A studia această învăţătură şi a o pune în practică înseamnă a face să renască în inima fiecărui om cunoaşterea intuitivă capabilă să rezolve atât problemele sale individuale cât şi pe cele ale lumii întregi.
Se găsesc urme ale acestei învăţături în aproape toate religiile. Principiile sale fundamentale se învăţau în vechea Persie, în Egipt, India, Tibet, China, Palestina, Grecia şi în alte părţi. Dar, sub forma sa cea mai pură, ea a fost transmisă de către esenieni, această Fraternitate misterioasă care a trăit pe ţărmul Mării Moarte în Palestina şi pe malul lacului Mareotis în Egipt, în perioada secolelor III-II î.Hr. şi a secolului I d.Hr. În Palestina şi în Siria membrii Fraternităţii erau cunoscuţi sub numele de esenieni, în timp ce în Egipt, ei erau numiţi terapeuţi sau vindecători.
Partea ezoterică a învăţăturii lor este dată în Arborele Vieţii, Comuniunile eseniene cu îngerii şi Cele şapte căi ale păcii. Învăţătura exoterică se găseşte în „Cartea întâi” a Evangheliei eseniene şi în recent descoperitele Manuscrise eseniene de la Marea Moartă.
Se ignoră originea Fraternităţii şi nu se cunoaşte cu certitudine numele ei. După unii, ea ar proveni de la Enoh, care ar fi fost fondatorul, căci el a fost primul care a primit comuniunile cu lumea îngerească.
Alţii consideră că numele vine de la Israel, aleşii poporului, cărora Moise le-a adus comuniunile pe care lumea îngerească i le-a revelat pe muntele Sinai. Dar oricare ar fi fost originea sa, este sigur că Fraternitatea eseniană s-a perpetuat timp îndelungat, poate sub alte denumiri, şi în alte ţări.
Învăţătura a apărut în Zend-Avesta zoroastriană. Zarathustra a expus un mod de viaţă care a fost urmat timp de mii de ani. Aceasta conţine, printre altele, conceptele fundamentale ale brahmanismului, ale Vedelor şi Upanisadelor; sistemele yoga din India provin din aceeaşi sursă. Mai târziu, Buddha exprimă aceleaşi idei de bază şi arborele său sacru evocă Arborele Vieţii esenian. În Tibet se regăseşte, de asemenea, această învăţătură în Roata tibetană a Vieţii.
De asemenea, pitagoreicii şi stoicii Greciei antice au urmat principiile şi o bună parte din modul de viaţă esenian. Aceeaşi învăţătură a constituit şi un element al culturii adonice a fenicienilor, a Şcolii de filosofie din Alexandria, în Egipt, şi a influenţat mai multe ramuri ale culturii occidentale precum francmasoneria, gnosticismul, cabala şi creştinismul. Iisus i-a dat expresia cea mai sublimă în cele Şapte Fericiri din „Predica de pe Munte”.
Esenienii trăiau pe malurile lacurilor şi râurilor, departe de oraşe şi sate şi împărţeau totul. Ei erau în esenţă agricultori şi arboricultori, marea lor cunoaştere a solului şi a condiţiilor climaterice permiţându-le să cultive, cu un minimum de efort, o varietate remarcabilă de fructe şi legume pe pământuri aproape deşertice.
Ei nu aveau servitori sau sclavi şi au fost primii care au condamnat sclavia atât în teorie cât şi în practică. Ei nu aveau, printre ei, nici bogaţi şi nici săraci, considerând aceste două condiţii ca devieri faţă de Lege. Propriul lor sistem economic se baza în întregime pe Lege, şi ei au demonstrat că toate nevoile materiale ale omului pot fi satisfăcute fără probleme şi fără lupte prin cunoaşterea acestei Legi.
Esenienii consacrau mult timp studiului textelor vechi şi anumitor domenii ale cunoaşterii cum ar fi educaţia, tehnicile vindecării şi astronomia. Li se spunea moştenitori ai caldeenilor şi perşilor pentru astronomie şi ai egiptenilor pentru arta vindecării. Ei se pregăteau pentru profeţii prin ajunări îndelungate. Erau, de asemenea, experţi în utilizarea plantelor pentru îngrijirea oamenilor şi animalelor.
