Astfel învăţau fraţii Legea Sfântă pe aceia care îi ascultau şi s-a spus că ei au vindecat bolnavii şi suferinzii cu diverse plante şi cu tratamente minunate ale soarelui şi apei. Şi, de asemenea, ei au făcut multe alte lucruri, încât cărţile care s-ar putea scrie n-ar putea încape în întreaga lume. Amin.
Fragmente din Cartea eseniană a Revelaţiilor
Iată, Îngerul Aerului Îl va aduce,
Şi toţi ochii Îl vor vedea,
Şi fraternitatea,
Întreaga vastă fraternitate a Pământului,
Îşi va ridica vocea ca unul Pentru a-l cânta.
Aşa să fie. Amin.
Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul;
Care este, care a fost şi care va fi în veci.
Şi vocea îmi vorbea şi eu m-am întors să văd
Vocea care îmi vorbea.
Şi, întorcându-mă, am văzut şapte candele de aur;
Şi, în mijlocul luminii lor strălucitoare,
Am văzut pe Cineva asemenea Fiului Omului,
Îmbrăcat în alb, alb ca zăpada.
Iar vocea Sa umplea aerul ca susurul unei ape curgătoare;
Iar în mâinile Sale erau şapte stele
Pline de lumina strălucitoare a cerurilor de unde au venit.
Iar când El vorbea, faţa Sa împrăştia lumină,
Luminoasă şi aurie ca o mie de sori.
Şi El a spus: „Nu te teme, Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă,
Eu sunt începutul şi sfârşitul.
Scrie lucrurile care au fost, care sunt şi care vor fi de aici înainte,
Misterul celor şapte stele care
Îmi umplu mâinile
Şi al celor şapte candele de aur luminând cu lumina eternă.
Cele şapte stele sunt îngerii Tatălui Ceresc,
Iar cele şapte candele, îngerii Maicii Pământeşti.
Iar spiritul omului este flacăra
Care se împrăştie între lumina stelelor şi candelele strălucitoare:
O punte de lumină sfântă între cer şi pământ.
Aceste lucruri ţi le spune
Acela care ţine cele şapte stele în mâinile Sale,
Care merge în mijlocul flăcărilor celor şapte candele de aur.
Cel ce are urechi, să audă ce spune Spirituclass="underline"
„Aceluia care va birui, Eu îi voi da să mănânce din Arborele Vieţii,
Care se înalţă în mijlocul Paradisului strălucitor al lui Dumnezeu”.
Şi atunci am privit, şi, iată,
O uşă s-a deschis în cer:
Şi o voce care se auzea din toate părţile, asemenea unei trâmbiţe,
Mi-a vorbit: „Vino încoace,
Şi-ţi voi arăta lucruri care trebuie să se petreacă”.
Şi imediat am fost acolo, în spirit,
La pragul uşii deschise
Şi am intrat prin uşa deschisă
Într-o mare de lumină strălucitoare.
Iar în mijlocul oceanului orbitor de raze era un tron;
Iar pe tron era Cineva a cărui faţă era ascunsă.
Şi exista un curcubeu în jurul tronului,
Care avea aspectul unui smarald.
În jurul tronului se aflau treisprezece scaune înalte.
Şi pe aceste scaune am văzut şezând treisprezece bătrâni,
Învăluiţi în raze de lumină albă,
Iar feţele lor erau ascunse de nori de lumină în vârtej.
Şi şapte lămpi de foc ardeau în faţa tronului:
Focul Maicii Pământeşti.
Iar înaintea tronului străluceau şapte stele ale cerului:
Focul Tatălui Ceresc.
Înaintea tronului
Era o mare de sticlă asemenea cristalului:
Pe aceasta erau reflectate
Toţi munţii şi toate văile şi oceanele Pământului
Şi toate creaturile de pe acesta.
Iar cei treisprezece bătrâni care se închinau în faţa splendorii Aceluia
Care şedea pe tron, a cărui faţă era ascunsă
Din a căror mâini ţâşneau râuri de lumină, de la unul la altul,
Strigau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt,
Domnul Dumnezeul Atotputernic,
Care a fost, este şi va fi.
Tu eşti binecuvântat, O, Doamne
Să primeşti gloria, şi onoarea, şi puterea,
Pentru că Tu ai creat toate lucrurile”.
Şi apoi am văzut în mâna dreaptă
A Aceluia care şedea pe tron,
A cărui faţă era ascunsă
O carte scrisă în interior,
Sigilată în partea din spate
Cu şapte sigilii.
Şi am văzut un Înger întrebând cu voce răsunătoare,
„Cine este demn să deschidă cartea,
Şi să-i desfacă sigiliile?”
Şi nici o fiinţă din ceruri, nici de pe pământ, nici de sub pământ
N-a fost capabilă să deschidă cartea, nici să-i desfacă sigiliile.
Şi eu am plâns că n-a putut fi deschisă cartea,
Nici nu eram capabil să citesc ce era scris.
Iar unul dintre bătrâni mi-a spus: „Nu mai plânge.
Ridică-ţi mâna, şi ia cartea,
Iată, chiar cartea cu şapte sigilii, şi deschide-o.
Pentru că ea a fost scrisă pentru tine,
Cel mai de jos dintre cei de jos,
Şi totodată cel mai de sus dintre cei de sus”.
Şi am întins mâna şi am apucat cartea.
Şi iată, coperta s-a deschis,
Şi mâinile mele au atins paginile aurite,
Şi ochii mei contemplară misterul celor şapte peceţi.
Şi am contemplat şi am auzit vocea multor îngeri
Din jurul tronului,
Iar numărul lor era de zece mii de ori zece mii
Şi mii de mii, spunând cu voce răsunătoare:
„Toată gloria, şi înţelepciunea, şi puterea,
Şi energia în vecii vecilor,
Aceluia care va revela misterul misterelor”.
Şi am văzut vârtejul de nori de lumină aurie
Întinzându-se ca o punte fierbinte între mâinile mele,
Şi mâinile celor treisprezece bătrâni,
Şi picioarele Aceluia care şedea pe tron,
Şi a cărui faţă era ascunsă.
Şi eu am deschis primul sigiliu.
Şi am văzut, şi am contemplat Îngerul Aerului.
Şi între buzele sale curgea suflul vieţii,
Şi el îngenunche pe Pământ
Şi dădu omului suflurile Înţelepciunii.
Şi omul inspiră.
Iar când el expiră cerul se întunecă,
Şi dulcele aer deveni respingător şi fetid,
Şi nori de fum rău atârnau în părţile joase ale Pământului
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al doilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Apei.
Şi între buzele sale curgea apa vieţii,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ
Şi i-a dat omului un ocean de Iubire.
Şi omul s-a băgat în apele limpezi şi strălucitoare.
Şi când el a atins apa râurile limpezi s-au întunecat,
Şi apele cristaline au devenit groase ca noroiul,
Şi peştele s-a sufocat în întunecimea respingătoare,
Şi toate creaturile au murit de sete.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al treilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Soarelui.
Şi între buzele sale curgea lumina vieţii,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi a dat omului focurile Puterii,
Şi puterea soarelui a intrat în inima omului,