Pentru că ea nu trecu pe coridor cât stătură ei acolo, preotul prelungi conversaţia.
— Eu sunt Balarama, declară el. Pot să te întreb cu privire la nume, bunule domn, şi, poate, destinaţia ta?
— Eu sunt Aram, spuse cerşetorul, cel care şi-a luat asupră-şi legământul sărăciei pentru un timp de zece ani şi al tăcerii pentru şapte ani. Din fericire, cei şapte s-au scurs, de aceea pot acum să vorbesc pentru a mulţumi binefăcătorilor mei şi a le răspunde la întrebări. Mă îndrept către munţi, să-mi găsesc o peşteră unde să pot medita şi să mă rog. Aş putea, oare, să accept amabila voastră ospitalitate pentru câteva zile, înainte de a-mi continua călătoria?
— Am fi, spuse Balarama, într-adevăr onoraţi dacă un sfânt ar găsi de cuviinţă să ne binecuvânteze mânăstirea cu prezenţa lui. Te asigurăm că ai fi bine venit. Dacă este ceva ce ţi-ar fi de folos pe drumul tău, iar noi am fi în stare să-ţi dăm acel lucru, te rugăm, spune.
Aram îl fixă cu ochiul lui verde, neclipitor şi spuse :
— Călugărul care m-a văzut primul nu purta roba Ordinului tău.
Spunând asta, îi atinse veşmântul negru.
— În locul ăstuia, cred că bietul meu ochi a zărit unul de altă culoare.
— Da, zise Balarama, pentru că adepţii lui Buddha se adăpostesc aici, printre noi, adăstând o vreme din rătăcirea lor.
— Asta este într-adevăr interesant, spuse Aram, pentru că aş dori să vorbesc cu ei şi, poate, să învăţ mai multe despre Calea lor.
— Vei avea ocazii destule dacă te hotărăşti să mai rămâi printre noi un timp.
— Atunci, aşa am să fac. Ei cât au să mai rămână?
— Nu ştiu.
Aram dădu din cap.
— Când aş putea vorbi cu ei?
— În seara asta va fi o oră în care toţi călugării se strâng împreună şi sunt liberi să vorbească ce vor, în afara celor care şi-au luat jurământul tăcerii.
— Am să-mi petrec în rugăciune timpul până atunci, spuse Aram. Mulţumesc.
Amândoi se înclinară uşor, iar Aram intră în încăperea lui.
Seara, Aram participă la ora de comuniune a călugărilor, care, indiferent din ce ordin făceau parte, se amestecară unii cu alţii şi începură să discute. Sam nu participă, şi nici Tak; iar Yama nu participa niciodată în persoană.
Aram se aşeză la masa lungă din sala de mese, vizavi de câţiva dintre călugării lui Buddha. Vorbi o vreme cu ei, pe teme de doctrină şi de practică, de castă şi crez, vreme şi probleme cotidiene.
— Pare ciudat, spuse el după un timp, că cei din ordinul vostru, aşa, brusc, au bătut atâta drum spre sud şi vest.
— În ţinutul cu pământ înţelenit, în anotimpul fulgerelor?
— Poate că trebuie să se producă vreo revelaţie pe-aici, ce mi-ar putea lărgi spiritul. Încotro să mă uit după ea?
— Întregul Univers este o revelaţie, răspunse călugărul. Lucrurile se schimbă cu toate şi, totuşi, cu toate rămân. Ziua urmează nopţii… Fiecare zi e diferită şi, totuşi, fiecare e numai o zi. Mare parte a lumii este iluzie şi, totuşi, formele acestei iluzii urmează un tipar ce este parte a unei realităţi divine.
— Da, da, zise Aram. În căile iluziei şi ale realităţii sunt versat, dar cu întrebarea mea chiar vroiam să aflu dacă nu cumva s-a ridicat prin împrejurimi un nou învăţător sau a revenit vreunul dintre cei vechi sau, pasămite, vreo manifestare divină s-a arătat, de a cărei prezenţă s-ar putea folosi sufletul meu.
Vorbind, cerşetorul mătură de pe masa din faţa lui o gânganie roşie, târâtoare, de mărimea unghiei degetului mare şi ridică sandaua ca pentru a o zdrobi.
— Rogu-te, frate, nu-i face nici un rău, spuse călugărul.
