Taraka şovăi. Faţa şi mâna stângă i se transformară în fum.
— Sam…
— Ce-i?
— Care este calea cea dreaptă?
— Ăăă… Pe mine mă întrebi astal De unde să ştiu eu?
— Muritorii te numesc Buddha.
— Asta-i numai din cauză că sunt chinuiţi de limbaj şi de ignoranţă.
— Nu. Am privit la flăcările tale şi te-am numit Domnul Luminii. I-ai legat după cum ne-ai legat şi pe noi, i-ai eliberat după cum ne-ai eliberat şi pe noi. A ta a fost puterea de a le da o credinţă. Eşti ceea ce pretinzi a fi.
— Am minţit. Eu însumi nu am crezut niciodată în asta şi nici acum nu cred. Aş fi putut alege pur şi simplu o altă cale — religia lui Nirriti, să zicem — numai că o crucificare doare. Aş fi putut-o alege pe cea numită islam, numai că ştiu prea bine cum se amestecă el cu hinduismul. Alegerea mea s-a bazat pe calcul, nu pe inspiraţie, şi sunt un nimic.
— Eşti Domnul Luminii.
— Du-te acum şi transmite-mi mesajul. Putem discuta religie în altă zi.
— Lokapalas, zici, sunt Yama, Krishna, Kubera şi tu însuţi?
— Da.
— Atunci, trăieşte. Spune-mi, Sam, înainte să plec… L-ai putea înfrânge pe Yama în luptă?
— Nu ştiu. Totuşi, nu cred. Nu cred că poate cineva.
— Dar el te-ar putea înfrânge pe tine?
— Probabil, într-o luptă dreaptă. De câte ori ne-am întâlnit ca duşmani, în trecut, am fost uneori norocos, iar alteori am reuşit să-l păcălesc. M-am duelat cu el recent şi e fără pereche. Este prea priceput în ale distrugerii.
— Înţeleg, zise Taraka, iar mâna dreaptă şi jumătate din piept îi dispărură. Atunci, noapte bună ţie, Siddhartha! îţi iau mesajul cu mine.
— Mulţumesc, noapte bună şi ţie!
Taraka se făcu tot un fum si se destrămă în furtună.
Mult deasupra lumii, răsucindu-se: Taraka.
Furtuna urla în jurul lui, dar el abia dacă îi lua în seamă furia.
Trăsnetele cădeau şi ploaia curgea şi Podul Zeilor nu se mai vedea.
Dar nici unul dintre aceste lucruri nu-l preocupa.
Fiindcă el era Taraka, cea mai mare căpetenie a demonilor rakasha, Domnul Iadului…
Şi fusese creatura cea mai puternică din lume, în afara Legătorului.
Acum Legătorul îi spusese că era Unul-şi-Mai-Mare… Şi că aveau să lupte împreună, ca înainte.
Cât de insolent stătuse el în roşul lui şi în puterea lui! în ziua aceea. Cu mai bine de o jumătate de veac în urmă. În apropiere de Vedra.
A-l distruge pe Yama-Dharma, a înfrânge Moartea — asta ar dovedi supremaţia lui Taraka…
A dovedi supremaţia lui Taraka era mai important decât a-i înfrânge pe zei, care aveau să moară îhtr-o bună zi, oricum, pentru că ei nu erau rakasha.
Aşadar, mesajul către Nirriti, mesajul Legătorului — căruia îi spusese că Nirriti avea să fie de acord — urma să fie rostit numai furtunii, iar Taraka se va uita la flăcările ei şi va şti că adevăr a grăit.
Pentru că furtuna nu minte niciodată… Şi întotdeauna spune: Nu!
Sergentul negru îl aduse în tabără. Fusese plin de strălucire, în armura lui cu ornamentaţii lucitoare şi nu fusese capturat; venise drept la el şi-i spusese că are un mesaj pentru Nirriti. Din acest motiv, sergentul se hotărâse să nu-l ucidă pe dată. Îi luă armele, îl conduse în tabără — acolo, în pădurea de lângă Lanan-da — şi-l lăsă sub pază în timp ce-şi consultă conducătorul.
Nirriti şi Olvegg stăteau în cortul cel negru. Înaintea lor era desfăşurată o hartă a Lanandei.
Când îi îngăduiră să aducă prizonierul în cort, Nirriti îl privi şi-i făcu semn sergentului să iasă.
