— O epocă mai pasionantă ca aceasta este de ne! chipuit, continuă Calamy. Senzaţia că
totul este cît poate de trecător şi de provizoriu — totul, de la insti ţiile sociale şi pînă la ceea ce am considerat pînă aci ca fiind adevăruri ştiinţifice sacre — senzaţia că i mic —
începînd cu Tratatul de la Versailles şi termini cu Universul care are o explicaţie logică — nu este tfl nic, convingerea intimă că se poate descoperi orice — alt război, crearea pe cale artificială a vieţii, dovada < tinuării existenţei şi dincolo de moarte — ei bine, t acestea sînt extrem de tonifiante.
52
— Chiar şi posibilitatea ca totul să fie distrus ? în-. bă domnul Cardan.
e
__Şi acest lucru este tonifiant, răspunse Calamy cu un
iurîs. ' .
Domnul Cardan protestă :
— Sînt poate prea prozaic ; dar mărturisesc că prefer o viaţă mai tihnită. Continui să cred că
aţi greşit venind pe lume într-o perioadă în care tinereţea voastră a coincis cu războiul, iar primii ani de maturitate cu această pace îngrozitor de precară şi de săracă. Eu, de pildă, mi-am aranjat existenţa incomparabil mai bine! Apariţia pe Iunie mi-am făeut-o pe la sfîrşitul deceniului al şaselea al secolului trecut —• aproape concomitent cu Originea speciilor... Am fost crescut în credinţa simplă a materialismului seeolului al nouăsprezecelea — credinţă
netul-burată de îndoieli şi nesofisticată încă de modernismul ştiinţific tulburător care-i în stare să-l transforme acum pe cel mai îndîrjit fizician-matematician într-un mistic. Pe vremea aceea eram cu toţii uimitor de optimişti, credeam în progres şi în posibilitatea ca pînă la urmă totul să poată fi explicat de fizică şi chimie, credeam în domnul Gladstone şi în superioritatea, noastră morală şi inter lectuală asupra oricărei alte epoci. Şi aceasta era cît se poate de firesc.
Deoarece, pe zi ce trecea, deveneam tot mai bogaţi..Clasele de jos, pe care aveam încă
îngăduinţa, să le etichetăm cu acest nume delicios, mai erau respectuoase, iar perspectiva revoluţiei era extrem de îndepărtată. Ce-i drept, tot pe vremea aceea am început să avem senzaţia vagă şi inconfortabilă că aceste clase de jos duceau o viaţă destul de neplăcută şi că legile economice nu erau poate chiar atît de neinfluenţabile de factorul uman, cum presupusese într-un mod atît de liniştitor domnul Buckle. Iar cînd dividendele ne soseau —
la acea epocă mai aveam dividende (domnul Cardan deschise o Paranteză şi oftă) — cu regularitatea solstiţiilor, aveam, ce-i drept, un fel de mustrări de conştiinţă ■socială. Reuşeam însă să ne înăbuşim aceste remuşcări, cu o părticică difr mărunţişul ce ne prisosea, şi cu un număr inutil de VesPasiene din faianţă albă pentru muncitori. Aceste vespasiane aveau pentru noi aceeaşi valoare ca şi indulgen- ™e. papale pentru contemporanii mai puţin iluminaţi de 53
pe vremea lui Chaucer. Cu factura acestor vespasien buzunar, ne puteam încasa cu conştiinţa pe deplin împăt dividendele noastre trimestriale. Ea ne scuza în c noştri şi micile destrăbălări. Şi ce destrăbălări ! Evi că procedam în mod discret. Deoarece pe vremea a nu puteam proceda char atît de fără perdea ca voi, as Şi totuşi, ne distram de minune. Parcă-mi aminte» petrecerile noastre nesfîrşite între burlaci, La care fi fermecătoare apăreau din torturi gigantice şi da „pas seuls" 1 pe masă, printre porţelanuri.
Cuprins de extazul amintirilor, domnul Cardan « —. Destul de idilic, interveni domnişoara Thri accentuînd ultimul cuvînt.
Era un obicei al ei să accentueze cu voluptate cir tele mai deosebite sau mai savuroase, care parcă-şi cr drum în propoziţiile, sale.
