Выбрать главу

Ca el să poată da viaţă acolo unei grădini înverzite,

Plină de arbori şi flori parfumate.

Aruncă-te în braţele Îngerului Apei,

Lasă-l să te înlănţuie,

Să te purifice şi să gonească răul din tine.

Fie ca iubirea mea să urce spre Tine, Tată Ceresc,

După cum râurile curg către mare,

Şi fie ca iubirea Ta să vină la mine, Tată Ceresc,

Ca ploaia blândă care sărută pământul.

Legea Sfântă

Este ca un râu care şerpuieşte prin pădure.

Toate fiinţele depind de el,

Şi el nu se refuză nimănui.

Legea este în lumea oamenilor

Ceea ce fluviul este pentru râuri şi pârâuri.

Fraţii care învaţă Legea Sfântă pe semenii lor

Sunt asemănători apei în deşert.

Tu poţi să-ţi potoleşti setea cu ajutorul apei,

Dar poţi să te îneci, de asemenea, cu ea.

La fel, Legea Sfântă este o sabie cu două tăişuri.

Prin Ea poţi fi distrus,

Sau poţi să-L vezi pe Dumnezeu.

Tată Ceresc!

Toate apele care parcurg cele şapte împărăţii,

Se nasc din Marea Ta Cerească

Şi alimentează continuu pământul cu apă,

Din vară până în iarnă şi din iarnă până în vară.

Marea Ta purifică seminţele masculine,

Organele reproducătoare feminine

Precum şi laptele matern.

Marea Ta Cerească se revarsă

Peste câmpurile de grâu cu spicele ridicate,

Peste păşunile cu iarba cosită

Şi peste întreaga Lume Pământească.

Mii de Izvoare pure curg spre câmpiile

Care hrănesc copiii Luminii.

Dacă cineva îţi face o ofrandă Sfânt Înger al Apei,

Tu vei aduce frumuseţe şi glorie,

Sănătate şi vigoare corpului său.

Şi, în consecinţă,

Marea Cerească îi va prelungi viaţa.

Să venerăm apele sfinte

Care potolesc setea pământului,

Şi toate apele sfinte pe care Creatorul le-a făcut,

Şi toate plantele pe care Creatorul le-a făcut,

Tot ceea ce este sfânt.

Să venerăm Apa Vieţii

Şi toate apele pământului

Care băltesc, sau care curg, sau apele fântânilor,

Şi cele ale torentelor de primăvară,

Sau ale picăturilor binecuvântate ale ploii.

Aducem ofrande bunelor şi sfintelor ape,

Daruri ale Legii Sfinte.

Lasă marea să mugească, şi toate apele,

Şi lumea, şi cei care sălăşluiesc în ea.

Lasă torentele să se izbească de maluri,

Şi dealurile să se bucure împreună.

Vocea Domnului răsună deasupra apelor

Şi Gloria Divină izbucneşte ca un tunet.

Tată Ceresc! şi tu, Înger al Apei!

Îţi mulţumim şi binecuvântăm Numele Tău.

Un torent de iubire ţâşneşte

Dintr-un izvor ascuns sub pământ

Fraternitatea este binecuvântată

Pentru totdeauna de Apa Sfântă a Vieţii.

Îngerul Aerului

Noi glorificăm Suflul Sacru

Care este mai presus

De toate lucrurile create;

Şi venerăm

Înţelepciunea Sa adevărată.

Tu vei găsi Îngerul Aerului

În aerul proaspăt al pădurilor şi câmpiilor

Unde ei aşteaptă cu răbdare ca tu să părăseşti

Oraşele jilave şi suprapopulate.

Caută-l atunci şi aspiră adânc

Suflul său vindecător pe care ţi-l oferă.

Respiră îndelung şi profund

Ca Îngerul Aerului să te poată pătrunde,

Căci ritmul respiraţiei este cheia cunoaşterii

Care îţi va revela Legea Sfântă.

