Simţeam o durere extraordinară în ceafă ; nu era o durere ascuţită, ci una surdă, învăluitoare şi profundă ; şi, în acelaşi timp, straniu de dezgustătoare : un fel de durere revoltătoare care-ţi producea greaţă. De disperare, nervii care exercită controlul asupra sistemului respirator începură să cedeze ; această dezgustătoare durere în ceafă era semnalul de rămas bun, ultimul lor spasm agonizant. Deveneam tot mai puţin conştient de ceea ce se 177
12
petrecea cu mine. Dispăream din viaţă treptat, ca pisica de Chesliire din Alice în Ţara Minunilor. Ultimul lucru care mi-a mai rămas, de care mai eram întrucitva conştient, era durerea.
în asemenea împrejurări, ştiu că există un procedeu clasic — să derulez într-o străfulgerare întreaga-mi viaţă pe dinaintea ochilor. Vîjjj — şi o dramă neinteresantă ar fi fost proiectată de pe cele 32 de bobine şi mi-aş fi reamintit orice : de la laptele pe care l-am supt, pî-nă la vinul de Marsala pe care l-am băut la Grand Hotel, de la prima bătăiţă pe care am primit-o- şi pînă
la ultimul Sărut. In realitate, nimic din ceea ce trebuia corect să se întimple nu s-a întîmplat.
Ultimele gînduri înainte de a tnâ cufunda au fost în legătură cu ,.Revista crescătorilor de iepuri'' şi cu mama. într-un ultim acces de luciditate, de care n-am putut scăpa niciodată şi care m-a handi-lJ capăt toată viaţa, m-ara gîndit că trebuia să scriu un :; articol de fond pentru vinerea următoare. In acelaşi timp, - eram îngrijorat că mama va fi foarte necăjită cînd va sosi peste citeva zile şi va vedea că nu mai poi s-o însoţesc la Roma.
Cînd mi-am 'revenii în simţiri, zăceam culcat cu faţa în jos pe plajă, iar cineva stătea călare pe spatele meu, ca şi cum s-ar fi jucat de-a cavaleriştii, şi-mi făcea respiraţie artificială după
metoda profesorului Schaefer. „Uno. due, tre, qnaUro" —• şi la fiecare qiiattrb cel de pe spatele meu îşi deplasa centrul de greutate pe Tnîinile care se aflau de o parte şi de alta a şirei spinării şi-mi apăsa coastele. Conţinutul plămînilor era eliminat în mod violent. Apoi salvatorul meu se ridica din nou, presiunea scădea şi plămînii mi se umpleau cu aer. „Vno, due, tre qvattrQ1' — şi operaţia începea din nou.
— Respiră ! E bine ! A deschis ochii !
Cu multă grijă, ca şi cum aş fi fost un colet cu obiecte de porţelan de mare valoare, am fost întors cu faţa în sus. Eram conştient de lumina puternică, de o durere ascuţită undeva deasupra tîmplei stingi, de mulţimea adunată în jurul meu. Am început să respir în mod deliberat şi conştient ; mi st- strigau diferiţi.' instrucţiuni. Doi
indivizi începură să mă frece pe tălpi. Un al treilea veni fuga cu o căldăruşă de copil plină cu nisip fierbinte şi mi-o răsturnă pe stomac. Această idee fericită avu imediat un succes imens.
