Despre pasiuni s-a vorbit destul. Etica şi disciplinele legate de practicarea virtuţii s-au ocupat de ele. Mult mai importante, deşi ignorate, sînt distragerile, pe care Huxley le defineşte prin însuşirea lor de a fi obstacole în faţa unei vieţi unitare. Pasiunile prezintă în esenţă un scop, aduc un sfîrşit ; gîn-durile, emoţiile, fanteziile au: legătură cu scopurile reale sau imaginare propuse, dacă nu sînt chiar mijloacele prin care acestea pot fi atinse. în cealaltă extremă se află distracţiile, forme de manifestare a incoerenţei şi lipsei de scop în viaţă. Omul nu e o slugă credincioasă a pasiunilor şi impulsurilor biologice, şi nici cu exclusivitate raţional ; sîntem deopotrivă creaturi po-sedind o maşină psihofiziologică, spune Huxley, care îşi lansează în inconştientul nostru fragmente din indefinitul nftmăr de permutări şi combinaţii mentale constituite în timp ce funcţionează pr;.n hazard. Aceste permutări şi combinaţii n-au nimic de-a face cu pasiunile sau raţiunea : „sînt pur şi simplu imbecilităţi, simple deşeuri ale activităţii psiho-fiziologice". Cînd nu sînt folosite de pasiuni, vor deveni obstacole formidabile în calea oricărui progres spiritual. Imbecilul, observă Huxley, spre deosebire de nebun, rămîne în libertate, activ, şi pâre inofensiv. în corpul omenesc, imbecilul coabitează cu criminalul dement, cu animalul petrecăreţ, cu bunul cetăţean. Distragerea constituie păcatul originar al omului, dar abia civilizaţia modernă, societatea de consum am spune azi, a idealizat distragerea, transformînd-o în cea mai înaltă manifestare a activităţii umane. Aceste idei, fundamentale pentru explicarea prozei lui Huxtey, vor apare în eseul Ţhe Door of Perception (Poarta percepţiei — 1954), preluate însă din Grey Eminence (Eminenţa cenuşie — 1941). Dar ele sînt ilustrate în întreaga sa opşră romanescă
anterioară, de unde par
a fi extrase. Existenţa fără scop a personajelor sale este strîns' legată de teoria existenţei ca distragere. Denunţul distragerii oferă posibilitatea atitudinii moralizatoare, extinsă în toate do-meniile vieţii moderne. Toate tipurile de neînţelegeri, laşităţi, de drame ignorate, de subterfugii meschine, complexele de superioritate şi de inferioritate, minciunile, amabilităţile inutile şi sincerităţile inutile, timpul pierdut, contrapunctul, totul provine din distragere. Puţine vor fi personajele care vor urma drumul recluziunii şi detaşării, dar şi acestea o vor face la capătul unor experienţe ale distragerii. Philip Quarles pleacă în lume pentru a scăpa de durerile sale. Calamy din Frunze uscate (1925) alege sihăstria montană ca mijloc de concentrare şi iluminare. Se-bastian Barnack din Time Must. Have A Stop (Timpul trebuie să
se oprească — 1944) realizează acelaşi drum ca şi autorul, atras în ultima parte a vieţii de explicarea doctrinelor asiatice şi de mescaîină, în care găseşte în fond posibilitatea de a obţine legăturile absente ale totalităţii, fluidul, magicul suport mistic. La fel procedaseră altădată
