— laşitate. Nici un om care se respectă nu-şi poate permite să fugă de realitate, căci asemenea acţiune ar atrage calificativul fie de necugetată, fie — în cazul în Care ar fi întreprinsă în mod deliberat — iresponsabilă. Calea cea mai bună — şi mă pot lăuda cu aceasta — este cea pe care am ales-o eu. După ce am găsit inima vieţii reale — ca să vorbesc mai explicit, Gog's Court — mi-am ocupat acolo poziţia ; şi cu toate că sînt pe deplin conştient de natura realităţii care mă înconjoară, deşi Îmi reamintesc mereu în mod deliberat că aceea ce fac acolo este o gogomănie, rămîn, ca un erou, la postul meu. îmi petrec tot timpul pe tobogan ; întreaga mea viaţă nu-i decît o cădere continuă în vid.
Întreaga viaţă, insist asupra acestei precizări. Căci am introdus în mod miraculos distracţiile de bîlci nu numai în Gog's Court. Viaţa mea particulară mi-am aranjat-o In aşa fel lncît mă
dau de-a dura chiar şi în afara orelor de birou. Citind cuvintele unei poete, inima-mi e ca o pasăre cîntătoare, al cărei cuib e pururea pe tobogan. Vă asigur că pensiunea din Chelsea a domnişoarei Carruthers este un loc tot atît de potrivit pentru asemenea distracţii, 129
9 — Frunze uscate-
ca oricare altul la est de Temple Bar. De pairii ani locuiesc acolo. Sînt un stîlp al acestei case şi. in fiecare seară, cînd iau masa cu ceilalţi colegi de pensiune, am senzaţia că mă aşez pe un tobogan colectiv.
Sus cu toţii ! Şi apoi, din ce în ce mai repede alunecăm în vid.
Să vă descriu o seară pe toboganul domestic. In capul mesei stă însăşi domnişoara Carruthers
: 37 de ani, pli-nuţă, deşi nemăritată ; din cauza obrajilor fleşcăiţi şi a pielii care-i atîrnă sub bărbie, faţa i se lărgeşte spre bâză, ca la un buldog; are un nas cîrn, cu nări răsfrinte, care parcă te privesc, iar ochii mici şi negri nu fac decit să accentueze această comparaţie. Şi cit e de activă ! Niciodată n-o vezi prin casă umblind ; nu face decît să alerge ca un drac ; n-o auzi niciodată vorbind, ci scoţind nişte ţipete ascuţite ; taie friptura cu o înverşunare ştiinţifică^ iar cînd rîde ai impresia că asculţi o ciocănitoa're gigan-f tică. Face parte dintr-o distinsă familie care, în zilele eu de glorie, nici n-ar fi visat să permită vreuneia din odras-r iele sale să
devină ceea ce numeşte domnişoara Cart ruthers ■—■ atribuindu-şi cea mai umilitoare dintre pro-» i'osiuni şi rîzînd de fiecare dată, pentru a sublinia confj toastul pitoresc dintre ceea ce este prin naştere şi ceeşl ce circumstanţele au făcut-o să devină —■ ,,o simplă pa-jf Icoană de pensiune". Are o încredere fermă în clasa dir. care face parte şi îşi exprimă regretul în faţa clienţiloî mal distinşi că este nevoită să găzduiască, din cauza eoni Jitiilor în care trebuie să lucreze, persoane care nu sini di a toate punctele de vedere... Şi are o deosebită
grijă <a persoanele de categorii diferite să nu se amestece în* tre ele. Pe clienţii cei mai de rang îi aşază la masă a tari de ea : este de la sine înţeles că, în felul acesta, vor simţi ca acasă.
De an; de zile am avut onoarea să fit sşezat la stingă ei, căci, deşi mai puţin înstărit decît doamna Cloudesley Shove, văduva unui agent de burssî (care stă în mod triumfător la dreapta), frecventasem toi t :şi o veche instituţie de învăţămînt.
Răsună gongul ; punctual, mă grăbesc .sa cobor în sufragerie.- Precis şi înverşunat, cu gesturile unui dirijoi cufundat într-o uvertură de Wagner, domnişoara ruthers taie friptura.
.. n.-
— 'Seara, domnule Chelifer îmi strigă ea fără să-şi întrerupă activitatea. Ce veşti ai mai adus azi din oraş ?
.;• Ii zîmbesc amabil şi îmi frec mîinile ca un specialist.
','„ .— Drept să vă spun, nu-mi, vine în minte nici una.
