Mă iubea oare ? îri orice caz o afirma de multe ori chiar în scris. îi mai păstrez încă scrisorile : o serie de bileţele, trimise prin curier de la o aripă a hotelului Cecil la alta, şi cîteva scrisori lungi pe care nii le scrisese pe cînd era în concediu sau în week-end, departe de mine. Iată4e, le am în faţă : o caligrafie frumoasă, bine formată: Rareori, peniţa, alergînd de ia o literă la alta, de la un cuvînt la altul, părăsea hîrtia. O caligrafie rapidă, cursivă, clară şi lizibilă. Numai pe ici pe colo, în general spre sfîrşitul bileţelelor, claritatea se tulbura apăreau cuvinte ciuntite, formate din litere diforme. Mă aplec asupra lor şi încerc să le descifrez : „Te ador, iubitule...
Te sărut de o mie de ori... Doresc să vină noaptea... Te iubesc la nebunie". Acesta era sensul ce se degaja din mîzgăliturile sale. Ne aş temem în mod eliptic unele idei în scris din aceleaşi motive pentru care ne acoperim goliciunea. Decenţa nu ne permite să umblăm goi, iar expresia gîndurilor noastre celor mai intime, a dorinţelor noastre celor mai arzătoare şi a amintirilor tainice — chiar atunci cîndne-am. constrîns să le expri-169
măm în scris — nu trebuie nici ea să fie prea uşor descifrabilă şi înţeleasă. Cînd Pepys a înregistrat de'e mai scabroase detalii ale amorurilor sale, nu s-a mulţumit să le scrie în mod cifrat, ci a recurs chiar şi la o franceză stricată. Şi-mi amintesc, menţionîndu-l acum pe Pepys, că şi eu am procedat la fel în scrisorile mele către Barbara, încheind cu un „Bellissima ti voglio un bene enorme"1, sau „Je t'embrasse un peu partoitt"1. Dar m-a iubit ea oare ? într-un anumit fel, cred câ da. I-am satisfăcut vanitatea. Nu număra decît puţini literaţi printre sclavii ei. Şi fiind infectată şi ea de snobismul straniu al celor care consideră că un artist, sau oricine se întitulează astfel, este oarecum superior celorlalte fiinţe umane — şi profund convinsă de misterioasa mea importanţă şi semnificaţie — era flatată să mă vadă făcînd în mod abject sluj în faţa ei. O impresiona mai mult, de pildă, un stîlp al cafenelei Cafe Royal decît un ofiţer competent, fiind de părere că-i mult mai dificil şi mai important să ştii să execuţi sau chiar să
apreciezi o pictură cubistă, sau o piesă pentru pian de Bartok, decît să conduci o întreprindere sau să pledezi la tribunal. Există o gravură germană din secolul al XVI-lea — epoca reacţiunii împotriva scolasticismului — care reprezintă o frumoasă teutonă călărind în pielea goală un bătrîn chel şi bărbos, trăgînd de hăţuri, şi îndemnîndu-l cu nu-jaua. Tabloul este întitulat
„Aristotel". După două mii de ani de ploconire în faţa acestui înţelept infailibil, iată o splendidă răzbunare. Fără îndoială că pentru Barbara eu eram un mic Aristotel. Dar ceea ce făcea comparaţia oarecum mai puţin măgulitoare pentru mine era faptul că ea se simţea la fel de încîntată de atenţftle unui alt literat, negriciosul de sirian, cel cu obrajii vineţii şi cu monoclul de argint. Chiar şi mai încîntată, cred ; pentru că el scria poeme care erau mai des publicate în diverse reviste (din păcate ale mele nu erau) şi, mai mult decît atît, nu pierdea nici o ocazie să spună la
1 Preafrumoaso, te iubesc imens (it.). ' • Te sărut toată (fi\).
170
toată lumea că este poet; vorbea mereu de dezavantajele şi avantajele compensatoare ale unui temperament artistic. Faptul că, cel puţin o vreme, m-a preferat sirianului, se explică prin aceea că eram absolut liber şl mult mai îndrăgostit de dînsa decît celalalt. Roşcovana care pentru mine era un substitut inferior pentru Isteria lui Buckle, îi acaparase pe atunci cea mai mare parte a inimii. în plus, el era un amant calm şi cu experienţa, care nu-şi pierdea vremea cu nimicuri. Barbara nu putea spera să găsească la sirian o pasiune asemănătoare cu a mea —
o pasiune care, în ciuda reticenţelor, in ciuda eforturilor mele de a-i rezista, mă făcea să mă tă-
vălesc în mod ruşinos la picioarele ei. E plăcut să fii adorat, să comanzi şi să provoci durere ; Barbarei îi plăceau toate acestea, la fel ca oricărei alte femei.
