dreapta cu stînga, iar cînd insişti să precizeze, îţi spun că în orice parte ai lua-o, tot acolo ajungi. Cărarea pe care se angajase, se pare că sfîrşea brusc în apele şanţului. Poate că era cărarea sinucigaşilor. Lacul Massaciuccoli trebuie să fie pe undeva de partea cealaltă a şanţului ; dar unde ? şi cum să-l treci ? Întunericul se lăsa repede. Peste cîteva minute soarele va .ajunge la 18 grade sub linia orizontului şi întunericul va fi complet. Domnul Cardan înjură
; dar asta nu rezolva nimic. în cele diîi urmă, hotărî că cel mai bine ar fi s-o ia încet şi cu atenţie de-a lungul şanţului, în speranţa că, o dată şi-o dată, tot îi va da de capăt. Deocamdată,.
însă, se gîndi el, n-ar fi rău să ia o gustare. Se aşeză pe iarbă şi, deschein-du-se la haină, scoase din buzunarele adînci din interior mai întîi o bucată de pîine, apoi cîţiva decimetri de salam şi, în sfîrşit, o sticlă cu vin roşu. Domnul Cardan era întotdeauna pregătit pentru orice eventualitate.
Pîinea era veche, iar salamul cam tare şi usturoiat; domnul Cardan, însă, care nu luas*e ceaiul de după-amiază, mîncă şi mai ales bău cu pofta. Se simţi imediat mai îmbărbătat. Iată micile cruci, medita el, pe care eşti nevoit să le duci in spinare cînd îţi propui să cîştigi bani. Dacă în noaptea asta nu va cădea în şanţ, înseamnă că va scăpa ieftin. Mai agasanţi erau ţînţarii ; îşi aprinse o ţigară, încereînd să-i ţină la distanţă cu fumul ; dar fără prea mult succes. Te pomeneşti că brutele astea sînt şi purtătoare de malarie ! Nu se poate ca. boala asta să nu se fi cuibărit prin bălţile de aici. Ar fi păcat să-ţi închei zilele cu febră intermitentă şî cu o splină
mărită. Oricum, era păcat să-ţi închei zilele, în patul tău sau aiurea, răpus de o moarte firească
sau de una nefirească, din vomţa lui Dumnezeu sau a duşmanilor Maiestăţii sale. Gîndurile lui luară dintr-o dată o întorsătură lugubră. Boala, bătrîneţea, decrepitudinea ; scaunul pe rotile, doctorul, o infirmieră competentă şi amabilă ; şi o lungă agonie, lupta pentru aer, întunericul tot mai des, sfîrşitul, iar apoi — cum e cîntecul acela vesel ? 11**$
240
te
Doar ca pentru ciocli treabă să mai fie,
Şi pentru cei ce fac sicrie.
In micul cimitir, pămîntul îl răstoarnă,
Şi fac mereu gropi pe vecie,
Ca să ţină cald la iarnă. - "<'
Domnul Cardan începu să fredoneze melodia pe un ton desiul de voios, dar expresia feţei aspre şi noduroase îi deveni atît de dură, ochiul său, care de obicei clipea ironic, privi cu o fixitate atît de stranie, se învălui de atîta durere şi melancolie, încît dacă cineva l-ar fi văzut în această clipă, ar fi rămas stupefiat şi chiar înfricoşat. In crepusculul tîrziu nu era însă nimeni care să-l vadă. Se aşeză jos, singur.
Şi fac mereu gropi pe vecie, Ca să ţină cald la iarnă.
Continuă să fredoneze. „Dacă am să cad la pat, se gîndi el, cine mă va îngriji ? Să presupunem c-o să am un atac. Hemoragie cerebrajlă : hemiplegie ; afazie ; limba nu va mai putea exprima gîndurile ; o să fiu hrănit ca un copil : ciisme ; un doctor amabil care-şi freacă mîinile şi miroase a dezinfectant şi a colonie ; n-o să mai văd pe nimeni altcineva decît infirmiere ; nici un prieten ; sau, poate, odată pe săptămînâ, timp de o oră din pură caritate. «Bietul domnul Cardan, mi-e teamă că s-a zis cu el ; am să-i trimit bătrînului nişte bani — n-are nici o. leţcaie, o să mai strîng şi de la alţii ; ce corvoadă ; mă mir că mai rezistă atît...>'w Ca să ţină cald la iarnă.
