55
54
de acord cu sentimentul exprimat în ultima propoz;; Deoarece, dacă, aşa cum spune Balzac, ipocrizia insut'i şi mai multă ardoare practicii amorului şi duce la „o fo verşunare şi mai mare în momentele căderii", atunci nu $ poate spune că a provocat o cangrenare a galanteriei Dimpotrivă, a' îmbunătăţit-o, a tonifiat-o, a făcut-o ia interesantă. Ipocrizia secolului al nouăsprezecelea a fo| contemporană romantismului literar al acestui secoj ca şi acesta, ea a frst o reacţie inevitabilă împotriva cl| s'cismului excesiv al secolului al optsprezecelea, in ft ratură, clasicismul este intolerabil, pentru că impune m număr prea mare de reguli restrictive ; în dragoste t este intolerabil pentru că impune prea puţine. Ambele ai însă un lucru în comun, cu toate că în mod aparent & deosebesc, şi anume : sînt prozaice şi reci. Numai născo cind dragostei reguli ce pot fi încălcate, numai acordîn. du-i o însemnătate aproape supranaturală, ea poate f făcută interesantă. In jurul alcovului trebuie să ro;as|c deopotrivă îngerii, filozofii şi demonii ; altminteri, L baţii şi feme'lo inteligente n-au ce căuta în el. Aceste f sonaje lipseau în epoca clasică ; ca să nu mai vorbim cea neoclasică. întregul proces se desfăşura cum nici nu poate mai simplu,- prozaic, cotidian şi „terre-â-terr Devenise aproape tot atît de puţin interesant ca şi carea — ceea ce, să ne înţelegem, nu înseamnă că aş preţui-o, astăzi mai puţin ca oricînd; în tinereţe, î — domnul Cardan oftă — îi acordam mai puţină im tanţă. Dar, chiar şi acum, trebuie să recunosc, că a mî nu este nici ceva prea interesant şi nici prea poetic, mai în ţările unde există tabu-uri severe asupra mîncă satisfacerea foamei îmbracă un aspect romantic. I: închipui că un evreu din vremea lui Samoil, crescut respectul tuturor principiilor religioase, se simţea un tentat, în mod irezistibil, să mănînce un homar, sau animal cu copita despicată dar nerumegător. Mi-l chipui spunînd nevestei că merge la sinagogă şi, ci colo, furişîndu-se pe o ulicioară dosnică pentru a sep îndopa pe ascuns, într-un local rău famat, cu carne de
• homar cu maioneză. O dramă întreagă. Iţi cedez ideea, Gratuit, ca subiect de roman, o ^-
Vă sînt foarte recunoscătoare, repetă domnişoara
Banal (frj
56
— Şi, nu trebuie să uitaţi că, a doua zi dimineaţa, după o noapte de coşmar, el va fi şi mai habotnic, fariseul fariseilor, şi va trimite şi o sumă de bani Societăţii pentru apărarea moravurilor, şi o alta Ligii împotriva consumului de homar. Va scrie şi ziarelor, arătînd cît te de ruşinos
es
că se permite tinerilor romancieri 'ă publice cărţi cu scene revoltătoare în care se mănîncă şuncă într-o ambianţă dubioasă, se fac orgii în localuri unde se vînd stridii, şi în care se descriu şi alte obscenităţi culinare, prea oribile pentru a putea fi menţionate. Nu-i aşa că el va face toate acestea, domnişoară Mary ?
— Cu siguranţă. Şi aţi mai uitat să spuneţi, adăugă domnişoara Thriplow, uitîndu-şi rolul de elevă premiantă într-o şcoală de maici — că va insista mai mult ca oricînd ca fiicele sale să
fie crescute în cea mai deplină ignoranţă în ceea ce priveşte existenţa cîrnaţilor.
— Aşa este, întări domnul Cardan. Toate acestea arată numai cît de captivantă ar putea deveni pînă şi mîncarea, dacă i s-ar adăuga şl puţină religie ; agapele ar deveni taine, iar imaginaţia ar începe să lucreze, ori de cîte ori s-ar auzi gongul. Şi, dimpotrivă, cît de plictisitoare devine dragostea cînd este tratată pur şi simplu ca ceva de la sine înţeles, ca şi mîncarea. Pentru a nu muri de plictiseală, femeile şi bărbaţii de prin anii 1830 au fost obligaţi să născocească acea „pauvre jaible femme"1 martira, îngerul, sora de caritate, să
vorbească în citate din Biblie, în timp ce desăvîrşeau opera diavolului. Genul de dragoste practicată de predecesorii lor în secolul al optsprezecelea şi în timpul imperiului li se părea o îndeletnicire prea prozaică. Ei au recurs la ipocrizie numai din instinct de conservare.
