— Destul. S-ar putea continua aşa toată ziua. Ai plecat direct din grădină, sau te-ai oprit mai întâi pe la pavilion?
— Am trecut pe la pavilion şi am zărit-o iar pe fata aceea. M-am făcut nevăzută pentru ea şi i-am spus că nu l-am putut găsi pe Brahma şi că am să mă întorc mai târziu… Este într-adevăr mort, nu-i aşa? Ce mă fac eu, acum?
— Mai ia un fruct şi nişte soma. Da, este mort.
— O să mă urmărească Yama?
— Bineînţeles. Are să-i urmărească pe toţi care au fost văzuţi prin apropierea acelui loc. A fost, fără îndoială, o otravă cu acţiune rapidă, iar tu ai fost acolo chiar în preajma momentului morţii. Aşa că e normal să te caute… Şi o să te supună la psiho-probă, alături de toţi ceilalţi. Asta va arăta că nu tu ai făcut-o. Prin urmare, îţi sugerez să stai liniştită şi să aştepţi să fii convocată la cercetări. Nu mai vorbi cu nimeni despre asta.
— Lui Yama ce să-i spun?
— Dacă dă de tine înainte să dau eu de el, spune-i totul, inclusiv faptul că ai vorbit cu mine. Asta pentru că eu nici măcar n-ar trebui să ştiu că aşa ceva s-a întâmplat. Întotdeauna moartea unuia dintre Trimurti este ţinută ascunsă cât de mult se poate, chiar cu preţul unor vieţi.
— Dar Domnii Karmei ţi-o citesc din memorie, când te prezinţi la judecată.
— Tocmai de-aia, n-au să ţi-o citească din memorie astăzi. Moartea lui Brahma va fi cunoscută de un grup cât mai mic cu putinţă. De vreme ce Yama s-ar putea să întreprindă cercetările oficiale şi tot el este cel care a proiectat psihoproba, nu cred ca vreunul dintre cei cu roată galbenă să fie băgat în afacere, ca să acţioneze maşinăriile. Totuşi, trebuie să-i spun acest lucru lui Yama — sau să i-l sugerez — imediat.
— Înainte de a pleca…
— Da?
— Ai spus că numai câţiva pot şti despre acest lucru, chiar dacă ar trebui să fie sacrificate vieţi. Asta înseamnă că eu…
— Nu. Tu vei trăi, pentru că am să te protejez eu.
— De ce o vei face?
— Pentru că-mi eşti prietenă.
Yama acţiona el însuşi maşina care făcea testul psiho. Verifică treizeci şi şapte de subiecţi, toţi cei care ar fi putut avea acces la Brahma, în grădina lui, îh timpul zilei de dinaintea deicidului. Dintre aceştia, unsprezece erau zei sau zeiţe, incluzându-i pe Ratri, Saras-vati, Vayu, Mara, Lakshmi, Murugan, Agni şi Krishna.
Dintre aceşti treizeci şi şapte de zei şi oameni, nici unul nu fu aflat vinovat.
Kubera artificierul stătea la dreapta lui Yama şi privea la benzile psiho.
— Ce facem acum, Yama?
— Nu ştiu.
— Te pomeneşti că ucigaşul a fost invizibil.
— Poate.
— Dar nu crezi?
— Nu cred.
— Şi dacă îi supunem probei pe toţi cei din Oraşul Celest?
— Sunt multe sosiri şi plecări în fiecare zi, prin multe intrări şi ieşiri.
— Te-ai gândit la posibilitatea de a fi fost un rakasha? Ei sunt iarăşi slobozi prin lume, după cum bine ştii — şi ne urăsc.
— Rakasha nu-şi otrăvesc victimele. De asemenea, nu cred să fi putut intra vreunul în grădină, din cauza esenţelor contra demonilor.
— Şi acum?
— Am să mă întorc în laborator, să mă gândesc.
— Te pot însoţi până la Vasta Sală a Morţii?
— Dacă vrei.
Kubera se întoarse împreună cu Yama; şi în vreme ce Yama se gândea, el parcurse indexul benzilor, pe care-l întocmise când făcea experimente cu primele maşini. Erau abandonate, erau incomplete, desigur; numai Domnii Karmei ţineau la zi benzile cu înregistrări privitoare la fiecare dintre ocupanţii Oraşului Celest. Kubera ştia asta, de bună seamă.
