Domnului Cardan îi plăcu cina ; şi nu pentru mîncare, care nu era deloc bună. Bătrîna era una din acele practicante inapte ale bucătăriei italiene, care îşi ascunde nepriceperea în valuri de sos de roşii cu usturoi, menit să facă de nerecunoscut camuflajul. Ceea ce-i plăcu domnului Cardan era societatea. De mult nu mai fusese în tovorăşia unor specimene atît de interesante.
Raza de acţiune a oricărui om, se gîndea el, este extrem de limitată. Vii în contact cu prea puţini indivizi ; cercul de cunoştinţe nu este suficient de diversificat. Posibilitatea de a cunoaşte specimene umane atît de interesante ca
___ hoţi, milionari, imbecili, clerici hotentoţi, căpitani de marină — este absurd de restrînsă.
In seara asta avea impresia că a mai făcut ceva pentru extinderea razei sale de acţiune.
— Sînt atît de îneîntată că v-am întîlnit, îi spuse domnişoara Elver. M-aţi speriat foarte tare în întuneric ! Fu zguduită de rîs. Ne plictisim atît de tare aici, nu-i aşa, Phil ? se adresă
fratelui ei; domnul Elver nu spuse însă nimic şi nici nu se uită la ea. E atît de plictisitor ! Sînt extrem de bucuroasă că aţi venit.
— Nu pe atît cît sînt eu, vă asigur, răspunse pe un ton galant domnul Cardan.
Domnişoara Elver îi -aruncă o privire timidă şi încrezătoare ; apoi, acoperind-şi faţa cu mîna, ca pentru a se ascunde de domnul Cardan, pufni în rîs. Roşi toată, îl privi printre degete şi pufni din nou în rîs.
Domnul Cardan îşi dădu seama că, dacă nu va fi prevăzător, se va pomeni în curînd în situaţia de a fi acuzat că a încălcat un angajament de căsătorie. Cu mult tact schimbă subiectul discuţiei. O întrebă ce mîncăruri îi plac şi află că adoră căpşunile, îngheţata şi ciocolata.
După desert, domnul Elver îşi ridică brusc privirea şi spuse :
— Grace, cred că trebuie să mergi la culcare. Domnişoara Elver, pe cît fusese de radioasă, pe atît
se întrista. Ochii i se umplură de lacrimi devenind şi mai sticloşi; aruncă fratelui o privire rugătoare :
— Chiar trebuie să plec ? Măcar de data asta, încercă ea să-l implore, numai de data asta...
Dar domnul Elver fu neînduplecat.
— Nu, nu ! spuse el sever. Du-te !
Tînăra oftă şi scoase un seîncet. Se ridică însă de la masă şi se îndreptă ascultătoare spre uşă.
Aproape de prag .se opri, se întoarse şi veni fuga înapoi să spună noapte bună domnului Cardan.
— Sînt atît de îneîntată că v-am găsit! Ce amuzant! Noapte bună. Dar nu trebuie să vă uitaţi aşa la mine! îşi acoperi din nou faţa cu mîinile. Ah, nu aşa, şi con-tinuînd să chicotească ieşi fugind.din cameră.
Se lăsă o tăcere apăsătoare.
249
— Mai doriţi vin ? întrebă în cele din urmă domnul Elver şi-i împinse domnului Cardan sticla.
Domnul Cardan îşi umplu paharul şi, politicos, procedă la fel cu paharul gazdei. Se pare că
vinul era singurul lucru care îl putea determina pe acest diavol sumbru să vorbească. Cu ochiul său experimentat, domnul Cardan văzu în expresia gazdei sale semne abia perceptibile de ebrietate. O creatură împăienjenită ca asta, se gîndi cu dispreţ domnul Cardan, nu prea poate ţine la băutură ; a tras tare în tot timpul cinei. încă puţin şi, domnul Cardan era sigur de acest lucru, va fi ca argila în mîinile unui interogator lucid (şi domnul Cardan putea conta pe faptul că va fi lucid cel puţin la o distanţă de trei sticle de un individ slab ca acesta) ; va vorbi el pînă în cele din urmă : mai greu va fi să-l oprească.
— Mulţumesc, spuse domnul Elver şi dădu paharul pe gît cu acelaşi aer întunecat.