Esenienii duceau o viaţă simplă şi regulată, sculându-se în fiecare zi înaintea zorilor pentru a studia şi a face comuniuni cu forţele naturii, se îmbăiau în apă rece în mod ritualic şi purtau îmbrăcăminte albă. După munca zilnică pe câmp sau în vii, luau mesele în comun şi în tăcere. Ei aveau un profund respect pentru tot ce este viu: nu mâncau niciodată carne şi nu beau băuturi fermentate. Rugăciunile deschideau şi terminau aceste mese, iar serile erau consacrate studiului şi comuniunilor cu forţele cereşti.
Seara era începutul zilei, iar Sabatul, sau ziua sfântă, începea de vineri seara, prima zi a săptămânii pentru esenieni. Această zi era rezervată studiului, dialogului, primirii vizitatorilor şi muzicii. Au fost descoperite vestigii ale instrumentelor lor muzicale.
Modul lor de viaţă le permitea să atingă o sută douăzeci de ani, chiar şi mai mult, şi li se atribuie o uimitoare forţă şi rezistenţă. În toate activităţile lor ei exprimau iubirea creatoare.
Ei au trimis în lume vindecători şi învăţători precum Sfântul Ilie, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ioan şi marele Învăţător esenian, Iisus.
Apartenenţa la Fraternitate nu era dobândită decât după o perioadă de încercare de un an şi o perioadă de iniţiere de trei ani. Mai erau necesari încă şapte ani înainte de a avea acces la învăţătura integrală.
Noi ştim despre esenieni graţie scrierilor contemporanilor lor, naturalistul latin Pliniu, filosoful Filon din Alexandria, istoricul latin Flavius Josephus, şi mulţi alţii.
O parte a învăţăturii exoterice este conservată la Vatican în textul aramaic, un alt text în slavona veche fiind descoperit în biblioteca Habsburgilor, în Austria. Acesta ar fi fost adus din Asia în secolul al XIII-lea de către preoţii nestorieni care au fugit din calea hoardelor lui Ghingis-han.
Ecouri ale acestei învăţături există şi astăzi sub diferite forme, în anumite ritualuri ale ordinului masonic, în simbolul candelabrului cu şapte braţe, în salutul „Pace vouă” utilizat din epoca lui Moise şi chiar în cele şapte zile ale săptămânii care şi-au pierdut de mult semnificaţia lor spirituală.
O învăţătură atât de veche şi de persistentă de-a lungul veacurilor nu putea fi opera unei singure persoane sau a unui grup, ci interpretarea, printr-o succesiune de mari învăţători, a Legii universului, Lege fundamentală, tot atât de eternă şi imuabilă ca şi cursul stelelor, identice astăzi cu cele de acum două sau zece mii de ani.
Învăţătura expune Legea, arată că devierile omului sunt cauza tulburărilor sale şi îi indică calea prin care acesta poate ieşi din dificultăţile sale.
Cele şapte legăminte
Doresc şi mă voi strădui
Să trăiesc asemenea Arborelui Vieţii
Plantat de către marii maeştri ai Fraternităţii,
Cu Tatăl meu Ceresc,
Care a plantat Grădina Eternă a Universului
Şi mi-a dat spiritul,
Cu Maica mea Pământească
Care a plantat Marea Grădină a Pământului
Şi mi-a dat corpul,
Cu fraţii mei
Care lucrează în grădina Fraternităţii noastre.
Doresc şi mă voi strădui
Să păstrez în fiecare dimineaţă Comuniunea
Cu îngerii Maicii Pământeşti,
Şi în fiecare seară
Cu îngerii Tatălui Ceresc,
Aşa cum au stabilit
Marii maeştri ai Fraternităţii noastre.
Doresc şi mă voi strădui
Să urmez Calea Păcii înşeptite.