Acest gen de snobism — snobismul celor de sînge nobil care aspiră la nobleţea intelectuală —
s-a îmbinat la lordul Hovenden, chiar fără să-şi fi dat seama, cu elanurile sale pur umanitariste şi i-a dat aripi noi. Cînd l-s cunoscut pe domnul Falx, bucuria lordului Hovenden 45
a fost nemărginită ; iar gîndul că dintre toţi prietenii şj cunoştinţele sale numai el avea privilegiul de a-l cunoaşte pe domnul Falx, că numai el avea acces liber în lumea politică atît de interesantă în care trăia acesta, îi stimulase şi mai mult entuziasmul pentru cauza justiţiei sociale. Au existat însă momente — şi ele se cam înmulţiseră în ultimul timp — cînd lordul Hovenden îşi dădea seama că exigenţele vieţii intense pe care o ducea îi lăsau foarte puţin timp pentru domnul Falx, sau pentru socialism." Pentru cineva care dansa atît de des şi de mult ca dînsul, era foarte greu să mai acorde atenţie şi altor probleme, în răstimpurile dintre distracţii îşi amintea cu ruşine că nu-şi făcuse datoria conform noilor sale principii. Şi tocmai pentru a recupera din rămînerile în urmă faţă de elanurile de entuziasm, şi-a întrerupt el brusc vînătoarea de cocoşi de munte pentru a-l însoţi pe domnul Falx la o Conferinţă Laburistă
Internaţională care urma să aibă loc la sfîrşitul lunii septembrie, la Roma; lordul Hovenden mai sacrificase însă şi o altă lună de vînătoare propunînd ca, înainte de începerea conferinţei, să petreacă împreună cu domnul Falx cîteva săptămîni la doamna Aldwinkle. „Vino cînd vrei, şi invită pe cine vrei" —. aşa sunase -invitaţia primită de la Lilian. li telegrafiase doamnei Aldwinkle că domnul Falx avea nevoie de repaos şi că dorea să-l aducă. Ea îi răspunsese că
era îneîntată să-l găzduiască. Acum, amîndoi se aflau la castel.
Domnul Falx făcu o pauză înainte de a răspunde .la întrebarea domnului Cardan. Privi cu ochii săi negri ş: strălucitori comesenii, ca şi cum ar fi vrut să se asiguri că toată lumea îl ascultă ; apoi începu să vorbească cu vocea aceea melodioasa şi pătrunzătoare care entuziasmase de atîtea ori publicul :
— în secolul al XX-lea cercurile conducătoare respeelâ prea mult democraţia cultivată pentru a încerca s-o mis tifice şi s-o menţină, prin spectacole ieftine, într-o stare de falsă mulţumire.
Democraţiile cer raţiune.
— Haida-de, protestă domnul Cardan. Cum se explică! atunci agitaţia pe care o face domnul Bryan împotriva evoluţiei ? ■
46
__Mai mult decît atît, continuă domnul Falx ignorînd
întreruperea, noi, cei din secolul -al XX-lea, am depăşit aceste nimicuri.
.__ Se prea poate, spuse domnul Cardan. Deşi nu-mi
pot închipui cum de-am făcut aceasta. Ideile se schimbă __ fără îndoială — dar atracţia pe care o exercită spectacolele nu-i o idee. Ea se bazează pe ceva mai profund, ceva care nu are nici un motiv să se schimbe. Domnul Cardan clătină din cap. Aceasta îmi aduce aminte, continuă el după o mică pauză, de o altă schimbare tot atît de profund înrădăcinată şi pe care nu mi-o pot explica : schimbarea în ceea ce priveşte susceptibilitatea noastră la linguşiri.
Citindu-i pe moraliştii din antichitate e imposibil să nu găseşti la ei numeroase avertismente împotriva linguşitorilor. „Gura care linguşeşte pregăteşte ruina" — spune Biblia. Şi tot aici este arătată şi pedeapsa care îl aşteaptă pe linguşitor. „Pînă şi pe copiii celui care-şi linguşeşte prietenul ochii îi vor înşela" — deşi ameninţarea cu pedeapsa prin substituirea persoanei, ar fi putut-o face — în concepţia unora — mai puţin îngrozitoare. Dar, oricum, se pare că în vechime demnitarii şi oamenii bogaţi erau la cheremul linguşitorilor. Iar aceştia îşi exercitau meseria fără nici o reţinere şi în modul cel mai grosolan ! Oare plutocraţia luminată din acele vremuri se lăsa chiar aşa dusă de nas ? în orice caz, s-ar părea că acum se lasă mai puţin ; acum linguşeala trebuie să fie cu mult mai subtilă pentru a putea produce acelaşi efect. De altfel, nu am găsit în lucrările moralizatorilor moderni avertismente împotriva linguşitorilor. Fără îndoială că s-a produs o schimbare : dar de, ce, n-aş
putea spune.
