Şi venerăm vechea şi sfânta religie
Care a fost statornicită la Creaţie,
Care a fost pe pământ în timpul Arborilor uriaşi,
Religia sfântă a Creatorului
Splendidă şi glorioasă
Revelată de Părintele nostru Enoh.
Noi venerăm Creatorul,
Şi Focul Vieţii,
Şi Apele bune care sunt sfinte,
Şi Soarele splendid, şi Luna,
Şi stelele strălucitoare, glorioase.
Şi mai mult ca orice, noi slăvim Legea Sfântă,
Pe care Creatorul, Tatăl nostru Ceresc,
Ne-a dat-o nouă.
Ea este Legea care face sfânt sălaşul nostru,
Care este întinsul Pământ verde.
Slăviţi Legea!
Legea vindecă inimile zdrobite
Şi le alină rănile.
Mare este Legea şi de mare putere.
Înţelepciunea Legii este infinită.
Ea îl înalţă pe cel blajin
Şi-l ţine legat de pământ pe cel păcătos.
Cântaţi Legii cu recunoştinţă,
Cântaţi laude cu harpa Legii
Care acoperă cerul cu nori,
Care aduce ploaie pământului,
Care face să crească iarba pe munţi.
Noi lăudăm cu voce tare
Gândul bine gândit,
Şi Cuvântul bine rostit,
Precum şi Fapta bună.
Vom veni la voi, O, nemuritori generoşi,
Vom veni la voi preamărindu-vă şi invocându-vă,
Îngeri ai Tatălui Ceresc şi ai Maicii Pământeşti!
Noi venerăm Domnul Sfânt al Ordinii Cereşti
Creatorul tuturor făpturilor bune ale pământului.
Noi venerăm cele rostite de Părintele nostru Enoh
Şi vechea, pura sa religie,
Credinţa sa şi cunoaşterea sa, mai veche decât începutul timpului.
Vom cânta Legii atât cât vom trăi,
Vom aduce laude Tatălui Ceresc
Atât cât vom trăi,
În Grădina Fraternităţii.
Comuniunile noastre cu îngerii vor fi plăcute;
Vom fi fericiţi în Lege.
Binecuvântează Legea, O, sufletul meu!
Lăudaţi Legea Sfântă!
Copii ai Luminii, iubiţi Legea,
Deoarece Legea aude vocile voastre
Şi rugăciunile voastre!
Legea are, aplecată către noi, o ureche care aude orice.
De aceea noi vom chema Legea atât cât vom trăi.
Legea a eliberat sufletele noastre de moarte,
Ochii noştri de lacrimi şi picioarele noastre de primejdii.
Noi vom merge în faţa Legii în ţara vieţii
Pe cărările Grădinii infinite a Fraternităţii.
Zilele fiilor oamenilor sunt ca iarba.
Ei înfloresc ca florile câmpului
Pentru că vântul trece peste ei şi ei sunt duşi.
Dar mila Legii este nemărginită
Şi aduce nemurirea celor care o urmează.
Binecuvântaţi pe Tatăl Ceresc şi pe toţi îngerii Săi
Voi, preoţi ai Săi, care Îi faceţi plăcerea!
Binecuvântaţi pe Domnul şi toate lucrările Sale
În toate locurile împărăţiei Sale!
Binecuvântează pe Domnul, O, suflete al meu!
O, Tată Ceresc, Tu eşti foarte mare!
Tu eşti învăluit în onoare şi măreţie
Care Te acoperă cu lumină ca o hlamidă,
Care se întinde de-a lungul cerului ca o cortină,
Care lasă nimbul de raze a camerelor Sale în ape,
Care face din nori caleaşca sa,
Care merge pe aripile vântului,
Care face spiritele îngerilor Săi,
Copiii Săi ai Luminii, un foc orbitor
Să aprindă Adevărul în inimile fiilor oamenilor,
Care a pus temeliile Pământului,
Binecuvântează pe Tatăl Ceresc, O, suflete al meu!
Bocete
Din străfunduri am ţipat către Tine, O Doamne.