„Aşa stil mai zic şi eu" se gîndi domnul Cardan ; şi începu să spună, cu cît mai multe înflorituri, povestea cu statuia fratelui băcanului, cît a alergat după ea şi cum s-a rătăcit în noapte. ■
— Mă consolez în mod superstiţios cu gîndul, adăugă el. în încheiere, că soarta nu m-ar fi supus la aceste mici greutăţi şi neplăceri dacă nu mi-ar fi rezervat ceva frumos la sfîrşit. Ce-i drept, plătesc anticipat : dar sînt sigur că plătesc pentru ceva care merită. Şi totuşi,-
blestemată fie această goană după bani!
Domnul Elver încuviinţă.
— Banul e la rădăcina tuturor relelor, spuse el şi-şi goli paharul.
Discret, domnul Cardan i-l umplu din nou.
— Aşa e, întări el spusele gazdei. Şi e de două ori blestemat, dacă-mi permiteţi să iau pentru un moment rolul Porţiei : blestemat şi de cel care are — există oare cineva cu adevărat bogat printre cunoştinţele dumneavoastră care n-ar fi mai puţin avar, mai puţin tiran, egoist şi, în general, mai puţin porc, dacă n-ar fi atît de bogat ? Şi blestemat şi de cel care n-are şi e nevoit să facă tot felul de lucruri absurde, umilitoare şi demne de dispreţ, pe care nici nu s-ar fi gîndit să le facă dacă
ar curge rîuri de lapte şi miere, ca tot omul să poată rnînca şi bea pe săturate !
— Blestemat e îndeosebi cel ce n-are ! exclamă domnul Elver, cuprins deodată de o însufleţire sălbatică. Era evident că acest subiect îl interesa îndeaproape. Aruncă o privire iscoditoare domnului Cardan, după care îşi cufundă din nou nasul lung în pahar.
— Tot ce se poate, răspunse domnul Cardan pe un ton judicios. In orice caz există mai multe plîngeri la soiul ăsta decît la celălalt. Cei care nu au se plîng de propria lor soartă, cei care au, nu ; numai cei ce vin în contact cu aceştia din urma se plîng de blestemul avuţiei şi, de vreme ce avuţii sînt puţini la număr —■ şi numărul celor care se plîng de blestemul de a avea este redus. La viaţa- mea am făcut parte din ambele categorii. Am fost şi eu pe vremuri bogat şi-mi dau seama că trebuie să fi părut insuportabil semenilor mei. Acum — şi dom nul Cardan trase adînc aerul în piept şi-l expiră şuierînd, cu un gest care arăta cum s-au dus banii
— acum nu mai sînt. Am scăpat de blestemul insolenţei, avariţiei. în schimb, la cite josnicii, la cîte acţiuni abjecte nu m-a împins lipsa de bani ! Să-i înşel, de pildă, pe ţărani, pentru a-i deposeda de tezaurele lor de artă !
— Ah, dar asta e floare la ureche, interveni cu însufleţire domnul Elver, în comparaţie cu ce-am fost -eu nevoit să fac. E o nimica toată. Se vede că n-aţi fost niciodată agent de publicitate.
— Nu, recunoscu domnul Csrdan. N-am fost niciodată agent de publicitate.
— înseamnă că nici n-aveţi cum să ştiţi ce înseamnă cu adevărat blestemul de a nu avea. Nu vă puteţi face nici cea mai mică idee. Şi nu aveţi nici dreptul de a vorbi despre acest blestem. Vocea aspră, inegală, a domnului Elver ba urca, ba cobora de emoţie. Nu aveţi absolut nici un drept, repetă el.
— Poate că n-am, îi răspunse conciliant domnul Cardan şi profită de prilej să-i mai toarne un pahar.
„Nimeni, reflectă el, n-are dreptul să se considere mai nenorocit decît noi. Fiecare ne considerăm plasat în condiţiile cele mai proaste de pe pămînt. Drept care 25»
251
este marele nostru merit că ne menţinem moralul şi continuăm să ne ducem mai departe zilele."
— Iată, de pildă, continuă pe un ton confidenţial domnul Elver, încercînd să-l privească
drept în ochi pe domnul Car dan ; un asemenea efort fu însă peste puterile lui şi îşi întoarse privirile în altă parte ; ascultaţi ce vă spun. Se aplecă repede şi lovi masa în dreptul domnului Cardan pentru a sublinia cele spuse şi a atrage atenţia oaspetelui. Tatăl meu a fost preot de ţară — începu el să vorbească repede şi surescitat. Am fost foarte săraci, oribil de săraci. Lui nu-i păsa ; nu făcea decît să citească din Dante. Asta o scotea din sărite pe mama