Evanghelia eseniană

Şi Evanghelia Eternă pentru a o predica celor

Care rămân pe Pământ,

Acelora care se târâseră din mâl

Şi şedeau goi şi spălaţi de ploaie în faţa tronului.

Şi îngerul strigă: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi glorificaţi-L

Pentru că ora judecăţii Sale a sosit

Şi închinaţi-vă Aceluia care a făcut Cerul şi Pământul

Şi marea, şi fântânile de apă.”

Şi am văzut cerul deschizându-se, şi am contemplat un cal alb,

Şi Acela care era aşezat pe el se numea Credinţa şi Adevărul,

Şi judeca cu Dreptate.

Ochii Săi erau ca flăcările focului,

Şi pe capul Său erau multe coroane,

Şi era învăluit în lumină albă strălucitoare,

Şi picioarele Sale erau goale,

Şi numele Său era Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi Sfânta Fraternitate L-a urmat pe cai albi,

Îmbrăcată în ţesături fine, albe şi curate.

Şi ei au intrat în Grădina Infinită Eternă

În mijlocul căreia se înalţă Arborele Vieţii.

Şi mulţimea de oameni goi, spălaţi de ploaie, veniră în faţa lor,

Tremurând pentru a primi judecata lor

Pentru că păcatele lor erau multe şi au pângărit Pământul.

Mai mult decât atât, ei au distrus creaturile pământului şi ale mării,

Au otrăvit solul şi au stricat aerul,

Şi au îngropat vie, pe Maica ce le-a dat naştere.

Dar n-am văzut ce li s-a întâmplat deoarece privirea mi se schimbă,

Şi am văzut un nou Cer şi un nou Pământ,

Căci primul Cer şi primul Pământ dispăruseră,

Şi nu mai exista nici marea.

Şi am văzut oraşul sfânt al Fraternităţii

Venind de la Dumnezeu din cer,

Pregătit ca o mireasă împodobită de soţul ei.

Şi am auzit o voce puternică din cer spunând:

„Iată muntele Casei Domnului Ridicată în vârful munţilor

Şi înălţată deasupra colinelor.”

Şi toată lumea se îndreptă acolo.

„Veniţi să mergem la muntele Domnului,

La Casa lui Dumnezeu.

Şi El ne va învăţa căile Sale,

Şi noi vom merge pe aceste căi

Pentru că Legea Sa se va înălţa din Sfânta Fraternitate.

Iată, tabernacolul lui Dumnezeu este cu oamenii,

Şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Său,

Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei şi va fi Dumnezeul lor.

Şi Dumnezeu le va şterge lacrimile din ochii lor,

Şi nu va mai exista moarte,

Nici tristeţe, nici plânsete,

Nu va mai exista nici un fel de durere,

Căci ceea ce a fost aparţine trecutului.

Aceia care se războiseră, transformară săbiile în brăzdare

Şi lănciile lor în cosoare.

Nici un norod nu va mai ridica sabia împotriva unei alte norod.

Nici nu vor mai învăţa războiul,

Pentru că ceea ce a fost aparţine trecutului.”

Şi El vorbi din nou: „Eu reînnoiesc toate lucrurile.

Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul.

Eu voi da să bea celor însetaţi

Din fântâna apei vieţii libere.

Iar acela care va învinge obstacolele va moşteni totul.

Şi Eu voi fi Dumnezeul lui, iar el va fi Fiul Meu.

Dar fricoşii şi necredincioşii,

Şi răii, şi criminalii, şi toţi mincinoşii

Îşi vor săpa propria lor groapă, unde vor fi îngropaţi cu foc şi sulf arzător.”

Şi din nou imaginea mi s-a schimbat,

Şi am auzit vocile Sfintei Fraternităţi ridicându-se într-un cânt

Care spunea: „Veniţi să mergem în lumina Legii.”

Şi am văzut oraşul sfânt,

Şi Fraţii care au pătruns acolo.

Şi oraşul nu mai avea nevoie de soare,

Nici de lună să-l lumineze,

Pentru că îl lumina gloria lui Dumnezeu.

