Doua sau trei gratii

Ce-aş putea să fac cu copiii aceştia?

Nu putea să facă nimic. Dacă se întâmpla să rămână singură cu ei, copiii deveneau ca nişte pui de fiară sălbatică.

— Copii, n-auziţi, vă rog astâmpăraţi-vă! protesta ea. Nu e frumos să vă

purtaţi în felul acesta. Dar cu toate protestele ei, îşi dădea destul de limpede seama că acestea ar fi avut acelaşi efect chiar asupra unui grup de ursuleţi sălbatici.

Uneori, când protestele ei deveneau mai energice şi mai disperate decât erau de obicei, copiii se opreau din jocurile sau nebuniile lor obişnuite şi se întorceau spre ea, ca să-i răspundă zâmbind:

— Am înţeles mămică, lasă că nu fac nimic, am înţeles.

Pe urmă doamna Grace nu ştia ce să le mai spună şi renunţa să

stăruie.

Această lipsă de stăruinţă mi se părea insuportabilă la Herbert.

Inaptitudinea sorei lui însă avea un anumit stil; până şi stângăcia ei avea o anumită graţie. Căci de fapt era o femeie stângace şi lipsită de îndemânare.

Dacă se apuca de pildă să coasă, fiecare dintre degetele ei îşi asuma calitatea degetului mare. Când am cunoscut-o eu, ea renunţase de mult la cusut.

Totuşi, considera drept o datorie de mamă din partea ei, să tricoteze şaluri călduroase de lână — altceva mai complicat decât şaluri nu îndrăznea niciodată să înceapă — pentru copiii ei. Tricota foarte încet, concentrându-şi cu multă greutate atenţia asupra lucrului pe care-l începuse, până când, ostenită de efortul mintal pe care trebuia să-l facă, ofta din greu şi lăsa lucrul din mână, ca să se odihnească puţin. Ca să poată termina un şal, îi trebuiau luni de zile, iar după ce-l termina, băgai de seamă că este ceva extraordinar: nici mai mullt nici mai puţin decât o plasă de prins peşte.

— Mi se pare că nu a ieşit tocmai ce ar fi trebuit să iasă, spunea doamna Grace ţinând şalul cu braţul întins şi uitându-se la el. Totuşi, adăuga ea după aceea, lăsându-şi capul pe un umăr şi uitându-se cu atenţie la el, cu ochii micii, ca şi când ar fi examinat o pictură executată în puncte, parcă nu ar fi tocmai atât de rău.

În intimitatea sufletului ei se simţea foarte mândră de aceste şaluri pe care le făcea. Mândria ei era ca şi vanitatea unui copil care a reuşit să-şi scrie lecţia, sau a unei fetiţe care a reuşit să brodeze un desen pe canava, fără ajutorul dădacei. I se părea tot atât de extraordinar, să constate că este în stare să facă ceva, numai ea singură şi fără ajutorul nimănui.

Această lipsă de aptitudine plină de graţie din partea ei mă înveselea şi mă fermeca. Dar, evident, dacă aş fi fost obligat să mă căsătoresc cu ea, ar fi fost peste putinţă să o găsesc atât de încântătoare, afară de cazul când aş fi putut să-mi permit luxul să ţin un număr suficient de servitori şi de dădace care să contrabalanseze efectul prezenţei ei în viaţa conjugală şi de toate zilele. De asemenea, nu cred că farmecul absurd al spiritului ei vag ar fi putut să persiste şi după stabilirea unei intimităţi de lungă durată. Cât era de nehotărâtă femeia aceasta, cât era de vagă! De pildă era incapabilă şi ar fi fost peste putinţă să o înveţi să cunoască valoarea banului. Câteodată era risipitor de extravagantă şi ar fi fost în stare să cheltuiască guineele, de parcă ar fi fost pence. În clipa următoare însă cădea în cealaltă extremă şi supraestimând banul, întocmai cum nu se gândise înainte la adevărata lui valoare, ţinea cu dinţii de fiecare para, chiar atunci când trebuiau procurate articolele de primă necesitate pentru existenţă. Bietul Feddley venea câteodată de la birou şi constata că nu au altceva de mâncare decât linte. Un alt bărbat în locul lui ar fi devenit violent şi s-ar fi supărat de-a binelea. La Peddley însă pasiunea pedagogică era mult mai puternică decât supărarea, prin urmare se mulţumea să debiteze câteva argumente în formă de discurs asupra valorii banului şi asupra înţelesului real al bogăţiei, urmate de o scurtă conferinţă asupra dieteticii şi teoria caloriilor. Grace asculta atentă şi sfioasă, dar cu toate acestea, oricât s-ar fi căznit, i-ar fi fost peste putinţă

să-şi aducă aminte de un singur cuvânt din tot ce i-a spus, sau mai bine zis, îşi aducea aminte de unele cuvinte, fără nici o legătură între ele şi le dădea o interpretare tocmai pe dos. Frazele întrebuinţate de Peddley, pentru a debita un discurs raţional, se înşirau în mintea doamnei Grace, luând o înfăţişare cu totul lipsită de orice înţeles. Tot aşa se întâmpla şi cu ceea ce citea.