]| — Seara, doamnă Fox, 'seara domnule Fox. Cei doi
,nătrînei se aşază la celălalt capăt al mesei. Ei nu sînt din toate punctele de vedere... 'Seara, domnişoară Monad.
Pomnişoara Monad este secretară.şi-şi are locul lîngă so-
. ţii Fox... 'Seara domnule Quinn. 'Seara_ domnişoară Webper. 'Seara doamnă Crotch,
i» Dar tonul cu care răspunde la salutul curtenitor al .jflomnuiui Datt este mult mai puţin amabil. Domnul Datt este indian — un om de culoare, cum ii spune domnişoara Carruthers.
Prin felul cum rosteşte „'Seara dom-jiule Datt* vrea să arate că-şi cunoaşte poziţia socială şi speră că şi acest om de rasă inferioară şi-o cunoaşte pe a sa. Servitoarea intră aducînd legumele aburinde. Crambe ripetita — arome inspiratoare. Încep să fredonez |n minte cîntecul :
Aceste amintiri, tenace ca o remuşcare, Mi-evocă varza şi îmi prevestesc Ospeţe noi, cînd doamna Cloudesley Shove, eu-I prinsă de-ntristare, Se va gîndi din nou la bietul Cloudesley. Şi din nou
* Sub cedrii-nfioraţi de lună, Filomela Va derula ca într-un vast tablou Durerea-i veşnică, gîndindu-se tot la acela Ce prin prezenţa-i siderală va aminti
* Că trandafirii au fost roşii 1 Şi miine iar vor înflori.
Dar Filomela invocă în zadar pe-al său consort;
* Căci domnul Cloudesley Şhove e mort...
" Şi, ca şi cum ar fi fost irezistibil atrasă de cîntecul meu, apare, în carne şi oase, însăşi doamna Cloudesley Shove, întunecînd cu doliul său cadrul uşii.
.__Nu e o zi prea frumoasă, spune doamna Cloudesley
Şhove, aşezîndu-se la masă.
— Chiar deloc frumoasă, îi întăreşte în grabă spusele domnişoara Carruthers. Apoi, fără să-şi ia ochii de pe
331
■•?
9*
friptură, fără să încetinească operaţia de disecare, reuşeşte să domine cu vocea-i ascuţită
vacarmul din ce în ce mai mare :
— Fluf f y ! Nu mai chicoti aşa !
Domnul Chelifer — care în orice împrejurare se comportă ca un gentleman perfect -— se ridică politicos în timp ce domnişoara Fluffy se lasă, abia stăpînindu-şi rî-sul, pe scaunul de alături.
— Nu chicoteam, domnişoară Carruthers, ripostează Fluffy. Cînd rîde i se văd gingiile aproape albe.
— Aşa e, îi confirmă spusele tînărul domn Brimstone, care o urmează cu paşi ceva mai potoliţi şi se aşază în faţa ei, de cealaltă parte a mesei, lîngă doamna Cloudesley. Nu chicotea deloc ; pur şi simplu rîdea.
Toată lumea izbucneşte în rîs, chiar şi domnişoara Carruthers, fără să se întrerupă, însă, din operaţia de disecare a fripturii. Domnul Brimstone rămîne însă serios. Pe după ochelarii săi fără rame abia se întrezăreşte un zîmbet; în timp ce domnişoara Fluffy moare de rîs.
— Eşti îngrozitor 1 exclamă ea, abia putînd articula cuvintele printre hohotele ce o îneacă. Şi, apucînd o bucăţică de pîine, se preface că o aruncă în domnul Brim-j stone.
El o dojeneşte, făcîndu-i semn cu degetul.
— Bagă de seamă 1 Dacă nu eşti cuminte ai să stai la colţ şi ai să pleci la culcare nemîncată.
Un nou hohot de rîs general. Intervine domnişoara Carruthers.
— Ajunge ! N-o mai tachina, domnule Brimstone.
— O tachinez ? întreabă mirat domnul Brimstone. Nu fac altceva decît să aplic metoda persuasiunii morale, domnişoară Carruthers.
Inimitabilul domn Brimstone! Sufletul şi inima pensiunii domnişoarei Carruthers. Ce tînăr serios, inteligent, plin de atenţii, în acelaşi timp atît de spiritual, de curtenitor ! Cînd îl vezi alături de Fluffy nici nu-ţi mai trebuie alt spectacol.
—■ S-a făcut! exclamă domnişoara Carruthers, aban-donîndu-şi cu zgomot instrumentele de disecţie. Şi imediat se consacră, cu toată exuberanţa şi energia de care este capabilă, misiunii sale de gazdă. Am fost după amiază