. După cele povestite de doamna Aldveinkle, domnişoara Thriplow era încredinţată că ştia precis ce fel de om e Calamy. Bogat, frumos şi galant cu femeile! Doamna Aldwinkle se oprise bineînţeles îndelung şi cu admiraţie asupra acestei din urmă calităţi. Era solicitat (de cele mai elegante femei, agreat în cercurile cele mai şi mai înalte. Ţinuse însă să precizeze că domnul jCaxauiy nu era un fluture de salon. Dimpotrivă, era in--teligettţ, extrem de serios, îl interesau artele, etc. Mai mult deeît ^atit, părăsise lioWra $>e cînd se afla la apogeul succesului şi începuse să cutreiere lumea pentru --' îmbogăţi cunoştinţele. Da, Calamy era un bărbat ie poate de serios. Domnişoara Thriplow ascultase toate acestea cu oarecare îndoială ; cunoştea slăbiciunea doamnei Aldwinkle pentru oamenii celebri, iar atunci cînd celebrităţile consacrate lipseau, promova la asemenea rang cunoştinţele sale care nu -aveau nimic extraordinar. Re-dncînd, ca de obicei, cu 75% apologia făcută de doamna Aldwinkle, imaginea pe care şi-o făcuse despre Calamy era cea a unui privilegiat al soartei, stăpânit, aşa cum se întîmplă uneori cu această categorie de oameni, de un sentiment de simplă şi cucernică veneraţie pentru misterele artei;; în consecinţă, aceşti autodidacţi aristocraţi se simt obligaţi să frecventeze saloanele în care se adună crema intelectualităţii, să
ofere poeţilor mese foarte costisitoare, să achiziţioneze desene cubiste, şi să încerce chiar ei înşişi să scrie "versuri sau să picteze pe ascuns. „Da, da, se gîndea domnişoara T-hriplow, cunosc eu perfect de bine acest gen de oameni." De aceea a şi ■făcut toate aceste pregătiri: s-a îmbrăcat cu rochia neagră, care era o capodoperă a 'eleganţei, şi-a pus perle şi inele şi a adoptat o atitudine pronrajcatoaEe, ca a acelor cuconiţe aristocrate, spirituale, dar ca "un aer cam echivoc, la care, după spusele doamnei Aldwinkle, el se bucura de cele mai mari succese sentimentale. 'Căci domnişoara Thriplow nu dorea ca succesele pe care le-ar avea la acest tînăr — deşi în -general îi plăcea să aibă succes — să se datoreze faptului că era o cunoscută ro-nraneieră. Şi pentru că el era un privilegiat al soartei, avind întîmplător şi o slăbiciune pentru artişti, dorea, la rîndul ei, să-i apară tot ca o privilegiată a soartei, înzestrată, într-un mod tot atît de întîmplător şi neesenţial, cu un talent de scriitoare. Domnişoara Thriplow voia să-i arate că se afla la înălţimea poziţiei lui sociale, deşi fusese pe vremuri săracă şi, pe deasupra, guver-23
nantă (cunoscînd-o tot atît de bine pe doamna Aid winkle era convinsă că aceasta nu pierduse ocazia să-povestesscă toate amănuntele lui Calamy). De vreme c amîndoi erau privilegiaţi ai soartei,. se vor întîlni p picior de egalitate. Mai târziu, după ce o va plăcti pentru însuşirile ei deosebite, vor putea cobori amindq pe tărîmul artei şi el o va putea admira şi ca scriitoarj talentată, în aceeaşi măsură în care o admirase ca pj o tinără femeie spirituală făcînd parte din aceeaşi lum* ea şi dînsul.
în primul moment cînd îl văzu, se felicită că a \ ases ideea să-şi pună toate bijuteriile şi să
adopte o atitudin provocatoare. Tînărul pe care îl anunţă majordomul parcă tocmai coborîse de pe coperta unei reviste ilus« trate, desprinzîndu-se din îmbrăţişarea alesei inimii sale: Nu, de fapt era cam nedrept să-l descrie aşa. Nu er. chiar atît'- de intolerabil de frumos şi de stupid. Era pu şi simplu unul dintre acei tineri foarte drăguţi, bin crescuţi, nu prea cultivaţi, care sînt atît de binevenit uneori, după ce ai fost prea mult în compania intelectuj alilor. Brun, cu ochi albaştri, înalt şi impozant. Se v dea cît de colo că
venea din „înalta societate" ?i avi acea cuceritoare încredere în sine pe care o au cei c s-au născut bogaţi, cu o situaţie sigură şi privilegiată poate puţin cam insolent, pentru că era conştient d<3 frumuseţea şi succesele lui sentimentale. -Dar de-o insolenţă leneşă : prea-i cădeau toate mură-n gură, fără nici un efort. îşi coborî privirile cu o insolenţă arogantă
Domnişoara Thriplow îşi dădu imediat seama cu cîn< are de-a face. Ştia de pe acum totul despre el, absolu totul.