Îngerul Aerului

Planează pe aripi invizibile.

Urmează calea sa nevăzută

Dacă vrei să vezi faţa lui Dumnezeu.

Mai dulce decât nectarul fin

Al unei rodii cu gust de miere

Este parfumul vântului dintr-un crâng de chiparoşi.

Mai dulce încă este parfumul celor cucernici

Care venerează şi învaţă Legea Sfântă.

Sfânt este Îngerul Aerului,

Care purifică orice murdărie

Şi transformă orice lucru rău mirositor

Într-o mireasmă plăcută.

Apropiaţi-vă nori, apropiaţi-vă!

Prin mii de picături,

Prin glorie şi strălucire, vânturile suflă,

Conducând norii, de sus în jos,

Spre izvoarele inepuizabile ale pământului.

Vapori se înalţă din văile munţilor,

Purtaţi de vânt pe calea Legii

Care măreşte împărăţia Luminii.

Prin puterea Sa, Tatăl Ceresc a creat pământul;

Lumea este născută din înţelepciunea Sa.

Cerurile s-au desfăşurat prin voinţa Sa.

Când El ridică glasul,

O multitudine de ape apar în ceruri

Şi din adâncurile pământului El atrage ceţurile;

Şi Suflul Său devine vânt.

După cum marea adună apele

Care urcă spre cer şi coboară pe pământ,

Şi urcă din nou spre cer,

Tot aşa, ridică-te şi urmează mişcarea lor!

Căci pentru a te ridica şi dezvolta,

Tatăl Ceresc a creat

Spaţiul etern şi luminos.

Nimeni nu se poate prezenta în faţa lui Dumnezeu

Dacă Îngerul Aerului nu-l lasă să treacă.

Corpul tău trebuie să respire aerul Maicii Pământeşti

Şi spiritul tău – Legea Sfântă

A Tatălui Ceresc.

Îngerul Pământului

Să invocăm Pământul îmbelşugat

Care se bucură de sănătate şi fericire

Şi este mai puternic

Decât toate Creaturile sale!

Să aducem omagiu acestui întins Pământ,

Căilor care duc departe,

Câmpurilor fertile

Care sunt mama ta, plantă sfântă!

Să lăudăm pământul pe care creşti tu, înmiresmată,

Care creşti repede,

Produs al Maicii Pământeşti.

Să lăudăm bunul, puternicul şi binefăcătorul

Înger al Pământului

Care se bucură de rouă cerului,

Fertilitatea pământului,

Şi de recolte abundente de grâu şi struguri.

Să lăudăm munţii înalţi,

Bogaţi în ape şi păşuni,

Leagăne ale râurilor şi torenţilor.

Să lăudăm plantele sfinte ale Îngerului Pământului

Care cresc pe pământ,

Pentru a hrăni animalele, şi oamenii,

Şi Copiii Luminii.

Pământul este Apărătorul puternic,

Apărătorul sfânt, Susţinătorul!

Să lăudăm forţa şi vigoarea

Puternicului Apărător, pământul,

Creat de Tatăl Ceresc!

Să lăudăm vindecătorii de pe Pământ,

Care cunosc secretele ierburilor şi plantelor

Şi cărora Îngerul Pământului

Le-a revelat vechile sale învăţături.

Înţeleptul ştie să utilizeze remediile

Pe care Domnul le-a răspândit pe pământ.

Şi El a dat unora dintre fraţi darul tămăduirii

Ca Legea să poată fi onorată şi împlinită.

Astfel ei pot vindeca oamenii,

Şi le pot alina durerile,

Şi munca lor este fără de sfârşit,

Şi ei aduc pacea pe Pământ.

Faceţi, deci, loc vindecătorilor şi respectaţi-i,

Deoarece Tatăl Ceresc i-a creat!

Păstraţi-i pe lângă voi, aveţi nevoie de ei.