— Iată ce eşti, declara ea. Spune-mi dacă n-am dreptate. Spune-mi dacă nu te-nţeleg ?
— Poate că da, răspunse Chelifer, zîmbind.
între timp, Calamy şi domnişoara Thriplow se plimbau alene pe terasa de jos. Abordaseră o temă în care domnişoara Thriplow se simţea destul de competentă ; „tema sa preferată" —
cum se spune la examene. Discutau despre Viaţă.
— Viaţa-i atît de minunată ! exclama domnişoara Thriplow. întotdeauna ! E atît de bogată, de veselă. Astăzi dimineaţă, de pildă, m-am trezit şi am văzut un porumbel pe pervazul ferestrei ; un porumbel cenuşiu, mare şi gras, cu un curcubeu furat din cer drept sub guşă (Această expresie foarte reuşită o notase, pentru a-i servi în viitor, în caietul ei de însemnări). Iar sus, pe zid, deasupra lavaboului, un mic scorpion, cu coada în sus, părea atît de ireal, de parcă ar fi fost luat din semnele zodiacului. Apoi a intrat Eugenia să mă trezească —
gîn-deşte-te numai la faptul că apa caldă ţi-o aduce o fată pe care o cheamă Eugenia — şi mi-a vorbit timp de un sfert de oră despre logodnicul ei. Se pare că este extrem de gelos. Aş fi şi eu, dacă aş fi logodită cu o pereche de
1 Raţiunea de-a fi (fr.).
218
ochi ca ai ei. Şi cînd te gîndeşti că toate astea s-au întlm-plat aşa, pe neaşteptate, înainte de micul dejun. Ce risipă ! Viaţa-i într-adevăr atît de generoasă, de plină !
Aruncă interlocutorului o privire radioasă.
Calamy o privea pe sub gene, zîmbind, cu acel aer somnoros şi insolent care exprima o forţă
latentă şi care-i era caracteristică, mai ales cînd vorbea cu femeile.
— Generoasă, repetă el. Şi pe drept cuvînt ! înainte de micul dejun — porumbei; iar în timpul lui, pe dumneata însăţi.
— Ca şi cum aş fi o scrumbie afumată, rîse demnişoara Thriplow.
Rîsul ei însă nu-l tulbură. Continuă să privească cu ochii intredeschişi şi cu aceeaşi insolenţă
calmă, cu aceeaşi siguranţă a puterii — o siguranţă atît de completă, încît îl dispensa de orice efort; îşi putea permite să aştepte placid şi nepăsător triumful inevitabil. Pe domnişoara Thriplow acest fel de a fi al său o enerva. De aceea îl şi plăcea.
Se plimbau agale. Acum două săptămîni nu şi-ar fi putut permite sa se plimbe aşa pe terasă şi să discute nestingheriţi pe „tema preferată" a domnişoarei Thriplow. în modul cel mai prompt şi nemilos, gazda ar fi pus capăt unei astfel de rebele tentative de independenţă. Dar de la sosirea domn,ului Chelifer, doamna Aldwinkle era prea preocupată de problemele propriei sale inimi pentru a manifesta un interes cît de mic faţă de ceea ce fac şi spun oaspeţii săi.
Vigilenţa ei de temnicer se destrămase. Musafirii puteau să discute, să se plimbe singuri sau în cupluri, să-şi spună noapte bună dacă aveau chef, pur şi simplu nu-i păsa. în măsura în care acţiunile lor nu se interfereau cu cele ale lui Chelifer, puteau face orice. Fay ce que vouldras devenise deviza palatului lui Cybo Malaspina.
— Nu pot să înţeleg, continuă pe un ton meditativ domnişoara Thriplow, dezvoltîndu-şi
„tema preferată", pur şi simplu nu pot să înţeleg, de ce nu e toată lumea fericită? vreau să
spun — 'fundamental fericită', în străfundul sufletului, căci fără îndoială există suferinţă, durere. Există o mie de motive pentru care cineva nu 219
poate fi totdeauna fericit în mod conştient, nu se poate manifesta ca atare — nu ştiu dacă mă
înţelegi ? Dar fundamental fericit, fericit în străfundurile sufletului, nu înţeleg cum de nu poate fi cineva ? Viaţa-i atît de extraordinară, atît de bogată şi de frumoasă, n-avem nici un motiv să n-o iubim întotdeauna, chiar cînd sîntem în mod conştient nefericiţi. Nu-i aşa ?
Se lăsă în voia dragostei ei de viaţă. Era doar tînără, plină de ardoare. Se şi văzu în chip de copil, făcînd tumbe de bucurie pe pajişti îmbălsămate.
