În zilele care urmară, în Ceruri se petrecură schimbări.
Tak al Arhivelor şi al Suliţei Strălucitoare fu judecat de către Domnul Karmei şi transmigrat în trupul unei maimuţe; şi în minte îi fu înregistrat un avertisment, astfel încât, oriunde avea să se prezinte pentru reînnoire, să i se dea iarăşi trupul unei maimuţe, pentru a rătăci prin lume în această formă până când Cerurile aveau să găsească de cuviinţă să-şi întindă mila asupra lui şi să-i ridice osânda. Fu apoi trimis în junglele din sud şi lăsat acolo să-şi consume povara karmică.
Domnul Varuna cel Drept îşi strânse slujitorii în jurul lui şi părăsi Oraşul Celest, pentru a-şi face casă altundeva, în lume. Unii detractori îi asemuiră retragerea cu cea a lui Nirriti cel Negru, zeul întunericului şi al corupţiei, care părăsise Cerurile plin de ură şi de miasma multor blesteme grele. Detractorii lui Varuna nu erau prea numeroşi, oricum, pentru că oricine ştia că-şi merită titlul de Drept şi, cum condamnarea lui putea fi cu şurinţă interpretată ca întorcându-se împotriva celui ce o rostea, puţini vorbiră pe seama lui în zilele imediat următoare plecării sale.
Mult mai târziu, în perioada Epurării Cerurilor, şi alţii din rândul zeilor fură exilaţi în lume. Oricum, plecarea lor îşi avea începutul în acele zile, când acceleraţionismul pătrunsese iar în Ceruri.
Brahma, cel mai puternic dintre zeii din toate cele patru Ordine şi dintre reprezentanţii celor optsprezece oştiri ale Paradisului, Creatorul a toate, Domnul Cerurilor preaînalte şi a tot ce se află sub ele, din al cărui ombilic izvorăşte un lotus şi ale cărui mâini răscolesc oceanele — el, care din trei paşi străbate toate lumile, a cărui faimă umple de spaimă inimile vrăjmaşilor lui, în a cărui mână dreaptă se află Roata Legii, care priponeşte urgia legând-o cu un şarpe în loc de funie — Brahma se simţi tot mai stânjenit şi mai distrat în zilele ce veniră, căci regreta promisiunea date în pripă Stăpânei Morţii. Dar de fapt, se prea poate ca el să fi procedat la fel şi fără încercările ei de a-l convinge. Efectul major al acţiunilor ei de atunci fu, probabil, că el avu, pentru scurt timp, pe cine arunca vina necazurilor sale de mai târziu. Doar era cunoscut şi ca Brahma Infailibilul!
Domul Cerurilor fu reparat în câteva locuri, când petrecerea se sfârşi.
Muzeul Cerurilor fu după aceea prevăzut cu pază armată, care să rămână pentru totdeauna pe poziţii.
Se plănuiră mai multe partide de vânătoare de demoni, dar niciodată nu depăşiră stadiul de proiect.
Fu numit un nou arhivar, unul care nu avea nici cea mai vagă idee în legătură cu cine-i erau părinţii.
Tigrilor-fantomă din Kaniburrha li se făcu cinstea de a fi reprezentaţi simbolic în toate templele de pe pământ.
În ultima noapte a petrecerii, un zeu solitar pătrunse în Pavilionul Liniştii de la Capătul Lumii şi rămase pentru multă vreme în încăperea numită Amintire. Apoi izbucni într-un hohot prelung de râs şi se întoarse în Oraşul Celest; şi râsul lui avea în el ceva tânăr şi frumos şi puternic şi curat, iar vântul care adie prin Ceruri îl prinse şi-l purtă departe peste Pământ, şi toţi cei care-l auziră se minunară de ciudata şi vibranta notă de triumf pe care o conţinea.
Judecând toate aceste lucruri, fu împlinit şi impresionant, totodată, sorocul de Iubire şi Moarte, de Ură şi de Viaţă şi de Nebunie.