— Aşa a fost, într-adevăr, confirmă domnul Car Şi aceasta cu atît mai mult cu cit era contrar orie reguli ale acelor zile fericite şi trebuia să procedăm multă discreţie. Poate pentru că pur şi-simplu am im trînit şi mintea mi s-a îngroşat o dată cu arterele : am impresia că nici dragostea nu mai este astăzi la de palpitantă cum era pe vremea tinereţii mele. ^ fusta atingea pămintul, pînă şi vîrful unui pantof1 depăşea tivul îţi dădea fiori. Şi, pe vremea aceea, fr ascundeau totul. Nimic nu apărea la lumina zilei, ni fel de realitate palpabilă ; rămînea numai imaginaţia. E; ca nişte butoaie pline cu pulberea inhibiţiilor şi cea mică sugestie acţiona ca o seînteie. Astăzi, cînd tine umblă cu fuste scurte şi cu spinarea goală, ca nişte sălbatici, nu mai eşti cîtuşi de puţin excitat. Cărţile date pe faţă, imaginaţiei nu-i mai rămîne nimic. T este la vedere şi, în consecinţă, plictisitor. Ipocrizia afară de faptul că reprezintă tributul pe care viei1 aduce virtuţii, constituie totodată unul din artificiile care viciul se face mai interesant.
Şi, între noi vorba — spuse el în mod confidenţial — viciul n poate dispensa de aceste artificii. în La cousine Be,
1 Paşi sole (fr.)
^ Balzac, este un pasaj foarte interesant în această privinţă. Vă aud aduceţi aminte ?
I— Ce roman minunat î exclamă doamna Aldwinkle cu gcei entuziasm general nediferenţiat, pe care-l manifesta
faţă de orice capodoperă.
— Mă refer la pasajy 1 în careV baronul Huk>£ cade în mrejele doamnei Marneffe; bătrînul curtezan de pe timpul imperiului şi tînăra femeie crescută în spiritul unei Renaşteri romantice şi al virtuţilor epocii victoriene timpurii. Să încerc să mi-l amintesc. Domnul Cardan îşi încruntă sprîncenele, şi, ttapă câteva clipe de giadire, continuă, într-o franceză
apî»ape curgătoare: „Cei komme de Femptre, kabitue om genre ernpire, devait ignorer ab-sdument Ies faqons de l'amow moderne. Ies lumveaux scrapuies, Ies dijferentes cotwersations hwentees depuîs 1830, et ou. la «pauvre fenble f«mme» ftnit par se jaire can-âdirer comme la victime des disirsjde son amant, comm? ■am soeur de ckarite qui panse Ies blessures, cornme uit ■ ange qui se devoue. Ce nouvel ort tfaimer consomme enonnement de pardles evangeliques ă Voeuvre du diable. Ls. passion est vn martyre. On aspire ă Vlieal,«, Vinfini de part «t d'autre; l-on veut devenir meilleur par Vamour. Toutes ces belles phrases sont un pretexte ă met-tre encore plus d'ardeur dans la pratique, plus de rage dans Ies chutes, que par le passe. Cette hypocrisie, le caractere de notre temps a gangrena la galanterie". l Cît de clar sînt' exprimate toate acestea, spuse domnul Cardan, cît de cuprinzător şi de profund
! Nu pot fi însă 1 Acest bărbat de pe vremea Imperiului, obişnuit cu genul «empire", ignora complet, prin forţa împrejurărilor, manierele amorului modern, noile scrupule, modalităţile diferite, inventate după 1830, de a purta o conversaţie, cînd „sărmana femeie slabă* ajunge să
se considere drept o victimă a dorinţelor amantului ţî> o soră de caritate care alină rănile, un înger care se sacri-ncă. Această nouă artă de a iubi se foloseşte de o groază âe cuvinte pioase pentru desăvîrşirea operei diavolului. Pasiunea este ^ martiraj. De ambele părţi se aspiră spre un ideal, °Pre infinit; toţi doresc să devină mai buni prin dragoste. Toate aceste fraze frumoase sînt doar un pretext pentru se depune şi mai multă
ardoare în practica amorului, o înver-wnare şj mai mare jn momentele căderii. Această ipocrizie, ca-a«eristică vremurilor noastre, a cangrenat galanteria.