contrapunctul în una din formele sale, afir-mînd o discontinuitate esenţială sau, pentru cei detaşaţi, o continuitate duală, relaţionată prin idee. Daj- contrapunctul poate avea şi o structură temporală, prin situarea afectivă a aceluiaşi individ în raport cu acelaşi obiect, dar în momente diferite. O dragoste a lui Chelifer este legată de o femeie vulgară şi fără ima-15
ginaţie. Chipul ei e acelaşi în ambele momente, dar relaţiile sîn altele. Mary TKriplow sau Myra Veaveash confruntă iubiri pre zente cu primele lor iubiri, dar totul decurge în sensul degradări prezentului, incomparabil cu situaţia erotică veche a personajelor Contrapunctul temporal va fi însă dezvoltat masiv abia prin Ori prin Gaza, prin zece serii cronologice intervertite, cuprinse întri anii 1902 şi 1935.
Un contrapunct extrem de personal lui Huxley este realiza prin mijlocirea raţionamentelor.
El este prezent pretutinden: gîndit de autor, de personajele sale, teoretizat sau exemplificai sursa a naraţiunii. In mod normal, o cauză nu se află în contra punct cu efectul ; dacă există
însă o succesiune de cauze şi d efecte, prima cauză formează prin raportare un contrapunct c ultimul efect. Prostia care se ignoră, a doamnei Aldwinkle, s< bizuie pe faptul că în diverse puncte ale globului, mii de oamen. trudesc pentru a-i aduna averea prin care ea are posibilitate să fie o imbecilă, ascultată politicos de parazitul Cardan, Mary Thriplow etc. A situa o mişcare individuală, o situaţie, într-un nivel de semnificaţii superior, a o integra în structuri superioare pentru a-i revela valoarea exactă prin ironie, esi aproape o obsesie a prozatorului intelectualist. Irene poartă o rochie fără mîneci, şi-i este frig.
Prozatorul comentează : „Căli dura brapilor ei goale era luată de vlnt, ceea ce făcea ca temperatura atmosferei înconjurătoare să crească cu o sutime di miliard dintr-un grad~. Prin aceste procedee, Huxley introduce in-' certitudinea asupra lumii aparent echilibrate ; poziţia sa e în fond a stoicului, a moralistului care crede în manifestarea universală simfonică, variantă a motivului lumii ca teatru. Iar uriaşul spectacol cuprinde şi rolurile oamenilor care nu cunosc lumea ca teatru, absolutizîndu-se pe ei şi conflictul lor insignifiant. Acest uriaş
ansamblu de simultaneităţi, care apropie pe criminal de leagănul unui copil, pe amîndoi de mişcarea astrelor, e perceput de Philip Quarles în Contrapunct, de Sebastian Barnack în Timpul trebuie să se oprească, de Calamy -în Frunze uscate. E interesant că în prima parte a creaţiei contrapunctul e mai ales manifestare a distragerii şi deci o posibilitate de funcţionare a moralismului prin satiră şi ironie ; dar în partea ultimă, în eseuri îndeosebi, contrapunctul e privit în sens absolut, leibnizian, ca armonie universală, şi pretext pentru moralizare şi predică, sau discurs mistic.
Nu lipsesc- la Huxley contrapunetete geografice< reductibile uneori la valori spirituale.
Acţiunea din Frunze uscate se petrece ţn Italia. Aşadar Nordul vizitează SuduL Antiteza e familiara romanticilor. Dar noutatea adusă de Huxley constă în schimbarea perspectivei asupra celui care se deplasează. Se cunoaşte în genere un călător englez care- călătoreşte fără să vadă altceva (Jecît ce-i indică ghidurile, şi care se stabileşte într-un loc străin doar pentru a-l ignora sub aspect uman. Acest călător, repudiat de toţi artiştii continentali, este privit din interior de Huxley. Heine observa că nu există probabil un lămîi italian care să nu aibă lîngă el o englezoaică fascinată de mirosul frunzelor lui. Huxley pare a prelungi situaţia, constatînd că poate nu există valoare arhitecturală italiană al cărei proprietar să nu fie englftz. Dacă în Cura de odihnă, o englezoaică reuşea să intre în contact cu stilul erotic macaronar, în Frunze uscate, există numai un decor italian pentru .drame engleze. Doamna Aldwinkle îşi ţine oaspeţii englezi în proprietatea ei închisă. Rătăcit în noapte, Cardan dă nu peste italieni, ci peste o familie de englezi. Calamy rămîne în munţii italieni pentru asceză.