Toţi spectatorii curioşi şi plini de solicitudine care stătuseră în jurul corpului meu, privind cum mi se aplică metoda profesorului Schaefer şi dorind să ajute şi ei cu ceva, descoperiră că
acum într-adevăr puteau face ceva folositor ; puteau să-mi restabilească circulaţia acoperindu-mă cu nisip fierbinte. Intr-o secundă m-am pomenit cu vreo duzină de binevoitori care adunau nisipul fierbinte de la suprafaţa plajei, în căl-dăruşe, şi-l aruncau peste mine. în citeva secunde am fost aproape îngropat sub o movilă de nisip fierbinte. Pe feţele bunilor mei samariteni era întipărită o expresie de seriozitate copilărească. Alergau încoace şi încolo cu câl-dăruşele lor, ca şi cum nu mai exista altă ocupaţie mai serioasă în viaţă dccît cea de a construi castele de nisip pe stomacul unui înecat. Ajutau şi copiii. îngroziţi ]a început de aspectul corpului meu flasc şi livid, se refugia-seră în braţele părinţilor şi se aseunseseră sub fustele mamelor, privind cu o curiozitate plină de repulsie şi dez-fust cum se experimenta pe mine metoda profesorului chaefer. Dar, după ce am revenit la viaţă, după ce au văzut cum oamenii mari încep să mă îngroape în nisip şi au realizat că este vorba de un joc extrem de interesant, au reacţionat foarte violent. S-au năpustit asupra mea cu micile lor ustensile, scoţînd strigăte ascuţite şi risete delirante. Numai cu greu au putut fi opriţi să nu-mi umple fala, ochii şi gura cu nisip. Un băieţel, avînd ambiţia să facă ceva ce nu mai făcuse nimeni, alergă pînă la ţărm, îşi umplu găleţica cu apă şi spumă sărată şi mi-o deşertă de sus, cu un strigăt de triumf, pe plexul solar. Asta era prea de tot; nu mi-am putut păstra seriozitatea şi am izbucnit in rîs. Rîsul meu nu a durat mult, pentru că atunci cînd am vrut să-mi trag răsuflarea, după primele holiote, am descoperit că uitasem să mai respir, şi numai după
un nou acces prelungit de tuse am recăpătat îndeminarea. Copiii se speriară ; asta nu mai făcea parte din jocul lor delicios. Oamenii mari fură şi ei opriţi din acţiunea de asistenţă şi se lăsară
îndepărtaţi de lingă
179
12*
mine de către autorităţile competente. La căpătîi mi s-a înfipt o umbrelă şi, pentru a-mi facilita intrarea precară în viaţă, am fost lăsat să stau liniştit la umbra sa roz. Am încins ochii şi am zăcut aşa destul de mult. Parcă undeva, foarte departe, cineva îmi freca picioarele. Din cînd în cînd mi se turna în gură cu lingura coniac amestecat cu lapte. Mă simţeam extrem de obosit, dar în acelaşi timp foarte mulţumit. Şi mi se părea că nu există pe lume ceva mai plăcut decît pur şi simplu să respiri.
După un timp, m-am simţit suficient de puternic şi sigur de mine pentru a deschide din nou ochii şi a privi în jur. Totul părea nou şi minunat de frumos. La început, privirile mi se opriră
asupra unui tînăr gigant, pe jumătate gol, care stătea aplecat cu smerenie asupra picioarelor mele şi-mi masa genunchii şi gleznele reci. Vedeam cum i se mişcă muşchii sub pielea-i arămie şi strălucitoare. Avea o faţă de roman ; părul îi era negru şi cîrlionţat. Cînd observă că
am deschis ochii şi că mă uit la el, îmi zîmbi : avea dinţi de un alb imaculat, iar ochii negri pă-
reau şi mai strălucitori în cavităţile de sidef albăstrui.
Cineva mă întrebă în italieneşte cum mă simt. Mi-am întors privirea. Un bărbat corpolent, cu o faţă mare şi roşie ca de cauciuc şi o mustaţă neagră, stătea în'spatele meu. într-o mînă ţinea o ceaşcă, în cealaltă o linguriţă. Era îmbrăcat într-un halat alb. Faţa îi şiroia de transpiraţie, ca şi cum ar fi fost unsă cu unt. Riduri fine îi încadrau, aidoma razelor unui nimb, chivotele ochilor negri şi foarte strălucitori. îmi întinse lingura şi am înghiţit conţinutul. Mîinile-i mari şi arse de soare erau acoperite cu puf alb.
— Sînt doctorul, îmi explică el şi-mi zîmbi.
Am dat din cap şi i-am întors zîmbetul. Aveam impresia că nu am întîlnit un doctor mai drăguţ.
Ridicîndu-mi privirea, am văzut cerul albastru, feşto-nat frumos de marginile umbrelei roşii ; coborînd-o am văzut o mulţime de oameni adunaţi în jurul meu. Toţi zîmbeau. printre ei, am putut zări marea albastră.
— Belii sono 1... i-am spus doctorului şi am închis din nou ochii.
1 Sînt frumoşi (it.).
Oamenii aceştia atît de frumoşi... Le ascultam vocile prin întunericul sîngeriu al pleoapelor.
Aspiram încet, cu voluptate, aerul sărat al mării. Tînărul gigant continua să»-mi maseze picioarele. Am ridicat *cu greu o mînă şl am pus-o pe piept. Mi-am mişcat degetele uşor pe pielea netedă, ca un orb care ar citi o pagină în alfabetul Braille. Mi-am palpat coastele şi micile adîncituri dintre ele. Deodată, degetele mele au simţit o bătaie abia perceptibilă : era pulsul, pulsul, pulsul — pe el îl căutam. Tatonînd pagina, degetele oarbe descoperiseră un cuvînt straniu. N-am încercat să-l interpretez. Eram doar bucuros de existenţa lui acolo. Am zăcut mai mult timp liniştit, «scultînd bătăile inimii.