Răvăşind totul cu furtuni şi ploi de pietre.
Pământul va fi complet pustiit şi distrus.
Pentru că Fiii Oamenilor şi-au întors faţa de la Lege.
Oraşele rătăcirii vor fi dărâmate:
Fiecare casă se va închide
Şi nici un om nu va putea intra în ea.
Pe străzi se vor auzi ţipete şi vaiete.
Va dispărea orice bucurie, orice veselie pe Pământ.
Cel care va fugi de zgomotul fricii
Va cădea în abis,
Iar cel ce va reuşi să iasă din abis
Va cădea în capcană
Pentru că ferestrele spre înalt vor fi deschise,
Iar temeliile Pământului se vor cutremura.
Pământul se va prăbuşi în întregime,
Se va topi
Şi se va mişca cu o viteză foarte mare.
Atunci Luna se va răsturna,
Soarele se va ascunde
Şi pământul se va deplasa într-o mişcare de dute-vino ca un om beat,
Se va prăbuşi şi nu se va mai ridica.
Toţi cei din ceruri vor pieri,
Iar cerurile se vor înfăşură asemeni unui rulou
Şi toţi se vor prăbuşi
Ca o frunză de viţă de vie,
Şi ca o smochină din smochin.
Apele se vor revărsa din mări,
Iar râurile vor fi părăsite şi uscate.
Fluviile se vor transforma în mlaştini,
Iar praful – în pucioasă
Şi întreg pământul va deveni o mlaştină în flăcări.
Fumul nu se va opri zi şi noapte
Şi nici un om nu va putea trece prin el.
Cormoranii şi buhaii de baltă
Vor stăpâni Pământul.
Bufniţele şi corbii îl vor popula de asemenea.
Peste el se va întinde
Dezordinea şi pietrele pustiului.
Ei vor chema nobilii din împărăţie,
Dar nimeni nu va fi acolo
Şi toţi prinţii nu vor fi nimic.
Palatele ei vor fi cuprinse de mărăcini.
Muri şi urzici vor creşte în fortăreţele lor
Şi vor deveni o locuinţă pentru dragoni
Şi o curte pentru bufniţe.
Ambasadorii păcii vor plânge amarnic
Şi străzile largi vor fi pustii.
Nu va mai exista gloria pădurilor
Şi a câmpurilor rodnice.
Da, copacii vor fi atât de puţini
Încât un copil îi va putea număra.
Iată, va veni ziua când toate acestea
Se vor petrece pe pământ
Şi tot ce v-au lăsat părinţii în cămară
Se va transforma în fum,
Pentru că voi n-aţi ascultat pe Tatăl vostru Ceresc
Şi Maica voastră Pământească
Şi aţi distrus Legea Sfântă.
Oh, Tu vei despica cerurile
Şi vei coborî
Şi munţii se vor topi puternic în prezenţa Ta.
Când mâna Ta va arăta puterea Legii Tale,
Tu vei cobori furios.
Munţii se vor topi în prezenţa Ta
Şi focuri insuportabile vor arde.
Iată, Tu eşti mânios pentru că noi am păcătuit.
Noi suntem asemănători mării tulburate, când nu este liniştită
Ale cărei ape adună noroi şi murdărie.
Noi credem în vanitate şi am spus minciuni;
Picioarele noastre aleargă spre rău;
Pustiirea şi distrugerea sunt în drumul nostru.
Noi orbecăim asemenea orbului,
Ne împiedicăm în miezul zilei ca în toiul nopţii.
Noi ne aflăm în locuri dezolante ca nişte oameni morţi.
Dar acum, O, Tată Ceresc,
Tu eşti Tatăl nostru.
Noi suntem argila, Tu eşti Olarul,
Şi noi toţi suntem poporul Tău.
Oraşele Tale sfinte sunt un pustiu,
Pădurile Tale sunt distruse,
Întregul Tău Pământ este devastat.
Sfânta şi frumoasa noastră casă
Unde părinţii noştri Te lăudau pe Tine
Este arsă de foc.
