Este adevărat că ea se considera drept o tânără femeie „modernă", iar faptul că fusese abandonată de Rodney o determina — mai mult pentru salvarea prestigiului — să-şi găsească repede de tot un nou amant. Şi cu toate acestea ar fi greşit să afirmi că ea întrebuinţa armele provocatoare ale cochetăriei, pentru a obţine ceea ce urmărea. Nu luase încă nici o hotărâre, căci hotărârea implică ceva gândit şi dinainte calculat. Îşi da drumul fără să
se mai gândească, exact ca atunci când începea să vorbească la întâmplare, despre tot ce-i trecea prin minte, fără să-şi mai dea seama ce face. Dar câtă
vreme inconsecvenţa în logică este de importanţă extrem de redusă şi situaţiile intelectuale false pot fi trecute uşor cu vederea, efectele faptelor şi cuvintelor care implică o acţiune nu sunt atât de neglijabile. Aceasta pentru că o acţiune angajează trupul, amănunt mult mai important decât intelectul. Ca să poţi salva eul corporal dintr-o situaţie falsă, este o problemă
grea şi de multe ori penibilă. Grace care era o fire nehotărâtă, o fiinţă pe care o puteai foarte uşor împinge la vorbe sau fapte, făcuse această constatare în paguba ei. Faptul acesta însă nu o împiedica niciodată să repete greşeala comisă. Acesta este un amănunt pe care experienţa nu-l exclude niciodată.
Kingham, după cum v-am spus, o lua drept ceea ce ea dorea să fie luată
de el, fără să se mai gândească la urmările posibile pentru ea. El reacţiona instantaneu la toate gesturile pe care ea le înţelesese să fie provocatoare. El era o fire extrem de susceptibilă faţă de acest soi de manevre amoroase. Atât de susceptibilă încât interesul lui faţă de Grace nu părea să fie deloc un omagiu pentru stilul ei. Era de ajuns ca o femeie să-i arate interes ceva mai viu şi mai cupid, pentru ca amicul meu Kingham să sucombe aproape sigur în faţa atacului. Îmi aduc aminte că într-un rând la Paris a fost aproape luat pe sus de erupţiile stridente şi metalice ale unei dansatoare americane din trupa de la Folies Bergères.
Această primă impresie pe care i-o făcu Grace — în calitate de femeie
„modernă", primejdios de provocatoare şi efectiv imorală — rămase adânc întipărită în mintea lui Kingham, aşa că nimeni nu o mai putea înlătura de acolo. În timpul acestei prime întâlniri dintre ei, el îşi fixă în mod definitiv atitudinea sentimentală faţă de ea şi o dată acest amănunt fixat, n-ar mai fi acceptat pentru nimic în lume să şi-l modifice, oricare ar fi fost dovezile, că el a comis o greşeală. Fie că renunţase la a mai face uz de inteligenţa lui şi devenise astfel incapabil de a-şi da seama şi de a recunoaşte faptele care ar fi răsturnat prejudecăţile lui, fie că închisese ochii, pentru a nu vedea ce nu voia să vadă, n-aş putea să vă spun nici eu exact. Presupun că o emoţie puternică avea pentru el un dublu efect, anume de a-l face în acelaşi timp stupid şi ingenios de pervers,
— Mi se pare că femeile din generaţia aceasta au ceva cu adevărat diabolic într-însele, îmi spunea el în felul lui repezit şi înflăcărat, la două sau trei zile după aceea. Ceva diabolic, repetă el, dar diabolic cu adevărat.
Era un obicei la el, atât în scris cât şi în vorbă, ca atunci când i se părea că un cuvânt sună bine să-l repete şi să-l întrebuinţeze până la saturaţie.
Am început să râd.
— Haide, haide, nu cumva , pe Catherina, de pildă, o găseşti neobişnuit de diabolică?
— Ea nu face parte din această generaţie, răspunse Kingham. Din punct de vedere spiritual ea nu-i aparţine.
Am râs din nou; cu Kingham era întotdeauna greu să discuţi. Îţi făcea impresia că l-ai strâmtorat într-un colţ şi că ridici măciuca argumentelor ca să-l zdrobeşti. Dar în timp ce i-o repezeai în cap, el se strecura imediat printr-o trapă pe care o inventa instantaneu şi dispărea definitiv, dincolo de posibilitatea oricărei discuţii. Ar fi fost peste putinţă să-i dovedeşti că
greşeşte, pentru simplul motiv că el nu păstra niciodată pentru timp mai îndelungat aceeaşi atitudine intelectuală, care să-ţi dea posibilitatea să
dovedeşti ceva.
