care forţele preaputernice şi iscusinţa se puneau la încercare. În ansamblu, era nevoie de vigoare de zeu pentru a rezista celor şapte zile de plăcere.
Judecând toate aceste lucruri, fu împlinită şi impresionantă, totodată, nunta.
Când se termină, mireasa şi mirele plecară din Ceruri, să colinde o vreme prin lume, să soarbă plăcerea mai multor locuri. Plecară, fără servitori sau suită, să umble în voie. Nu anunţară ordinea în care aveau să-şi facă turul, nici cât aveau să fie plecaţi — ceea ce era de aşteptat, ştiut fiind ce glume făceau prietenii lor celeşti.
După plecarea lor, petrecerea mai continuă puţin. Domnul Rudra, care consumase o cantitate respectabilă de soma, se urcă pe o masă şi începu să slobozească un discurs cu privire la mireasă — un discurs pentru care fără îndoială că ar fi încasat-o, dacă Yama ar fi fost de faţă. Aşa stând lucrurile, Domnul Agni îl plesni pe Rudra peste gură şi fu imediat provocat la un duel, în Aspect, de-a latul Cerurilor.
Agni fu condus în zbor pe vârful unui munte de dincolo de Kaniburrha, iar Domnul Rudra ocupă poziţie în apropiere de Capătul Lumii. Când se dădu semnalul, Rudra trimise o săgeată cu senzor termic, şuierând, în direcţia adversarului său. De la douăzeci de kilometri depărtare, însă, Domnul Agni zări săgeata ce se îndrepta în mare viteză spre el şi o arse din zbor cu o rafală de Foc Universal, a cărui putere o folosi în continuare, ca pe un ac de lumină, pentru a-l atinge pe Rudra şi a-l face scrum pe locul pe care se afla, străpungând totodată şi domul, în spatele acestuia. Astfel, onoarea lokapalasilor fu spălată şi un nou Rudra fu ridicat din rândurile semizeilor, pentru a lua locul celui vechi, care pierise.
Un rajah şi doi mari preoţi muriră otrăviţi, destul de colorat, şi două ruguri se îhălţară pentru a le primi rămăşiţele albăstrui. Domnul Krishna îşi asumă Aspectul şi interpretă o melodie după care muzica nu avea rost să mai existe, iar Guari cea Bălaie se îmbună şi veni iarăşi la el, cu inima înmuiată, când acesta termină de cântat. Sarasvati, în slava ei, interpretă Dansul Desfătării, şi atunci Domnul Mara recreă fuga Helbei şi a lui Buddha prin Oraş. Acest ultim vis îi tulbură pe mulţi, orice s-ar spune, şi multe nume fură trecute pe listă. Un demon îndrăzni să pătrundă în mijlocul lor, cu trupul unui tânăr şi capul unui tigru, atacându-l pe Domnul Agni cu o furie teribilă. Fu îmblânzit de puterile reunite ale lui Vishnu şi Ratri, dar reuşi să scape în necorporalitate înainte ca Agni să-şi poată lua bagheta şi să şi-o îndrepte asupra lui.