Doamnei Aldwinkle nu' plăcea ca invitaţii ei să ducă o existenţă independen dincolo de cîmpul său vizual. Iar dacă ar fi ştiut, dacă ar bănuit cît de cît că în absenţa ei va sosi Calamy şi rămîne ore întregi en tete ă tete cu Mary Thriplow, ar mai fi coborît deloc pe plajă. Ar fi rămas acasă ori de atrăgătoare ar fi fost perspectiva unei băi de mari
— Văd că te-ai îmbrăcat foarte elegant pentru aceas' ocazie, continuă doamna Aldwinkle, privind perlele do nişoarei Thriplow şi rochia-i din mătase neagră cu voia tivite cu alb.
Domnişoara Thriplow admira priveliştea şi se prefă a nu auzi cuvintele amfitrioanei. Nu dorea deloc o disci ţie pe această temă •
— Ei, acum, se adresă doamna Aldwinkle noului săi ■invitat, trebuie să-ţi arăt priveliştea, casa şi toate c lelalte.
__Domnişoara Thriplow a fost foarte amabilă şi mi
|0-a şi arătat, spuse Calamy.
Doamna Aldwiakle para extrem de contrariată.
— Dar n-a pubJt să-ţi arate tDtul, răspunse ea, pentru ;ă nici nu ştie ce trebuie arătat. Şi, în aîară de asta, nici iu cunoaşte istoria palatului, nici pe cea a familiei Cybo
[alaspina, nu ştie nimic despre artiştii care au decorat alatul, nici~. făcu un gest care exprima că, de fapt, Mary rhriplow nu ştia absolut nimic şi era cu totul incapabilă să arate cuiva clădirea şi grădinile ce o înconjurau.
— în orice caz, spuse Calaaay care se străduia să nu facă vreo gafă, am văzut suficient ca să-
mi dau seama ;â locul este încântător.
Dar doamna Aldwinkle nu se mulţumi cu această admi-•aţie spontană, la care ea nu contribuise cu nimic. Era convinsă că nu văzuse cum trebuie frumuseţea priveliştii, ;ă nu a înţeles-o, n-a ştiut să discearnă farmecul tuturor letaliiksr. Se avîntă în descrierea acestora.
— Chiparoşii fac un contrast minunat cu măslinii, în-:epu ea să dea explicaţii dirijîndu-şi vîrful umbrelei în diferite direcţii, ca şi cum ar fi ţinut o conferinţă cu proiecţii de diapozitive în culori.
Bineînţeles, nimeni nu cunoştea toate acestea mai bine decît dînsa, ea era cea mai calificată să
aprecieze totul în cele mai mici amănunte. Doar acum şi priveliştea îi aparţinea. De aceea era şi cea mai frumoasă privelişte din lume ; şi numai ea avea dreptul să arate toate acestea.
întotdeauna sîntem înclinaţi să supraevaluăm tot ce ne aparţine. Galeriile de artă din oraşele de provincie sînt întotdeauna pline de tablouri de Rafael şi Giorgione. Dublin, după părerea locuitorilor săi, este metropola cea mai strălucitoare din întreaga lume creştină. Gramofonul Şi Fordul meu sînt mai bune decît ale dumitale. Ah ! şi cît de înduioşător de plicticoşi sînt acei turişti neînstăriţii dar înzestraţi cu o anumită cultură, care ne arată colecţia lor de ilustrate cu reproduceri după diferite tablouri, cu aceeaşi mândrie cu care ne-ar fi dezvăluit nişte °pere originale, dacă le-ar fi posedat.
Odată cu palatul, doamna Aldwinkle achiziţionase şi alte domenii vaste nespecificate în contract. Mai ,întîi, feili Cybo Malaspina, cu întreaga lor istorie. Această
familie — al cărei singur titlu de glorie era faptul _ cu puţin înainte de a se stinge, dăduse viaţă acelui prii cipe de Massa Carrara cu care fusese logodită bătrîna d\ Candide (pe vremea cînd era o tînără şi încîntătoare fi a unui papă) — devenise acum pentru doamna Aldvrinl la fel de strălucită ca familia Gonzaga, d'Este, Medici s_ Visconti. Pînă şi mediocra familie a ducilor de Modenj care - fuseseră proprietarii palatului după moartea ultf •mului Cybo Malaspina şi pînă la întemeierea Regatul? Italiei (cu excepţia scurtului interludiu napoleonian), pîri şi aceşti duci profitaseră de pe urma legăturii lor cu acesi meleaguri devenind, în imaginaţia doamnei Aldwinklj protectori ai artelor şi părinţi ai poporului. Iar sora \i Napoleon, Elisa Bacciochi —• care, pe vremea cînd fusea prinţesă de Lucea, petrecuse aici, pe aceste coline, o var întreagă —• fusese înzestrată de actuala posesoare a pal tului cu un entuziasm neţărmurit faţă de artă şi, „ce< ce în ochii doamnei Aldwinkle era şi mai minunat, acelaşi entuziasm neţărmurit faţă de dragoste. Găsise * Elisa Buonaparte-Bacciochi un suflet înrudit, pe car numai ea îl putea înţelege.