Chiar vechea cunoaştere a Părintelui Enoh
Este călcată în picioare în praf şi cenuşă.
Şi eu privesc Pământul şi, iată,
El este fără formă şi gol.
La fel, şi cerurile sunt fără lumină.
Eu privesc munţii şi, iată, ei tremură
Şi toate colinele se mişcă uşor.
Eu privesc şi, iată, nu zăresc nici un om.
Şi toate păsările cerului au plecat.
Eu privesc şi, iată, grădinile sunt o pustietate
Şi toate oraşele sunt prăbuşite
La prezenţa Domnului, prin mânia Sa grozavă.
Pentru că Domnul a spus:
„Întreg Pământul va fi pustiit,
Dar acesta nu va fi sfârşitul tuturor lucrurilor.”
Iată, braţul Legii nu s-a scurtat,
Nimeni nu se poate salva,
Nimic nu îi este prea greu urechii Legii
Să audă.
Din afara deşertului Eu aduc o sămânţă
Şi aceasta va fi plantată
În Grădina Fraternităţii,
Şi ea va încolţi,
Şi Copiii Luminii vor acoperi pământul pustiu
Cu iarbă înaltă şi pomi purtători de fructe.
Şi ei vor reconstrui, din ruine, locurile pustii:
Ei vor reclădi oraşele pustii,
Tristeţea multor generaţii.
Ei se vor numi cei care îndreaptă încălcările Legii
Şi restauratori ai căilor de urmat.
Ei vor fi încununarea gloriei Domnului
Şi o diademă regală în mâna Legii.
Sălbăticia şi locurile pustii
Vor fi vesele pentru ei
Şi deşertul se va bucura înfloritor ca un trandafir.
Va înflori abundent,
Şi se vor veseli cu bucurie şi cântece.
Ochii orbilor vor vedea,
Urechile surzilor vor auzi,
Şchiopii vor putea alerga precum cerbii,
Iar muţii vor putea să cânte.
În sălbăticie, apa va izvorî
Şi apele vor curge în deşert.
Se vor forma rezerve de apă subterană,
Izvoarele vor potoli setea pământului însetat.
Şi o stradă largă va fi trasată
Care se va numi Calea Legii.
Cei necuraţi nu vor putea să o folosească.
Ea va fi rezervată Copiilor Luminii
Ca ei să treacă Râul Etern spre locul ascuns
Unde se înalţă Arborele Vieţii,
Iar copiii oamenilor vor reveni pe Pământ,
Şi vor intra în Grădina Infinită
Cântând, şi cu o infinită bucurie deasupra capetelor
Ei vor cunoaşte bucuria şi fericirea,
Departe de regrete şi tristeţe.
Şi în ultimele zile se va întâmpla,
Ca muntele unde se înalţă sălaşul lui Dumnezeu
Să domine toţi ceilalţi munţi
Şi să se înalţe peste dealuri,
Şi Fiii Oamenilor se vor scurge spre el.
Şi mulţi vor merge şi vor spune:
„Veniţi, să mergem spre muntele Domnului,
La templul Sfintei Legi
Şi sfinţii îngeri ne vor învăţa
Căile Tatălui Ceresc
Şi ale Maicii Pământeşti.
Şi noi vom merge pe cărările celor drepţi,
Căci din Grădina Fraternităţii
Apar Legea
Şi Cuvântul Domnului spre Copiii Luminii.
Şi Domnul va judeca noroadele,
Şi va dojeni un mare număr de oameni,
Şi ei îşi vor transforma săbiile în pluguri,
Şi lănciile în prăjini de adunat fructe.
Nici un norod nu va mai ridica sabia împotriva celuilalt,
Nimeni nu va mai învăţa arta războiului.
Ascultaţi vocea Fraţilor
Care strigă în deşert:
Pregătiţi calea Legii!
Neteziţi în deşert cale largă Dumnezeului nostru!”
Văile vor fi înălţate,
Munţii şi dealurile vor fi micşoraţi,