Doamne, ascultă-mi vocea!
Ascultă rugăciunea mea, O, Doamne
Şi lasă strigătul meu s-ajungă la Tine.
Nu-Ţi ascunde faţa de la mine
În ziua în care am necazuri.
Apleacă-Ţi urechea către mine.
În ziua când Te chem, răspunde-mi repede.
Pentru că zilele mele se duc ca fumul
Şi oasele mele sunt arse ca un rug,
Inima mea este lovită şi veştejită ca iarba
Aşa că am uitat să-mi mănânc pâinea.
Din cauza geamătului vocii mele
Oasele îmi despică pielea.
Sunt ca un pelican în sălbăticie,
Sunt ca o bufniţă în deşert.
Mă trezesc şi sunt ca o vrabie,
Singură pe acoperiş.
Zilele mele sunt ca o umbra în scădere
Şi mă veştejesc ca iarba.
O, Dumnezeul meu, nu mă lua în mijlocul zilelor mele.
Cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
Ele vor pieri, dar
Tu vei rămâne.
Primul pas făcut
De sufletul omului păcătos
Este să rămână în iadul gândului rău.
Al doilea pas făcut
De sufletul omului păcătos
Este să rămână în iadul cuvântului rău.
Al treilea pas făcut
De sufletul omului păcătos
Este să rămână în iadul faptei rele.
Al patrulea pas făcut
De sufletul omului păcătos
Este să rămână în întunericul fără sfârşit.
Eu ştiu că Tu poţi să faci orice lucru
Şi că nici o hotărâre a Ta nu poate fi împiedicată.
Acum ochiul meu Te caută pe Tine,
Deoarece eu mă urăsc pe mine însumi
Şi mă târăsc în praf şi cenuşă.
Deoarece fiii păcătoşi ai oamenilor
Au păcătuit împotriva lor înşişi
Şi iadul lor de gânduri rele, cuvinte rele şi fapte rele
Este un iad al propriei lor creaţii.
Dar durerea mea şi lacrimile mele amare
Sunt pentru strămoşii noştri
Care au păcătuit faţă de Creator
Şi au fost izgoniţi
Din împărăţia Sfântă a Arborilor uriaşi.
De aceea eu plâng şi-mi ascund faţa în tristeţe
După frumuseţea Grădinii Pierdute
Şi dulceaţa cântecului Păsării
Care cânta în ramurile Arborelui Vieţii.
Ai milă de mine, O, Dumnezeule,
Şi curăţă-mă de păcatul meu.
Bucuria inimilor noastre a încetat,
Dansul nostru s-a transformat în doliu,
Coroana a căzut de pe capul nostru.
Vai şi amar nouă care am păcătuit!
De aceea inima noastră este ofilită
Şi vederea noastră este slabă.
Tu, Tată Ceresc, îţi păstrezi pe vecie
Tronul Tău din generaţie în generaţie.
Pentru ce ne-ai uitat
Şi ne-ai părăsit atât de multă vreme?
Întoarce-te la noi, O, Doamne,
Reînnoieşte-ne zilele, ca altădată.
Unde nu există dreptate sau compasiune,
Totul va deveni deşert, cu animale sălbatice,
Iar casele oamenilor vor fi pline de creaturi jalnice.
Şi acolo vor sălăşlui bufniţele,
Şi vor dansa satirii,
Iar sălbăticiunile vor urla în casele lor dezolante.
Spală-mă O, Doamne, şi voi fi mai alb ca zăpada!
Fă-mă să aud numai bucurie şi veselie!
Întoarce-Ţi faţa de la păcatele mele,
Şi şterge-mi toate nedreptăţile mele!
Creează în mine o inimă curată, O, Doamne
Şi reînnoieşte un spirit drept în mine!
Nu mă lipsi de prezenţa Ta
Şi nu-ţi lua Spiritul Tău Sfânt de la mine!
Refă în mine bucuria Grădinii Tale Infinite
Şi susţine-mă cu îngerii Tăi sfinţi!