— Credeam că eşti în Africa de Sud, continua! ri, Ceea ce-i echivalent cu a spune „credeam că nu cx'şu".
— M-am întors acum un an.
— Şi de atunci lucrezi aici ? Barbara încuviinţă.
—L Şi dumneata lucrezi în ,,Bolo House?* mă întrebă ea.
— Do şase luni.
— Extraordinar! Şi cînd te gîndeşti că nu he-am in-tîmit niciodată; da, cit e de mică lumea; cit de absurd de mică !
Am luat prinzul împreună.
-— Ai primit scrisoarea mea ? mi-am făcut curaj s-o întreb în timp ce beam cafeaua. Dădu din cap :
— I-a trebuit luni de zile pînă să ajungă la min\ Nu mi-am dat seama dacă făcea această
remarcă in
ynod deliberat, pentru a amîna cîteva clipe discuţia inevitabilă asupra scrisorii, sau cu totul spontan şi nepremeditat, pentru că a găsit că-i interesant că o scrisoare călătorise atît de mult.
— A plecat în Africa de Sud, şi apoi s-a întors inr.pn;, "mi explică ea.
-- Ai citit-o ?
— Bineînţeles !
— Ai înţeles ce-am vrut să spun ? întrebarea aceasta as fi dorit să nu i-o fi pus. Mi-era teamă
de răspuns.
Dădu din cap şi nu spuse nimic, privindu-mă inten*, ea si cum ar fi avut' o înţelegere secretă
şi profundă a tuturor lucrurilor.
— Km ceva aproape inexprimabil — continua! eu. Privirea ei mă încuraja să urmez.
Ceva atit de adine $i atît de imens incit nu existau cuvinte prin care să mă fi putut exprima.
Ai înţeles ? Ai înţeles cu adevărat ?
Citva timp Barbara tăcu. Apoi spuse cu un uşor oftat:
— - Bărbaţii îşi pierd întotdeauna capul din cauza mea. Nu ştiu de ce.
Am privit-o Rostise oare cu adevărat aceste cuvinte? Continua să surîdă, aşa cum numai viaţa însăşi ar fi putut siirîde. Şi in acel moment am avut oribila presimţire a tot ceea ce voi avea de suferit. Am întrebat-o totuşi dacă o voi putea revedea cit mai curînd. Diseară? Poate ia cină ?
Dădu negativ din cap. Diseară era ocupata.
— - Cf-sr fi să luăm mîine prînzul împreună ?
— Să mă gîndesc puţin. Se încruntă şi-şi strînse buzele. Nu.
în sfîrşit, îşi aduse aminte, mîine va fi imposibil. Primul ei moment de libertate va fi peste două zile, la vremea cinei. M-am înapoiat la lucru în după-amiaza aceea cu senzaţia şi mai accentuată de a fi un locuitor al planetei Marte. Pe biroul meu se aflau opt dosare groase în legătură cu Societatea Imperială de Celuloză. Secretara uni arătă expertiza asupra patentelor de ulei de ricină, care tocmai sosise. Cineva dorea foarte mult să stea de vorbă cu mine în legătură cu tuburile de cauciuc. Şi, mai voiam oare să-mi facă legătura telefonică cu Bel fast ui ir, chestiunea pînzei ? îi ascultam vorbele dus pe gîn-diu-î. Ce importanţă mai aveau toate acestea V
— Bărbaţii îşi pierd deseori capul din cauza dumitaie. domnişoară Masson? m-am surprins la un moment ciut că o întreb. M-am uitat la ea, în timp ce mă aştepta să-", răspund la'întreb'are şi să-i apvn ce să facă.
Domnişoara Masson roşi surprinzător de tare şi rise stingherită, nefiresc. .
-■■■ Da de unde f Cred că-s prea urîtă ca să provoc ase-meaea reacţie, răspunse• ea şi adăugă
: Spre norocul meu Dar de ce mă întrebaţi ?
1 Păru-i scurt era roşcat şi creţ, pielea foarte albă. iar «cliii negri. Avea vreo 22 de ani şi nu era deloc uritâ.
ir.f>
Nu discutasem cu ea pînă atunci decît chestiuni de serviciu şi rareori am privit-o mai atent, mulţumindu-mă să ştiu' doar că există ; o secretară dintre cele mai eficiente.
