132
la Buszard, ne aduce ea mîndră la cunoştinţă. Noi ăştia, din familiile de viţă veche — ţine ea să ne facă să înţelegem — ne-am obişnuit să nu cumpărăm ciocolată decît din prăvăliile cele mai bune. Dar nici ăsta nu mai e ce a fost, dă ea din cap cu regret. S-au dus vremurile bune de altădată. Magazinul nu mai e acelaşi de cînd a fost preluat de firma ABC .
— Aţi aflat, o întreabă domnul Brimstone, devenind din nou serios ca de obicei, că LyOns Corner House din Piccadilly Circus va putea servi 14 milioane de mese pe an ?
Domnul Brimstone este întotdeauna o adevărată mină
de statistici interesante.
— Nu se poate — e-adevărat ? întreabă mirată doamna
Cloudesley.
Dar bătrînul domn Fox, care din întîmplare a citit acelaşi ziar de seară ca şi domnul Brimstone, îi suflă de sub nas toată reputaţia de erudit, adăugind înainte ca acosta să mai aibă
timp să spună ceva :
— Da, şi asta înseamnă de două ori mai multe mese decît poate să servească orice restaurant american.
— Tot bătrîna Anglie! exclamă domnişoara Carruthers, copleşită de patriotism.
Yankeii ăştia n-au ajuns încă să ne bată la toate.
— Ce mult mi-au plăcut întotdeauna aceste „Corner Houses" intervine doamna Cloudesley.
Şi muzica ce se cîntâ acolo, ştiţi, e realmente clasică uneori.
— Realmente, întăreşte domnul Chelifer, savurînd cu voluptate plăcerea de a aluneca direct de ia acest festin în spaţiul interplanetar.
— Şi e amenajat atît de somptuos, îşi continuă ideea
doamna Cloudesley.
Domnul Brimstone îi aduce însă la cunoştinţă că marmura care îmbracă pereţii nu are nici o jumătate de centimetru grosime.
Şi conversaţia îşi urmează-cursul.
— Nemţii, spune domnişoara Carruthers, se prefac numai că sînt morţi.
Domnul Fox este pentru un guvern de oameni de afaceri. Domnul Brimstone afirmă că ar dori să vadă cîţiva
133
grevişti împuşcaţi, ca un avertisment pentru ceilalţi Domnişoara Carruthers e de acord.
De la celălalt capăt al mesei, domnişoara Monad plasează un cuvinţcl în favoarea clasei muncitoare, dar observaţia sa este tratată cu dispreţul pe care îl merită. Doamna Cloudesley declară că Cliarlie Chaplin este vul-qar. dar că-i place Mary Pickford. Domnişoara Fluffy este de părere că prinţul moştenitor ar trebui să se însoare ca o tînără englezoaică drăguţă şi simplă. Domnul Brim--tone spune ceva tăios la adresa lâdy-ei Asquith şi lady-ei Diana Manner. Doamna Cloudesley, care ştie multe despre familia regală, spune ceva despre prinţesa Alice. In Lontrapunet cu această conversaţie, domnişoara Webber şi domnul Quinn discută despre ultimele piese de teatru. iar domnul Chelifer a antrenat-o pe domnişoara Fluffy tutr-o discuţie, care in curînd a atras atenţia şi celor din jur, despre fetele tinere.
Doamna Cloudesley, domnişoara Carruthers, şi domnul Brimstone sînt de acord că în zilele noastre fetele sînt lăsate prea libere. Domnişoara Fluffy susţine cu voce ascuţită o părere contrarie. Domnul Brimstone face cîteva glume superbe în legătură cu sistemul mixt de educaţie, şi toţi sînt de acord că ideile năstruşnice de acest/ fel sînt condamnabile. Domnişoara Carruthers, care nu umblă cu mănuşi cînd e vorba de rebeli, ar dori să-i vadă la stîlpul infamiei — pe toţi, în afară de pacifiştii, care, la fel ca şi grevişti i^ ar putea fi potoliţi cit cUeva împuşcături. Simpatica doamnă Cloudesley cere deodată, eu o ferocitate surprinzătoare, ca şi irlandezii să fie trataţi la fel. (Răposatul Cloudesley avea legături cu Belfastul). In acest moment, survine însă un incident deplorabil. Domnul Datt, indianul, care.