Tot în Italia pleacă Philip Quarles, Siena urmînd să-i aducă o anumită linişte sufletească.
Dar locul care asigură contrapunctul nu se dovedeşte în cele mai numeroase cazuri decît un mijloc de a evidenţia şi mai pregnant deteriorarea unităţii interioare a omului.
In sfîrşit, o formă a contrapunctului priveşte chiar compoziţia romanelor. Huxley evită
naraţiunea cu acţiune liniară, dominată de un singur personaj, în favoarea montajelor eterogene, con-trapunctice. Totalitatea nu poate fi descrisă, dar ansamblul ei e posibil de sugerat prin părţi cît mai neasemănătoare. Romanele sale pot fi descompuse în povestiri autonome, povestirile autonome pot fi tăiate şi interferate sub forma unui roman, toate romanele şi povestirile pot fi luate la un loc şi amestecate într-un singur roman. Orchestrarea polifonică e prezentă şi sub aspectul genurilor : în Frunze uscate apare jurnalul inserat în naraţiunea propriu-zisă. Prin Chelifer se introduc versuri. în Contrapunct apare jurnalul lui Philip Quarles, în Joc grotesc o piesă care artticipă, altfel, teatrul absurdului. Timpul trebuie să se oprească foloseşte de asemeni jurnalul, ca şi diferitele decupaje.
In sfîrşit, contrapunctul trebuie realizat şi dincolo de opera în sine, prin raportare la orchestraţia romanescă a timpului. Romanul lui Huxley, eseistic, ironic, se realizează în fond ca un
17
contrapunct pentru romanul tradiţional. Romanul era un gen a acţiunii ; el devine unul al sporovăielii statice, la care participi autorul şi personajele monologînd interior sau exterior, prin dia-loguri-eseu ca în colocviile antice. Huxley iace în roman ceea, ce făcuse Shaw în teatru, vorbind la nesfîrşit despre orice, atră-; gînd, plictisind, iritînd prin orice mijloace şi pe orice temă. Este fără îndoială particularitatea cea mai greu de imitat din această operă atît de specifică unui secol alexandrin.
De asemeni caracteristică acestor romane este lipsa de finalizare. Nici unul dintre romane nu se termină, practic. Huxley nu pune punct unor destine, din raţiuni filozofice dintre cele mai diferite. Stoicul nu poate oferi o soluţie realităţii, sau el poate constata două serii de orientări ale oamenilor. Unele vor fi indi- ■ cate prin finalurile suspendate, în care ultimul episod aduce per^ sonaje ridicole :• Burlap în Contrapunct, Shearwater în Joc gro- : tesc; celelalte prin personaje purtătoare de cuvînt, ca Sebastian Barnack în Timpul trebuie să se oprească, sau Calamy în Frunze uscate. Contrapunctului îi lipseşte, desigur, începutul şi sfîrşituclass="underline" realitatea e o reţea încîlcită de fapte produse de marionete. Pentru a realiza contrapunctul universal, Huxley adoptă oj poziţie intelectualistă. Această poziţie îi dă
detaşarea, iar deta-j sarea îl conduce către evidenţa morală. Şi poate că puţini autori \ mai mari decît Huxley au făcut mai mult decît el pentru valo-i rile trainice, demne şi modeste ale speţei umane.
MARIAN POPA
PARTEA I
O seara ta doamna Aldwinkle