— Când voi fi gata, Kalkin, sosi vocea din văzduhul plin de fum, voi îndrăzni. Oricum, alegerea este a mea… Nu eşti ameţit? Ce s-ar întâmpla dacă te-ai arunca jos, la pământ? Ar veni rakasha să te poarte? Te-ar salva demonii tăi?
Fulgere se abătură atunci asupra tuturor clădirilor din preajma templului, dar râsul lui Mara acoperi zgomotul. Se stinse în depărtare, când începură să trosnească noi focuri.
Sam se aşeză şi privi la oraşul arzând. Zgomotele luptei se diminuară şi se stinseră. Totul era numai o flacără.
Simţi în cap o durere ascuţită, care veni şi se duse. Apoi veni şi nu se mai duse. Apoi îi cuprinse întregul trup şi Sam începu să strige.
Brahma, Vayu, Mara şi patru semizei stăteau jos, în stradă.
Îşi înălţă iar lancea, dar mâna îi tremura atât de tare încât arma îi scăpă din strânsoare, zăngăni pe ţigle şi se duse.
Sceptrul închipuit dintr-un craniu şi o morişcă era îndreptat spre el.
— Coboară, Sam! zise Brahma mişcându-l uşor, astfel că durerile se deplasară, arzându-i tot corpul. Tu şi cu Ratri sunteţi singurii rămaşi în viaţă! Sunteţi ultimii! Predă-te!
Se clătină pe picioare şi se prinse cu amândouă mâinile de centura strălucitoare. Apoi se legănă şi rosti vorbele printre dinţii încleştaţi:
— Prea bine! Am să cobor ca o bombă în mijlocul vostru!
Dar în acel moment cerul se întunecă, se lumină, se întunecă iarăşi.
Un strigăt puternic se înălţă peste zgomotul flăcărilor.
— E Garuda! zise Mara.
— De ce ar veni Vishnu acum?…
— Garuda a fost furată! Aţi uitat?
Marea Pasăre se lăsa spre oraşul arzând ca o titanică Phoenix deasupra cuibului său din flăcări.
Sam întoarse capul şi văzu gluga lăsându-se deodată peste ochii lui Garuda. Pasărea îşi fâlfâi aripile, apoi coborî în picaj spre zeii aflaţi în faţa templului.
— Roşu! strigă Mara. Călăreţul! Poartă roşu!
Brahma se roti şi întoarse sceptrul scâncitor, îndreptându-l cu ambele mâini spre capul Păsării ce venea în picaj.
Mara făcu un semn cu mâna şi aripile Garudei părură a lua foc.
Vayu înălţă ambele braţe şi un vânt ca un uragan izbi precum un ciocan bidiviul lui Vishnu al cărui clonţ sfărâmă care de luptă.
Garuda ţipă încă o dată, îşi desfăcu aripile şi-şi încetini coborârea. Un roi de rakasha începu să i se agite în jurul capului zorind-o, cu lovituri şi împunsături, să se lase mai repede.
Pasărea încetini, încetini, dar nu se putu opri.
Zeii fugiră care încotro.
Garuda izbi pământul şi pământul se cutremură.
Dintre penele de pe spatele ei se ivi Yama, cu sabia în mână. Făcu trei paşi, apoi se prăbuşi la pământ. Mara ieşi dintre ruine şi-l izbi de două ori cu muchia palmei după ceafă.
Sam sări înainte ca cea de-a doua lovitură să coboare, dar nu atinse pământul la timp. Sceptrul mai scânci o dată şi totul începu să se învârtă în jurul lui. Se strădui să-şi stopeze căderea. Încetini.
Pământul era la patruzeci de picioare sub el… Treizeci… Douăzeci…
Pământul era învăluit într-o ceaţă roşietică, apoi neagră.
— Domnul Kalkin a fost, în sfârşit, înfrânt în luptă, zise cineva abia auzit.
Brahma, Mara şi doi semizei numiţi Bora şi Tikan fură singurii rămaşi să-i ia pe Sam şi pe Yama din oraşul muribund Keenset, de pe malurile râului Vedra. Doamna Ratri umbla înaintea lor, cu un laţ înnodat în jurul gâtului.
Îi duseră pe Sam şi pe Yama până la carul tunetului, care era încă şi mai rău stricat decât atunci când îl părăsiseră, având lipsă o parte a ansamblului cozii şi o gaură uriaşă căscată în partea din dreapta a bordului. Îşi prinseră prizonierii în lanţuri, scoţându-le Legătorului — talismanul, iar Morţii — mantia cea roşie. Trimiseră un mesaj în Ceruri şi după o vreme sosi din înalt o gondolă, care-i duse înapoi în Oraşul Celest.