scriitori ca Balzac sau Tolstoi, folosind ideile unor Swedenborg, Charles Bonnet, Hamann, Spalanzani. Eterni? tatea — iată ce aduce detaşarea, trăirea eternităţii fiind o obsesie a autorului şi a personajelor sale, care o caută, au impresia că o găsesc în diverse locuri şi situaţii, singuri, cuplaţi, în grupuri, îr, mase. Dar aici intervine ironia ; căci orice eternitate trăită c^te autentică, dincolo de substanţa şi modul în care se exercită. Experienţele erotice ale insignifiantului Burlap sînt echivalente cu cele metafizice ale lui Barnack, sau măcar sînt exprimabile prin aceleaşi cuvinte. Trăim în cea mai bună dintre lumi, susţine o formulare. de origine leibniziană preluată de Huxley ca titlu al unui roman utopic ; dar imaginile celei mai bune dintre lumi apar prin toate operele, personajele şi situaţiile evidenţiate de prozatorul sceptic, iar mecanismul de funcţionare a universului pare a folosi unei iminente evoluţii către parodie şi degradare. Nivelul de realizare a omului este condiţionat, în plus, de niiii mulţi factori, amintiţi în Seven Meditations (Şapte meditaţii). Huxley expune acolo cele şapte elemente care ar da, după el, unitatea omului cu universul : Dumnezeu, Frumuseţea, Dragostea, Pacea. Sănătatea, Graţia, Bucuria. Este evident că absenţa unuia sau a mai multor elemente din existenţa personajelor, ca şi percepţia lor falsă, deformată, imperfectă, oferă o caracteristică a umanităţii cunoscute de Huxley. Frumuseţea se naşte numai 9
atunci cînd părţile unui ansamblu au raporturi între ele şi c^ totalitatea, percepută astfel ca ordonată şi semnificativă. 'Contra-! punctul arată discontinuitatea, existenţa monadelor simple, şi nu a marii monade. Lipsa .congruenţei în 'viaţa individuală <şi 'colectivă explică
distragerea şi -"lacunele jnorale ale personajelor, în măsura în care frumuseţea arce rmai irtfîi de toate o valoare morală şi apoi una estetică. Josnicia morală, afirma iHuxley, Be.iraeşte din afirmarea unui "Eu case -strică raporturile "necesare între fiinţele superioare. Xa Iei, urîţenia
'estetică şi intelectuală TSC naşte cînd o parte a unui tot e ..excesivă <sau insuficientă. Atuirei or-, dinea e ruptă, semnificaţiile -deturnate, raportului -Korect i se substituie unul fals, manifestat simbolic nu prin «originea transcendentă a frumuseţii totale, ci prin dezvoltarea haotică, ţreoprie creaturilor egocentrice. Iubirea, (dincolo de principiul absolut, e idolatrie, în forme .numeroase, dar reductibile toate la iubirea de sine : satisfacţii senzoriale, laude, lucruri, locuri, instituţii, persoane. Iubirea, pacea, bucuria ;sîrrt fructe ale spiritului.
Pacea activă e creatoare : duşmanii ei sînt furia, violenţa şi invers, inerţia, gratuitatea.
Omul îşi pierde pacea atunci cînd işi dă eon-simţămîntul de participare la rebeliunile sau afirmaţiile Eului, ţinînd cu o parte oarecare a fiinţei, refuzînd totalitatea. Graţia reprezintă
darul gratuit dE salvare. 13a se pierde în mijlocul fap-telor curente, numeroase. Cînd Graţia e cultivată unilateral, cu obstinare, voinţa personală creează un univers închis,, ale cărui ziduri sînt impenetrabile pentru lumina spiritului, iar în interior totul devine un lanţ de erori.
.Evenimentele vieţii nu sînt fortuite, ci aranjate, ca probe de încercare : dacă se crede că
ordinea nu există, ea nu se va revela. Colaborarea dintre trăsăturile amintite dau unitatea fiinţei, eternul clipei oprite. Interesant este că la Huxley percepţia lor este reală şi falsă. Dacă
un savant preocupat de excremente în Contrapunct, sau altul care-şi face un scop al vieţii din urmărirea efectelor transpiraţiei în Antic Hay (Joc grotesc), reprezintă destul de exact graţia cultivată obstinat, Graţia nu este chiar numele unui personaj din Două sau trei graţii, femeia fiind graţia falsă pentru sine şi pentru alţii'? Asemenea duble interpretări, în ..ordinea terestrului şi spiritualului, vor fi necesare chiar şi ca măsură de precauţie în lectura operei unui sceptic.