Am considerat acest text al Evangheliei eseniene atât de important încât am redat discursul Hristic în întregime în cartea mea Bioenergia darul Divinităţii. Iubirea necondiţionată apare în numeroase rânduri în Evanghelia eseniană ca Lege fundamentală. Aş putea zice că apare ca un laitmotiv. Faptul că textul citat din „Epistola întâi către Corintieni a Sfântului Apostol Pavel” (13, 1-13) este, după cum am menţionat, practic identic, cu cel din Evanghelia eseniană, cum ar trebui interpretat? Înseamnă că importanţa textului este atât de mare încât, atunci când a luat cunoştinţă de el, după acelaşi manuscris al Evangheliei eseniene a păcii sau o copie fidelă a acestuia, Sfântul Pavel l-a fixat definitiv în conştiinţa şi memoria sa.
În argumentarea veridicităţii textului Evangheliei eseniene a păcii sunt şi unele aspecte, indirecte poate, aş zice formale, dar care apar în consens.
De exemplu, expresia „S-a dus iarăşi în munte El singur”, cum apare în „Evanghelia după Ioan” (6, 15), este corespunzătoare modului în care este descrisă, în repetate rânduri, apariţia (sau plecarea) Domnului Iisus, la (de la) mulţimea de oameni care Îl aşteptau şi aveau nevoie de El.
Un alt exemplu: În cartea întâi, Evanghelia eseniană a păcii, pentru a explica mulţimii de bolnavi care nu reuşise să se vindece după „tratamentul” prescris, Domnul Iisus le spune parabola „Fiului risipitor”, menţionând că rostul parabolelor este de a ajuta pe toată lumea să înţeleagă mai bine cele spuse. Este cel puţin curios faptul că, în evangheliile canonice, parabola „Fiului risipitor” apare numai în „Evanghelia după Luca” (15, 11-32), cu doi fii şi cu un înţeles destul de confuz şi forţat, în comparaţie cu înţelesul clar, logic al parabolei din Evanghelia eseniană a păcii. Este curios cum s-a deturnat înţelesul rostului parabolelor, de la acela de „ajutătoare de înţeles”, la acela de „rebusuri”?
Printre argumentele „secundare” s-ar înscrie şi observaţia că, în cadrul textelor Evangheliei eseniană a păcii, toate denumirile calendaristice (ale lunilor) şi ale vegetaţiei din zonă, corespund cadrului geografic şi istoric la care se referă acestea.
Desigur, textul Evangheliei eseniene a păcii cuprinde şi unele aspecte foarte sensibile, cum ar fi fraternitatea omului cu arborii, îngerii şi mai ales acelea privind Maica Pământească.
Pierderea treptată a sensibilităţii ca urmare a practicării unei nutriţii eronate, poluării multilaterale şi stresului, precum şi ignorarea structurilor reale ale omului şi naturii înconjurătoare, ca efect al unei educaţii ştiinţifice şi spirituale reducţioniste, au făcut pe omul actual să nu mai simtă şi să nu mai înţeleagă legăturile sale strânse cu tot ce este viu şi în primul rând cu arborii. Acest lucru se petrece în pofida faptului că astăzi există lucrări, cum sunt acelea ale autorilor Peter Tompkins şi Christopher Bird (Viaţa secretă a plantelor) şi Robert Frederick (Plantele, o lume care gândeşte); în plus lucrările privind sensibilitatea plantelor ale dr. Marioara Godeanu, evocă natura uimitor de afectivă a plantelor faţă de om, precum şi inteligenţa lor. Acest aspect, este evocat destul de amplu în cartea mea Bioenergia darul Divinităţii.
Problema „Îngerilor”, a „angelologiei” în general, fireşte că a preocupat curiozitatea umană din cele mai vechi timpuri.
În prezent, în ciuda progresului tehnologic (sau tocmai din cauza lui), situaţia este aceeaşi din totdeauna: unii (mai puţini) cred în existenţa îngerilor, iar alţii (mai mulţi), nu. Persoanele sensibile, cu o anumită „permeabilitate” mistică normală, cred în ei şi chiar îi simt; persoanele insensibile, nu.