— Cine eşti? întrebă el.
— Ganesha, din Oraş. Cel care te-a ajutat să fugi din Ceruri. Nirriti păru să se gândească la asta.
— Ei bine, îmi amintesc de prietenul din zilele de demult, zise el. De ce ai venit la mine?
— Pentru că timpul este prielnic. Ai întreprins, în fine, marea cruciadă.
— Da.
— Aş ţine sfat numai cu tine, în legătură cu asta.
— Vorbeşte, aşadar.
— Dar el?
— A vorbi înaintea lui Jan Olvegg este tot una cu a vorbi înaintea mea. Spune ce ai în minte.
— Olvegg?
— Da.!
— Aşa, care va să zică. Am venit să-ţi spun că zeii din Oraş sunt slabi. Prea slabi, simt eu, pentru a te înfrânge.
— Simţisem şi eu asta.
— Dar nu sunt atât de slabi pentru a nu fi în stare să-ţi pricinuiască pierderi imense, când se vor pune în mişcare. Asta ar putea atârna în balanţă, dacă-şi adună toate forţele la momentul potrivit.
— Am venit la luptă ştiind şi eu aşa ceva.
— Preferabil ar fi ca victoria să te coste mai puţin. Ştii că sunt un simpatizant al creştinilor.
— La ce te gândeşti?
— M-aş oferi să conduc nişte lupte de gherilă numai pentru a-ţi spune că Lananda este a ta. Nu o vor apăra. Dacă ai să continui să înaintezi cum ai făcut până acum — fără să-ţi consolidezi cuceririle — şi dacă te duci asupra Khaipurului, Brahma nu-l va apăra nici pe el. Dar când ai să ajungi la Kilbar, cu forţele slăbite în urma bătăliilor pentru primele trei oraşe şi de pe urma acestor hărţuieli ale noastre pe parcursul drumului, Brahma va lovi cu întreaga putere a Cerurilor, astfel că s-ar putea să cobori pentru a te apăra sub zidurile Kilbarului. Toate puterile Oraşului Celest sunt pregătite. Te aşteaptă să încerci porţile celui de-al patrulea oraş de pe râu.
— Înţeleg. Asta-i bine de ştiut. Înseamnă că se tem de ce sunt în stare.
— Desigur. Ai să înaintezi tocmai până la Kilbar?
— Da. Şi am să înving şi la Kilbar. Am să trimit după cea mai puternică armă a mea, înainte să atacăm oraşul. Puterile pe care le-am păstrat pentru a le folosi împotriva Oraşului Celest însuşi vor fi dezlănţuite asupra duşmanilor mei când au să vină în apărarea osânditului Kilbar.
— Şi ei vor aduce arme puternice.
— Atunci, când ne vom întâlni, rezultatul nu va sta, cu adevărat, nici în mâinile lor, nici într-ale mele.
— Există o cale pentru a înclina balanţa şi mai mult, Renfrew.
— Oh? Ce mai ai în minte?
— Mulţi semizei sunt nemulţumiţi de situaţia care domneşte în Oraş. Voiseră o campanie prelungită împotriva acceleraţionismului şi împotriva adepţilor lui Tathagatha. Au fost dezamăgiţi când, după Keenset, nu a urmat aşa ceva. De asemenea, Domnul Indra a fost chemat din continentul estic, unde purta războiul împotriva vrăjitoarelor. Indra ar putea fi făcut să aprecieze sentimentele semizeilor — iar adepţii lui vor veni încinşi de pe un alt câmp de bătălie.
Ganesha îşi aranjă mantaua.
— Continuă, zise Nirriti.
— Când ajung la Kilbar, spuse Ganesha, s-ar putea să nu lupte pentru apărarea lui.
— Înţeleg. Cu ce te vei alege tu din toate astea, Ganesha?
— Cu satisfacţia.
— Nimic altceva?
— Aş vrea să-ţi aminteşti ziua în care am făcut această vizită.
— Aşa să fie! Nu am să uit şi te voi răsplăti după aceea… Gardă!
Pânza de la intrarea cortului se dădu la o parte şi cel care-l adusese pe Ganesha păşi înăuntru.
— Escortează-l pe omul acesta oriunde mai vrea să ajungă şi dă-i drumul să plece nevătămat, ordonă Nirriti.