Ca floarea care se întoarce după soare.
Pentru că nu există putere în afară de aceea
A Tatălui Ceresc.
Restul nu este decât un vis neclar,
Asemănător unui nor care maschează faţa soarelui.
Nu există nici un om care să aibă putere
Asupra spiritului,
Nici asupra sufletului în ziua morţii.
Numai acea putere care vine de la Dumnezeu
Poate să-l scoată din
Cetatea Morţii.
Călăuzeşte lucrările şi faptele noastre
O, Înger al Puterii,
Sfânt mesager al Tatălui Ceresc.
Cea de-a doua Comuniune este cu
Îngerul Iubirii,
Ale cărui ape vindecătoare curg
Într-un curs inepuizabil Venind din
Marea Eternităţii.
Dragilor, să ne iubim unii pe alţii:
Pentru că iubirea vine de la Tatăl Ceresc
Şi oricine iubeşte
Este născut de Ordinea Cerească
Şi cunoaşte îngerii;
Pentru că fără iubire
Inima unui om este uscată şi crăpată
Ca fundul unui puţ uscat,
Şi cuvintele lui sunt goale
Ca o ploscă goală.
Dar cuvintele iubirii sunt ca mierea,
Dulci sufletului;
Cuvintele de iubire în gura unui om
Sunt ca apele de adâncime,
Iar fântâna iubirii ca un pârâu.
Da, s-a spus în zilele străvechi:
Tu vei iubi pe Tatăl Ceresc
Cu toată inima ta,
Şi cu toată mintea ta,
Şi cu toate faptele tale,
Şi vei iubi pe fraţii tăi,
Ca pe tine însuţi.
Tatăl Ceresc este iubire
Şi cine sălăşluieşte în iubire
Sălăşluieşte în Tatăl Ceresc,
Şi Tatăl Ceresc în el.
Acela care nu iubeşte este ca o pasăre rătăcitoare
Alungată din cuib;
Iarba îi lipseşte şi
Apa râului are un gust amar.
Dacă un om spune:
„Iubesc pe Tatăl Ceresc,
Dar urăsc pe fratele meu.”
El este un mincinos
Pentru că dacă nu iubeşte pe fratele său
Pe care îl vede,
Cum ar putea iubi pe Tatăl Ceresc
Pe Care el nu l-a văzut?
Copiii Luminii sunt aceia care
Merg împreună cu Îngerul Iubirii,
Pentru că ei iubesc pe Tatăl Ceresc,
Şi iubesc pe fraţii lor,
Şi urmează Legea Sfântă.
Iubirea este mai puternică
Decât curenţii apelor de adâncime
Iubirea este mai puternică decât moartea.
Cea de-a treia Comuniune este cu
Îngerul Înţelepciunii
Care eliberează pe om de teamă,
Deschide inima sa
Şi uşurează conştiinţa sa.
Sfântă Înţelepciune
Înţelegere care se desfăşoară
Continuu,
Asemenea unui sul sacru,
Şi care nu provine din învăţătură.
Întreaga înţelepciune vine
De la Tatăl Ceresc
Şi este cu El pentru totdeauna.
Cine poate număra boabele de nisip ale mării,
Şi picăturile ploii,
Şi zilele eternităţii?
Cine poate afla înălţimea cerurilor
Şi dimensiunile pământurilor?
Cine poate spune când a apărut Înţelepciunea?
Înţelepciunea a fost creată
Înaintea tuturor lucrurilor.
Acela care este fără înţelepciune
Este asemenea aceluia care spune lemnului:
„Trezeşte-te!”, şi pietrei mute:
„Ridică-te şi învaţă!”
Cuvintele sale sunt goale
Şi acţiunile sale periculoase
Ca acelea ale unui copil care agită în aer sabia tatălui său
Şi ignoră tăişul lamei.
Dar coroana înţelepciunii
Face pacea şi sănătatea
Să înflorească,
Amândouă fiind daruri ale lui Dumnezeu.
O, Tu, Ordine Cerească!
Şi tu, Înger al Înţelepciunii!
Eu vă voi adora şi voi slăvi Tatăl Ceresc!
Tatăl Ceresc este Acela
Care permite râului gândurilor din noi
Să curgă către
Sfânta Mare a Eternităţii.
Cea de-a patra Comuniune este cu
Îngerul Vieţii Eterne,
Care aduce omului Mesajul eternităţii.
Pentru că acela care merge cu îngerii
Va învăţa să zboare
Deasupra norilor
Şi casa sa va fi
În Marea Eternă
Unde se înalţă Arborele Sfânt al Vieţii.
Nu aştepta moartea
Să-ţi reveleze marele mister.
Dacă tu nu cunoşti Tatăl tău Ceresc
În timp ce picioarele tale calcă solul prăfos,
Nu vor mai exista nimic decât umbre, pentru tine
În viaţa ce va urma.
Aici şi acum
Este misterul revelat.
Aici şi acum
Este cortina ridicată.
Nu-ţi fie frică, O, omule!
Prinde-te de aripile
Îngerului Vieţii Eterne
Şi zboară pe căile stelelor,
Lunii, soarelui
Şi ale Luminii nesfârşite,
Mişcându-te jur împrejur
În revoluţiile lor circulare eterne,
Şi zboară spre Marea Cerească
A Vieţii Eterne.
Cea de-a cincea Comuniune este cu
Îngerul Creaţiei,
Care cântă împreună cu albinele în zumzetul lor
În timp ce ele fac fără încetare mierea aurie;
Cu păstorul care cântă la fluier
Veghind ca turma să nu se risipească;
În cântecul fetei
În timp ce mâna sa mânuieşte fusul.
Şi dacă voi credeţi că acestea
Nu sunt la fel de minunate în ochii Domnului
Ca rugăciunea cea mai avântată
Transmisă de ecoul celor mai înalţi munţi,
Atunci vă înşelaţi.
Pentru că munca cinstită a mâinilor umile,
Este o rugăciune zilnică de recunoştinţă,
Iar muzica plugului
Este un cântec vesel pentru Domnul.
Acela care mănâncă pâinea lenei
Trebuie să moară de foame,
Pentru că un câmp de pietre
Poate produce numai pietre.
Pentru el ziua este fără nici un rost,
Noaptea este un trist cortegiu de vise rele.
Sufletul leneşului
Este invadat de buruienile nemulţumirii;
Dar acela care merge în compania
Îngerului Lucrului
Posedă în el un câmp întotdeauna fertil,
În care grâul şi strugurii
Şi tot felul de ierburi şi flori
Plăcut mirositoare cresc din abundenţă.
Tu vei recolta ce ai semănat.
Omul lui Dumnezeu care şi-a găsit rostul
Nu mai are nevoie de nici o altă binecuvântare
Cea de-a şasea Comuniune este cu
Îngerul Păcii,
Al cărui sărut conferă calmul,
Şi a cărui faţă este ca suprafaţa
Apelor neclintite,
În care se reflectă luna.
Eu voi invoca Pacea,
Al cărei suflu este prietenesc,
A cărei mână descreţeşte fruntea.
În domnia Păcii,
Nu există nici foame, nici sete,
Nici vânt rece, nici vânt cald,
Nici bătrâneţe, nici moarte.
Dar acela care n-are pacea în sufletul său,
N-are nici un loc în care să poată construi Templul Sfânt;
Deoarece, cum ar putea lucra tâmplarul