— Mă gândisem la asta ca la o protecţie suficientă împotriva detectării.
— Aşa că m-am întrebat dacă ar fi fost vreun mijloc prin care Sam să fi putut scăpa de la moarte. Nu am putut găsi nici unul, în afara unui schimb de trupuri. Cine, m-am întrebat atunci, şi-a luat un nou corp în ziua în care a murit Sam? Numai Domnul Murugan. Asta, oricum, nu părea logic, pentru că el a făcut-o după moartea lui Sam, nu înainte. Un timp am lăsat deoparte varianta asta. Tu — Murugan — aflându-te printre cei treizeci şi şapte de suspecţi, ai fost supus probei şi ai fost clasat ca nevinovat de către Domnul Yama. Se părea, aşadar, că o luasem o pistă falsă… Până când m-am gândit la o modalitate foarte simplă de verificare. Yama putea înşela testul, în ceea ce-l privea; atunci, de ce n-ar fi fost şi altcineva în stare? Mi-am amintit în acel moment că Atributul lui Kalkin se bazase pe stăpânirea fulgerelor şi a fenomenelor electromagnetice. El ar fi putut sabota maşina cu mintea lui, astfel încât să nu se poată vedea nimic suspect. Modul de a-mi verifica ipoteza era, prin urmare, să iau în considerare nu ceea ce citise maşina, ci mai degrabă cum citise. La fel ca amprentele palmelor şi ale degetelor de la mâini, nu există două minţi care să dea aceeaşi schemă de înregistrare. Dar trecând din corp în corp, cineva păstrează o matrice mentală similară, în ciuda faptului că este vorba despre creiere diferite. Indiferent de gândurile care se perindă prin minte, modelele de gândire se înregistrează ca unice pentru fiecare persoană. Le-am comparat pe ultimele cu o înregistrare mai veche a lui Murugan, pe care am găsit-o în laboratorul lui Yama. Nu erau la fel. Nu ştiu cum ai realizat schimbarea corpurilor, dar te ştiam cine eşti.
— Foarte inteligent, Kubera. Cine mai este la curent cu acest ciudat raţionament?
— Nimeni, încă. Dar mă tem că Yama, în curând, se va gândi la acelaşi lucru. El întotdeauna rezolvă problemele.
— De ce-ţi pui viaţa în primejdie căutându-mă astfel?
— În general, nu se ajunge la vârsta ta sau la a mea fără a fi oarecum raţional. Am ştiut că tu măcar mă vei asculta înainte de a lovi. Şi mai ştiu şi că, atâta vreme cât ceea ce am de spus e corect, nu voi păţi nimic rău.
— Ce propui?
— Am suficient de multă simpatie pentru ceea ce ai făcut, ca să te ajut să scapi din Ceruri.
— Mulţumesc, nu.
— Ai vrea să câştigi întrecerea, nu?
— Da, şi am s-o fac aşa cum ştiu eu.
— Cum?
— Mă voi întoarce acum în Oraş şi, până să mă oprească, voi distruge cât de mulţi reuşesc. Dacă fac să cadă destui dintre cei mari, ceilalţi nu vor fi în stare să menţină locul ăsta laolaltă.
— Şi dacă tu eşti cel care va cădea? Ce se alege atunci de lume şi de cauza pentru care te-ai luptat? Ai să fii în stare să te ridici iar în apărarea ei?
— Nu ştiu.
— Cum ai reuşit să te întorci?
— Fost-am cândva posedat de un demon. M-a plăcut destul de mult şi mi-a spus, într-un moment când se afla în pericol, că îmi „întărise flăcările”, astfel încât să pot exista independent de trupul meu. Uitasem asta până în momentul în care mi-am văzut cadavrul sfârtecat, zăcând pe străzile Cerurilor. Ştiam un singur loc de unde îmi puteam face rost de un alt corp, acela fiind Pavilionul Zeilor Karmei. Murugan se afla acolo cerând să fie servit. După cum spui, puterea mea este electrodirecţia. Acolo am aflat că se lucrează fără sprijinul unui creier, deoarece circuitele erau întrerupte pentru moment, şi am intrat eu în trupul cel nou al lui Murugan, iar Murugan s-a dus în iad.
— Faptul că îmi spui despre toate astea pare să însemne că ai de gând să mă trimiţi pe urmele lui.
