Şi a luat puterea şi a făcut cu ea un soare fals,
Şi prin aceasta el a răspândit focurile distrugerii,
Arzând pădurile, lăsând pustii văile verzi,
Lăsând numai oasele carbonizate ale fraţilor săi.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al patrulea sigiliu,
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Bucuriei.
Şi între buzele sale curgea muzica vieţii,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi a dat omului muzica Păcii.
Şi pacea şi bucuria au înflorit în sufletul omului,
Ca o muzică,
Dar el a auzit numai discordanţele neînduplecate ale tristeţii şi nemulţumirii,
Şi el şi-a ridicat sabia,
Şi a tăiat mâinile făcătorilor de pace,
Şi a mai ridicat-o încă o dată,
Şi a tăiat capetele cântăreţilor.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al cincilea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Vieţii.
Şi între buzele sale
Curgea sfânta alianţă între Dumnezeu şi Om,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi i-a dat omului darul Creaţiei.
Şi omul a creat o seceră din fier de forma unui şarpe,
Iar recolta pe care a adunat-o a fost foametea şi moartea.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al şaselea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat Îngerul Pământului.
Şi între buzele sale curgea râul Vieţii Eterne,
Şi el a îngenunchiat pe Pământ,
Şi a dat omului secretul eternităţii,
Şi i-a spus să deschidă ochii,
Şi să contemple misteriosul Arbore al Vieţii din Marea Infinită.
Dar omul şi-a ridicat mâna şi şi-a scos proprii ochi,
Şi a zis că nu există eternitate.
Şi mi-am întors faţa de la această privelişte cu ruşine.
Şi am deschis cel de-al şaptelea sigiliu.
Şi am văzut şi am contemplat îngerul Maicii Pământeşti.
Şi el a adus cu el un mesaj de lumină strălucitoare
De la tronul Tatălui Ceresc.
Şi acest mesaj era numai pentru urechea omului,
Acela care merge între Pământ şi Cer.
Şi a şoptit acest mesaj în urechea omului,
Dar el nu l-a auzit.
Dar eu nu mi-am mai întors faţa cu ruşine
Ci, iată, mi-am întins mâna spre aripile îngerului
Şi mi-am îndreptat vocea spre cer spunând:
„Spune-mi mesajul pentru că eu aş vrea să mănânc fructul
Arborelui Vieţii care creşte în Marea Eternităţii”.
Şi îngerul m-a privit cu mare tristeţe,
Şi s-a făcut tăcere în ceruri.
Şi apoi am auzit o voce care era asemenea vocii
Care suna ca o trâmbiţă spunând:
„O, Omule, vrei tu să vezi răul pe care l-ai produs
Când tu ţi-ai întors faţa de la tronul lui Dumnezeu,
Când tu n-ai folosit darurile
Celor şapte îngeri ai Maicii Pământeşti
Şi ai celor şapte îngeri ai Tatălui Ceresc?”
Şi o teribilă durere am simţit în mine, ca şi cum aş fi simţit
Sufletele tuturor acelora care au fost orbiţi
Pentru a nu vedea decât dorinţele lor carnale.
Şi am văzut cei şapte îngeri care stăteau în faţa lui Dumnezeu.
Şi lor li s-au dat şapte trâmbiţe.
Şi un alt înger a venit şi s-a aşezat la altar,
Având o cădelniţă din aur.
Şi i s-a dat multă tămâie
Pe care el o va oferi ca ofrandă, împreună cu rugăciunile tuturor îngerilor
Spre altarul de aur care se afla în faţa tronului.
Şi fumul de tămâie se ridică în faţa lui Dumnezeu
Din mâna îngerului.
Şi îngerul luă cădelniţa,
Şi o umplu cu focul de la altar,
Şi-l aruncă pe Pământ,
Şi se auziră voci, şi tunete,
Şi fulgere şi cutremure,
Şi cei şapte îngeri care aveau cele şapte trompete
Se pregăteau să sune.
Şi primul înger sună,
Şi urmară grindină şi foc amestecate cu sânge,
Şi acestea au fost aruncate pe pământ,
Şi pădurile verzi şi pomii au fost arşi.
Şi toată iarba verde a fost transformată în cenuşă.
Şi sună şi cel de-al doilea înger împreună cu cel de-al treilea,
Şi un mare munte de foc
Se prăbuşi în mare,
Şi vapori de sânge se ridicau de la pământ
Şi sună şi cel de-al patrulea înger,
Şi, iată, se produse un mare cutremur de pământ,
Şi soarele se întunecă ca o pânză groasă,
Iar luna se făcu ca sângele.
Şi sună şi cel de-al cincilea înger,
Şi stelele cerului căzură pe pământ
Întocmai cum cad curmalele înainte de a le veni vremea,
Când sunt scuturate de un vânt puternic.
Şi sună şi cel de-al şaselea înger,
Şi cerul se retrase ca un sul care este rulat,
Şi pe întregul Pământ nu mai exista nici un pom,
Nici o floare, nici un fir de iarbă.
Şi eu şedeam pe Pământ,
Şi picioarele mele se afundau în solul moale şi gros amestecat cu sânge,
Când eu mă îndreptam pentru a scruta cu privirea orizontul.
Şi o mare linişte se aşternu asupra întregului pământ.
Şi sună şi cel de-al şaptelea înger
Şi am văzut o fiinţă puternică coborând din ceruri
Învăluită într-un nor,
Şi un curcubeu era deasupra capului său.
Şi faţa sa era ca soarele,
Şi picioarele sale ca stâlpi de foc.
Şi ea avea în mână o carte deschisă,
Şi îşi puse piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe uscat
Şi strigă cu o voce tare care era minunată de auzit:
„O, Omule, vrei tu ca această viziune să se realizeze?”
Şi eu am răspuns: „Tu ştii, O, Prea Sfinte
Că aş face orice
Ca aceste lucruri teribile să nu se petreacă.”
Şi El a spus: „Omul a creat aceste puteri ale distrugerii.
Ele au fost născocite de propria sa minte.
Omul şi-a întors faţa
De la îngerii Tatălui Ceresc şi ai Maicii Pământeşti,
Şi şi-a făurit propria sa distrugere.”
Şi eu am spus: „Atunci nu există nici o speranţă, înger luminos?”
Şi o lumină orbitoare ţâşni ca un râu din mâinile sale
Când El răspunse: „Există întotdeauna speranţă,
O, tu, pentru care au fost create cerul şi pământul.”
Şi apoi îngerul,
Cel care şedea cu un picior pe mare şi cu celălalt pe uscat, îşi ridică mâinile la cer,
Şi jură pe Acela care trăieşte din eternitate,
Care a creat Cerul şi tot ce există în el,
Precum şi Pământul cu tot ce există în el
Şi marea cu tot ce conţine ea,
Că acest timp va înceta într-o zi.
Ziua în care vocea celui de-al şaptelea înger va răsuna,
Misterul lui Dumnezeu va fi revelat acelora
Care au mâncat din Arborele Vieţii
Care se înalţă pentru veşnicie în Marea Eternă.
Iar vocea vorbi iarăşi spunând:
„Mergi, ia cartea care este deschisă în mâinile îngerului
Care stă cu un picior pe mare şi cu celălalt pe uscat.”