Argumentele nu mai aveau nici un rost şi erau înşirate în mintea ei tocmai cu fundul în sus. Amănuntele lipsite de importanţă erau tocmai acelea de care-şi aducea mai limpede aminte, iar pe cele care ar fi trebuit să le reţină le uita cu totul. Datele erau pentru ea cu totul lipsite de semnificaţie. Biata Grace, Era dureros de conştientă de lipsa ei de capacitate intelectuală şi ar fi dorit mai mult decât orice să poată deveni o femeie erudită, cu autoritate şi capabilă. Dar cu toate că citea numeroase cărţi foarte serioase — şi le citea cu sinceră plăcere, nu numai pentru a fi citite — nu reuşea să profite de pe urma acestei lecturi. În capul ei totul era val vârtej. Părea că în capul ei s-a sălăşluit cine ştie ce spiriduş, care se distra căutând să sfâşie şi să rupă în bucăţi tot mozaicul de ştiinţă şi geniu, adunat cu trudă, ca pe urmă să

adune toate aceste fragmente laolaltă — după ce a eliminat o bună parte dintre ele — şi să le prezinte într-o fantastică şi ridicolă lipsă de legătură

între ele.

Conştientă de aceste defecte ale ei, admira cu entuziasm pe cei care se distingeau cu aceste calităţi pozitive pe care ea nu le avea. Sânt sigur că

tocmai această admiraţie o determinase să se mărite cu Peddley. Era foarte tânără când el s-a îndrăgostit de ea şi a cerut-o îm căsătorie — avea optsprezece ani, faţă de cei treizeci şi patru pe care-i avea el — foarte tânără

(abia ieşită din şcoală, cu amintirea examenelor la care căzuse şi obsedată

de reproşurile primite de la profesoare) deci foarte susceptibilă faţă de propriile ei defecte şi de calităţile celor care nu erau la fel cu ea. Peddley îşi făcu apariţia în viaţa ei. Siguranţa cunoştinţelor lui, întemeiate pe date certe, despre îngrăşămintele artificiale, şi sistemul bancar din Elveţia, o făcu să se uite la el mirată. E adevărat că pe ea nu o interesau prea mult aceste subiecte, dar aici se condamna numai pe ea însăşi şi nicidecum pe el. Pentru ea omul acesta era nici mai mult nici mai puţin decât personificarea erudiţiei şi a înţelepciunii — un bărbat conştient, un fel de enciclopedie pe două picioare.

Se întâmplă destul de des ca fetele de şcoală să se îndrăgostească de profesorii lor mai în vârstă. Dragostea aceasta este tributul tinereţii —

tinereţea entuziastă, mereu în fierbere, dar tinereţe adevărată — faţă de un spirit superior. Grace însă nu avusese noroc. Spiritul cel mai strălucit cu care avusese ocazia să se întâlnească până la vârsta de optsprezece ani era al lui Peddley. Se simţi înfiorată de admiraţie şi de spaimă în faţa spiritului formidabil şi newtonian al acestui om. Iar când intelectul acesta newtonian îi căzu la picioare rămase în primul moment mirată — cum era posibil ca Peddley, atotştiutorul, să se înjosească în faţa ei care de trei ori la rând căzuse în mod atât de ruşinos la examenele de sfârşit de an la facultatea din Cambridge — pe urmă se simţi măgulită şi profund recunoscătoare. Dar afară de asta Peddley, tocmai contrar profesorului tradiţional, nu avea nici baribă albă şi nici nu era decrepit. Era în floarea vârstei, foarte activ, sănătos şi plin de energie; în plus, mai era şi un bărbat destul de simpatic, judecându-l după tipul caracteristic al omului priceput în afaceri pe care-l vedem reprodus în cataloage şi în revistele ilustrate, ca pe un individ lat în umeri, rumen la faţă şi cu bărbia masivă. Fiind cu totul lipsită de orice experienţă în acest domeniu, îşi închipui că recunoştinţa ei şi emoţia de fată