— Dar din astea se găsesc peste tot, iar Maeştrii Karmei au spus că un om nu se poate întoarce ca insectă şi că uciderea insectelor este un act neutru din punct de vedere karmic.
— Totuşi, răspunse călugărul, viaţa fiind una, în această mânăstire toţi practică doctrina ahimsa{Nonviolenţa (n.tr.).} şi se abţin de la a ridica viaţa vreunei creaturi.
— Dar, zise Aram, Patanjali{Figură semilegendară a filosofiei yoga, autorul celui mai reputat tratat în materie (n.tr.).} susţine că, mai degrabă decât actul, intenţia este cea care guvernează. Prin urmare, dacă am ucis mai degrabă cu dragoste decât cu răutate este ca şi cum nici n-aş fi ucis. Mărturisesc că nu aşa au stat lucrurile şi că răutatea a fost prezentă — de aceea, chiar dacă n-am ucis, tot port povara vinovăţiei, din cauza prezenţei acelei intenţii. Aşa că acum aş putea-o strivi cu piciorul fără să fie cu nimic mai rău, potrivit principiului ahimsa. Oricum, ca oaspete, de bună seamă că respect practica şi nu fac aşa ceva.
Spunând asta, îşi luă sandaua de deasupra insectei, care stătea nemişcată, împungând în sus cu antenele ei roşii.
— Într-adevăr, este un învăţat, spuse unul din Ordinul lui Ratri.
Aram zâmbi.
— Îţi mulţumesc, dar nu este aşa, zise el. Nu sunt decât un umil căutător al adevărului, iar odinioară, când şi când, am avut privilegiul de a asculta cuvintele celor învăţaţi. Dacă aş mai avea iar un asemenea privilegiu! Dacă ar fi prin preajmă vreun mare învăţător sau învăţat, mai mult ca sigur că aş trece şi peste cărbuni încinşi pentru a mă aşeza la picioarele lui să-i ascult cuvintele şi să-i urmez exemplul. Dacă…
Se opri, căci ochii tuturor se îndreptaseră brusc spre uşa din spatele lui. Nu-şi întoarse capul, ci se întinse să strivească un gândac ce se afla lângă mâna lui. Vârful unui mic cristal şi două sârmuliţe se iviră prin chitina spartă de pe spatele lui.
Apoi se răsuci, măturând cu ochiul său verde rândul de călugări aşezaţi între el şi uşă, şi se uită la Yama, care purta pantaloni strâmţi, cizme, cămaşă, eşarfă, mantie şi mănuşi, toate roşii, iar în jurul capului avea răsucit un turban de culoarea sângelui.
— „Dacă?” întrebă Yama. Tocmai spuneai „dacă”. Dacă vreun înţelept sau vreun avatar al unui zeu s-ar afla prin împrejurimi, ţi-ar plăcea să-l cunoşti? Asta spuneai, străine?
Cerşetorul se ridică de la masă. Se înclină.
— Eu sunt Aram, spuse el. Un căutător şi un călător împreună cu toţi cei ce doresc iluminarea.
Yama nu-i întoarse salutul.
— De ce-ţi rosteşti numele invers, Domn al Iluziei, când toate cuvintele şi acţiunile tale îl trâmbiţează înaintea ta?
Cerşetorul ridică din umeri.
— Nu înţeleg ce spui.
Apoi zâmbetul îi reveni pe buze.
— Sunt unul dintre cei care caută Calea şi Dreptatea, adăugă el.
— Îmi vine greu să cred, după ce-am fost martor, cel puţin o mie de ani, la trădările tale.
— Vorbeşti de vieţi ale zeilor.
— Din nefericire, da. Ai făcut o greşeală gravă, Mara{Demonul tentaţiei, Visătorul; aici, zeul iluziei (n.tr.).}.
— Care ar fi aceea?
— Ai impresia că trebuie să ţi se permită să pleci viu de aici.
— Recunosc că la asta mă aştept.
— Fără a ţine cont de numeroasele accidente pe care le poate păţi un călător singuratic prin regiunea asta sălbatică.
— Am fost un călător singuratic timp de mulţi ani. Accidente li s-au întâmplat întotdeauna altora.
— S-ar putea să crezi că şi dacă trupul îţi este distrus aici, atman-ul îţi va fi transferat de la distanţă în alt corp, aflat în altă parte. Înţeleg că mi-a descifrat cineva însemnările şi acum şmecheria este posibilă.