— Sau mai degrabă cu un urs. îmi sugeră ea privind în direcţia indicată de mine şi apleeînduse peste masă
161
ţi.— Frunze uscata
pentru a-mi şopti aceste cuvinte la ureche, într-un mod intim şi drăgălaş.
Faţa-i nespus de frumoasă se apropie de a mea. Ochii mi .se umplură de lacrimi. Fericirea tainică din ochii ei însemna tinereţe, sănătate, viaţă în plenitudinea ei. Zîmbetul de pe buzele strînse exprima bucuria puterii, în jurul ei plutea parfum de roze. între sînii albi, trandafirul părea de un roşu şi mai aprins. Deodată mi-am dat seama că sub rochia-i uşoară, de mătase, freamătă un trup tînăr, gol. Oare numai pentru a face această descoperire m-am pregătit eu în toţi anii din urmă ?
După cină ne-am dus la un music-hall, iar după spectacol la un club de noapte, unde am dansat. Mi-a spus că dansează în fiecare seară. Nu am întrebat-o cu cine. Se uita cu admiraţie la toate femeile care intrau şi mă întreba dacă nu cred că cutare este foarte drăguţă, cutare teribil de atrăgătoare. Şi cînd, dimpotrivă, le găseam tnai degrabă respingătoare, se supăra că
nu apreciez sexul frumos. îmi arătă o femeie cu păr roşcat de la masa învecinată şi mă întrebă
dacă nu-mi plac roşcatele. Cînd i-am răspuns că prefer Istoria Civilizaţiei de Buckle, rîse, ca şi cum aş fi spus ceva absurd şi paradoxal. Era mai bine cînd tăcea; şi din fericire avea această
calitate, foiosind-o chiar ca armă de apărate, pur şi simplu nerăspunzînd la întrebările care nu-i plăceau Bau o puneau în încurcătură, indiferent de frecvenţa cu carele repetam; nu făcea docil să zâmbească misterios, ca picată din cer.
Ne aflam de vreo oră la clubul de noapte, cînd iş: fâcu apariţia un tînăr corpolent şi flasc, cu părul cu pana corbului, pielea măslinie, nasul mare şi cu nările răsfrînte ca la orientali. Avea un aer posesiv de senioi feudal. La ochiul sting purta un monoclu de argint, iar printre firele negre de păr de pe bărbie care rezistaseră la ras, se puteau zări, strălucind ca nişte fulgi de nea, firicelele de pudră. Zărind-o pe Barbara, îi adresă un zîmbet larg. veni la masa noastră şi începu să vorbească cu ea. Barbara părea foarte bucuroasă de în-tîinire. faG
132
— E foarte inteligent, îmi explică ea, după ce tînărul se deplasă la masa unde era aşezată
roşcata căreia eu îi preferasem Istoria Civilizaţiei. E sirian. Ar trebui să faci cunoştinţă cu el.
Ştii ? scrie şi versuri.
M-am simţit nefericit toată seara ; dar în acelaşi timp voiam să nu se mai sfîrşească. Aş fi vrut să nu mai plec din această sală sufocantă în care orchestra de jaz cînta de-mi plesnea capul.
Aş fi respirat aerul im-bîcsit şi aş fi dansat obosit pînă la nesfîrşire. Aş fi ascultat, chiar, la infinit conversaţia Barbarei — da la infinit, numai să pot fi în preajma ei, s-o privesc, să caut să dezleg, înainte de a începe din nou să vorbească, tainele minunate şi adinei ce se ascundeau în privirea ei, inefabilele resurse ale acestei misterioase bucurii care o făceau să surîdă
imperceptibil, dar în acelaşi timp cu atîta intensitate şi farmec.