— Nu, aici nu este vorba despre Catherina, continuă el după o scurtă
pauză. Eu mă gândeam la doamna Peddley.
— Grace? întrebai eu oarecum mirat. Grace, diabolică?
— Da, diabolică, repetă el şi dădu din cap în semn de aprobare.
Vedeam că acest cuvânt avea pentru el o enormă semnificaţie. Era nucleul în jurul căruia în această clipă se concentrau toate gândurile şi senzaţiile lui. Întregul său univers se grupa în figuri geometrice în jurul cuvântului „diabolic", în jurul ideii de diabolism în general şi în jurul diabolismului lui Grace în particular.
— Dintre toţi oamenii cei mai puţin diabolici pe care i-am cunoscut vreodată, protestai eu, Grace mi s-a părut întotdeauna superlativul.
— Tu n-o cunoşti, ripostă el.
— Eu o cunosc de ani de zile.
— Dar n-o cunoşti cu adevărat, stărui Kingham şi scăpă din nou printr-o invizibilă trapă din faţa argumentelor mele. Tu nu i-ai inspirat niciodată vreo concupiscenţă diabolică (mă gândii la Grace şi nu mă putui stăpâni să nu zâmbesc, dar zâmbetul acesta păru că-l scoate pe Kingham din răbdări). Haide, rânjeşte, zise el. Închipuieşte-ţi că eşti atotştiutor, dacă-ţi face plăcere. Dar uite ce zic eu: femeia aceasta nu şi-a pus niciodată
cu adevărat ochii pe tine.
— Presupun că faci aluzie la seara trecută, când a încercat să se poarte stupid de cochetă, zisei eu.
— A fost diabolică, răspunse Kingham mai mult pentru sine şi dădu din cap. De o concupiscenţă diabolică.
— Dar te asigur, continuai eu, că toată atitudinea ei de seara trecută
n-a fost decât prostie curată. Ea este o femeie copilăroasă, nu diabolică. Ea se mai consideră şi astăzi ca şi cum ar evolua în atmosfera lui Rodney Clegg, atâta tot şi nimic altceva. Pe urmă, vrea să ne facă şi pe noi să credem că ea l-a părăsit pe el. Acesta este motivul pentru care încearcă să-şi găsească
repede un nou amant — ca să-şi salveze prestigiul. Cât despre diabolism, ce să-ţi spun, ideea aceasta mi se pare absurdă. Ea nu este o femeie destul de bine definită, pentru a putea fi diabolică. Este exact ceea ce au făcut din ea împrejurările, propria ei imaginaţie şi oamenii între care trăieşte. Un copil şi nimic altceva.
— Probabil îţi închipui că o cunoşti, adăugă Kingham cu încăpăţânare, dar n-o cunoşti deloc. Cum ai putea să o cunoşti, când femeia aceasta nu a alergat după tine niciodată.
— Ce prostii vorbeşti, ripostai eu supărat.
— Ascultă ce-ţi spun eu, este o femeie diabolică, stărui el.
— Atunci ce te-a determinat să primeşti cu atâta entuziasm invitaţia la masă?
— Sunt anumite situaţii pe care nu le poţi evita, răspunse el pe un ton misterios.
— Renunţ să mai discut cu tine, declarai eu ridicând din umeri, căci simţeam că începe să mă scoată din fire. Cred că ar fi mult mai bine, adăugai eu, să te duci la diavolul tău şi să intri cât mai repede alături de el în căldarea cu smoală.
— Este tocmai ceea ce am de gând să fac, răspunse el şi, ca şi când i-aş
fi adus aminte de o întâlnire, se uită la ceas. Ei comedie, adăugă el cu totul pe alt ton, mi se pare că va trebui să iau o maşină, ca să pot ajunge la timp.
Kingham părea profund nemulţumit, căci nu-i plăcea să cheltuiască
bani în mod inutil. Astăzi câştiga destul de bine, dar continua să fie cât se poate de prevăzător — aproape zgârcit — obicei dureros, rămas din timpul copilăriei pe care şi-o petrecuse în mijlocul unor oameni din clasa mijlocie şi din timpul sărăciei cumplite care caracterizase începuturile lui în publicistică. O invitase pe Grace să ia masa cu el la Soho, gest pentru care trebuise să facă un efort destul de mare. Acum trebuia să ia o maşină, ca să