Caracterul distras decurge şi din relaţiile interpersonaie. Oamenii lui Huxley nu sînt singuri, dar reuşesc cu mai mult sailj mai puţin dramatism să dea măsura infernului în comun, prir .necomunicare. în cele mai simple discuţii, personajele par a
n
ct : mire înieugeu^a irau a umu.1.1.1 v. „—.„_________o___
din cărţi. Illidge din Contrapunct se află întf-o situaţie similară Dar Huxley asocidză astfel de aspecte la nesfîrşit, prin simetrii Philip Quarles e pus să simtă foarte fizic lîngă Molly Exergillod, ■i vorbeşte însă de cultură, ignorîndu-şi sexul. Discuţiile -i- J,^ «»""«iii finomnei AirKvinkle fiaurează un mod
care-i . _.. ,
purtate de oaspeţii doamnei Aldwinkle figurează
„Kitsch" de avansare a banalităţilor drept adevăruri profunde şi, invers, a adevărurilor profunde drept banalităţi, domeniu în care lui Huxley cu greu i s-ar găsi un rival. Un alt tip de contrapunct trădînd masca, provine din opţiunile sociale ale personajelor» Există un fel de aspiraţie a celor cu trecut umil de a-şi ascunde originea joasă prin intrarea într-o lume bună, în care nu se simt în largul lor, dar al cărei comportament doresc să-l mimeze. în sensul opţiunilor sociale ale personajelor, respectînd de asemeni simetriile, Huxley nu uită nici ipostaza aristocratului preocupat de problemele clasei muncitoare, prin tînărul lord Hovenden care,
13
iarăşi Falx.
ironie, este fascinat
.
a
condiţii pedestre
o vreme de laburistul aristocratizAin Frunze uscate, Coleman din Joc grotesc, Paxton-Silenus din
v . JMonoclul-. Cinicul nu e însă
nociv ; ca să întrebuinţăm formula
™ "e°" ™S°a m comPGr'amentul social aduce chiar o schinAin titlul unui roman de Sol°Sub- ei" sînt diavoli meschini. Ei
aţii. Lordul Hovenden, tînărul imbecil din Fraiiajiu distrug pe nimeni, iar acţiunea lor demonică se înrudeşte cu un timid pieton care-şi capătă însă o nrr*r.n«v,+JM,ce">a a vechiului bufon. Catdan e parazitul doamnei Aldwinkle ; volanul "
. . . .
supună sufleteşte prm forţă o fată inhibă. Gregory din Monoclul îşi o Personalîtatlceea a vechiului bufon. Gatdan
PUtei'niC autom«M> un supraom gata Jentru a-şi asigura libertatea este însă în stare să se însoare fOrtă
£ată
cu
°
cal'e ^ condiţii pedt * redusă mintală. Nihilismul personajelor lui Huxley e îndulcit,
d lt
-chimh J i««wocMM iŞ1 pune un monoclu pentru a-Jtransformat în produs monden de salon. JB semmncauv, ae ait-
.,._: . personalltatea dispreţuită. Theodore Gumbril din J<Jfel că tipurile de nihilist! absoluţi se elimină, anulîndu-se ca Lsi SAlnv5ntatorui Pantalonilor cu perne de cauciuc amortizantelextreme ale acţiunii şi gîndului : fascistul Webley e asasinat de Man" 'n?aZa i° rba 5* timidului * *
substituie un „the c«w«te«Jdostoievskianul şi gidianul Spandrell, care se va sinucide apoi. , mascul nmr- r-Q™ ,„„„*„__, _ . ... «» sensul contrar cinismului, se vor sinucide cei slabi : femeile
Ipărăsite, legate de cîte o mască a celui iubit, ca în Contrapunct, sau artişti de felul lui Casimir Lypiatt din Joc grotesc, care capătă conştiinţa aparenţei artei lor.
O altă particularitate a operei lui Huxley e dată de stereoti-mascul cinic care acostează pe stradă pe necunoscuta Roşi Shearwater, transformată rapid în amantă. Dar, din nou prin simetriile acelui contrapunct oferit de mască, Gumbril Emify, apropiat asemănător cu e dificil
o va pierde
id exact ipostaza de care s-ar f| Gumbril, cel fără mască. Femeile se
*
comporţ
e comporţi
r CUpluri stabile sau efemere si poatJPia caracterologie! şi de numărul redus de roluri, de altfel ex-azul
ă
lor ° ă d t «iit d ăt Mry Thriplow e un Mer
disociat, în cazul lor, o mască de chip ; fiecare ehi e o mască, iar suma lor dă o imagine a relativităţii eternului fi minin. Mary Thriplow, s-a văzut, adopta o mască faţă de Ca4 lamy ; Elinor Quarles se realizează în chipuri diferite în ra?>ort| cu Everard Webley şi cu soţul ei, Philip Quarles. Roşie este
savantului
Sh'eafWater> devine
soţi
, -------- „the Great Lady", şi înj
această calitate, amantă a lui Theodore Gumbril, modelîiidu-sej pe masca de nnin o „««-
*...-- -.
acestuia ; îl caută pe Theodore şi dă pcst Mercaptan, libertinul preţios în stilul secolului al XVIH-len, şt devine amanta acestuia ; îl caută în continuare pe Theodore şi devine amanta violentului Coleman. Grace Peddley din Două sau trei graţii, reuşeşte să-.şi creeze o personalitate în cadrul domestic, şi altele în raport cu prietenul familiei, cu pictorul modernist Rodney Clegg, şi cu Kingham, următorul amant. în spatele acestor măşti se află egoismul cel mai mărunt, inconştienţa, într-un cuvînt, distragerea. Intîlnirfle umane nu se produc de aceea în sensul profunzimii, ci al efemerului.
în altă ordine de idei, este greu de deosebit datul organic de realitatea atribuită sau asumată a personajelor cu o conduită .fermă. Tabloul caracterologie! cuprinde bunăoară la Huxley un personaj cinic sa.ii dur, termen de referinţă extrem. Contrapunctul e realizat de personaje în raport explicit cu celelalte, atît ca acţiune cit şi ca raţionament. In acer.stii categorie intră
Cardnn
J4
plicate pozitivist, după cum s-a văzut. Mary Thriplow e un Mercaptan feminin ; ultimul seamănă cu Burlap. Elinor Quarles e o Grace Peddley, aceasta seamănă cu Moira Tarwin din Cura de odihnă, Irene Aldwinkle e o Moira în perspectivă. Parodia tipului o oferă Roşie Shearwater. Doamna Aldwinkle îşi găseşte o imagine fidelă în Hermione din Monoclul, amfitrioana care deteriorează tot ce atinge, hainele de pe ea, cuvintele, relaţiile umane. Dar amîndouă seamănă cu doamna Escobar din Naşa zînelor, filantroapa din egoism, dînd pachete inutile săracilor pentru a-şi satisface de sus o perversiune a carităţii. Această agresiune a stupidităţii se remarcă mai ales de sus în jos, de la stăpîn la subordonat, prin blocarea reacţiilor celor care trebuie să fie politicoşi. Un alt caracter al distragerii îl oferă femeile fatale, vampe, indolente sau cinice : Molly Exergillod, Lucy Tan-tamdunt, Molly Voles, Myra Veaveash. în sfirşrt, există o stereotipie a intelectualilor artişti : Philip Quarles seamănă în fond cu Mark Rampion, amîndoi amintesc de Calamy şi de Chelifer etc. Distragerea dă