— Am învins, spuse Brahma. Keenset nu mai există.
— O victorie cam costisitoare, am senzaţia, zise Mara.
— Dar am învins!
— Iar Cel Negru se agită iar.
— Nu caută decât să ne pună puterea la încercare.
— Şi ce-o fi gândind el despre faptul că am pierdut o armată întreagă şi că până şi dintre zei au murit în această zi?
— Ne-am luptat cu Moartea, rakasha, Kalkin, Noaptea şi cu Mama Strălucirii. Nirriti nu va mai ridica mâna împotriva noastră, nu după o astfel de victorie.
— Preaputernic este Brahma, zise Mara, apoi se întoarse şi plecă.
Domnii Karmei fură chemaţi să-i judece pe prizonieri.
Doamna Ratri fu izgonită din Oraşul Celest şi osândită să umble prin lume ca muritoare, pentru a fi de-a pururi încarnată în trupuri de vârstă mijlocie, cu înfăţişare mai neatrăgătoare decât a mediei femeilor, trupuri incapabile să poarte întreaga putere a Aspectului sau a Atributelor ei. I se arătă această îndurare pentru că fu considerată doar o complice întâmplătoare, una înşelată de Kubera, în care ea se încrezuse.
Când trimiseră după Domnul Yama, pentru a fi adus în faţa judecătorilor, fu aflat mort în celula lui. În turban, avusese o cutiuţă metalică. Această cutie explodase.
Domnii Karmei executară o autopsie şi ţinură sfat.
— De ce nu a luat otravă, dacă a vrut să moară? întrebă Brahma. O pastilă ar fi fost mai lesne de ascuns decât o cutie.
— Este puţin probabil, spuse unul dintre Domnii Karmei, să fi avut un alt trup, undeva în lume, şi să fi încercat să transmigreze cu ajutorul unui dispozitiv de emisie, programat să se autodistrugă după folosire.
— Se putea face aşa ceva?
— Nu, sigur că nu. Echipamentul de transfer este voluminos şi complicat. Dar Yama se lăuda că poate face orice. Odată a încercat să mă convingă că se poate construi un asemenea dispozitiv. Numai că între cele două trupuri trebuie să fie un contact direct, întărit prin intermediul multor legături şi cabluri. Şi nici un dispozitiv atât de mic nu ar fi putut genera destulă energie.
— Cine ţi-a construit aparatul pentru psihoprobe?
— Domnul Yama.
— Dar lui Shiva carul tunetului? Dar lui Agni bagheta de foc? Lui Rudra arcul cel teribil? Tridentul? Suliţa Strălucitoare?
— Yama.
— Ar trebui să vă informez atunci că, în aproximativ acelaşi timp când cutiuţa probabil că a operat, un generator mare s-a aprins, ca de capul lui, în Vasta Sală a Karmei. A funcţionat mai puţin de cinci minute, după care s-a stins iar, singur.
— Energie emisă?
Brahma ridică din umeri.
— E vremea să-l osândim pe Sam.
Zis şi făcut. Şi de vreme ce mai murise o dată înainte, fără prea mare efect, căzură de acord că o condamnare la moarte nu prea era cine ştie ce.
Prin urmare, fu transmigrat. Nu în alt trup.
Se înălţă un turn de radioemisie, Sam fu pus sub tranchilizante, conductorii de transfer îi fură ataşaţi cum se cuvenea, dar nu fu nici un alt trup. Fură conectaţi la convertizorul turnului.
Atman-ul îi fu proiectat în sus, dincolo de domul deschis, în marele nor magnetic ce înconjura întreaga planetă şi care se numea Podul Zeilor.
După care i se acordă onoarea rarisimă de a i se organiza a doua oară funeralii în Ceruri. Domnul Yama beneficie de ele mai întâi; iar Brahma, privind fumul ce se înălţa din ruguri, se întreba unde se afla în realitate.
— Buddha a trecut în Nirvana, zise Brahma. Propovăduiţi asta în temple! Cântaţi-o pe străzi! Plină de slavă i-a fost trecerea! El a reformat vechea religie, iar noi suntem acum mai buni decât am fost vreodată înainte! Toţi cei care gândesc altfel să-şi amintească de Keenset!