ŞASE
În vremea ce urmă morţii lui Brahma, peste Ceruri se abătu o perioadă de frământări. Câţiva dintre zei fură chiar izgoniţi din Ceruri. Fu un timp în care aproape fiecare se temea să nu fie considerat acceleraţionist; şi, ca un joc al sorţii, într-un moment sau altul al acestei perioade, aproape fiecare fu considerat acceleraţionist. Deşi Sam, Marele Suflet, era mort, se spunea că duhul lui trăia, bătându-şi joc de toate astea. Atunci, în timpul înstrăinării şi al intrigilor care conduseră la Marea Bătălie, se şoptea că s-ar fi putut ca nu numai spiritul să-i fie viu…
Era dimineaţa devreme. Lângă eleşteul lotusului purpuriu, în Grădina Desfătărilor, la picioarele statuii zeiţei albastre cu veena, se afla Brahma.
Fata care-l găsi cea dintâi crezu că se odihnea, pentru că ochii îi erau încă deschişi. După un moment, totuşi, ea îşi dădu seama că nu respira; iar chipul lui, nespus de chinuit, nu-şi schimba deloc expresia.
Începu să tremure, aşteptând sfârşitul Universului. Zeul fiind mort, ea înţelegea că asta era normal să urmeze. După o vreme însă, ea se gândi că poate coeziunea internă a lucrurilor reuşea să mai ţină Universul adunat laolaltă pentru vreun ceas; şi aşa stând lucrurile, hotărî că era înţelept să aducă problema următoarei Yuga în atenţia cuiva mai în măsură să o abordeze.
Îi spuse Primei Concubine a lui Brahma, iar aceasta merse să vadă cu ochii ei, recunoscu faptul că Domnul său era într-adevăr mort, i se adresă statuii zeiţei albastre, care începu îndată să cânte la veena, şi apoi trimise vorbă lui Vishnu şi lui Shiva, să vină imediat la pavilion.
Ei veniră, aducându-l şi pe Domnul Ganesha.
Văzură trupul, căzură de acord în privinţa stării lui şi le închiseră pe cele două femei în încăperile lor, sub ameninţarea execuţiei.
Apoi ţinură sfat.
— Ne trebuie de urgenţă un alt creator, zise Vishnu. Lista este deschisă pentru propuneri.
— Eu îl propun pe Ganesha, zise Shiva.
— Refuz, spuse Ganesha.
— De ce?
— Nu-mi place să stau pe scenă. Eu mai degrabă rămân undeva în spatele ei.
— Atunci, hai să ne gândim repede la altcineva.
— Nu ar fi înţelept, întrebă Vishnu, să stabilim cauza acestei întâmplări înainte de a trece la numiri?
— Nu, zise Ganesha. Alegerea succesorului este prioritară. Chiar şi autopsia poate să aştepte. Cerurile nu trebuie să rămână niciodată fără un Brahma.
— Ce zici de unul dintre lokapalas?
— Poate.
— Yama?
— Nu. El e prea serios, prea conştiincios — un tehnician, nu un administrator. În plus, cred că mai este şi instabil psihic.
— Kubera?
— Prea deştept. Mi-e frică de Kubera.
— Indra?
— Prea căpos.
— Agni?
— Poate că da. Poate că nu.
— Poate Krishna?
— Prea frivol, niciodată serios.
— Pe cine propui?
— Care este cea mai mare problemă a noastră la ora actuală?
— Nu mi se pare că avem vreo problemă deosebită la ora
actuală, zise Vishnu.
— Atunci, poate că ar fi înţelept să ne punem una chiar acum, spuse Ganesha. Eu cred că cea mai mare problemă a noastră este acceleraţionismul. Sam s-a întors, agitând şi tulburând apele.
— Da, zise Shiva.
— Acceleraţionismul? De ce să dezgropăm morţii?
— Ei, dar nu e vorba de morţi. Nu jos, printre oameni. Şi ne va servi şi pentru a le abate atenţia de la succesiunea din sânul lui Trimurti şi pentru a restabili solidaritatea, măcar de suprafaţă, aici, în Oraş. Dacă, desigur, nu întreprinzi tu o campanie împotriva lui Nirriti şi a zombilor lui.