Este interesant de remarcat faptul că modul în care sunt prezentaţi îngerii în Evanghelia eseniană de către Domnul Iisus Hristos, se pare că nu este înţeles chiar de către autorul traducerii din aramaică, dr. Edmond Bordeaux Szekely. Felul cum îi evocă în alte lucrări ale sale, pare a se orienta mai degrabă către un înţeles simbolic şi dacă ne-am referi la îngerii din natura înconjurătoare, fiecare din aceştia (Îngerul Apei, Îngerul Aerului, Îngerul Pământului, etc.) evocă suma proprietăţilor fizice, chimice şi energetice ale mediului respectiv. Dar, atunci cum trebuie să înţelegem cele spuse de Domnul Iisus, în finalul recomandărilor Sale privind modul în care trebuie să mâncăm „De asemenea, în timp ce mâncaţi, gândiţi că aveţi deasupra voastră pe Îngerul Aerului şi dedesubt, pe Îngerul Apei”, iar atunci când se referă la „pâinea vie” şi „grâul încolţit”, spune că cei ce le prepară să umezească mai întâi grâul, pentru ca Îngerul Apei să poată intra în el?
Când Domnul Iisus s-a referit la Arborele Vieţii arătând că acesta este „Mister al Misterelor”, spune că El se află în mijlocul Grădinii Eternităţii, din Marea Eternităţii şi că are şapte ramuri către cer şi şapte rădăcini; cele şapte ramuri sunt alcătuite din cei şase îngeri ai Tatălui Ceresc împreună cu Tatăl Ceresc, iar rădăcinile sunt alcătuite din cei şase îngeri ai Maicii Pământeşti, împreună cu Maica Pământească. Cei şase îngeri ai Tatălui Ceresc sunt: Îngerul Înţelepciunii, Îngerul Puterii, Îngerul Creaţiei, Îngerul Vieţii Eterne, Îngerul Păcii şi Îngerul Iubirii. Îngerii Maicii Pământeşti sunt: Îngerul Soarelui, Îngerul Apei, Îngerul Aerului, Îngerul Pământului, Îngerul Vieţii şi Îngerul Bucuriei. Este evident că în această ipostază, „îngerii” capătă apoteoza lor şi anume devin mai degrabă diversele atribute ale lui Dumnezeu.
Unii autori par a identifica Arborele Vieţii cu Arborele Sefirotic din literatura cabalistică. Noi însă avem datoria să încercăm să lămurim aspectele ezoterice în noua cunoaştere sacrală-spirituală, decât să ne afundăm mai mult în acestea. De aceea noi trebuie să pledăm pentru înfiinţarea acestei cunoaşteri umane a mileniului al treilea, cât mai urgent posibil, pentru a determina efectele ecumenice cele mai puternice şi unificarea (sau mai bine zis, reunificarea) religiei cu ştiinţa, în adevărata cunoaştere umană.
Este interesant de remarcat că în multe fresce de pe zidurile Bisericilor Creştine Ortodoxe, în fundalul imaginei de prim plan a Sfintei Treimi, apare un arbore: Arborele Vieţii.
În sfârşit, în Evanghelia eseniană mai apar şi alţi îngeri, care se apropie foarte mult de imaginea celor nouă sau zece categorii de îngeri întâlniţi în Scripturile canonice.
Maica Pământească este cel mai sensibil şi delicat dintre aspectele care se întâlnesc în Evanghelia eseniană.
Ea apare ca parte a Divinului care este implicată în aspectul material ai Realităţii: cu alte cuvinte apare ca Stăpână a Materiei, a corpurilor fizice ale tuturor fiinţelor vii şi a sănătăţii lor.
Potrivit unor autori cunoscători ai literaturii ezoterice, Maica Pământească s-ar identifica cu Sfântul Duh sau Sfântul Duh ar avea implementat în El şi aspectul feminin, matern.
Din Scrisorile lui Thales din Argos către Empedocle atenianul, rezultă că Sfânta Maică Maria, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, a fost din totdeauna „Prea Sfânta Pururea Fecioară Maică” chiar de pe vremea Atlantidei.
În apariţiile de la Amsterdam, dintre anii 1945–1959, ale Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului, Ea s-a autointitulat în mesajele transmise, „Maica tuturor popoarelor”, cerând să ne rugăm Ei, ca Apărătoarea noastră în faţa Fiului, Domnul Iisus Hristos.