— Nu prea mă încred eu în ajutorul din partea Celui Negru, dar nu am de ales. Cât de curând sosesc toţi ăştia?
— Diseară. Insă Dalissa va fi aici mai devreme. Chiar acum, o simt apropiindu-se…
— Dalissa? Cine…
— Ultima dintre Mamele Teribilei Străluciri. Ea singură s-a salvat în adâncuri, când Durga şi Domnul Kalkin s-au îndreptat spre turn, pe mare. Toate ouăle i-au fost zdrobite şi altele nu mai poate depune, dar poartă în trupul său puterea arzătoare a strălucirii mării.
— Şi crezi că are să mă ajute pe mine?
— Nu va ajuta pe nimeni altcineva. Este ultima din spiţa ei. Nu-şi va ajuta decât un egal.
— Atunci, află că cea care era cunoscută drept Durga poartă acum trupul lui Brahma, căpetenia duşmanilor noştri.
— Da, ceea ce face ca amândoi să fiţi bărbaţi. Dalissa ar fi putut să se alăture celeilalte părţi dacă zeiţa Kali ar fi rămas femeie. Dar acum s-a dat de partea ta. Ai fost cel pe care l-a preferat.
— Asta mai echilibrează puţin lucrurile.
— Rakasha au strâns turme de elefanţi şi slizzarzi şi tigri uriaşi, între timp, pentru a le abate asupra duşmanilor noştri.
— Bun.
— Şi au convocat si elementaliile focului.
— Dalissa este acum pe aproape. Va aştepta pe fundul râului şi se va ridica la nevoie.
— Salut-o din partea mea, spuse Sam întorcându-se pentru a intra în cort.
— Bine.
Sam lăsă pânza de la intrarea cortului să cadă în urma lui.
Când zeul morţii coborî din cer pe câmpul de lângă Vedra, Taraka se aruncă asupra lui sub forma unui tigru uriaş din Kaniburrha.
Dar imediat căzu înapoi. Izgonitorul de demoni se afla asupra lui Yama, din care pricină Taraka nu reuşi să se apropie de zeu.
Rakasha se îndepărtă rostogolindu-se şi-şi abandonă forma de felină pe care şi-o asumase, pentru a deveni un vârtej de pulbere argintie.
— Zeu al morţii! explodară cuvintele în mintea lui Yama. Iţi aduci aminte de Puţul Iadului?
Îndată, stânci şi pietre şi pământ nisipos fură absorbite de vârtej şi azvârlite prin aer spre Yama, care se învălui cu mantia şi-şi apără ochii cu poala ei, fără să se piardă câtuşi de puţin cu firea.
După o vreme, furia se stinse.
Yama nu se clintise din loc. Pământul în jurul lui era acoperit cu sfărâmături de piatră, dar lângă el nu căzuse nici una.
Yama îşi coborî mantia şi se uită ţintă în vârtej.
— Ce vrăjitorie mai e şi asta? suiră vorbele. Cum de reuşeşti să rămâi în picioare?
Yama continuă să privească la Taraka.
— Dar tu cum de reuşeşti să te mai învârti? întrebă el.
— Eu sunt cel mai de seamă dintre rakasha. Am mai suportat privirea ta de moarte.
— Iar eu sunt cel mai de seamă dintre zei. Am rămas în picioare înaintea întregii tale legiuni, la Puţul Iadului.
— Eşti un lacheu al lui Trimurti.
— Greşeşti. Am venit încoace să lupt împotriva Cerurilor, în numele acceleraţionismului. Mare este ura ce o port, şi am adus arme care să fie folosite împotriva lui Trimurti.
— Atunci socot că trebuie să-mi amân plăcerea de a ne continua lupta…
— Aş zice că-i recomandabil.
— Şi, fără îndoială, vrei să fii însoţit până la conducătorul nostru.
— Găsesc eu drumul şi singur.
— Atunci, până ce ne vom întâlni iar, Doamne Yama…
— La revedere, rakasha.
Taraka se înălţă spre ceruri ca o săgeată de foc şi dispăru.