— Poate că a existat un progres în evoluţia moralei,
sugeră domnul Falx.
Lordul Hovenden îşi îndreptă privirea, pînă atunci fixată cu multă veneraţie asupra domnului Falx, spre domnul Cardan, căruia îi surise cu un aer triumfător, ca Ş! cum l-ar fi întrebat : „Ei, ce-ai'de răspuns la aceasta ?"
— Poate, repetă domnul Cardan pe un ton mai degrabă
îndoielnic.
Calamy sugeră un alt motiv :
47
— Aceasta se datorează' cu siguranţă poziţiei diferit pe care o ocupă astăzi demnitarii şi oamenii bogaţi. Iii trecut, ei înşişi credeau, împreună cu toată lumea, că pozi-i ţia pe care o deţineau le revenea in virtutea unui drept divin. De aceea li se părea că şi linguşirile, chiar şi ceftj mai grosolane, li se cuveneau de drept. Acum, însă, drepj tul de a fi prinţ sau milionar pare să fie mai puţin divii decît în trecut. Linguşirile, care altădată erau doar expre sla respectului datorat, ni se par acum deplasate ; şi cee ce altădată părea să exprime un sentiment aproape sincer, acum se interpretează ca o ironie.
— S-ar putea să aveţi dreptate, spuse domnul Car-ţ dan. In orice caz, una din consecinţele crizei la bursa linguşirilor o constituie modificarea radicală a tehnicii] parazitului.
— Să fi suferit schimbări această tehnică ? întrebareaj pusă de domnul Falx, fu trecută mai departe de lordul Hovenden, cu un surîs interogativ, domnului Cardan. f Parazitul nu a fost oare, în toate timpurile, acelaşi — tră-j ind pe spinarea societăţii, fără să-şi aducă
contribuţia Jaj fondul comun ? j
— Vorbim despre genuri diferite de paraziţi — explicai domnul Cardan, privindu-l jovial pe profet. Paraziţii Ia] care vă referiţi dumneavoastră sînt bogătaşii care nu fac! nimic ; cei la care mă refer eu sînt săracii care nu faci nimic şi care trăiesc pe spinarea celor dinţii. Puricii mari] au purici mai mici ; mă refeream la teniile care au altei tenii în organismul lor. E una dintre cele mai interesantei specii de vieţuitoare, vă asigur; şi niciodată istoria natu-l rală a omenirii nu s-a ocupat cum trebuie de ea. Ce-ij drept, există monumentala operă a lui Lucian despre arta] de a fi parazit, care, de altfel, este şi foarte frumoasă. [ Numai că-i puţin cam demodată, în special în partea refe-j ritoare la linguşire. Mai valoros decît Lucian este Diderot.
1 Dar Le Neveu de Rameau se ocupă de un singur tip dej parazit, şi nu dintre cei mai reuşiţi şi demni de urmat. \ Nici domnul Skimpole din Bleak House * nu este de lepă-j dat. Dar e lipsit de fineţe ; el nu-i un model perfect! pentru o tenie în faza de ucenicie. Se pare că nici un]
1 Referire Ja romanul Casa umbrelor de Ch DiekPns.
scriitor, cel puţin după cîte ştiu eu, nu a aprofundat cum trebuie problema parazitismului.
Consider lacuna lor _. adaugă domnul Cardan aruneînd o privire mai întîi doamnei Aldwinkle, apoi celorlalţi invitaţi — aproape ca un afront personal. Eu care mă îniţiez — sau mai bine zis încerc să mă iniţiez — în misterele parazitismului, consider că această conspiraţie a tăcerii este de-a dreptul jignitoare.
— Cit eşti de absurd! exclamă doamna Aldwinkle. Aluziile pline de complezenţă la propriile-i defecte şi