— Pesemne pentru că simt nevoia să fie împotriva a ceva.
— Şi tu de ce vrei să te pui în fruntea acestui lucru?
— Nu ştiu.
— Doar dacă nu cumva există un motiv anume pentru a fi antiacceleraţionistă, draga mea.
— Nu ştiu.
— Eu nu sunt decât un tânăr, ca zeu, dar am auzit că în zilele de la începutul lumii eroul cu care umblai tu — Kalkin — era unul şi acelaşi cu cel numit Sam. Dacă ai motive să-ţi urăşti vechiul Domn, iar Sam este într-adevăr acela, atunci aş putea înţelege de ce te-au înrolat împotriva lucrului pe care l-a pornit el. Poate fi adevărat?
— Poate.
— Atunci, dacă mă iubeşti — iar tu eşti cu adevărat Doamna mea — atunci lasă pe altcineva să fie Brahma.
— Yama…
— Vor vrea o hotărâre peste o oră.
— Iar eu o am.
— Care va fi aceea?
— Îmi pare rău, Yama…
Yama părăsi Grădina Desfătărilor înainte de ora cinei. Deşi părea a fi o încălcare nesănătoasă a etichetei, Yama, dintre toţi zeii, era considerat cel mai disciplinat, iar el era conştient de asta, ca şi de motivele ce stăteau în spatele acestei situaţii. Aşa că părăsi Grădina Desfătărilor şi se îndreptă spre locul unde se termină Cerurile. Rămase tot restul zilei şi noaptea care urmă la Capătul Lumii, fără a fi tulburat de vreun vizitator. Stătu în fiecare din cele cinci încăperi ale Pavilionului Liniştii. Gândurile aparţinându-i în exclusivitate, îi fură la rândul lor singuratice. Dimineaţa, se întoarse în Oraşul Celest.
Acolo, află de moartea lui Shiva.
Tridentul lui arsese încă o gaură în dom, dar capătul îi fusese tocit, probabil cu un instrument bont, încă nedescoperit.
Yama merse la prietenul lui, Kubera.
— Ganesha, Vishnu şi noul Brahma l-au abordat deja pe Agni, pentru a lua locul Distrugătorului, zise Kubera. Cred că va accepta.
— Excelent pentru Agni, spuse Yama. Cine l-a ucis pe Domn?
— M-am gândit mult la asta, zise Kubera, şi cred că în cazul lui Brahma trebuie să fi fost cineva cu care el era destul de familiar pentru a bea răcoritoare împreună, iar în cazul lui Shiva cineva destul de cunoscut pentru a-l lua prin surprindere. Mai mult de-atât, martorul nu ştie.
— Aceeaşi persoană?
— Pun banii jos.
— Ar putea fi careva din partida acceleraţioniştilor?
— Asta mi se pare greu de crezut. Cei care simpatizează cu acceleraţionismul nu sunt organizaţi în nici un fel. Acceleraţionismul a revenit prea de curând în Ceruri ca să fie aşa periculos. O conspiraţie, probabil. Deşi cel care a făcut-o e, mai degrabă, un singur individ, fără nici un susţinător.
— Ce alte motive ar mai putea exista?
— O răzbunare. Sau vreo zeitate minoră, care vrea să devină una importantă. De ce o făptură ucide pe alta?
— Te gândeşti la cineva anume?
— Cea mai mare problemă, Yama, va fi eliminarea suspecţilor, nu găsirea lor. In mâinile tale a fost încredinţată investigaţia?
— Nu mai sunt sigur. Cred că da. Oricum, o să aflu cine a făcut-o, indiferent ce poziţie are, şi o să-l ucid.
— De ce?
— Trebuie să fac ceva, am nevoie de cineva pe care…
— Să-l ucizi?
— Da.
— Îmi pare rău, prietene.
— Şi mie. Astea sunt privilegiul şi intenţia pe care le am, oricum.
— Aş vrea să nu fi vorbit deloc cu mine în legătură cu problema asta. E limpede că este cât se poate de confidenţial.
— N-am să spun nimănui, dacă nici tu nu spui.
— Te asigur că nu.
— Şi ştii că eu o să am grijă de urmele karmice, pentru psiho-probă.
— De asta am şi zis. Şi am mai vorbit şi despre Shiva… Las’ să rămână aşa!
— Bună ziua, prietene.
— Bună ziua, Yama.