In, cele din urmă, sirianul a fost cel care m-a înlocuit. In octombrie mi-am dat seama că
prietenii din Africa de Sud, cu care Barbara trebuia să ia prînzul şi cina, începuseră să
sosească în număr tot mai mare. Şi cînd nu erau prietenii din Africa de Sud, era mătuşa Phoebe care, dintr-odată, deveni inoportună. Sau bătrînul domn Goble, care îl cunoscuse atît d,e bine pe bunicul ei.
Cînd o rugam să-mi descrie festinurile, îmi răspundea invariabil „A, a fost extrem de plictisitor, am discutat chestiuni de familie", sau pur şi simplu zîmbea, dădea din umeri şi se închidea în tăcerea ei impenetrabilă. .
— De ce mă minţi ? am întrebat-o.
Păstra aceeaşi tăcere şi acelaşi zîmbet tainic.
Erau seri cînd insistam să-şi lase prietenii'din Africa de Sud şi să luăm cina împreună.
Accepta cu greu şi se răzbuna vorbind despre toţi bărbaţii bine pe care îi cunoscuse.
Intr-o seară, cînd în ciuda tuturor rugăminţilor, ameninţărilor şi poruncilor, mele a plecat să ia masa cu mătuşa Phoebe şi să doarmă la ea, m-am postat în Regent Square. Era o noapte umedă şi rece. Am rămas în postul meu de la orele nouă pînă după miezul nopţii.
171
l
mărşăluind în faţa casei în care locuia ea. Tot umblînd, loveam cu vîrful bastonului grilajul care înconjura grădiniţa din mijlocul pieţii şi gîndurile mi se învolburau în ţăcănitul pe care îl produceam. Din copacii negri şi umezi se prelingea, din cînd în cînd, cîte 6 picătură. Cred că
am făcut vreo douăsprezece mile în seara aceea.
In cursul celor trei ore m-am gîndit la multe lucruri; la focul de tabără care s-a-aprins dintr-odată, la faţa aceea de adolescentă care strălucea în întuneric, la iubirea copilărească, apoi la împrejurările în care am revăzut această faţă şi la iubirea cu totul diferită pe care mi-a inspirat-o. M-am gîndit la sărutările, şoaptele şi mîngî-ierile în întuneric; la sirianul cu sprîncenele-i negre şi monoclul de argint, la pielea lui măslinie care strălucea sub stratul de pudră ce se aduna în fulgi de nea în perii de pe bărbie. Probabil că era cu el acum. Monna Vanna, Monna Bice — „Dragostea nu-i atît de pură şi abstractă cum pretindeau cei care nu au avut altă amantă decît propria lor muză". Plăsmuirile sînt dezminţite de realitate. Adevărul e Barbara, mă gîndeam, şi faptul că-i place un bărbat cu monoclu de argint e tot un adevăr, precum şi faptul că m-am culcat cu ea şi că a făcut-o cu siguranţă şi el.
Tot adevăr e că bărbaţii sînt cruzi şi stupizi şi acceptă să fie minaţi chiar şi la' abator de nişte păstori la fel de stupizi. M-am gîndit la pasiunea mea pentru justiţia universală, la dorinţa mea ca toţi oamenii să fie liberi, culţi şi să aibă mult timp liber la dispoziţie ; şi la globul pămîntesc pe care mi-l imaginam populat de nişte fiinţe umane călăuzite numai de raţiune. Dar la ce foloseşte timpul disponibil, din moment ce-l ocupi ascultînd numai ceea ce ţi se serveşte pe tavă şi frecven-tînd .meciurile de fotbal ? La ce bun libertatea, din moment ce oamenii se fac de bună voie sclavii unor politicieni ca acei care conduc astăzi lumea ? La ce bun învăţătura, din moment ce ştiutorii de carte nu citesc decît' ziarele de seară şi revistele ştiinţifico-fantastice ? Iar viitorul, viitorul strălucit care nu va fi diferit de trecut 172