Melodia se termină în sunete de trompetă, trecînd de la dominantă La tonică ■— o dominantă, trei tonice repetate, revenind din nou la dominantă, iar apoi, pe ultima .silabă, iarăşi tonica.
Sfîrşit; şi nici da capo, nici partea a doua!
Domnul Cardan mai trase o duşcă de vin. Sticla era aproape pe sfîrşite.
„Poate că era bine dacă mă-nsuram, îşi urmă el gândurile ; de pildă cu Kitty. Acum trebuie să
fie bătrână şi grasă ; sau poate că-i bătrînă şi slabă, ca un schelet 242
prost camuflat. Şi cît de . îndrăgostit am fost de ea ! Poate că aş fi făcut bine dacă aş fi luat-o de nevastă. Aiurea ! şi domnul Cardan rîse batjocoritor. De nevastă ! Părea foarte reţinută într-adevăr : dar puteai să pariezi că de fapt era o stricată, cum sînt toate." Se gîndea la ea cu ură şi dispreţ. Pe ecranul memoriei sale apărură scene de o obscenitate de nedescris.
Se gîndi la artrită, la gută, la cataract, la surzenie... Şi, oricum, cîţi ani mai avea de trăit ?
Zece, cincisprezece, douăzeci în cel mai bun caz. Şi, vai, ce ani!
Domnul Cardan goli sticla şi astupînd-o din nou o aruncă în apa neagră de lîngă el. Vinul nu-i ajută cîtuşi de puţin la redresarea stării de spirit. Tare ar fi dorit să fie acum la castel, cu oameni în jur cărora să le vorbească. Singur, era lipsit de apărare. încercă să se gîndească la ceva vesel; la sporturile de cameră, de pildă. Dar în loc de sporturi de cameră se surprinse conţemplînd tot felul de viziuni de boală, decrepitudine, moarte. Acelaşi lucru se petrecu şi cînd încercă să se gîndească la lucruri serioase, rezonabile : ce-i arta de pildă, şi ce valoare aveau pentru supravieţuirea unei specii, ochii sau aripile, sau coloritul protector, în starea lor rudimentară, înainte de a se fi dezvoltat suficient pentru a permite indivizilor să vadă, să
zboare, sau să se apere ? De ce specHle care dispuneau de primele elemente într-un stadiu încă cu totul nefolositor, dar orientate spre utilitate, au supravieţuit într-un mod mai eficace, decît cele care nu erau handicapate de nici o excentricitate ? Cîte teme pasionante de speculat!
Dar domnul Cardan nu-şi putu concentra atenţia asupra lor Paralizia generală, se gîndea el, este o boală pe care, din fericire, trecutul lui n-ar justifica-o ; din fericire, sau mai curînd prin miracol! Dar litiaza, nefritele, obezitatea degenerescentă, diabetul... Doamne, ce n-ar fi dat sa aibă pe cineva căruia să-i vorbească !
Şi, deodată, ca şi cum ar fi primit un răspuns imediat la ruga sa, auzi în întuneric nişte voci care se apropiau. „Slavă domnului.!" exclamă domnul Cardan şi, sărin-d în picioare, se îndreptă în direcţia dinspre care se auzeau vocile. Două siluete negre, una înaltă de bărbat, cealaltă foarte mică, de femeie, apărură din întu-243
16*
neric. Domnul Cardan îşi scoase ţigara din gură şi-i salută cu pălăria.
Nel mezzo del cămin di nostra vita, mi ritovai per una selva oscura che la diritta via era smărrita. *
— Ce noroc că şi Dante s-a rătăcit jou 624 de ani în urmă ! "într-un cuvînt, continua domnul Cardan, ho perso la mia strada - — deşi mă îndoiesc dacă acesta este idiomul potrivit. Forse portrebbero darmi qnalche indicazi-one s. în prezenţa străinilor şi la auzul propriei sale voci, starea depresivă dispăru 'complet. Era îneîntat de turnura fantastică pe care o dăduse chiar de la început conversaţiei. Poate că va fi în stare, cu puţină ingeniozitate, să găsească
un pretext ca să le servească puţin şi din Leopardi. Era • atît de amuzant să-i impresionezi pe localnici. .
Intre timp, cele două siluete se opriră la o oarecare distanţă. După ce domnul Cardan îşi încheie introducerea macaronară, silueta aceea înaltă răspunse cu o voce aspră dar, în acelaşi timp prea ascuţită pentru un bărbat :