Tiparniţa fu redescoperită într-un loc numit Keenset, pe râul Vedra. În acest loc se desfăşurau şi experimente cu ţevării sofisticate. In scenă îşi făcură apariţia şi doi artişti, delicaţi pictori de temple, iar un bătrân tăietor de sticlă meşteri un binoclu şi îşi văzu de şlefuit în continuare. Prin urmare, exista indicaţia ca unul dintre oraşele-stat să cunoască o renaştere.
Brahma hotărî că sosise vremea de a porni împotriva acceleraţionismului.
În Ceruri se ridică o partidă războinică, iar templele din oraşele vecine cu Keenset dădură sfoară în ţară credincioşilor să se gătească de un război sfânt.
Shiva Distrugătorul nu purta decât un trident tocit, pentru că adevărata lui nădejde era în bagheta de foc pe care o purta la şold.
Brahma, cel al şeii de aur şi al pintenilor de argint, purta o sabie, o morişcă şi un arc.
Noul Rudra purta arcul şi chivăra celui vechi.
Domnul Mara avea pe umeri o mantie sclipitoare, care-şi schimba întruna culorile şi nimeni nu putea spune ce fel de arme purta sau ce fel de car de luptă conducea. Pentru că atunci când se uita mai lung la el, omul era cuprins de ameţeli şi toate lucrurile îşi schimbau formele în juru-i, mai puţin caii lui, din ale căror guri picura necontenit sânge, fumegând pe locul unde cădea.
Apoi, dintre semizei fură aleşi cincizeci, încă luptându-se să-şi disciplineze Atributele extravagante, nerăbdători să-şi întărească Aspectele şi să câştige merite în bătălie.
Krishna refuză să meargă la luptă şi se duse să cânte la flaut, în Kaniburrha.
Îl găsi tolănit în iarba de pe coama unui deal de dincolo de Oraş, uitându-se la cerul plin de stele.
— Bună seara.
El îşi întoarse privirile şi răspunse la salut dând din cap.
— Ce mai faci, Doamne Kubera?
— Destul de bine, Doamne Kalkin. Dar tu?
— Binişor. Ai cumva o ţigară asupra preaimpresionantei tale persoane?
— Nu mă despart niciodată de ele.
— Mulţumesc.
— Foc?
— Da.
— Cintezoi era cel care-i dădea târcoale lui Buddha înainte ca madam Kali să-i scoată maţele?
— Hai să vorbim despre lucruri mai plăcute.
— Ai ucis un Brahma slab şi i-a luat locul unul puternic.
— Oh?
— Ai ucis un Shiva puternic, dar o forţă egală o înlocuieşte pe a lui.
— Viaţa este plină de schimbări.
— Ce speri să obţii? Răzbunare?
— Răzbunarea face parte din iluziile sinelui. Cum poate un om să ucidă ceea ce nici nu trăieşte, nici nu moare cu adevărat, ci există numai ca o reflectare a Absolutului?
— Ai făcut o treabă destul de bună totuşi, chiar dacă, după cum spui, a fost doar o rearanjare.
— Mulţumesc.
— Dar de ce ai făcut-o?… Şi aş prefera un răspuns, nu un tratat.
— Am avut de gând să şterg de pe faţa pământului întreaga ierarhie a Cerurilor. S-ar părea acum, însă, că şi asta trebuie să urmeze calea tuturor bunelor intenţii.
— Spune-mi, de ce ai făcut-o?
— Dacă-mi zici cum de m-ai aflat…
— În regulă. Acum, spune-mi, de ce?
— Am hotărât că omenirea ar putea trăi mai bine fără zei. Dacă i-aş scăpa de ei toţi, oamenii ar putea să aibă deschizătoare de conserve şi conserve pe care să le deschidă şi chestii din astea, fără teamă de mânia Cerurilor. Destul i-am călcat în picioare pe aceşti bieţi naivi. Am vrut să le ofer şansa de a fi liberi să-şi construiască tot ceea ce vor ei.
— Dar trăiesc şi trăiesc şi iar trăiesc.
— Uneori da, alteori nu. Aşa fac şi zeii.
— Erai aproape ultimul acceleraţionist rămas pe lume, Sam. Nimeni nu s-ar fi gândit că erai şi cel mai puternic.
— Cum de m-ai descoperit?
— Mi-a trecut prin minte că Sam ar fi fost numărul unu printre suspecţi, numai că el era mort.