Yama părăsi pavilionul lokapalasilor. După o vreme, zeiţa Ratri păşi înăuntru.
— Salutare, Kubera.
— Salutare, Ratri.
— De ce stai singur aici?
— Pentru că nu are cine să mă facă să nu mai fiu singur. De ce vii aici… singură?
— Pentru că nu aveam cu cine să stau de vorbă, până acum.
— Cauţi sfat sau conversaţie?
— Şi una şi alta.
— Ia loc.
— Mulţumesc. Mi-e frică.
— Nu-ţi e şi foame?
— Nu.
— Ia un fruct şi o cupă de soma.
— Bine.
— De ce anume ţi-e frică şi cum te pot eu ajuta?
— L-am văzut pe Domnul Yama plecând de aici…
— Da.
— Mi-am dat seama, când i-am privit faţa, că există un zeu al morţii şi că reprezintă o putere de care până şi zeii se pot teme…
— Yama este puternic şi îmi este prieten. Moartea este puternică şi nu este prietena nimănui. Cei doi coexistă, totuşi, şi este ciudat. Agni este şi el puternic, şi este Foc. El îmi este prieten. Krishna ar putea fi şi el puternic, dacă ar vrea. Dar nu vrea niciodată asta. Uzează trupurile cu o viteză fantastică. Bea soma şi se ocupă de muzică şi de femei. Urăşte trecutul şi viitorul. Îmi este prieten. Eu sunt ultimul dintre lokapalas şi nu sunt puternic. Orice trup îmi iau, se îngraşă rapid. Le sunt mai mult tată decât frate celor trei prieteni ai mei. Dintre ei, eu pot aprecia beţia şi muzica şi dragostea şi focul, pentru că sunt lucruri ale vieţii şi, astfel, îmi pot iubi prietenii ca oameni sau ca zei. Dar celălalt Yama mă înspăimântă şi pe mine, Ratri. Pentru că atunci când îşi asumă Aspectul, este un vid ce face această biată grăsime să tremure. Atunci nu mai este prietenul nimănui. Aşa că nu te simţi stânjenită că ţi-e frică de prietenul meu. Ştii că atunci când un zeu este tulburat, Aspectul lui se grăbeşte să-l mângâie, o, zeiţă a nopţii, exact ca în clipa de faţă, când se întunecă în acest chioşc, deşi ziua este departe de a se fi sfârşit. Ştiu că ai trecut pe lângă un Yama tulburat.
— S-a întors cam pe nepusă masă.
— Da.
— Pot întreba de ce?
— Mă tem că este o chestiune confidenţială.
— E în legătură cu Brahma?
— De ce întrebi?
— Cred că Brahma a murit. Mă tem că Yama a fost convocat pentru a-l găsi pe ucigaşul lui. Mă tem că va da de mine, deşi am invocat un secol de noapte asupra Cerurilor. Mă va găsi, iar eu nu pot înfrunta vidul.
— Ce ştii cu privire la această presupusă ucidere?
— Cred că sunt fie ultima care l-a văzut pe Brahma în viaţă, fie prima care l-a văzut mort, în funcţie de ce însemnau zvâcniturile lui.
— În ce împrejurări?
— Mă dusesem la pavilionul lui ieri dimineaţă, devreme, să intervin pe lângă el, poate îşi lăsa mânia deoparte, ca să îngăduie întoarcerea Doamnei Parvati. Mi s-a spus să-l caut în a sa Grădină a Desfătărilor, şi m-am dus acolo…
— Spus? Cine ţi-a spus?
— Una dintre femeile lui. Nu ştiu cum o cheamă.
— Spune mai departe. Ce s-a întâmplat după aceea?
— L-am găsit la picioarele statuii care cântă la veena. Zvâcnea. Nu se vedea nici o respiraţie. După care a încetat şi să mai zvâcnească, şi a rămas nemişcat. Nu i-am simţit nici bătăile ini-mii, nici pulsul. Aşa că mi-am adus înapoi o parte a nopţii, să mă învăluie în umbre şi am părăsit grădina.
— De ce nu ai chemat pe nimeni în ajutor? Putea să nu fi fost, totuşi, prea târziu.
— Pentru că vroiam să moară, bineînţeles. Îl uram pentru ce i-a făcut lui Sam, şi pentru alungarea lui Parvati şi a lui Varuna, şi pentru ce i-a făcut arhivarului, Tak, şi pentru…