Unii spun că Yama îşi rezolvase problema stând acolo, în marea cuşcă a Păsării, în mijlocul negurii şi a găinaţului. Alţii spun că a refăcut raţionamentul lui Kubera la scurt timp după aceea, folosind benzile din Vasta Sală a Morţii. Oricum o fi fost, când intră în cortul de pe câmpul de lângă Vedra, el îl salută pe bărbatul care se afla înăuntru, spunându-i Sam. Acesta puse mâna pe sabie şi-l înfruntă.
— Moarte, o iei înaintea bătăliei, zise el.
— A intervenit o schimbare, răspunse Yama.
— Ce fel de schimbare?
— De poziţie. Mă aflu aici pentru a strivi voinţa Cerurilor.
— În ce fel?
— Oţel. Foc. Sânge.
— De ce această schimbare?
— În Ceruri se fac divorţuri. Şi trădări. Şi fapte de ruşine. Doamna a mers prea departe, iar acum ştiu motivul, Kalkin. Eu nici nu îmbrăţişez acceleraţionismul, nici nu-l resping. Singurul interes pe care-l prezintă pentru mine este faptul că el constituie unica forţă din lume în stare să se opună Cerurilor. Am să mă alătur ţie, cu această înţelegere, dacă ai să-mi accepţi sabia.
— Îţi accept sabia, Doamne Yama.
— Şi am s-o ridic împotriva oricui din oştirea cerească — în afară de Brahma, pe care n-am să-l înfrunt.
— De acord.
— Atunci, îngăduie-mi să-ţi servesc drept conducător al carului de luptă.
— Ţi-aş îngădui, numai că n-am nici un car de luptă.
— Am adus eu unul, unul foarte special. Timp îndelungat am meşterit la el şi încă tot nu este gata. Dar ne va fi de ajutor şi aşa.
Trebuie să-l asamblez în noaptea asta, pentru că bătălia va începe mâine, în zori.
— Am simţit eu că va fi aşa. Rakasha m-a avertizat asupra mişcărilor de trupe din apropiere.
— Da, i-am văzut când am trecut pe deasupra. Atacul principal se va da dinspre nord-est, peste câmpie. Zeii vor interveni mai târziu. Dar fără îndoială că vor fi grupuri care vor sosi din toate direcţiile, inclusiv pe râu.
— Avem control asupra râului. Dalissa a Strălucirii aşteaptă pe fundul lui. La vremea potrivită, poate ridica valuri puternice, făcându-l să fiarbă şi să dea peste maluri.
— Credeam că Strălucirea s-a stins!
— În afară de ea, da. Ea este ultima.
— Înţeleg că rakasha luptă împreună cu noi?
— Da, şi alţii…
— Care alţii?
— Am acceptat sprijin — trupuri fără minţi… un corp de armată din ei — din partea Domnului Nirriti.
Ochii lui Yama se îngustară, iar nările îi fremătară.
— Asta nu-i bine, Siddhartha. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să fie distrus şi, oricum, nu este bine să fii dator unuia ca el.
— Ştiu, Yama, dar sunt disperat. Ar putea ajunge la noapte…
— Şi dacă vom câştiga, Siddhartha, răsturnând Oraşul Celest, distrugând vechea religie, dând libertate omului către progres industrial, opoziţie tot va exista. Nirriti, care în toate aceste veacuri n-a aşteptat decât să se sfârşească odată cu zeii, va trebui atunci să fie şi el supus. Ori faci asta, ori va fi mai rău ca până acum — căci măcar zeii din Oraş au oarecare îndurare în faptele lor nedrepte.
— Cred că ne-ar fi de ajutor…
— Atunci va trebui să-l suport, când va apărea.
— Asta-i politica, mi se pare. Dar nu-mi face plăcere.
Sam turnă pentru amândoi din vinul negru şi dulce de Keenset.
— Cred că l-ai bucura pe Kubera dacă ai trece şi pe la el să-l vezi, zise el oferindu-i un pocal.
— Ce mai face? întrebă Yama acceptându-l şi dându-l peste cap dintr-o singură sorbitură.
— Instruieşte trupa şi predă motorul cu ardere internă tuturor servanţilor locali, răspunse Sam. Chiar dacă pierdem, unii s-ar putea să scape şi să se ducă în altă parte.
— Dacă e să le fie de vreun folos, au nevoie de mai mult decât de proiectarea motoarelor…