— Orîcît ai fi de inteligent, dacă eşti animat de dragoste de Viaţă, nu-ţi mai pasă de nimic ; eşti salvat.
— Sînt de aceeaşi părere îi răspunse Calamy. Viaţa merită s-o trăieşti; chiar în momentele cele mai grele. Iar dacă eşti şi îndrăgostit, e o adevărată beţie.
Domnişoara Thriplow îi aruncă o privire. Calamy mergea cu capul plecat, cu ochii în pămînt.
Un zîmbet vag îi plutea pe buze. Pleoapele-i erau aproape închise, ca şi cum ar fi fost cuprins de toropeală. Domnişoara Thriplow era intrigată. După ce lansase o vorbă ca asta, nici nu s-a sinchisit să se uite la ea.
— Nu cred că ai fost vreodată îndrăgostit, îi spuse.
— Nu-mi amintesc să nu fi fost vreodată.
— Ceea ce echivalează cu a spune că n-ai fost niciodată cu adevărat. „Cu adevărat", repetă
domnişoara Thriplow. Ştia ea ce înseamnă să fii îndrăgostit cu adevărat.
— Dar dumneata ? O întrebă Calamy.
Mary Thriplow nu răspunse. Făcură cîteva ture în tăcere.
„E o nebunie îşi spunea Calamy. Doar nu sjnt îndrăgostit cu adevărat de această femeie. îmi pierd" timpul; şi există alte lucruri mai importante care trebuie făcute, şi la care merită să te gîndeşti. Alte lucruri."
Acestea se adunau tot mai multe şi mai multe, undeva dincolo de tot ce este tumult şi agitaţie.
Dar ce sînt ? Cum arată, cum le spune, ce semnificaţie au ? Prin vălul schimbător al mişcării, abia dacă le poţi ghici contururile. Ca şi cum ai încerca să priveşti stelele prin fumul Londrei.
Ah, dacă ai putea opri această mişcare, sau dacă ai putea scăpa de ea, cu siguranţă că ai fi în stare
220 ■
să vezi limpede toate aceste lucruri mari şi tăcute de dincolo. Dar nu poţi opri mişcarea şi n-ai cum.să scapi de ea. E iinposibil de stăvilit; chiar şi o asemenea încercare ar fi ridicolă. Singura acţiune rezonabilă e să mergi înainte şi să ignorezi acele lucruri de dincolo de lumea tumultuoasă. Asta şi încerca Calamy să facă. Era însă mereu conştient de faptul că lucrurile acelea există totuşi, acolo. Calme şi imobile se aflau la locul lor, oricît te-ai agita şi ai încerca să pretinzi că nu le bagi în seamă. Mute, ele îţi atrăgeau totuşi mereu atenţia. Şi mai ales în ultimul timp, îi atrăgeau atenţia cu o persistenţă supărătoare. Răspunsul lui Calamy a fost curtea pe care o făcea domnişoarei Thriplow. îi trebuia ceva care să-l ţină ocupat. Şi, pînă la un anumit punct, îl şi ţinea. Pînă la un anumit punct. Cel mai bun sport de cameră, spunea bătrînul Cardan ; simţeai totuşi nevoia de ceva mai bun. Ce să facă ? Să continue tot aşa ?
Asemenea întrebări îl exasperau. Sau şi le punea numai pentru că acele lucruri existau, se aflau dincolo de tumult. Erau întrebări care parcă se impuneau de la sine. Dar era intolerabil să se lase terorizat de ele. Va încerca să refuze să se lase terorizat. Va face numai ce-i place.
Dar îi plăcea oare cu adevărat să flirteze cu Mary Thriplow ? Fără îndoială că, pînă la un anumit punct, şi într-o anumită privinţă, da. Dar răspunsul adevărat era : nu. Nu, cu toată
sinceritatea. „Da, da," insista cealaltă parte a eului său. îi făcea plăcere. Şi chiar dacă nu, va spune că da. Şi la nevoie va face chiar ceea ce nu-i place, numai pentru că aşa a hotărît. Va face ceea ce nu-i place şi basta ! Era de-a dreptul furios.
— La ce te gîndeşti ? îl întrebă domnişoara Thriplow.
— La dumneata, îi răspunse el.
Şi vocea îi exprimă o exasperare sălbatică, de parcă ar fi fost, profund dezgustat de faptul că
se gîndea la Mary Thriplow.
— Tiens l1 — tonul exclamaţiei ei dorea să exprime o curiozitate politicoasă.
— Ce-ai spune dacă ţi-aş declara că te iubesc ? o întrebă el.