Evanghelia Eseniană
Edmond Bordeaux Szekely, nepotul lui Alexandre Szekely, eminent poet şi Episcop al Bisericii Unite din Cluj, este descendent al lui Alexander Csoma de Kőrös (1784–1842), renumit filolog care a compilat prima gramatică a limbii tibetane, primul dicţionar englez-tibetan şi a scris un inegalabil studiu despre cercetătorii asiatici. A fost, totodată, şi bibliotecar la Royal Asiatic Society din India.
Edmond Bordeaux Szekely şi-a luat doctoratul la Paris, şi alte titluri academice i-au fost conferite de universităţi din Viena şi Leipzig. A fost profesor de filosofie şi psihologie experimentală la Universitatea din Cluj. Cunoscător a zece limbi modeme, prof. dr. Bordeaux Szekely s-a specializat în sanskrită, aramaică, greacă şi latină. În 1928, împreună cu Romain Rolland, a înfiinţat International Biogenic Society, un centru de sănătate care pune în practică tradiţiile eseniene. Pe lângă traducerile sale cele mai cunoscute din Manuscrisele de la Marea Moartă şi Evanghelia Eseniană a Păcii (peste un milion de exemplare traduse în 29 de limbi), mai trebuie menţionate traducerile din Zend Avesta şi a unor fragmente din codicele precolumbian al vechiului Mexic. Ultimile sale studii despre concepţiile eseniene asupra vieţii s-au răspândit în lumea întreagă. Edmond Bordeaux Szekely a publicat peste 80 de cărţi în domeniul filosofiei şi al culturilor antice, cărţi traduse în numeroase ţări. Munca sa de cercetare de la International Biogenic Society este continuată de Norma Nilsson Bordeaux Szekely.
Cartea întâi Evanghelia Eseniană a Păcii
Cartea a doua Cărţile necunoscute ale Esenienilor
Cartea a treia Manuscrisele pierdute ale Fraternităţii Eseniene
Cartea a patra învăţăturile Celui Ales
Texte aramaice şi ebraice traduse şi editate de
EDMOND BORDEAUX SZEKELY
Traducerea din limba engleză
Radu Ilie Mânecuţă
TITLUL ORIGINAL ÎN LIMBA ENGLEZĂ
The Essene Gospel of Peace
Book one The Essene Gospel of Peace Book two
The Unknow Books of The Essenes Book three
Lost Scrolls of The Essene Brotherhood Book four
The Teaching of The Elect
CUVÂNT ÎNAINTE
Datorită valorii lucrării de faţă, a aspectelor sensibile legate de ea şi a complicaţiilor din context, avertizez pe semenul cititor al ei, că acest cuvânt explicativ va fi mai dezvoltat decât unul obişnuit. Şi pentru că sunt foarte numeroase aspectele pe care trebuie să le limpezim, va fi necesar să procedăm sistematic, cu o ordine riguroasă maximă.
Mai înainte de toate, fireşte, trebuie să lămurim ce reprezintă această lucrare, apoi cine este autorul ei şi, în final, să demonstrăm veridicitatea ei. Vom vedea, în cursul acestei prezentări, extraordinarele ei implicaţii.
Lucrarea de faţă, însumează toate cele patru cărţi apărute ca volume separate în Statele Unite, editate de International Biogenic Society (IBS) sub titlul generic The Essene Gospel of Peace (Evanghelia eseniană a păcii), dar având următoarele subtitluri pe volume, astfeclass="underline"
1. — The Essene Gospel of Peace (Evanghelia eseniană a păcii);
2. — The Unknown Books of the Essenes (Cărţile necunoscute ale esenienilor);
3. — The Lost Scrolls of the Essenes (Manuscrisele pierdute ale esenienilor);
4. — The Teaching of the Elect (Învăţăturile celui ales).
Traducătorul şi istoricul lucrării este Edmond Bordeaux Szekely, născut la Cluj (probabil în 1905, cum rezultă din cartea sa referitoare la descoperirea manuscrisului aramaic după care a efectuat traducerea The Discovery of the Essene Gospel of Peace (Descoperirea evangheliei eseniene a păcii).
El a fost nepotul lui Alexandru Szekely, episcop unitarian de Cluj. Tatăl său, mare latifundiar din Transilvania, având moşii şi în Franţa, a fost de asemenea unitarian; mama sa, franţuzoaică, din familia de moşieri Bordeaux, a fost catolică.