Acelaşi lucru se ,putea spune şi despre privelişte. Pri veliştea îi aparţinea pînă la linia cea. mai îndepărtată i orizontului şi numai ea, doamna Aldwinkle, putea evalul justa ei valoare. în afară
de aceasta, rit de mult îi aprecij ea pe italieni ! Din momentul în care cumpărase o cas în Italia, devenise singura persoană strădnă care îi ci ■noştea îndeaproape. întreaga peninsulă, cu tot ce era ,- ea, devenise proprietatea şi secretul său : arta, muzicj-melodioasa ei limbă, literatura, vinurile şi bucătăria, fruj museţea femeilor şi virilitatea fasciştilor. îşi însuş'i fire pasionată a italienilor ; cuore, amore, dolore * îi aparţi neau. Nu uită să cumpere nici clima Italiei — cea ma bună din Europa, nici fauna ei (cu cîtă rriîndrie citea îl ziarele de dimineaţă
că un lup devorase un vînător di] Pistoia, la 15 km de casă), flora ei — în special anemonei roşii şi lalelele sălbatice, vulcanii ei — atît de extraordj nar de activi, cutremurele...
1 Inimă, amor, durere (it.)
36
.— Şi acum, spuse doamna Aldwinkle, după ce termină ou peisajul şi-i întoarse spatele, acum trebuie să vedem casa ! Aripa aceasta a palatului- — îşi continuă ea expunerea — datează
aproximativ din anul 1630. Îşi îndreptă virful umbrelei în sus ; diapozitivele color erau axate acum pe teme arhitecturale. Un exemplar minunat al barocului timpuriu. Geea ce a mai rămas din vechiul castel, împreună cu turnul, constituie aripa de est a palatului...
Domnişoara Thriplow mai auzise toate acestea, dar asculta cu acea expresie de înmărmurire pe care o surprinzi uneori pe feţele copiilor care asistă la expunerile de la Royal Institution ; în parte, pentru a atenua în ochii doamnei Aldwinkle ofensa de a fi fost acasă în momentul sosirii lui Calamy şi, în parte, pentru a-l impresiona pe acesta prin capacitatea ei- de a se lăsa absorbită în mod sincer, total şi fără discernămînt, de micile evenimente ale clipei de faţă.
— Acum am să-ţi arăt interiorul palatului, sţmse doamna Aldwinkle ureînd treptele care duceau de la terasă spre apartamente ; bijuteriile-i zornăiau la capătul lănţişorului, la fiecare pas. Domnişoara Thriplow şi domnul Galamy o urmară supuşi.
— Majoritatea tablourilor, începu cu emfază doamna Aldwinkle, sînt opera lui Pesquale de Montecatini. Un ■mare pictor — îngrozitor de subestimat, clătină cu tristeţe din cap.
Domnişoara Thriplow se simţi puţin caro încurcată, cînd, auzind această remarcă, Calamy se întoarse spre ea cu o grimasă aproape imperceptibilă. Să-r surîdă confidenţial şi cu ironie, sau să ignore grimasa şi să-şi menţină expresia copiilor de la Royal Institution — aceasta era întrebarea. în cele din urmă, se hotărî să se prefacă a nu fi observat confidenţa tacită.
La intrarea în marele salon îî întâmpină o fată în rochie roz deschis, cu o faţă foarte tînără şi plinuţă (expri-•mînd o inocenţă de altă natură decît cea a domnişoarei Thriplow), o faţă care părea că priveşte printr-o feres-fruică dreptunghiulară, tăiată parcă într-un clopoţel de pâr arămiu şi lins. De sub bretonul drept, ca de metal, ^ priveau doi ochi mari, de un albastru palid. Avea năsu-V