— Erau şi ei puternici, oricum i-o fi chemând, nu-i aşa? Când a fost asta?
— Ultima dată — anul trecut, când l-am trimis pe noul Agni.
— Da, nu era prea grozav, totuşi… Folosea tot grenade incendiare… Dar era puternic.
— Ca moral, poate. Când sunt mai puţini zei, trebuie să ne mulţumim şi cu semizei.
— Pe vremuri, aş fi luat carul tunetului…
— Pe vremuri nu era nici un car al tunetului. Domnul Yama…
— Tăcere! Acum avem un car al tunetului. Mă gândesc ca înaltul om de fum, care poartă o pălărie largă, să se aplece asupra palatului lui Nirriti.
— Brahma, cred că Nirriti poate opri carul tunetului.
— De ce?
— După cum am auzit din surse de primă mână, cred că a folosit proiectile teleghidate împotriva vaselor de război trimise în urmărirea briganzilor lui.
— De ce nu mi-ai spus despre asta mai demult?
— Sunt rapoarte foarte recente. Asta este prima ocazie pe care am avut-o pentru a aborda subiectul.
— Atunci, nu crezi că trebuie să atacăm?
— Nu. Aşteptăm. Îl lăsăm pe el să facă prima mişcare, ca să-i evaluăm puterea.
— Asta ar însemna să sacrificăm Mahartha, nu-i aşa?
— Ei şi? N-ai mai văzut un oraş căzând?… Ce folos i-ar aduce Mahartha, în timp? Dacă nu-l putem recuceri, atunci lasă-l pe omul de fum să-şi plece pălăria lui largă şi albă peste oraş.
— Ai dreptate. Merită, pentru a-i evalua corect puterile şi pentru a-i seca o parte din ele. Între timp, trebuie să ne pregătim.
— Da. Care-ţi sunt ordinele?
— Alertează toate forţele din Oraş. Recheamă-l pe Domnul Indra din continentul răsăritean, pe dată!
— Se va face întocmai.
— Şi alertează şi celelalte cinci oraşe de pe râu — Lananda, Khaipur, Kilbar…
— Îndată.
— Atunci, du-te!
— M-am dus.
Timpul precum un ocean, spaţiul precum apa lui, Sam în mijloc, stând în picioare, hotărând.
— Domn al Morţii, strigă el, enumeră puterile pe care le avem.
Yama se întinse şi căscă, apoi se ridică de pe canapeaua stacojie pe care moţăise, aproape invizibil. Traversă încăperea şi-l privi pe Sam în ochi.
— Fără să-mi asum Aspectul, iată-mi Atributul.
Sam îi întâlni privirea şi i-o suportă.
— Ăsta este un răspuns la întrebarea mea?
— În parte, răspunse Yama. Dar a fost mai ales pentru a-ţi testa propria-ţi putere. Se pare că-ţi revine. Îmi suporţi privirea-de-moarte mai mult decât ar putea oricare muritor.
— Ştiu că îmi revine puterea. O simt. Multe lucruri îşi revin acum. În timpul săptămânilor în care am locuit aici, în palatul lui Ratri, am meditat asupra vieţilor mele trecute. Nu au fost toate ratate, zeu al morţii. Am hotărât asta azi. Cu toate că Cerurile m-au înfrânt de fiecare dată, fiecare victorie i-a costat scump.
— Da, se pare că eşti mai degrabă un om al destinului. Ei sunt, de fapt, mai slabi acum decât în ziua în care le-ai sfidat puterea la Mahartha. Sunt mai slabi şi faţă de alţii. Pentru că oamenii sunt mai puternici. Au zdrobit zeii Keensetul, dar nu au zdrobit acceleraţionismul. Apoi au încercat să îngroape budismul în propriile lor învăţături, dar n-au reuşit. Eu nu pot spune cu siguranţă dacă religia ta s-a slujit de intriga poveştii ăsteia, pe care o scrii tu prin încurajarea accelerării pe orice cale, dar atunci nici vreun alt zeu n-ar putea-o spune. A slujit ca o bună ceaţă, totuşi, le-a distras atenţia de la ticăloşia pe care ar fi putut-o face şi, de vreme ce chiar s-a întâmplat să fie „luată” drept învăţătură, eforturile lor împotriva ei au folosit la stârnirea unui oarecare sentiment antiteocrat. Ai fi putut trece drept inspirat, dacă n-ai fi dat impresia că eşti isteţ.