Edmond Bordeaux Szekely a fost încă din adolescenţă un erudit. După cum mărturiseşte în cartea la care ne-am mai referit, la vârsta de 18 ani, el vorbea curent latina şi greaca, precum şi 10 limbi moderne, de circulaţie.
Cred că faptul că mama sa a fost catolică a prevalat probabil în educaţia lui, aspect care explică decizia lui, după terminarea studiilor ia Cluj, să meargă la mănăstirea catolică a ordinului Piarist, specializată în educaţie clasică, cu accent pe greacă, latină şi literatură ecleziastică. Planul său era ca după absolvirea acestei şcoli monastice, să meargă la Universitatea din Paris, ca să-şi completeze studiile la Sorbona, în vederea obţinerii doctoratului în filosofie.
În vederea obţinerii diplomei de absolvire la această şcoală, el şi-a luat teza: Să cânte Sfântul Francisc în inima noastră.
Pentru a obţine materialul biblic necesar, adecvat lucrării luate, directorul stareţ al mănăstirii, monseniorul Mondik, îi face o scrisoare de recomandare către monseniorul Mercatti, prefectul arhivelor secrete ale Vaticanului (fost coleg de şcoală cu el).
Sub îndrumarea directă a Monseniorului Mercatti, găseşte mai întâi material bibliografic referitor la Sfântul Francisc şi apoi la invitaţia expresă a acestuia, descoperă şi sursa: manuscrisele Sfântului Ieronim. Având în vedere deosebita importanţă a acestuia, să stăruim puţin asupra lor.
Sfântul Ieronim, născut la mijlocul secolului al IV-lea la Stridon (pe teritoriul actualei Yugoslavii), a fost de o mare erudiţie încă de tânăr. În afară de latină, el a învăţat greaca şi aramaica, precum şi ebraica de la ermiţii evrei şi rabinii care au trăit în micile localităţi din deşert. El a început să descopere fragmente ale vechilor manuscrise şi să le descifreze.
De asemenea, nu departe de valea ascunsă în care se afla, el a descoperit o aşezare de anahoreţi, de care Ieronim era sigur că sunt descendenţii misterioasei Fraternităţi din secolele trecute. Aceştia trăiau în mici barăci, cu grădini irigate. Ei mâncau curmale şi vegetale din grădinile lor. Aveau de asemenea în posesie fragmente ale vechilor manuscrise conţinând învăţăturile pe care şi-au bazat viaţa.
Ca urmare a unui conflict religios, el a părăsit deşertul şi s-a dus la Antiohia, unde a vizitat nazarinenii de la Beroce pentru a examina copia lor a Evangheliei iudaice, presupusă a fi originală. A tradus în latină 14 predici din „Ieremia”, 14 din „Iezechiel” şi 9 din capitolul 6 din „Isaia”.
S-a înapoiat la mănăstirea sa, însoţit de Innocent şi Heliodorus şi un grup de tineri discipoli. De aici a fost chemat la Roma de Papa Damasus.
Papa Damasus, care ulterior a fost canonizat ca Sfântul Damasus, a fost poet şi arheolog, fondatorul Bibliotecii Papale, iubitor de iluminare; el şi-a scris singur manuscrisele. Dar cel mai memorabil serviciu pe care l-a făcut culturii noastre a fost invitaţia sa, făcută lui Ieronim de a-şi părăsi iubitul său deşert şi de a deveni secretarul său particular. Pentru că, atunci când Papa a recunoscut profunda cunoaştere a manuscriselor din secolul I de către Ieronim, el nu numai că l-a făcut secretarul său particular, ci i-a dat ca serviciu suplimentar, să traducă Noul Testament.
Traducerile latine din secolul al II-lea, potrivit Papei, prin constanta copiere şi recopiere de către scribi, erau „pline de erori şi pasaje dubioase”, astfel încât fiecare copie devenea o versiune diferită. Acum Ieronim şi-a pus întreaga putere creatoare pe o abundenţă de material şi sub patronajul Papei Damasus, el nu numai că a completat şi revizuit Evangheliile, ci a tradus în latină, Septuaginta, „Psaltirea”, „Cântarea Cântărilor”, „Pildele lui Solomon” şi „Eccleziastul”. El a tradus de asemenea „Cartea Iuditei”, „Cartea lui Tobit” şi un număr de documente apocrife printre care şi vechile fragmente ebraice şi aramaice ale manuscriselor pe care le adunase de-a lungul timpului cu atâta răbdare. Acestea din urmă au provocat o furtună de critici şi calomnii.