ţinind seama de po~ y.ltia sa de inferioritate, nici n-ar fi trebuit măcar să asculte ceea ce se discută în sferele mai înalte, se apleacă înainte şi, ridieîndu-şi vocea pentru a putea fi auzit de la distanţa la care se află, îmbrăţişează cu înflăcărare cauza irlandezilor. Cuvintele sale înaripate zboară spre celălalt capăt al mesei printre cele două şiruri de spectatori muţi şi îngroziţi. Timp de cîteva secunde nu se mai ande decît vocea sa, exprimînd sentimente naţionaliste arzătoare, şi clinchetul sîmburilor de prune scuipaţi po-llt!cof> pe farfurioare.
Confruntaţi cu un fenomen atît du
VA
neobişnuit şi şocant, comesenii nu mai ştiu ce să facă. Dar, după ce trec primele morpente, domnişoara Carruthers reuşeşte să se'"ridice la nivelul cerut de o astfel de situaţie.
— Ah, dar, domnule Datt, începe ea întrerupînd tirada acestuia despre naţionalităţile oprimate, nu uita că doamna Cloudesley Shove este englezoaică. Nici n-ai cum să înţelegi dumneatar ce simte dmsa. Nu-i aşa ?
Cu toţii simţim nevoia de a aplauda. Fără să mai aştepte răspunsul.domnului Datt, domnişoara Carruthers se ridieă şi se îndreptă cu demnitate spre uşă, lăsînd pe farfurie trei prune întregi. O
auzim pe coridor făcând aprecieri cu voce tare în legătură cu obrăznicia oamenilor de culoare.
Şi ce ingratitudine din partea lor !
— Asta după ce că am făcut în cazul lui o excepţie de la regula mea de a nu primi oameni de culoare.
Cu toţii îi ţinem partea. în salon, conversaţia continuă. Pe tobogan viteza este din ce în ce mai mar&.
„Un cămin departe de cămin" — iată cum îşi descria domnişoara Carruthers în prospecte pensiunea. Tocmai această depărtare de cămin a fost cea care m-a atras Ia început. Şi marea depărtare faţă de ceea ce consideram eu un cămin înainte de a fi locuit aici, iată ce m-a determinat să mă instalez definitiv la domnişoara Carruthers. Nici un alt loc convenabil de pe suprafaţa pământului nu putea fi mai îndepărtat de casa în care mă născusem, decît pensiunea domnişoarei Carruthers.
„Mi-aduc aminte, mi-aduc aminte..." E ceva inutil şi zadarnic, şi totuşi greu de evitat. Mî-aduc aminte. Casa noastră din Oxford era întunecoasă, colţuroasă şi înaltă. Se ziee că Ruskin însuşi i-ar fi făcut planul. Ferestrele faţadei dădeau în Banbury Road. In zilele ploioase petreceam, pe cînd eram copil, dimineţi întregi privind strada. La fiecare douăzeci de minute, trecea, legărundu-se, cîte un tramvai tras de doi cai bătrini, ce mergeau, mo-ţăind, mai încet decît.
pietonii. Grădiniţa din spatele casei mi se părea pe vremuri enormă şi romantică, iar căluţul de lemn din camera pentru copil, cît un elefant. Acum casa e vîndu.tă şi-mi pare bine. Sînt periculoase obiectele şi locurile bîntuite de amintiri. E ca şi cum, printr-un proces de metempsihoză, sufletul unor eveni-135
mente moarte ar ieşi şi s-ar instala într-_ casă, o floare, un peisaj, un.pilc de arbori la orizont privit dintr-un tren, o fotografie veche, un condei rupt, o carte, un parfum. In asemenea locuri împovărate de amintiri, printre obiectele bîntuite de stafiile zilelor dispărute, eşti tentat să cazi pe gînduri, evocînd cu prea multă tandreţe trecutul, retrăindu-l în şi mai multe amănunte, mai conştient, fă-cîndu-l să-ţi apară mai frumos şi mai armonios, aproape ca o viaţă plăsmuită în viitor. înconjurat de asemenea stafii eşti tentat să neglijezi prezentul în care îţi duci viaţa fizică. Sînt bucuros că am vîndut locul; era periculos. Evviva1 domnişoara Carruthers !
Şi cu toate acestea, în dimineaţa în care stăteam întins pe suprafaţa mării, gîndurile îmi zburară de la „căminul departe de cămin" la celălalt cămin de care îl separa o distanţă atît de mare. Mi-am amintit de ziua cînd am vizitat pentru ultima oară vechea mea locuinţă, cu o lună