Stătea în faţa ei, privind-o de sus, zîmbind, cu sprîn-cenele ridicate interogativ, fără vreo urmă de sfialăJ Domnişoara Thriplow îl privi şi ea tot atît de nepăsător Cînd dorea, putea şi ea să fie insolentă.
— Domnul Calamy ? spuse în cele din urmă.
El încuviinţă din cap. i
— Sînt Mary Thriplow. Toţi sînt plecaţi de-acasă. Mă voi strădui să vă ţin de urit.
Calamy se înclină din nou, strîngîndu-i mîna.
Am auzit multe despre dumneavoastră de la Lilian
, spuse el.
„Ce, că fusese guvernantă ?" SP întrebă domnişoara 'hriplow.
__ Şi de la mulţi alţii, continuă el. Fără să mai vor-
esc de cărţile pe care le-aţi scris.
O, nici să au vorbim de ele — şi cu mîna schiţă n gest de parcă ar fi vrut să le dea la o parte.
;
Cărţile oastre mai vechi nu mai au nici o semnificaţie pentru irezent, de vreme ce sînt scrise de cineva care a încetat ă mai existe. Să lăsăm morţii cu morţii. Singura carte e are vreo însemnătate pentru scriitor este cea pe :are o scrie. Odată publicată, după ce alţii au început -o citească, ea îşi pierde actualitatea. Aşa încît un criitor nu este niciodată interesat să discute despre reuna din cărţile sale. Domnişoara Thriplow vorbea pu-;in tărăgănat, pe un ton languros, cu surîsul pe buze, 1 cu ochii abia întredeschişi. Să vorbim despre ceva ai interesant
— adăugă ea.
— Despre vreme, sugeră el. ■— De ce nu ?
— Ei bine, despre acest subiect; spuse Calamy, pot ă vorbesc în momentul de faţă cu un real interes, aş pune chiar cu căldură. îşi scoase din buzunar o batistă oloratâ din mătase şi îşi şterse faţa. Niciodată n-am trăbătut drumuri mai infernale şi mai prăfuite ca cel in vale.
Trebuie să mărturisesc că uneori lumina or-itoare din Italia mă face să tînjesc după
mohorîta
ndră, de sub umbrela ei de fum, după ceaţa care estompează contururile clădirilor şi ascunde după un văl [subţire orizonturile.
— îmi amintesc că am cunoscut un poet sicilian — spuse domnişoara Thriplow, inventîndu-l pe loc pe acest succesor al iui Teocrit — care spunea exact acelaşi lucru. Numai că prefera oraşul Manchester — „Bellissima Manchester! * Lşi ridică privirea în tavan şi bătu din Palme. Era un specimen din acea celebră menajerie pe care o întîlneşti la lady Trunion.
Numele acesta merita să-l laşi să-ţi scape ca din în-ml Salonul doamnei Trunion era dintre acelea
_ __ „*«*.^ uusurai şi. cam într-o ureche — într-
cuvînt, artişti. Folosind termenul de „menajerie*, dom şoara Thriplow se şi situa, împreună cu Calamy, «de «< laltă parte a grafiilor.
Cuvântul magic n-a avut însă asuipna lui efectul scontat.
— Tot se mai agită femeia asta îngrozitoare ? întrel el. Nu uitaţi că sînt plecat de un an de zile şi nu .na, sînt la -curent.
Domnişoara Thriplow îşi reajusta pe dată expres feţei'şi tonul. Surîzînd cu un .dispreţ ,plin de înţeleşii răspunse:
— Ea încă nu-i nimic în coniţparaţie »cu lady ' nu-i aşa ? Dacă vrei să vezi adevărate orori, acdl] trebuie să mergi. Casa aceaa e im -adevărat „tnaunai Şi mîinilc ei. încărcate de bijuterii, făcură gestul caj racteristic al celor care au avut prilejul să cunoasc groaza.