— De ce mă-ntrebaţi ? Privirea ei căpătă o expresie stranie, de spaimă.
— O, nu ştiu. Din curiozitate. Poate că-mi poţi face legătura cu Belfastul în timpul după-
amiezei şi spunc-i celui cu tuburile de cauciuc că-mi este imposibil să-l primesc.
întreaga atitudine a domnişoarei Masson se schimbă, îmi adresă un surîs profesional, eficient.
Expresia ochilor deveni impasibilă.
— Vă este imposibil să-l primiţi, repetă ea.
Avea obiceiul să repete ultimele cuvinte rostite de alţii, reproducând chiar, ca un ecou, opinii sau glume spuse cu o clipă mai înainte, ca şi cînd ar fi fost ale sale.
Se întoarse şi se îndreptă spre uşă. Am fost lăsat singur cu istoria secretă a Societăţii Imperiale de Celuloză, expertiza asupra uleiului de ricină şi gîndurile mele.
Două zile mai tîrziu luam cu Barbara o cină foarte scumpă la un restaurant unde meniurile te făceau sa uiţi foarte uşor că blocada submarinelor germane era în toi şi alimentele raţionalizate.
— Ce drăguţ e amenajat localul, spuse ca privind de jur împrejur, şi ce muzică ! (Doamna Cloudesley Shove avea aceeaşi impresie despre restaurantele-pensiune).
In timp ce admira arhitectura sălii, eu mă uitam la ea. Purta o rochie de seară roz, foarte decoltată şi fără mîneci. Pielea gîtului şi a umerilor era foarte albă. Un trandafir superb era prins in răscroiala corsajului. Braţele, fără să fie scheletice, erau totuşi foarte subţiri, ca ale .
unei fetiţe. Avea un corp slab de adolescentă.
— De ce mă priveşti aşa ? mă întrebă ea după ce se să-tură să privească localul. îşi accentuase puţin culoarea obrajilor şi a buzelor care schiţau un zîmbet vag. Ochii-i străluceau şi mai intens de după pleoapele conturate cu
160
— Mă întrebam de ce eşti atît de fericită, luminată de o fericire lăuntrică, proprie. Care-i secretul ? Iată la ce mă gîndeam privindu-te.
— Şi de ce să nu fiu fericită ? Dar, de fapt, adăugă o clipă mai tîrziu, nu sînt fericită. Cum poate fi fericit cineva cînd mii de oameni sînt ucişi în fiecare clipă, iar alte milioane suferă ?
încercă să privească grav, ca la biserică. Acea bucurie secretă continua însă să se reverse printre fentele oblice ale ochilor strălucitori. Sub protecţia acestei paveze, sufletul ei era într-o veşnică sărbătoare.
N-am putut să-mi opresc rîsul.
— Din fericire, i-am răspuns, compasiunea noastră pentru suferinţa altora este rareori atît de puternică încît să ne împiedice să luăm masa. Preferi langustă sau somon ?
— Langustă, spuse Barbara. Dar cît de stupid de cinic eşti ! Nu mă crezi deloc. Te asigur însă
că nu trece o clipă fără să mă gîhdesc la toţi morţii şi răniţii. Şi la cei oropsiţi, la bietele lor magherniţe. Spune şi tu, cum poţi fi fericit ? dădu gînditoare din cap.
Mi-am dat seama că dacă aş continua conversaţia pe această temă, silind-o să se comporte ca la biserică, i-aş strica seara şi aş face-o să mă antipatizeze profund. Apariţia chelnerului cu lista de vinuri a fost o diversiune binevenită.
— Ce-ai zice să comandăm o sticlă de şampanie ? i-am propus eu, după ce mi-am aruncat ochii pe listă.
— Ar fi delicios, îmi răspunse şi tăcu, aruneîndu-mi o privire iscoditoare, indecisă, neştiind ce să facă : să păstreze o expresie gravă, sau să treacă la una mai firească, de bună dispoziţie.
Am pus capăt dilemei, arătîndu-i cu un gest un vecin de masă şi şoptindu-i :
— Ai mai văzut atîta asemănare cu un tapir ?
Rîse din toată inima ; nu atît din cauză că cele spuse de mine erau deosebit de amuzante, cît datorită faptului că era o mare uşurare să poţi rîde din nou cu conştiinţa împăcată.