— Îmi pare rău, Doamne Kubera, pentru că îmi place de tine. Dacă îmi dai cuvântul tău că vei uita ce ai aflat şi vei aştepta să mă descopere altcineva, îţi voi îngădui să trăieşti şi să pleci.
— Riscant.
— Ştiu că nu ţi-ai dat niciodată cuvântul fără să ţi-l ţii, deşi eşti de o seamă cu colinele Cerurilor.
— Care este primul zeu pe care ai să-l ucizi?
— Domnul Yama, de bună seamă, pentru că el, probabil, se ţine cel mai aproape pe urmele mele.
— Atunci trebuie să mă ucizi, Sam, pentru că el îmi este frate lokapalas şi prieten.
— Sunt sigur că vom regreta amândoi dacă va trebui să te ucid.
— Atunci, poate convieţuirea cu rakasha să-ţi fi dat şi ţie ceva din gustul lor pentru rămăşaguri?
— De ce fel?
— Câştigi tu, ai cuvântul meu că nu voi sufla o vorbă despre asta. Câştig eu, fugi cu mine pe spinarea lui Garuda.
— Şi întrecerea?
— Trântă irlandeză.
— Cu tine, grasule Kubera? Iar eu, în magnificul meu trup nou?
— Da.
— Atunci, poţi să loveşti tu primul.
Pe o colină întunecată de la capătul celălalt al Cerurilor, Sam şi Kubera stăteau unul în faţa celuilalt.
Kubera îşi retrase pumnul drept şi-l repezi în falca lui Sam.
Sam căzu, rămase nemişcat un moment, apoi se ridică încet în picioare.
Frecându-şi bărbia, reveni pe locul pe care stătuse.
— Eşti mai puternic decât pari, Kubera, zise el şi lovi.
Kubera se prăvăli la pământ, icnind.
Dădu să se salte de jos, stătu puţin pe gânduri, gemu o dată, apoi se ridică anevoie în picioare.
— Credeam că te dai bătut, zise Sam.
Kubera veni de se postă în faţa lui, cu o dâră întunecată, umedă, coborându-i pe bărbie.
În vreme ce el se aşeza mai bine pe picioare, Sam se agita.
Kubera aşteptă, respirând şi acum cu greutate.
Prelinge-te pe zidul cenuşiu al nopţii. Fugi! Sub o piatră. Ascunde-te! Furia îţi transformă lăuntrul măruntaielor în apă. Zgârietura acestor gheare pe spinarea-ţi…
— Loveşte! zise Sam, iar Kubera zâmbi şi-l lovi.
Căzu acolo tremurând, şi vocile nopţii, compuse din zumzăit de insecte, din vâjâit de vânt şi din oftatul ierbii, ajunseră până la el.
Tremuri, ca ultima frunză căzătoare a anului. In piept ai un bloc de gheaţă. In minte nu mai ai nici un cuvânt, doar culorile panicii mai flutură pe-acolo…
Sam îşi scutură capul şi se ridică în genunchi.
Cazi iar, ghemuieşte-te şi suspină. Pentru că aşa începe omul şi tot aşa sfârşeşte. Universul este o minge neagră, ce se rostogoleşte zdrobind tot ce atinge. Acum se rostogoleşte spre tine. Fugi! S-ar putea să mai ai o clipă, eventual un ceas, până să vină asupra ta…
Îşi pipăi faţa cu mâinile, şi le coborî, îi aruncă o privire ucigătoare lui Kubera, se ridică în picioare.
— Tu ai construit încăperea numită Frica, spuse el, în Pavilionul Liniştii. Acum îmi aduc aminte de puterea ta, zeu bătrân. Nu este de ajuns.
Un cal nevăzut goneşte peste păşunile minţii tale. Îl cunoşti prea bine după urmele copitelor, fiecare o rană…
Sam se propti mai bine pe picioare, îşi încleştă pumnul.
Cerul trosneşte deasupra capului tău. Pământul ţi se poate deschide sub picioare. Şi ce este lucrul acela înalt, ca o umbră, ce se apropie să ţi se aşeze la spate?
Lui Sam îi tremura pumnul, dar îl expedie înainte.
Kubera se clătină spre înapoi pe călcâie şi capul îi sări într-o parte. Rămase, însă, în picioare.
Sam stătu pe loc, tremurând, în vreme ce Kubera îşi trase înapoi braţul drept, pentru lovitura finală.