Generaţia actuală, însă, care s-a săturat să se mai joace de-a Madame Marneffe, a revenit ta principiile Baronului Hulot din vremea imperiului... Nimic de zis, în felul ei, emanciparea este un lucru excelent. Dar, pînă la urmă, ajunge să anihileze ţelul în nu-1 Sărmana femeie neajutorată (fr.)
57
mele căruia se produce. Oamenii vor libertate ; dar îa cele din urmă nu se aleg decît cu plictiseală. Pentru toţi cei la care dragostea a devenit o îndeletnicire fireasca precum e mîncarea, şi pentru care nu există nici un fel de taine menite să-i facă să roşească, nici un fel de reticenţe, nici un fel de secrete care să le incite imaginaţia, ci numai nişte fapte naturale cărora trebuie să li sg spună pe nume — cît <3e hidoasă şi răsuflată trebuie să li se pară
tuturor acestora întreaga afacere ! Este nevoie de crinoline pentru a incita imaginaţia, şi de guvernante implacabile pentru a înflăcăra dorinţa şi pasiunea. Prea multele discuţii uşuratice despre complexul lui Oedip şi despre homosexualitate nu fac decît să tocească dragostea, în cîţiva ani, şi nu mă feresc să fac profeţii, voi tinerii veţi începe să vă şoptiţi din nou tot felul de cuvinte sublime despre îngeri, surori de caritate şi infinit. Veţi fi din nou cocoloşiţi şi veţi suspina pe după gratii. Iar dragostea, în consecinţă, vă va părea mult mai romantică, mai atrăgătoare decît în aceste zile de emancipare.
Domnul Cardan scuipă ultimele seminţe de strugure, dădu la o parte farfurioara de fructe, se lăsă pe speteaza scaunului şi se uită triumfător de jur împrejur.
— Cît de puţin înţelegeţi voi femeile ! exclamă doamna Aldwinkle în mod reprobator. Nu-i aşa, Mary ?
— Pe unele femei, în orice caz, încuviinţă domnişoaia Thriplow. Am impresia că aţi uitat, domnule Cardan, că Diana este un tip de femeie tot atît de reală ca şi Venus.
— întocmai, spuse doamna Aldwinkle. Nici nu te puteai exprima mai succint.
Acum optsprezece ani, ea şi cu domnul Cardan fus&H seră amanţi. Pentru o scurtă perioadă
de timp i-a urmaţi Elsevir pianistul, ca după aceea să vină la rînd lordtâl Trunion — sau poate doctorul Lecoing — sau amîndoiTl Acum, doamna Aldwinkle uitase toate aceste fapte. I cînd se întîmpla să şi le aducă aminte, ele îi apăreau al fel decît ar fi apărut în memorja celorlalte persoane — a domnului Cardan, de pildă. Acum totul i se părea nunat de romantic ; şi ea tot timpul fusese o Diană. -îs
— Dar sînt cu totul de acord cu dumneavoastră, răspunse domnul Cardan. Sînt cu totul de acord cu existenţa fui Artemis. Aş putea chiar să vă demonstrez acest lucru în mod empiric.
, A
__ Eşti foarte drăguţ, spuse doamna Aldwinkle, încer-
cînd să pară sarcastică.
— Singura făptură din Olimp pe care am considerat-o întotdeauna ca fiind pur mitologică, continuă domnul Cardan, fără nici o legătură cu faptele vieţii, este Atena. O zeiţă a înţelepciunii — o zeiţa ! repetă el cu emfază. Nu-i oare cam exagerat ?
Doamna Aldwinkle se sculă în mod maiestuos de la masă.
— Să mergem in grădină, decretă ea.
'ĂV
'3-
«1 Ol
_
----Capitolul IV
Doamna Aldwinkle achiziţionase chiar şi stelele.
— Cît sînt de strălucitoare ! exclamă ea ieşin(j| fruntea micului ci detaşament de oaspeţi pe terasă.^ cum sclipesc ! Cum palpită ! Parcă ar fi nişte fiinţe Niciodată nu arată aşa m Anglia, nu-i aşa, Calamy ?