— Mulţumesc. Vrei să-ţi dau binecuvântarea mea?
— Nu, tu o vrei pe a mea?
— Poate mai târziu, Moarte. Dar nu vrei să-mi răspunzi la întrebare. Spune-mi, te rog, ce puteri sunt de partea noastră?
— Prea bine. Domnul Kubera va sosi în curând…
— Kubera? Unde se află?
— A stat ascuns, lăsând să se scurgă spre lume cunoaşterea ştiinţifică.
— Vreme de atîţia ani?! Trupul trebuie să-i fie străvechi! Cum a reuşit să se descurce?
— L-ai uitat pe Narada?
— Bătrânul meu medic, din Kapila?
— În persoană. Când ţi-ai împrăştiat lăncierii după bătălia pe care ai purtat-o în Mahartha, el s-a retras în ţinuturi ferite, cu câţiva slujitori. A împachetat şi a luat cu sine tot echipamentul pe care-l luaseşi tu de la Sala Karmei. Eu l-am localizat cu mulţi ani în urmă. După Keenset, după evadarea mea din Ceruri cu ajutorul Roţii Negre, l-am scos pe Kubera din beciul lui de sub oraşul căzut. S-a aliat mai târziu cu Narada, care acum are un magazin de proteze în munţi. Lucrează împreună. Am mai plasat încă alţi câţiva în diverse locuri.
— Şi vine Kubera? Bun!
— Iar Siddhartha este încă stăpân al Kapilei. O chemare la oaste în acel principat încă ar mai fi auzită. I-am înştiinţat.
— O mână de oameni, probabil. Dar cu toate astea, e bine de ştiut… Da.
— Şi Domnul Krishna.
— Krishna? Ce caută el de partea noastră? Unde se află?
— A fost aici. L-am găsit a doua zi după ce am sosit. Tocmai se mutase aici cu una dintre fete. Destul de patetic.
— Cum aşa?
— Bătrân. Înduioşător de bătrân şi de slab, dar tot un beţivan libidinos. Aspectul încă îl mai serveşte, oricum, aducându-i periodic ceva din vechea charismă şi o frântură din colosala lui vitalitate. A fost expulzat din Ceruri după Keenset, doar pentru că nu luptase împotriva lui Kubera şi a mea, precum Agni. Rătăcea prin lume de mai bine de o jumătate de secol, bând şi iubind şi cântând din flautul lui şi îmbătrânind. Kubera şi cu mine am încercat de mai multe ori să-l localizăm, dar călătorea extrem de mult. Asta este, în general, o nevoie pentru zeităţile renegate ale fertilităţii.
— De ce folos ne va fi?
— În ziua în care l-am găsit, l-am trimis la Narada pentru un nou trup. Va veni încoace împreună cu Kubera. Şi lui i se refac puterile întotdeauna rapid, după transfer.
— Dar de ce folos ne va fi?
— Nu uita că el a fost cel care l-a înfrânt pe demonul negru Bana, pe care până şi Indra se temea să-l înfrunte. Când este treaz, e unul dintre cei mai redutabili luptători care-au trăit vreodată. Yama, Kubera, Krishna şi, dacă vrei… Kalkin! Noi vom fi noii lokapalas, şi vom sta unul lângă altul.
— Vreau.
— Aşa să fie, atunci. Să trimită ei o companie de zei de-ai lor, antrenaţi, împotriva noastră! Am proiectat arme noi. Este o ruşine că trebuie să fie atâtea, fiecare altfel şi cu totul neobişnuită. Este o irosire a geniului meu să fac din fiecare o operă de artă, în loc să produc un tip anume, în serie. Dar o impune pluralitatea expresiilor paranormalului. Fiecare are întotdeauna un Atribut care să se opună fiecărei arme în parte. Lasă-i, totuşi, să dea piept cu Tunul Gehenna şi să fie făcuţi fâşii, sau să-şi încrucişeze săbiile cu Electrospada, sau să stea înaintea Scutului-Fântână, dotat cu spray-ul cu dimetilsulfoxidcian, şi au să afle că-i înfruntă pe lokapalas!
— Acum văd, Moarte, de ce toţii zeii, până şi Brahma, pot să moară şi să fie succedaţi de alţii — toţi, în afară de tine.
— Mulţumesc. Ai vreun plan, de orice fel ar fi el?