Şi am văzut râul pur al Apei Vieţii,

Limpede ca un cristal, venind de la tronul lui Dumnezeu,

Iar în mijlocul râului se înălţa Arborele Vieţii

Care purta patrusprezece feluri de fructe

Şi le oferea celor înfometaţi de el.

Şi frunzele arborelui servesc pentru vindecarea naţiunilor.

Şi noaptea nu mai exista,

Şi ei nu mai aveau nevoie de lumânări, nici de lumina soarelui,

Pentru că Domnul Dumnezeu le dădea lumină,

Şi ei domniră pentru totdeauna.

Am atins vederea interioară.

Şi prin Spiritul Tău în mine

Am auzit secretul Tău minunat.

Prin intuiţia Ta mistică

Tu ai făcut ca un izvor de cunoaştere

Să se dezvolta în mine,

O fântână de putere antrenând ape vii,

Un torent de iubire şi o înţelepciune atotcuprinzătoare

Asemenea splendorii Luminii Eterne.

Cartea a treia Manuscrisele pierdute ale fraternităţii eseniene

Ne-am îndepărtat cu aroganţă de natură şi spiritul zeului Pan este mort. Sufletul oamenilor este scindat între speranţa unităţii şi sabia credinţelor dogmatice care-i separă adânc pretutindeni. A trăi în armonie cu universul transformă viaţa într-o ceremonie majestoasă; a te ridica împotriva acestuia e ca şi cum te-ai târî pe marginea unei prăpăstii. Şi, totuşi, în această epocă de orbire, anunţul unei schimbări se manifestă iar pe pământ. Conştiinţa umană se trezeşte iarăşi şi vocea învăţătorilor din vechime răsună divin peste micul nostru pământ. Acesteia îi dedic această carte. Evanghelia eseniană reprezintă o cale de ieşire din dilema omului modern.

E.B.S.

Prefaţa

Această a treia carte a Evangheliei eseniene este o culegere de texte de mare valoare spirituală, literară, filosofică şi poetică care rezultă din întrepătrunderea a doua tradiţii.

Cronologic, prima este tributară acelor tradiţii impuse poporului evreu în Babilon, de la Epopeea lui Ghilgameş la Zend-Avesta zoroastriană. A doua conţine tradiţiile Vechiului şi Noului Testament, începând cu epoca lui Enoch şi a patriarhilor, trecând până la Profeţi şi misterioasa Fraternitate eseniană.

În uitata bibliotecă a Fraternităţii eseniene de la Marea Moartă, acolo unde au fost găsite cele mai multe manuscrise, textele celor două tradiţii erau amestecate. Ele se urmăreau într-o stranie succesiune: extraordinara simplitate cubistă a primei cu majestoasa poezie expresionistă a celei de-a doua.

Textele originale ale acestei colecţii pot fi clasificate în aproximativ trei grupe: circa şaptezeci la sută din ele sunt diferite atât de vechile cărţi sacre ale Avestei cât şi de Vechiul şi Noul Testament, douăzeci la sută sunt similare, iar zece la sută sunt identice.

Prezentându-le, scopul meu nu a fost nici filologic, nici estetic. M-a interesat mai mult valoarea lor poetică şi spirituală, mai atractivă pentru omul secolului nostru.

Sper că această a treia carte să aibă tot atâta succes ca prima şi să aducă, la rândul ei, lumină eternă secolului nostru dezorientat.

EDMOND BORDEAUX SZEKELY

Introducere

Din cele mai îndepărtate perioade ale antichităţii există o învăţătură universală plină de o înţelepciune eternă. Ea ne-a parvenit atât prin fragmentele hieroglifelor sumeriene, cât şi prin vestigii vechi de opt sau zece mii de ani. Unele simboluri precum soarele, luna, aerul, apa şi celelalte forţe ale naturii provin chiar dintr-o epocă mai veche, anterioară cataclismului care marchează limita Pleistocenului. Nimeni nu ştie de câte mii de ani datează această învăţătură.