Trecuseră mai multe săptămîni. Ne vedeam aproape în fiecare zi. Şi pe zi ce trecea, o iubeam tot mai mult şi mai chinuitor, cu o dragoste care se asemăna tot mai puţin cu pasiunea mistică
idin copilărie. Dar tocmai amintirea persistentă a acestei pasiuni a fost cea care făcea ca actuala mea dorinţă să fie atît de ascuţită şi de chinuitoare, şi să-mi deschidă o sete pe care nici un fel de posesiune nu ar fi putut-o potoli. Nici un fel de posesiune, indiferent de obiectul ei — îmi dădeam tot mai limpede seama de fiecare dată cînd o vedeam — pentru că orice posesiune ar fi total diferită de tot ceea ce aş fi vrut în toţi aceşti ani să posed. Am dorit întreaga frumuseţe, tot adevărul şi bunătatea, simbolizate şi întruchipate într-o singură faţă. Şi acum această faţă se apropiase de a mea, buzele noastre se întîlniseră. Şi singurul lucru cu care m-am ales a fost doar o tînără cu „temperament", aşa cum numesc, cu îneîntare şi admiraţie, amatorii de eufemisme, senzualitatea. Şi totuşi, in ciuda oricărei logici, a faptelor evidente, nu puteam să nu cred că într-un mod oarecum misterios ea era cea pe care mi-o imaginasem. Dragostea mea pentru ea ca simbol mă făcea să doresc şi mai mult femeia individualizată.
li*
Dacă toate acestea mi s-ar fi întîmplat acum, le-aş fi considerat întrutotul fireşti şi normale.
îndrăgostit de o tînără femeie, aş şti precis de cine m-am îndrăgostit. Dar, pe vremea aceea eram încă ucenic în această îndeletnicire, iar lecţiile pe care mi le dădea Barbara se răzbunau crunt asupra mea. Din aceste lecţii am învăţat că este posibil să fii profund îndrăgostit şi înrobit de cineva pentru care n-ai nici un fel de stimă, care nu-ţi place, al cărei caracter ţi se pare urît şi care, în sfîrşit, nu numai că te face nefericit, dar te şi plictiseşte. Şi de ce nu, mă
întreb eu acum, de ce nu ? Este cît se poate de firesc ca lucrurile să fie aşa. Dar, pe vremea aceea, îmi închipuiam că dragostea trebuie să presupună întotdeauna afecţiune şi admiraţie, veneraţie şi extaz intelectual, la fel ca atunci cînd asculţi o simfonie. Este incontestabil că
uneori dragostea implică unele din toate aceste sentimente ; alteori, ele au o existenţă de sine stătătoare, fără vreo legătură cu dragostea. Trebuie, însă, să fii totdeauna pregătit să înghiţi o iubire complet pură şi nealterată. E o băutură care te arde, e tare şi, într-un anumit sens, este şi toxică.
Fiecare oră pe care o petreceam cu Barbara îmi aducea noi dovezi că este incapabilă să
întruchipeze acel ideal în care o transformase imaginaţia mea în toţi aceşti ani. Era egoistă, însetată de plăcerile cele mai vulgare, se complăcea într-o atmosferă de admiraţie erotică, se amuza să racoleze admiratori cu care să se comporte urît, era proastă şi mincinoasă — cu alte cuvinte era unul din specimenele normale ale tineretului feminin sănătos. Măcar dacă faţa i-ar fi arătat altfel, aş fi fost mai puţin şocat de aceste descoperiri. Din păcate, trăsăturile acestei tinere sănătoase, pe care le descopeream acum, erau identice cu trăsăturile acelui copil simbolic, pe care le păstrasem în memorie şi la care am visat toată adolescenţa mea înflăcărată.
Iar contrastul între ceea ce era şi ceea ce — cu această faţă uimitoare şi misterios de frumoasă
— ar fi trebuit să fie, ceea ce fusese într-adevăr în imaginaţia mea, a constituit o sursă
perpetuă de surpriză şi durere. In acelaşi timp, natvira pasiunii mele pentru ea "s-a schimbat, s-a schimbat ine-164
i
vitabil şi profund din momentul în care Barbara a încetat să mai fie un simbol şi a devenit o individualitate. Acum o doream ; înainte o adorasem, aproape ca pe o divinitate. Şi, comparînd această nouă dragoste cu dragostea pe care o nutrisem înainte, îmi era ruşine, mă
consideram nedemn, josnic, o brută. Am încercat să mă conving că dacă Barbara părea acum diferită, aceasta se datora faptului că eu îi nutream sentimente diferite şi mai puţin nobile. Şi uneori, cînd stăteam tăcuţi în amurgurile prelungite de vară în parc, sau în locuinţa mea din Chelsea, privind fluviul, mă lăsam convins pentru o clipă că Barbara era într-adevăr ceea ce fusese în imaginaţia mea şi că sentimentele mele faţă de ea erau acum- aceleaşi pe care le nutrisem faţă de amintirea ei. In cele din urmă însă, Barbara destrăma tăcerea magică şi, odată